Radiografii culinare: Preferinţe de tinereţe, regim de bătrâneţe

Mai ţineţi minte bancurile care se rosteau în şoaptă, "pe la colţuri" şi stârneau hohote de râs, urmate, inevi­ta­bil, de o zbatere de inimă şi de o pri­vire în jur, ce iscodea fiecare chip din apropiere? Şi-a dat oare cineva seama că tocmai s-a râs pe seama "ilustrelor personalităţi", care nu-şi puteau găsi locul decât în "Marea carte de aur a neamului"?

Ei bine, bancuri şi anecdote erau destule, începând cu celebrele "între­bă­ri-naive" de genul: "De ce în Ro­mâ­nia Socialistă magazinele alimentare se construiau la 5 km distanţă unul de celălalt?", la care răspunsul venea sec: "Pentru ca să nu se încurce cozile între ele". Puţini îşi puteau însă imagina cum era de fapt familia Ceauşescu în intimitatea căminului ei. Poate că lucrurile se întâmplau tot ca într-o glumă din epocă. Să spunem aşa: o zi friguroasă de iarnă, ce îndeamnă la relaxare în căldura odăii (nu încruntaţi încă din sprâncene, este un banc, nu-i aşa?). Nicolae şi Elena stau la ma­să, unul în faţa altuia. Nu-şi spun prea multe, până când, dintr-o dată, Nicolae simte o nelinişte de natură… cognitivă: "Spune-mi şi mie ceva despre legea gravitaţiei!". Elena îl priveşte contrariată şi îi răspunde sec: "Ce vrei să-ţi spun? Tu eşti politicianul, tu te ocupi de legi. Eu sunt om de ştiinţă!".

Nimic strălucit, o conversaţie absolut banală, la fel ca multe alte lucruri care definesc traiul celor doi. În ceea ce priveşte mâncarea, nimic savant. Nici măcar după ani buni în fruntea statului, Ceauşescu nu a aderat la unele dintre elementele care caracterizau un nivel de trai ridicat. Ciocolata, cafeaua sau băuturile din import nu făceau parte dintre preferinţele sale. În volumul "La curtea lui Ceauşescu" (apărut la Editura Amaltea, în 2004), Maria Do­brescu recompune, intervievând persoane din anturajul familiei Ceau­şes­cu, o zi obişnuită: "Îi plăcea să mă­nân­ce simplu, ciorbă de ştevie, mân­care de spanac, urzici. Nu era pretenţios, dacă ştiai să i-o faci din buruieni multe, era minunat. Carne de porc? Poate doar sâmbăta şi duminica." Mesele nu erau pline de bucate, ci totul era bine chiver­nisit. Se achiziţiona cantitatea strictă de alimente, atât cât se putea consuma. Micul dejun era frugal: o cană de ceai cu lapte, o felie de şuncă, una de brânză şi, din când în când, un ou fiert. La prânz, mergea numai bine un pahar de vişinată.  

Nici de sărbători preparatele rafinate nu-şi găseau locul. De Revelion, unul dintre momentele  "măreţe" ale anului, alături de ziua "Tovarăşului" (26 ianuarie), cei mai importanţi oa­meni din stat se strângeau la Club-ba­zin Floreasca. Mihaela Moraru Ceau­şes­cu, fiica lui Marin Ceauşescu (fra­tele mai mare al fostului lider co­mu­nist), povesteşte în volumul "Nu re­gret, nu mă jelesc, nu strig" (apărut la Editura Meteor Press) din ce se înfruptau oas­peţii sosiţi să petreacă alături de "Ma­rele Tovarăş" la trecerea dintre ani. "Nici nu se compară rafinamen­tele culinare de acum cu aşa-zisele rafinamente de la mesele Ceauşeştilor, chiar dacă şi ei ar fi avut acces, să zi­cem, la fructe de mare. Dar nu le plă­ceau. Ei mâncau mâncăruri tradi­ţio­nale, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf, care oricum nu lipseau de la mesele de sărbătoare. Dacă lipseau era vai şi-amar! Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tradiţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura. Dar marea lui pasiune rămâneau sarmalele. De băut, se bea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită. Tanti Lenuţa mai bea băuturi dulci, pentru femei, dar nu se îmbăta. Cam ăsta era meniul lor de ani de zile, la petreceri, la aniversări sau la Revelion".

Interesant este că unele dintre in­gre­diente soseau din te miri ce colţ al ţării, ambalate în colete şi expediate pe adresa preşedintelui. Mulţi oameni chiar credeau că Ceauşescu merită tot ceea ce este mai bun prin gospodării: şunculiţe proaspăt afumate, cârnaţi condimentaţi, carne de porc, brânzeturi. Unii, mai gospodari, trimiteau chiar şi lemne de foc sau cărbuni, toa­te, evident, verificate strict de către Se­cu­ritate. Tot de domeniul alimentar amintesc şi unele dintre cadourile pe care le-a primit Nicolae Ceauşescu la diferite aniversări. În 1978, zile întregi oamenii din diferite instituţii s-au străduit să creeze cele mai potrivite daruri, pe măsura celor 60 de ani ai preşedintelui, cum ar fi nişte ştiuleţi din porumb cu totul şi cu totul din aur. Sau un borcan de zece kilograme um­plut nu cu murături, ci cu… diamante sintetice. Generalul Maior Marin Neagoe, în cartea "35 de ani. Umbra lui Ceauşescu", descrie reacţia pe care a avut-o primul om al ţării atunci când a primit darurile: "Preşedintele s-a încruntat şi a tunat: «Luaţi-le de aici chiar acum. Să nu le mai văd. Nu sunt cadouri de ziua unui om. Sunt jafuri»".

În afara Bucureştiului, la casele de protocol, mai mult sau mai puţin vi­zitate de către familia Ceauşescu, domnea acelaşi meniu tradiţional. Irina Sava, bucătăreasă la Vila Ştevia din Azu­ga (unde familia Ceauşescu stătea cel mult 10 zile pe an), i-a cucerit pentru că ştia să coacă pâine. Dar nu orice fel de pâine. Învăţase din copilărie de la mama ei, în Valea Jiului, cum se face pâine pe vatră, pe foaie de varză. Ori de câte ori pregătea pâinea, trebuia să facă şi o bucată mai mică, pe care o tri­mitea la Bucureşti, la laborator, unde era analizată şi, în funcţie de cantitatea de sare şi de zahăr din ea, medicul personal al lui Ceauşescu hotăra ce anu­me putea să mănânce în ziua respectivă, precum şi doza de medicamente. Irina Sava mai ştia apoi să facă o pră­jitură numită "cuib de viespe", brân­zoaice, ştrudele cu mere sau brânză şi minciunele. Meniul se întocmea de regulă cu o seară înainte, bucătăreasa pregătind mâncare pentru 8-15 persoane. Cele mai cerute erau ciorbele acrite din belşug, fripturile la grătar şi prazul umplut cu carne. Cât despre cei doi câini, Corbul şi Sarona, şi aceştia se bucurau de îndemânarea Irinei Sava. Dacă dimineaţa mâncau cremvruşti, la prânz puteau "servi" budincă de brân­ză cu spaghete, legată cu zece ouă, sau carne de vită cu zarzavat.

La casa de protocol de la Zalău, vizi­tată de Ceauşescu doar de cinci ori, mâncarea sosea direct de la Bucureşti, am­balată în cutii, şi era în aşa fel făcută încât să poată fi servită de îndată ce Ni­colae Ceauşescu ar fi cerut să ia masa. De regulă, Nicolae Ceauşescu ţinea cont de toate indicaţiile medi­cilor. Aşa se face că, la ultima vizită la Zalău, în ciu­da unei mese pregătită special pentru el şi invitaţii săi, ce cuprindea prin­tre altele fripturi din vânat, Nicolae a mâncat nişte banali dovlecei cu smân­tână, aduşi special de la Bucureşti. Bucătarul bihorean Teo­dor Găvruţă, care s-a numărat, în tinereţe, printre cei care găteau pentru Ceauşescu după vânătoarea de la Balc, confirmă şi el că "Tovarăşul" nu era mofturos la mânca­re, însă cu aceste prilejuri prefera să se "dedulcească" la o raţă pe varză, o za­cuscă de vinete, ori un tort cu clătite, stropit cu un pahar de vin bun.

Cumpătarea alimentară se înscria pe linia preocupărilor pentru propria-i sănătate şi, în ultimă instanţă, o considera o condiţie a prelungirii vieţii. Paradoxal, dacă la vârsta înaintată consuma puţin, în tinereţe, din aceleaşi ra­ţiuni, încerca să mănânce mai mult (decât alţii), pentru a supravieţui. Sigur, vorbim despre o situaţie anume, cea a detenţiei. În acest sens există o mărturie a lui Alexandru Bârlădeanu, care dezvăluia, după 1990, că în închi­soare, pentru o perioadă, tânărul Nicolae Ceauşescu s-ar fi ocupat de împăr­ţirea alimentelor aduse din afară pentru deţinuţii comunişti. Se pare că acesta a abuzat de sarcina care i se încredinţase, consumând mai multe alimente decât ceilalţi. Întrebat de ce a făcut asta, ar fi răspuns că el era tânăr şi avea mai multe şanse să supravieţu­iască în închisoare, deci trebuia să rămână în putere. Era ca şi cum ar fi prevăzut că îl aştepta un destin special. Cât de "special"… s-a văzut până la urmă!