x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul ministru Adrian Câciu: Luați-o mai la „relanti” cu apocalipsa bugetară

Fostul ministru Adrian Câciu: Luați-o mai la „relanti” cu apocalipsa bugetară

de Redacția Jurnalul    |    23 Apr 2025   •   22:00
Fostul ministru Adrian Câciu: Luați-o mai la „relanti” cu apocalipsa bugetară
Sursa foto: Antena 3 CNN

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, spune că nu există o „apocalipsă bugetară”.

„Luați-o mai la „relanti” cu apocalipsa bugetară. V-o spune un fost ministru care scăzut deficitul 21 cu 4 puncte procentuale pe cash (de la 9,6 la la 5,6) și 3 pp pe ESA (de la 9,2 la 6,2) și a scăzut ponderea datoriei publice în PIB cu 2 puncte procentuale (de la 49,5% la 47,5%), în doar un an și doua luni! (Date MF, BNR, final 2022). Nu o să fie nici „junk” și nici FMI”, a spus Adrian Câciu.

„A, apropos, vedeți un pic la structural și la cheltuieli primare nete, poate înțelegeți cifrele mari care vă combat trompetismul ieftin. În altă ordine de idei, trebuie stimulată puternic economia de producție și cererea agregată. Anul acesta economia internă va ajusta finanțele publice nu finanțările externe”, mai spune Câciu.

Acesta a mai afirmat că ratingul la București este BBB-, cu perspectiva negativă, „nu A, cum minte ND”.

Eurostat a anunțat marți că deficitul bugetar ESA a fost de 9,3% din PIB la finalul anului trecut.

Cu toate acestea, Ministerul Finanțelor anunță că România își reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 și va continua această traiectorie și în următorii ani.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: caciu ministru buget