x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Dinamo era lider de toamnă cu o etapă înainte de final

Dinamo era lider de toamnă cu o etapă înainte de final

de Daniel Stan    |    11 Dec 2009   •   00:00
Dinamo era lider de toamnă cu o etapă înainte de final
Sursa foto: Revista Sport/

Etapa a 16-a a Diviziei A a adus rezultate normale, gazdele impu­nându-se în şapte din cele nouă dispu­te, doar Victoria, 0-0 la Petro­şani, şi FCM Braşov, 2-2 la Hunedoara, stricând bilanţul amfitrionilor.

Un me­ci spectaculos s-a disputat în Ghen­cea, unde Steaua a trecut cu 6-4 de FC Bihor, la finalul unui meci în care defensivele celor două echipe nu au contat. Balint a reuşit o nouă "du­b­lă", susţinut de Dan Petrescu, Hagi, Rotariu şi Lăcătuş, toţi fiind interna­ţionali, astfel încât selec­ţio­nerul Emeric Ienei având de unde alege în perspectiva Campionatului Mondial din 1990, din Italia, unde România s-a calificat după 20 de ani.

Liderul campionatului, Dinamo, a trecut la scor de "U" Cluj, 6-1, şi şi-a asi­gurat titlul neoficial de campioană de toamnă cu o etapă înainte de finalul primei părţi a sezonului, având trei puncte avans faţă de Steaua. Elevii lui Mircea Lucescu au defilat, Mateuţ, Timofte, Răducioiu, Andone şi Cezar Zamfir făcând diferenţa.

Revelaţia Universitatea Craiova nu a mai repetat me­ciuri bune făcute în faţa echipelor mari din Capitală, pierzând la Timişoara în faţa unei echipe, "Poli", mai ambiţioasă. Gazdele de pe Bega s-au impus cu două minute înainte de final, printr-un penalty transformat de Varga. Scorul ar fi putut fi mai mare, însă portarul Crişan a prins din nou o zi de graţie, intervenind spectaculos la şuturile lui Oloşutean, Caşuba, China sau Crăciun. La oaspeţi, Gică Popescu a încercat câte ceva, iar cea mai mare ocazie a avut-o Pavel Badea, care, la scorul de 0-0, a scăpat singur cu Almăşan, dar a ratat incre­dibil. A fost momentul psihologic al meciului, timişorenii reuşind în final să ia cele două puncte.

La Sibiu, Inter a spulberat pe FC Olt, scor 5-0, şi a urcat pe locul 5 în clasament, în timp ce Flacăra Moreni a bătut pasul pe loc la Piteşti, cedând cu 0-2 în faţa lui FC Argeş, care, prin această victorie, a cedat "lanterna roşie" celor de la "U" Cluj.

O altă echipă care îşi doreşte o clasare în prima jumătate a clasamentului, Petrolul Ploieşti, nu s-a încurcat în faţa Sportului Studenţesc, reuşind un 2-0 care îi menţine pe locul 6.

Un rezultat bun a reuşit FCM Braşov, 2-2 la Hunedoara în faţa unei formaţii, Corvinul, departe de forma şi forţa arătate în ultimele sezoane.

În ultima etapă, liderul Dinamo se deplasează la Constanţa, Steaua va evolua tot în deplasare, la FC Olt, în timp ce Universitatea Craiova va primi pe teren propriu pe Corvinul Hunedoara. Până atunci însă, la Roma va avea loc tragerea la sorţi a grupelor de la CM din Italia, suporterii "tricolorilor" urmând a afla adversarii naţionalei României pentru turneul final din iunie anul viitor.
DIVIZIA A, ETAPA A 16-A
● Jiul Petroşani - Victoria 0-0
● SC Bacău - Farul Constanţa 2-0
Şoiman '60, Tismănaru '70
● FC Argeş - Flacăra Moreni 2-0
Grigoriu '53, '78
● Steaua - FC Bihor 6-4
Lăcătuş '33, Baint '41, '78, D. Petrescu '49, Rotariu '60, Hagi '63/Ov. Lazăr '16, '75, Vancea '68, Cheregi '88
● Inter Sibiu - FC Olt 5-0
Văsâi '20, '29, '31, Predatu '71, Popicu '90
● Petrolul - Sportul Studenţesc 2-0
Manea '59, Nuţă '65
● "Poli" Timişoara - "U" Craiova 1-0
Varga '88-pen
● Corvinul - FCM Braşov 2-2
Cocan '23, '51/Pârvu '43, Mandoca '66
● Dinamo - "U" Cluj-Napoca 6-1
C. Zamfir '15, Mateuţ '51, '78-pen, Timofte '59, Andone '62, Răducioiu '89/Biro '66-pen

ETAPA VIITOARE:
Victoria - SC Bacău, Univ. Craiova - Corvinul, FCM Braşov - Jiul Petroşani, Farul Constanţa - Dinamo, Flacăra Moreni - Inter Sibiu, "U" Cluj - FC Argeş, FC Olt - Steaua, FC Bihor - Petrolul Ploieşti, Sportul Studenţesc - "Poli" Timişoara.

CLASAMENT

1. DINAMO    16    15    0    1    54-8    30p
2. Steaua    16    13    1    2    44-12    27
3. Univ. Craiova    16    9    4    3    24-10    22
4. Victoria    16    8    4    4    22-14    20
5. Inter Sibiu    16    8    2    6    30-28    18
6. Petrolul    16    7    3    6    23-18    17
7. Fc Bihor    16    8    0    8    36-30    16
8. FCM Braşov    16    5    5    6    15-30    15
9. Farul    16    5    5    6    23-20    15
10. "Poli" Timişoara    16    4    5    7    20-22    13
11. Jiul    16    5    3    8    19-28    13
12. Flacăra    16    5    2    9    18-24    12
13. Sportul    16    5    2    9    15-25    12
14. FC Olt    16    4    4    8    16-27    12
15. SC Bacău    16    5    2    9    17-31    12
16. Corvinul    16    5    2    9    16-36    12
17. FC Argeş    16    5    1    10    13-21    11
18. "U" Cluj    16    3    5    8    14-35    11

×
Subiecte în articol: special