În bucătăria soldaţilor

Pe bucătarul Niculae Toader l-am cunoscut la o pensiune din judeţul Buzău. Are 50 de ani şi lucrează în domeniu de 24. În 1989 îl puteam întâlni la bucătăria Unităţii Militare de Protecţie Chimică din Unguriu, Buzău.

Prin 1984 a apărut un post liber la unitate şi, cum făcuse şcoala de bucătari, s-a gândit să încerce. Şi a obţinut postul în care a rămas până în anul 2004. Aşadar, a prins şi perioada dinainte de Revoluţie şi de după. Însă Niculae face parte dintre aceia care au nostalgia anilor dinainte de ’89.

El îşi aminteşte că în perioada aceea soldatul primea hrana în funcţie de efortul depus. Vara avea normă calorică de 3.476 calorii, iar iarna de 3.691. Într-o săptămână, alimentele se împărţeau în funcţie de efortul făcut pe zi. Sâmbăta şi duminica nu aveau program de instrucţie, aşadar şi mâncarea conţinea mai puţine calorii.

Iată un meniu al zilei. La micul dejun, soldaţii primeau ceai şi un felul doi (tocăniţă de cartofi, orez cu carne şi salam). "Era atât de consistent pentru că soldaţii aveau nevoie de energie", a precizat bucătarul. La ora 10:00 era o gustare formată din 100 g pâine cu 50 g salam, slănină sau brânză telemea, marmeladă şi biscuiţi. La dejun era obligatoriu o ciorbă (700 g), 350 g de felul doi (iahnie de fasole cu carne, piure cu friptură sau carne cu orez). Desertul era obligatoriu. Cornuleţe cu gem, gogoşi sau papanaşi, toate erau făcute în  bucă­tăria unităţii. Cina era în aşa fel compusă încât să nu se repete ingredientele de la masa de prânz. Seara sol­daţii mâncau un felul doi şi beau un ceai. Peşte aveau o dată pe săptă­mână, pregătit la cuptor, cu pastă de tomate, ceapă şi condimente (piper şi foi de dafin), iar lapte praf de două ori pe săptămână.

Toate porţiile erau calculate foarte strict. De aceea îl întreb pe bucătar dacă nu existau soldaţi care nu se săturau. "Puteau să ceară o porţie dublă, dar trebuia să se facă raport la comandantul unităţii, care dădea un ordin de zi. Cererea era consemnată într-un registru: «A fost alocată o porţie dublă soldatului X». Astfel de cereri nu erau niciodată res­pinse", spune Niculae. Îl întreb dacă nu se abăteau niciodată de la re­gulile stricte, legate de meniu, de gramaj sau de numărul de calorii. "Nu se putea face nici o mişcare greşită, pentru că aveam controale inopinate de la Consiliul Politic al Armatei. Toate unităţile erau controlate drastic."

"Aprovizionarea se făcea de la D.M.I. (Depozit de Materiale de Intervenţie), apoi existau ferme de stat de unde luam legumele. Carnea o procuram fie de la abatorul din Buzău (unicul), fie din anexa agricolă a  unităţii, unde se creşteau porci, vaci şi oi. De la abator cumpăram şi salam, care avea un gust mult mai bun decât cel de astăzi. Ultima soluţie era şi abatorul sanitar, unde se găseau animale cu picioarele rupte sau slabe. În urma unor analize, acestea puteau fi preparate", îşi aminteşte Niculae.

Soldaţii ajutau şi ei la bucătărie. "În primul rând, alegeam câte un soldat pe care îl instruiam în ale bucătări­tului, de la A la Z. Apoi, exista zilnic o echipă de serviciu care ajuta la pregătirea mâncării şi la spălatul vaselor." Despre condiţiile de igienă, Nicolae are numai cuvinte bune: "Vasele erau din inox, transportul alimentelor de la depozit la bucătărie se făcea numai în vase cu capac".

Ce însemnau Sărbătorile în acea perioadă într-o unitate militară? Depunerea jurământului militar, apoi 1 Mai, 23 August, 30 Decembrie şi Revelionul. La aceste mese festive se dubla porţia de carne, pâine şi toate celelalte preparate. La finalul mesei, soldaţii se bucurau de 200 ml vin sau de o bere Crâng ori Drăgaica, beri specifice judeţului Buzău.