x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Amintirile lui Silviu Curticeanu despre Centrul Civic

0
09 Mai 2009 - 00:00

După cum bine se ştie, Casa Re­pu­blicii face parte dintr-un întreg an­samblu arhitectural ce urma să deli­mi­teze noul centru civic al Capi­ta­lei. Ideea concentrării într-un pe­ri­me­tru restrâns a principalelor organe ale puterii şi administraţiei de stat a fost, cred, un reflex al conducerii centralizate, al concentrării puterii în mâna unei singure persoane.



Locul principalelor edificii pu­blice din jurul Casei a fost mereu schimbat pe planşe şi machete până când fiecare şi-a găsit, în sfârşit, amplasamentul dorit: în faţa Casei Republicii - sediul ministerelor, compus din două clădiri im­pu­nă­toare, simetrice, aşezate pe cele două laturi ale bulevardului, pentru a da contur imensei pieţe semicirculare; care ministere anu­me este mai greu de spus, fiind cunoscute numai de mine vreo zece variante considerate, la un mo­ment dat, definitive; în toate variantele, o clădire era destinată organelor de sinteză - (planificare, muncă, statistică etc.), iar cealaltă ministerelor economice (construcţii de maşini, metalurgice etc.); nu a intrat în discuţie niciodată Ministerul de Finanţe care urma să rămână pe vechiul amplasament, înconjurat de sediile principalelor bănci; în spatele Casei Republicii era pus "să străjuiască" Ministerul Apă­rării Naţionale, iar înspre latura de sud a clădirii trebuia să "lumineze" Casa Ştiinţei ce includea şi un nou sediu pentru Academia Română.

Toate aceste edificii s-au ridicat la cota finală, cu interioare aproape în în­tregime finisate, în aceeaşi stare de an­xietate, diferenţa faţă de Casa Re­pu­­blicii fiind dată doar de frecvenţa şi in­­tensitatea scandalurilor ce se de­clan­şau; întâmplările dramatice sau hi­lare au fost şi aici multe, dar amin­tirea lor ar fi inutilă şi plictisitoare, ele încadrându-se în scenariul cunoscut deja din relatările anterioare.
Mult timp şi energie a învestit Ceauşescu în trasarea şi realizarea marelui bulevard ce se deschidea în faţa Casei Republicii, pe care l-a de­numit, încă înainte de a se naşte, printr-o ironie a sorţii, al Victoriei Socialismului.

Are multă vreme îndoieli în legătură cu lungimea lui şi, din acest motiv, îl opreşte  mai întâi în Piaţa Unirii, apoi la intersecţia cu Strada Mărăşeşti, apoi la "Cornul Caprei", acolo unde un stâlp înalt indica axul principal al Casei Republicii, ca în cele din urmă să-l prelungească până în Şoseaua Mihai Bravu; so­lu­ţia finală a fost justificată de multe in­terese urbanistice ale edililor Ca­pi­talei, dar şi de intenţia evidentă, cel puţin pentru mine, a lui Ceauşescu de a asigura "Casei" o cât mai mare perspectivă; caută cele mai bune soluţii în legătură cu lărgimea şi configuraţia bulevardului şi are înţelepciunea de a asculta părerea unor reputaţi botanişti din toate centrele universitare cu privire la speciile de arbori ce urmează a fi plantaţi; organizează un adevărat concurs pentru realizarea fân­tâ­nilor arteziene şi dă câştig de cauză Ancăi Petrescu - care-i ghiceşte din nou exact gândurile - pentru realizarea fântânii principale din Piaţa Unirii; aprobă, după multe ezitări, o machetă a clădirilor, ce  marchează bulevardul, realizată de Institutul Proiect Bucureşti, şi lu­crările încep, deşi, conform obiceiului, mai rămân încă multe şi spi­noase probleme de rezolvat; vrea ca interioarele acestor clădiri să fie mai generoase, dar dă repede "cu bâta în baltă" şi le reduce pe parcurs atât gradul de finisare, cât şi su­prafaţa pentru a le apropia de "standardele locuinţelor-tip" ca să aibă "conş­tiin­ţa împăcată", dispune mobilarea câtorva apartamente finisate deja şi aşază el, cu mintea şi cu mâna lui, mobilierul din încăpere pentru a-ţi lăsa impresia că te poţi mişca şi respira în voie.
Silviu Curticeanu,
Mărturia unei istorii trăite. Imagini suprapuse, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 329-330
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de