x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pelerinajul la Nicula era o experienţă a libertăţii

0
Autor: Daniela Cârlea Şontică 15 Aug 2009 - 00:00
Pelerinajul la Nicula era o experienţă a libertăţii


La Mănăstirea Nicula, pelerinajul organizat de hram, la 15 august, a căpătat o amploare deosebită pe vremea comunismului. Oamenii sim­ţeau că sunt un pic mai liberi dacă pot merge în număr atât de mare la bise­rică şi se pot manifesta astfel.

Câteva amintiri din acele vremuri ne-au împărtăşit actualul stareţ al mănăstirii, care pe atunci era copil şi mergea la Nicula de Adormirea Maicii Domnului împreună cu cei mai mari din familie, precum şi părintele Marcel Agrişan din Gherla, pe care Re­vo­luţia din 1989 l-a prins la vârsta majoratului.

"Eu eram copil în 1989, îmi aduc aminte că lumea mergea cu multă credinţă la Mănăstirea Nicula pentru a o sărbători pe Maica Domnului. Era o emoţie deosebită. Veneau credincioşii de departe, nu ca acum cu maşini, veneau mulţi pe jos şi se închinau cu credinţă aici", spune părintele Andrei Coroianu, stareţul mănăstirii.

Pentru mulţi ardeleni a fi mers în pelerinaj la Nicula de praznicul Adomirii Maicii Domnului era echivalent cu a-şi manifesta libertatea într-o vreme când credinţa era un lucru pentru care mulţi au făcut şi închisoare. Este adevărat că asta se întâmpla mai la începuturile regimului comunist, pentru că după anul 1964 prigoana n-a mai fost aşa aspră.   

Părintele Marcel Agrişan de la Bi­serica Tuturor Sfinţilor din Floreşti, Gherla, ne-a povestit: "Eu am început cu pelerinajele la Nicula de pe la 7 ani şi am tot fost pe vremea aceea aproape în fiecare an. Era ceva deo­se­bit. Dar pentru a vă face o imagine re­ală asupra fenomenului, trebuie să vă spun nişte lucruri. În Ardeal, în vremea aceea erau puţine mănăstiri, le numărai pe degetele de la o mână, pentru că multe fuseseră distruse de generalul Bukow. Mănăstirea Nicula fiind luată de greco-catolici a rezistat valului distrugerii. Însă din 1948, ea a redevenit a ortodocşilor. Aşa se ex­pli­că numărul mare de oameni care ve­neau aici din toată zona la hram.

Praznicul se întindea pe atunci pe vreo patru zile şi comportamentul pe­le­rinilor era puţin altfel decât astăzi.  Ve­­neau oameni şi din Carei, din Satu mare, de departe, plecau pe jos spre mănăstire. Cu cât veneau mai de departe, cu atât aveau un program, mai încărcat şi se simţeau mai mul­ţumiţi sufleteşte. Se organizau, vorbeau cu oameni din satelele prin care trecau şi erau aşteptaţi la unele case cu masă, erau primiţi să doarmă peste noapte.
Plecau de la ei de acasă şi din 4 august spre a fi de hram la Nicula la timp. Dormeau în casele sau în şurile sătenilor, nu conta pentru ei luxul sau condiţiile bune. Simţeau că fac ceva bun, că este ceva necesar pentru mântuire. Pelerinajul nu avea pe atunci nici cea mai mică tentă comercială. Dar să ştiţi că preoţii mai în vârstă cu care am mai vorbit mi-au povestit că primeau un fel de circulare de la autorităţi să nu încurajeze pelerinajul acesta, să împiedice oamenii să se strângă la Nicula.

Dar niciodată vreun preot nu a ascultat de aceste indicaţii, ba chiar mergeau şi ei cu pelerinii. Era în interesul statului să nu se strângă prea mulţi oameni într-un loc, dar credincioşii erau paşnici şi nu fă­ceau proteste îm­potriva conducerii, ei veneau să-şi manifeste doar credinţa. Eu eram un apropiat al mănăstirii şi vedeam pe acolo zeci de miliţieni care su­pravegheau ce se întâmplă. În plus, era mereu prezent la astfel de hramuri reprezentantul pe Cluj de la Departamentul de Cul­te, Hoi­nă­rescu.

Dar în esenţă pelerinajul era ceva extraordinar de frumos. Veneau oamenii în costume naţionale, mai ales cei din Maramureş, veneau organizaţi frumos. Aveau în fruntea grupului crucea, icoana Maicii Domnului, icoana Mântuitorului, praporii, pelerinii cântau pricesne către Maica Domnului, tot drumul cântau. Aveau şi program de rugăciune, se opreau în sate la biserici, înconjurau biserica de trei ori, apoi se rugau în biserică, la plecare mai înconjurau o dată bi­serica. Apoi fie se cazau la credincioşii cu care vorbiseră dinainte, fie mergeau mai departe. Şi oamenii din sate abia îi aşteptau, era o bu­cu­rie pentru toţi. Era o formă de măr­tu­ri­sire a credinţei, era singurul fel în care se putea în acea vreme măr­tu­ri­si. Acolo, în mulţime, ro­mânii de­veneau dintr-o dată liberi, numai aveau funcţii, erau anonimi şi pu­teau să trăiască sentimentul liber­tă­ţii ca simpli pelerini. Poate aşa se ex­pli­că faptul că veneau atunci atât de mulţi oameni la Nicula de hram. "  
ICOANA ASCUNSĂ ÎN BORDEI
Actualul stareţ al mănăstirii Nicu­la ne-a spus câte ceva despre icoana făcătoare de minuni de la Nicula, care are o istorie interesantă, fiind as­cun­să într-un bordei câţiva ani în vremea regimului comunist. Părintele stareţ Andrei Co­roianu ne-a spus: "În 1948, icoana a fost luată de foştii călugări greco-catolici şi dusă în Lunca Boţului, la tatăl unui călugăr. A stat acolo ascunsă până în 1962, când a fost descoperită printr-o mi­nune. Între 1960-1969 era stareţ la Ni­cu­la părintele Serafim Măciucă. Şi a mers la el fiul acelui bătrân care ţinea icoa­na ascunsă şi într-o discuţie s-a scă­pat şi a spus că are acasă o co­moa­ră. Ce comoară putea să aibă în bor­deiul său? Părintele stareţ şi-a dat sea­ma că nu poate fi decât icoana Mai­cii Domnului de la Nicula, cea fă­că­toare de minuni. Au mers acolo şi au găsit în pământ îngropate - veş­minte preo­ţeşti, obiecte de cult şi, bine­în­ţe­les, icoana. Aceasta se întâmpla la 30 ia­nua­rie 1962. Au adus icoana în proce­siu­ne, noaptea, a fost o bucurie mare, veniseră mulţi credincioşi. Dar la 5 dimineaţa au venit de la Securitate şi l-au so­mat pe părintele stareţ să ducă icoana la un muzeu, s-o trimită de aici. Dar nici un muzeu n-a vrut s-o primească. Le era teamă şi directorilor de muzee, ştiau că e puternică icoana şi au refuzat. Ar­hiepiscopul Teofil a luat icoana şi a aşezat-o în capela Seminarului Teologic din Cluj. Şi a stat acolo mulţi ani. De­venise o tradiţie ca un elev se­mi­na­rist să aprindă în fiecare di­mi­neaţă candela la icoană. Când termina seminarul, era predată sarcina altuia. Icoana a fost adusă înapoi în biserica mă­năstirii în 1992. Deşi credincioşii ştiau că la mă­năs­ti­re în vremea comunismului a fost doar o copie a acestei icoane, totuşi ei se rugau cu aceeaşi credinţă şi ru­gă­ciu­nile lor erau în­deplinite pe măsura acestei credinţe puternice. "

Greco-catolicii susţin că icoana a fost incorect restaurată, dar părintele Andrei Coroianu ne-a spus că, dimpotrivă, pe vremea cât a stat la ei, pe icoană s-a aplicat un strat de vopsea necorespunzătoare cu originalul, fără a fi fost respectate pre­gătirile necesare.

Abia acum este res­taurată cu ma­re acurateţe şi se află la loc de cinste, pe iconostasul bi­sericii de zid de la Nicula, bu­curându-se de evlavia oamenilor, iar aceştia de bineface­rile Maicii Domnului revărsate prin icoana sa.
Citeşte mai multe despre:   special

Serviciul de email marketing furnizat de