Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toţi vânătorii doresc să participe la cât multe partide de vânătoare şi să împuşte cele mai frumoase exemplare prin mărime şi aspect. Dar nu toţi au astfel de posibilităţi. Mulţi nu au capacitatea financiară, căci pentru a împuşca un cerb sau urs trebuie să plătească salariul pe care îl încasa pe foarte multe luni.
Cei mai mulţi se mulţumeau să participe la vânători de iepuri şi raţe, costă mai puţin şi armele cu lunetă nu erau necesare. Puteau împuşca şi cu o armă moştenită de la tată sau bunic. Puţini erau cei care făceau parte din protipendada timpului şi care să dispună de arme moderne. Aceştia figurau în anumite filiale ca vânători de onoare. Faptul că veneau să împuşte pe rezervaţiile unei asemenea filiale era o onoare pentru organizatori, care le asigurau gratuit autorizaţiile necesare pentru orice vânat ce-l doreau. Ba, în plus, le erau create toate condiţiile ca animalul să vină în bătaia puştii. Acesta era înţelesul de a fi invitat de onoare. Pentru asta se presupunea că trebuia să fi fost în partid şi un om cu posibilităţi de decizie. Se spera că filiala de vânătoare va avea numai de câştigat de la un asemenea oaspete.
Nicolae Ceauşescu a fost singurul, o excepţie, care s-a bucurat de organizări de partide de vânătoare deosebite. A mai fost încă unul, Ion Gheorghe Maurer, până în 1977, când s-a retras din activitate. Prin participări la asemenea vânători, Nicolae Ceauşescu îşi asigura realizarea unor plăceri deosebite, care s-au terminat o dată cu sfârşitul vieţii lui. În ultimii 15 ani îi plăcea să vâneze mai ales urşi, cerbi şi porci mistreţi. Participările lui la asemenea vânători nu se făceau la întâmplare. Se obişnuise ca dimineaţa la 9:00, când îşi începea activitatea, să fie aşteptat la cabinet de Inspectorul General de Vânâtoare. Acesta îl informa pe baza unor observări permanete, făcute în toate zonele din ţară, despre situaţia animalelor deosebite, cu valoare în clasamentul internaţional.
Într-o situaţie statistică existentă la Consiliul Naţional Cinegetic până în 1989 inclusiv, se arată că Nicolae Ceauşescu a obţinut în cursul vieţii lui 270 de medalii de aur, 114 de argint şi 14 de bronz. Faptul că cele mai multe medalii, 384, au fost din aur şi argint, evidenţia faptul că nu se ducea să vâneze la întâmplare. În acelaşi timp se demonstra potenţialul cinegetic al României. Acest aspect a atras atenţia marilor împătimiţi ai Europei, care dispuneau de mari posibilităţi financiare şi care doreau să împuşte cât mai mult şi mai ales ceva deosebit. Faptul că aceştia obţineau autorizaţii pentru unul-două animale şi doborau opt-zece într-o înţelegere tacită cu responsabilii de la vânătoare, l-a determinat pe Nicolae Ceauşescu să emită în 1974 un decret prin care nu s-a mai dat dreptul străinilor de a mai vâna pe teritoriul României. Legea a propus supărări mari celor interesaţi. Mai puţin românilor... Astfel a încetat un adevărat masacru în rândul animalelor sălbatice.
La dezvoltarea potenţialului cinegetic a mai contribuit şi înfiinţarea a 112 fonduri de vânătoare în diferite zone din ţară, reprezentând 11% din terenurile de vânătoare. Se punea astfel ordine în toate aceste fonduri speciale şi opririi posibilităţilor filialelor de a mai organiza alte vânători în afară de cea pentru preşedintele României.
Această lege şi fondurile speciale deranjau. Pe cei mai mari din judeţe şi pe alţii. Dar aveau suficiente alte zone pentru vânat. Printr-o astfel de măsură, ca o consecinţă, animalele şi păsările sălbatice s-au putut dezvolta în linişte. Ce s-a întâmplat cu ele după 1989 - cei cu minime preocupări în domeniul vânătorii îşi pun mâinile pe cap de atâta măcel, care nu mai are un sfârşit?
Cele 398 de medalii obţinute în zeci de ani de Nicolae Ceauşescu mai arată că era preocupat de o selecţie cât mai riguroasă. Dacă n-ar fi fost atras de vânătoare, împuşcarea acestor animale ar fi fost făcută de alţii. Şi în mod sigur că numărul de animale împuşcate ar fi fost mult mai mare şi fără ca vreodată să fie cunoscut.
În anii care au urmat după 1989, Nicolae Ceauşescu a fost de foarte multe ori învinovăţit pentru numărul mare de animale împuşcate. În aceşti ani, când încă mai este blestemat pentru împuşcare, alţii, capete încoronate, bancheri şi afacerişti, sunt permanent pe terenurile de vântătoare. Pe cele 112 fonduri care înainte aveau un regim special. Mai ştie cineva câte animale se tot împuşcă? Vinovăţia lui Nicolae Ceauşescu nu rezultă din numărul de animale doborâte, care n-a fost mare, ci din faptul că nu şi-a înfrânt dorinţa de a fi prezent ca să vâneze. Un preşedinte de ţară trebuie să mai ştie că are multe îngrădiri, chiar în comparaţie cu un cetăţean de rând. A lăsa impresia că participă la vânătoare, rar, şi determinat de anumite momente care să marcheze ceva aparte, se încadrează într-o normalitate. Pe Ion Gheorghe Maurer, care a împuşcat în 44 de ani, începând din 1945, numai pe terenuri cu regim special, nu-l ia nimeni în seamă. Aşa cum nu l-a întrebat nici înainte de 1989. Oricum, a împuşcat mai mult decât Nicolae Ceauşescu. Dar el n-a fost preşedinte de ţară.
Col. (r) Adrian Eugen Cristea
Citește pe Antena3.ro
