Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Puţini ştiu ce s-a întâmplat la Iaşi la 14 decembrie 1989. Cu două zile înainte de începutul evenimentelor la Timişoara, mii de manifeste şi multe apeluri telefonice anonime anunţau posibila desfăşurare a unui miting anticeauşist în Piaţa Unirii, o zonă centrală a oraşului.
O imensă comasare a forţelor de represiune în zonă, lipsa de curaj şi întârzierea sosirii unui semnal au dus la pasivitatea liderilor locali ai "acţiunii", la disiparea posibilelor sute de participanţi şi, în consecinţă, la înăbuşirea încă din faşă a posibilelor mişcări de protest ce ar fi putut lua aceeaşi turnură ca în Banat. În ciuda acestui fapt, evenimentul este trecut în cărţile de istorie şi revendicat de actorii principali ca punct de plecare al Revoluţiei Române.
Aceştia arată că principalul câştig al acţiunii a fost comasarea pentru câteva zile a unei bune părţi a forţelor de ordine la Iaşi şi deturnarea atenţiei de la alte focare ce stăteau să izbucnească în Vest şi la Bucureşti. Cert este că a fost o primă tentativă de a începe Revoluţia aici, mai ales că serviciile de informaţii sovietice îşi desfăşurau activitatea mult mai uşor la graniţa cu Moldova Sovietică.
De fapt, există surse care dau ca sigură prezenţa la Iaşi în acele zile (fapt neconfirmat încă de cei vizaţi) a lui Ion Iliescu şi Petre Roman: primul s-ar fi aflat acasă la Victor Surdu, celălalt la un seminar pe teme de "mecanică a fluidelor". Însă nu s-a putut confirma acest lucru de la cei doi. Vom şti, cu siguranţă, exact ce s-a întâmplat după ce întreaga documentaţie cu privire la eveniment va putea fi cercetată.
Acum, deşi au trecut 20 de ani, mulţi dintre cei care au participat la eveniment sau cunosc destule despre el preferă să nu vorbească. Principalul motiv este, cum am arătat, acela că accesul la documentele ce privesc acel episod al istoriei a fost şi este şi astăzi restrâns. Şi nici un istoric nu a încercat să-l aleagă ca temă, clarificând astfel unele lucruri şi înlăturând, fie şi parţial, aura de mister ce-l înconjoară. S-ar părea că nu se doreşte elucidarea celor petrecute atunci pentru că acest fapt ar scoate la iveală date ce nu convin celor care au preluat puterea în 1989.
Toate câte s-au povestit şi raportul comisiei parlamentare ce a cercetat (superficial) evenimentul anchetând o parte dintre participanţi, inclusiv forţele de ordine (în primii ani după Revoluţie, concluzia în 1994), combat teoria unei revolte spontane în cazul Revoluţiei Române. Pentru că, în toamna anului 1989, la Iaşi s-a pus la cale, după metodele clasice, o conspiraţie. S-ar părea că teza legată de "agenturile străine", clamată de Ceauşescu în acele zile, are o bază reală, şi că morţii Revoluţiei, oameni nevinovaţi căzuţi în numele libertăţii, zdruncină rău conştiinţele celor care au preluat puterea în 1989. "La 14 decembrie 1989 era pregătită să izbucnească la Iaşi o acţiune de protest antidictatorială, dar aceasta a fost înăbuşită în faşă de organele de represiune", se arată în manualul "Istoria României", clasa a XII-a, apărut în 1994 la Editura "Didactică şi Pedagogică".
CONSPIRAŢIE
Iată cum s-a ajuns în această situaţie. În toamna 1989, majoritatea intelectualilor ieşeni urmăreau cu interes cursul evenimentelor din lume, în special din Europa Răsăriteană, dar şi valul schimbărilor democratice ce se petreceau în Moldova de peste Prut. Acolo acţiona cu succes, ca de altfel în majoritatea republicilor sovietice, câte un "Front Popular", Moldovenesc, pe numele său, în cazul de faţă.
Unul dintre aceşti intelectuali, cel care va deveni şi creierul grupului şi unul dintre cei care ar fi trebuit să vorbească participanţilor alături de alţi capi ai mişcării conspirative, la o adunare de protest în Piaţa Unirii la 14 decembrie, este inginerul Ştefan Prutianu. Acesta propune cooptarea conspirativă a câte trei alte persoane, care, la rândul lor, anunţau alţi trei oameni de încredere, fără să ştie unul de altul.
Un alt inginer care i se alătură, fiind considerat al doilea om în Frontul Popular Român (organizaţie a cărei bază a fost pusă de grupul de ingineri ieşeni din jurul lui Prutianu), este Cassian Maria Spiridon. Aceşti ingineri, opt la număr, îşi desfăşurau activitatea la principalele uzine ieşene: Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică (CCSITUMP) din cadrul Combinatului de Utilaj Greu Iaşi, întreprinderile Metalurgica şi Nicolina. Pentru a le insufla încredere, Prutianu a lansat ideea că în fruntea acţiunii se află un grup de universitari.
INSPIRAŢIE SOVIETICĂ
Surse apropiate serviciilor secrete sunt de părere că ce s-a petrecut la Iaşi în octombrie 1989 până la punctul culminant - 14 decembrie 1989 - a fost o acţiune de tip sovietic. Cu toate că nu există probe solide în acest sens, toate indiciile cu privire la ce s-a întâmplat atunci duc la demonstraţia că este adevărat acest lucru. Complotiştii de la Iaşi, după cum am spus, au folosit o metodă de propagare şi racolare de noi membri ce erau chemaţi la pretinsul miting anticeauşist. Ei bine, acest lucru reclamă faptul că Securitatea şi alte forţe ce se ocupau de protecţia ţării au ştiut atunci cine şi ce se întreprinde. Însă Securitatea nu i-a arestat, pentru că avea interes să afle până unde mergea legătura cu ruşii.
De acest caz s-a ocupat în mod direct, printre alţii, şi generalul Neculicioiu, la acea dată şeful UM 0110, unitatea militară de contraspionaj în relaţia cu Uniunea Sovietică.
Primele semne ale schimbărilor ce aveau să se producă în România în decembrie 1989 au apărut la Iaşi. Aici, încă din toamna ultimului an de dictatură, aveau să fie împrăştiate manifeste.
În unele puncte ale oraşului au apărut inscripţii anticeauşiste. În octombrie 1989, tot cu ajutorul manifestelor, s-a anunţat o primă chemare la o adunare populară la care cei care au participat n-au protestat. Au fost destui oameni prezenţi, dar nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a luat atitudine împotriva dictatorului şi a regimului.
Iată ce-şi aminteşte inginerul Emilian Stoica, unul dintre complotişti: "La jumătatea lunii octombrie 1989, când am intrat în blocul în care locuiesc am găsit un fluturaş neglijent scris şi care făcea cunoscut că în duminica imediat viitoare în Piaţa Unirii va avea loc un miting de protest". A fost prezent la locul indicat, acelaşi unde avea să aibă loc şi întâlnirea de la 14 decembrie. Acolo s-a întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi veniţi din acelaşi motiv, însă, cum am spus, nimeni nu a întreprins nimic. Acest fapt demonstrează că alte persoane acţionau de mai mult timp în acelaşi scop. De altfel, partizanii tezei cu privire la implicarea serviciilor secrete sovietice susţin e posibil ca totul să fi fost organizat cu sprijinul acestora.
Metoda era cunoscută de Securitate, fiind folosită în special de direcţiile sale ce se ocupau cu activităţile externe. "Pentru a forma un grup de acţiune, undeva într-o ţară străină, lansezi anunţuri scrise sau apeluri telefonice pentru o adunare într-un anumit loc. Dacă sunt prezenţi, din acel moment participanţii sunt şantajabili", arată o sursă ce provine din serviciile secrete româneşti. Această metodă era folosită de NKVD în anii '50 şi a fost preluată şi de Securitatea română.
CUM S-A AJUNS LA 14 DECEMBRIE
Totul avea să culmineze însă cu tentativa de la 14 decembrie 1989. O adunare ce ar fi putut constitui începutul Revoluţiei Române, care avea să se producă peste două zile la Timişoara, a fost înăbuşită încă înainte de a începe de un imens dispozitiv de represiune anume convocat pentru a stârpi un posibil debut de manifestaţie. Complotiştii de la Iaşi spun că mişcarea lor a fost inspirată de schimbările care aveau loc în Moldova Sovietică.
De altfel, aceleaşi surse din serviciile secrete dau ca sigură prezenţa la Iaşi a unor manifeste care reproşau românilor întârzierea în a pune în practică schimbările în genul "Perestroika" şi "Glasnost". "Revista «Literatura şi Arta», pe care împreună cu prietenii ajunsesem să o multiplicăm pe ascuns, era citită de noi cu înfrigurare, la fel cum erau urmărite programele de televiziune din Basarabia. Pe atunci erau singurele ferestre deschise către lume. Astfel s-a născut în noi ideea unui Front Popular Român...
Între timp, la Chişinău, la 10 noiembrie 1989, au avut loc lupte pe străzi, baricade, ca o revoluţie. Trebuie să facem şi noi ceva", îşi aminteşte Cassian Maria Spiridon despre începutul mişcării conspirative. El şi-a ales în grupul său, ca noi membri, şi persoane care să facă legătura cu Bucureştiul, prin Ghighi Bejan şi scriitorul Florin Iaru, acesta din urmă având rolul să asigure dialogul cu postul de radio Europa Liberă. Mişcarea conspirativă era una ramificată, cu activităţi oarecum distincte.
Una dintre ramuri era cea a inginerului Ionel Săcăleanu, care a refuzat orice fel de discuţie despre acel moment chiar acum, la 20 de ani de la Revoluţie. Alta era a fraţilor Vasile şi Dan Emilian Stoica, cel care a participat la adunarea din octombrie, ca şi cea a lui Vasile Vicol şi Vasile (Bebe) Sfidineac sau a cunoscutului protestatar din mediul muncitoresc Titi Iacob, cel care fusese la originea mişcării muncitoreşti de la Uzina Nicolina, din februarie 1987. Manifestele care au apărut înainte de 14 decembrie aveau următorul conţinut: "Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 XII, ora 16:00". Primele au fost plasate la Facultatea de Istorie, la data de 10 decembrie. Au urmat şi în alte locuri, complotiştii sperând să îi aducă la manifestaţie în special pe studenţi.
PARTICIPAREA
La 14 decembrie, inginerii Ştefan Prutianu şi Cassian Maria Spiridon au mers la serviciu de dimineaţă, apoi, sub motivaţia rezolvării unor probleme tehnice inginereşti, s-au dus la Întreprinderea Nicolina, într-un fel pentru a avea şi un alibi, o acoperire. La Nicolina, Prutianu şi Spiridon s-au întâlnit şi l-au luat cu ei spre piaţă şi pe inginerul Petrică Duşa. "Am străbătut fabrica cu intenţia declarată de a fi văzuţi de muncitori, ca să li se confirme şi celorlalţi care aveau să participe că vom fi în Piaţa Universităţii la ora fixată".
Au mers numai pe jos, evitând, astfel, raziile echipelor de represiune. Miliţienii urcau în mijloacele de transport în comun, în special în tramvaiele care aveau traseu în imediata apropiere a Pieţei Unirii, şi legitimau călătorii, reţinându-i pe cei suspecţi. Însă unul dintre membrii reţelei Vasile Vicol fusese arestat încă de dimineaţă, iar vestea, care a ajuns în Piaţa Unirii, i-a pus oarecum în gardă pe ceilalţi cu privire la repercusiunile ce aveau să vină în caz că acţiunea ar fi reuşit.
Acesta a fost şi unul dintre motivele descurajării lor, o picătură care a făcut ca protestul să eşueze. Toţi cei care urmau să se întâlnească în Piaţa Unirii ar fi trebuit să vină cu o lumânare şi cu înscrisuri ale cântecului "Un răsunet" ("Deşteaptă-te, române"). În timpul discursurilor ar fi trebuit să se rostească lozinci: "Jos dictatura", "Vrem democraţie", "Jos comunismul". Totul urma să se încheie cu Hora Unirii în jurul statuii lui Al.I. Cuza. În cazul în care populaţia din piaţă rămânea inactivă, unul dintre apropriaţii lui Ştefan Prutianu, Dorin Aştefănoaiei, trebuia ca, însoţit de un grup de oameni recalcitranţi, proveniţi din lumea interlopă, să provoace forţele de ordine pentru a crea o atmosferă revoluţionară. Prutianu îi încurajase pe participanţi spunându-le că printre miliţieni vor fi oameni care vor pactiza cu manifestanţii, ba chiar vor difuza fluturaşi în piaţă.
PLIN DE MILIŢIENI ŞI DE ARME
Când grupul complotiştilor a ajuns aproape de Piaţă, aceştia au fost frapaţi de măsurile luate pentru combaterea adunării. Existau două maşini de pompieri, fiecare dispusă de o parte şi de alta a zonei. Chiar cu acea ocazie, o Dinamoviadă ce trebuia să aibă loc la Oradea a fost transferată la Iaşi, aşa încât cele două hoteluri de lângă piaţă colcăiau de "sportivi" şi se filma totul. Cassian Maria Spiridon ar fi intuit chiar şi nişte cuiburi de mitralieră, numai bine pregătite înspre marginea pieţei, pe clădirile din jur. Existau şi foarte multe maşini de Miliţie, ba era şi una cu prelată, în spatele căreia se putea uşor intui că se găsesc oameni înarmaţi. Frapant era faptul că maşinile de pompieri aveau gratii la geam. Oamenii care treceau prin piaţă şi nu ştiau despre ce e vorba întrebau curioşi: "Dar ce s-a întâmplat? Unde arde?". Li se răspundea că pompierii luau parte la un exerciţiu. Mişunau prin zonă patrule de miliţieni însoţiţi de membri ai gărzilor patriotice, pompieri, securişti şi intimidau oamenii, strigându-le "Circulaţi" atunci când posibilii manifestanţi încetineau mersul.
"SE VÂND PORTOCALE"
Forţele de ordine formaseră au format un cordon în jurul pieţii. Ba chiar a fost mutată o staţie de tramvai pentru a se evita ca oamenii să coboare acolo. De altfel, în ziarul Flacăra Iaşului nr. 13427, apărea un anunţ: "Consiliul Popular Municipal anunţă că, datorită unor lucrări de reparaţii şi modernizare a Străzii Cuza-Vodă, staţiile de tramvai din Piaţa Unirii au fost mutate în dreptul direcţiei judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii". Un artist plastic ieşean remarca că o femeie înaltă, voinică îndruma în staţiile adiacente oamenii să coboare la Poştă dacă au treabă în Piaţa Unirii. Tot în ziua cu pricina a fost organizată în grabă o adunare de partid a cadrelor universitare pentru a împiedica corpului didactic să se alăture studenţilor. În cămine, Miliţia a oferit filme video studenţilor. Cassian Maria Spiridon spune că la anchetă i-au fost arătate şi fotografii făcute în piaţă. Cu toate acestea, mulţi ieşeni au fost prezenţi acolo, ba unii spun că a existat şi o parolă prin care prin viu grai, prin care oamenii erau îndemnaţi să vină la manifestaţie: "Veniţi pe 14 decembrie la ora 16:00 în Piaţa Unirii. Se vând portocale". Mesaje similare au fost transmise şi telefonic.
"NU NE-AU LĂSAT SĂ MURIM!"
Aşa că au venit mulţi în piaţă. Unul dintre membrii grupului trebuia să provocea un incident, însă semnalul era aşteptat de la Pruteanu, care a renunţat, spune el, "de frică şi din laşitate!". Au stat totuşi ceva timp în piaţă, apoi au mers la restaurantul hotelului din zonă, iar la circa două ore de la anunţarea evenimentului au plecat. Însă n-au scăpat: a două zi au fost arestaţi capii complotului, iar alţi 60 de oameni au fost anchetaţi. Cei reţinuţi au fost interogaţi şi supuşi la presiuni fizice şi morale deosebite. Ei au fost eliberaţi abia la 22 decembrie. Cei care au planificat conspiraţia şi-au asumat anumite riscuri. "Urma să fim împuşcaţi. Patru dintre noi urmau să fie condamnaţi la moarte sau, dacă se comuta pedeapsa, făceam vreo 25 de ani puşcărie, ceea ce însemna pe viaţă. Ştiam de la început ce mă aştepta... Eram disperat. Eram disperaţi. Nu se mai putea trăi... Şi mi-am asumat acest risc. Plănuisem să reluăm mişcările. Dacă nu reuşeam în Piaţa Unirii, la 30 decembrie urma să ne adunăm la Palatul Culturii şi să venim spre Piaţă pentru că dispozitivul din Piaţa Unirii era vulnerabil, uşor de încercuit şi controlat", spunea Cassian Maria Spiridon.
Ştefan Prutianu afirmă că a continuat să aibă probleme. În 1990 a fost împins pe când se afla cu bicicleta şi şi-a rupt mâna, soţia sa a făcut un cancer galopant, iar mama sa s-a îmbolnăvit brusc. Mai mult, s-a întâlnit cu un procuror care s-a recomandat că vine din partea procurorului general al României şi care l-a pus să semneze un act prin care se angaja că nu va vorbi despre ce a făcut şi ce s-a întâmplat la 14 septembrie 1989 şi înainte de această dată la Iaşi. Referindu-se la faptul că la Iaşi o posbilă revoltă a fost împiedicată, Cassian Maria Spiridon a conchis: "Pe noi nu ne-au lăsat să murim, pe ceilalţi, după 14 decembrie, da".
ADJUNCTUL LUI BOBU, PREZENT
În Piaţa Unirii din Iaşi a fost prezent ministrul de atunci al apărării, secretarul CC Constantin Olteanu, văzut chiar şi de o parte dintre "revoluţionari". Acesta a fost însoţit atunci de Ion Catrinescu, şef la secţia organizatorică, adjunctul lui Bobu. În hotelurile din Piaţa Unirii au fost cazaţi dinamoştii de la o pretinsă competiţia de judo mutată special de la Oradea, care a fost, de altfel, un paravan pentru a avea în preajmă oamenii necesari unei intervenţii. Aceştia erau bine făcuţi şi purtau permanent cu ei o geantă suspectă.
Oameni ca ei s-au cazat şi în Hotelul Sport, situat ceva mai departe de Piaţa Unirii, dar şi la Motelul Bucium, unde în noaptea de 14 decembrie au făcut o petrecere. Şeful de la Hotelul Unirea din acea vreme a confirmat că aceştia aveau un statut aparte: s-au înscris singuri în registrul de la recepţie şi au plătit cash. De altfel, în acelaşi hotel s-au cazat şi excursionişti străini veniţi cu maşini de peste Prut.
Acestea au fost urmărite de Securitate, după cum confirmă şeful de atunci al Securităţii ieşene, Constantin Ciurlău, în timpul audierilor din 1994 de la Comisia Senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. Ciurlău a mai spus că în una din camerele hotelului a găsit o hartă pe care era făcut cu creionul traseul Iaşi-Timişoara. În cartea sa despre revoluţie, Filip Teodorescu cadru înalt al Securităţii statului, spune: "Nu este meritul exclusiv al organelor locale, indiferent de rostul şi coloratura lor, că la Iaşi a fost «linişte». Aceasta a fost urmarea socotelilor greşite de cei interesaţi, dar şi «căderii» a două personaje trimise în zonă tocmai în scopul declanşării evenimentelor".
Citește pe Antena3.ro
