13 februarie 1989, Cinema Luceafărul. Premiera filmului "De ce are vulpea coadă", în regia lui Cornel Diaconu. Din distribuţie: Rodica Mandache, Valentin Uritescu, Geo Costiniu, Magda Catone, Florin Zamfirescu şi copilul Octavian Herescu.
"De obicei, filmele româneşti erau lansate la Scala sau Patria. Doar «Reconstituirea» lui Pintilie avusese premiera la Luceafărul. Dar această apropiere a fost şi este doar o speculaţie a mea, să mă simt bine", spune regizorul Cornel Diaconu, creator şi al filmelor "Paradisul în direct", "Întâmplări cu Alexandra", "Nişte băieţi grozavi", "Salutări de la Agigea" şi "Escapada". "Cu un an în urmă, când primisem scenariul lui Ion Băieşu, savuram succesul de la Costineşti cu «Nişte băieţi grozavi» (film care primise Premiul de regie şi Premiul special al juriului) şi, mai ales, eram în graţiile lui Mihai Dulea, vice-preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Mihai Dulea, un demnitar nefericit, ferm convins că era un mare ghinionist. Să nimereşti într-o lume de neputincioşi şi tâmpiţi, să cadă pe umerii tăi responsabilitatea de a salva cinematografia română, de a respinge sau a rescrie scenarii, de a compune dialoguri, chiar teme muzicale, de a face şi respinge distribuţii, de a cere modificări (impropriu denumite cenzură)… Aceasta era crucea pe care Dulea se simţea nevoit să o poarte!".
Atunci, în 88, an în care a fost realizat lungmetrajul "De ce are vulpea coadă", regizorul Cornel Diaconu era speranţa lui Dulea. "Păream ceva mai puţin tâmpit decât alţii", se autopersiflează regizorul. La început, totul a mers foarte bine: decupajul l-a refăcut doar de cinci-şase ori, iar la distribuţie n-a prezentat mai mult de patru variante.
"Eram fericit că părinţii din film au rămas Rodica Mandache şi Geo Costiniu, că Valentin Uritescu juca atunci, când era cu 20 de ani mai tânăr, rolul bunicului, şi, mai ales, că am descoperit un copil minune, Octavian, protagonistul de 6 ani. Proba lui filmată uimea prin inteligenţă precoce, prin replici care pur şi simplu te lăsau cu gura căscată".
Filmările s-au produs într-un loc feeric, aşa cum îl descrie Diaconu: la Nehoiu. Dar, pe neaşteptate, au început şi problemele. Cu totul surprinzător, Cornel Diaconu nu mai era în graţiile lui Mihai Dulea, şi apăruseră tot felul de piedici. "De ce? Lui Dulea i s-a pus pata pe Rodica Mandache. Motivul merită sigur povestit cu altă ocazie. Partitura personajului trebuia redusă substanţial şi eu intram definitiv în rândul tâmpiţilor, pentru că înţelegeam greu ce aveam de făcut. Nici scenariul nu mai era interesant. Eu, Cornel Diaconu, dintr-o speranţă a demnitarului, am devenit unul dintre eşecurile sale.
Am avut doar norocul să găsesc un copil extraordinar, care a mai salvat ceva din film". Octavian Herescu, la cei şase ani ai săi, intrase atât de bine în noua sa identitate, încât după ultimul tur de manivelă, când bunicul din film a reuşit să scape de mustaţa care-l terorizase o vară întreagă, recăpătându-şi vârsta reală, copilul a avut un şoc. S-a repezit la el plângând: "Nu mai eşti bunicul meu! De ce m-ai păcălit! De ce m-aţi păcălit?!?" Astfel, Gabi a redevenit Octavian, a luat ghiozdanul în spate şi a mers pentru prima dată la şcoală. Şi şcoala i-a prins mai mult decât bine, a terminat-o cu brio, a uitat de actorie şi acum, la cei 26 de ani, este mare specialist IT în Canada.
"Bunicul (Valentin Uritescu) a scăpat de mustaţa din film, dar mai trebuia să scape de ceva. Se zvonise că lui Dulea nu-i place filmul şi era bine să te dezici de ceva ce nu-i place lui.
Aşa că a apărut la finalul conferinţei de presă, şi a jucat un rol «de compoziţie» care m-a lăsat mască. A scos din buzunarul de la piept carnetul de partid, a spus că este un comunist adevărat şi a declarat răspicat că îi este ruşine că a jucat în film. Mulţi dintre ziarişti au crezut că asistă la o scenă regizată, în continuarea poantelor din film. Câteva zile mai târziu, şi-a cerut insistent scuze, precizând că nici măcar nu văzuse filmul. «Scuzaţi-mă, doamnă, nici nu văzusem filmul! Sunt nebun!», îi tot spunea soţiei mele. «Vă cred, domnule Uritescu!» îi răspundea cu compasiune soţia mea."
Şi pentru că o bucurie nu vine niciodată singură, circula zvonul că ar fi destul de neplăcut ca Ceauşescu să vadă filmul. Tocmai atunci, în plină campanie efervescentă de demolare a satelor, apare un film cu un titlu ciudat, "De ce are vulpea coadă", care este de fapt o pledoarie pentru satul tradiţional. "Premiera programată la Scala, la 6 februarie a fost contramandată. Mai bine era la Cinema Lumina. Sau mai bine în Drumul Taberei! Invitaţiile se tipăreau, apoi se topeau. Până la urmă, premiera din Bucureşti a avut loc fără mare vâlvă, la 13 februarie, la Cinema Luceafărul care, sigur, nu era pe traseul lui Ceauşescu spre casă. Numai că toate lucrurile bune din viaţa mea sunt legate de cifra 13. M-am hotărât să demonstrez că filmul merită o soartă mai bună. Am colindat ţara în lung şi-n lat şi am organizat cam 20 de spectacole de gală. De fiecare dată, Valentin Uritescu povestea emoţionat ce fericit era de rolul său de compoziţie." Filmul a luat premiul publicului la Costineşti, a fost vândut şi în câteva ţări nesocialiste şi a făcut repede milionul de spectatori. "Eu, nici acum, după 20 de ani, nu am aflat de ce are vulpea coadă. Cred că răspunsul l-ar putea da doar Octavian, copilul minune de acum două decenii. Se află undeva prin Canada, are 26 de ani şi se numeşte Octavian Herescu. Mă poate ajuta cineva să-l găsesc?".
"Copilul era geniu", îşi aduce aminte şi Valentin Uritescu. Doar era bunicul lui, în film... "A fost mai talentat decât mine de 100 de ori!!! Asta-i frica actorilor! Să joace în film cu copii, pentru că toată atenţia merge spre ei." Contribuţia lui Valentin Uritescu a fost nu numai una actoricească. O povestioară pe care i-a spus-o actorul lui Cornel Diaconu l-a inspirat pe regizor şi, astfel, a introdus-o ca scenă în film. "Tatăl meu era foarte strângător de fel. Nu arunca nimic. Avea prin podul casei tot felul de vechituri, iar eu, cu mania curăţeniei, l-am «rezolvat» în această privinţă. Urc în pod. Ce văd acolo? Era pliiiin de pantofi vechi. Un car am strâns să arunc. Tata să facă infarct când a văzut. «De ce te-ai băgat? Uite ce-ai făcut! De ce te bagi tu în lucrurile mele?» Şi a luat în mână un pantof alb din satin. «Unde este celălalt? Unde l-ai pus?», a spus el disperat. Era pantoful de mireasă al mamei... După care s-a dus în brutăria lui, supărat, l-a aşezat pe masă, s-a uitat îndelung la el, şi, încet încet, a aţipit. După ce s-a trezit l-a luat de acolo şi l-a aşezat pe cuptor, unde, luându-se cu treabă, l-a uitat, iar pantoful a ars...".
Florin Zamfirescu a păstrat şi el câteva amintiri legate de filmul "De ce are vulpea coadă", ultimul film în care actorul a jucat înainte de Revoluţie. "M-a interesat scenariul filmului, unul amuzant, de asemenea distribuţia a fost deosebită, având pe platou, alături de mine, nişte colegi cu care oricând am lucrat cu plăcere, printre care s-a numărat şi Vali Uritescu. Un alt «coleg» extraordinar a fost şi curcanul care a apărut în film. Fusese luat de la o crescătorie. La început avea 45 kg, iar după o lună, când s-a terminat filmarea, a rămas doar cu 15 kg, aşa că echipa a luat decizia de a-l trimite la... gătit, din păcate...". Magda Catone a jucat rolul profesoarei din localitatea în care a avut loc acţiunea... "Era perioada vacanţei de vară, şi locurile erau foarte frumoase. Îmi aduc aminte că apăruse gazda, în casa căreia filmam cu un pui de căprioară şi eram toţi dornici să-l mângâiem. Era aşa frumoasă şi fragilă cu picioarele lungi şi cu ochii mari şi parcă înlăcrimaţi. Se plimba fără frică printre noi, o mângâia oricine voia şi, «înduioşată», m-am bucurat s-o pot lua în braţe. Mare mi-a fost mirarea când a zvâcnit odată din «picioruţele fragile» în plexul meu de m-a leşinat de durere şi mi-a luat respiraţia!.."
Valentin Uritescu în rolul bunicului lui Gabi, interpretat de Octavian Herescu ● foto: Arhiva personală Cornel Diaconu
Citește pe Antena3.ro