
Manualele școlare a trebui să-i ajute pe elevi să-și dezvolte cunoștințele însă acestea mai mult îi încurcă, potrivit cercetătotrilor în lingvistică de la Universitatea de Vest din Timişoara. Ei descriu manualele şcolare, într-o serie de studii realizare recent, ca fiind "haotice, fără logică, cu prea multe cuvinte şi prea puţină claritate". Este și unul dinre motivele pentru rezultatele dezastruoase de la testele PISA sau de la examenele naționale.
"Produsul a doua numere întregi este un număr întreg egal cu produsul modulelor celor două numere întregi precedat de semnul plus, dacă cele două numere întregi sunt nenule şi au acelaşi semn", spune o definiţie dintr-un manual de matematică de clasa a VI-a.
Cercetătorii de la Universitatea de Vest au încercat sa o rescrie pe înţelesul copiilor. "Dacă înmulţim două numere întregi care au acelaşi semn, rezultatul este pozitiv şi se obţin în mulţimi valorile lor absolute", este o definiţie mai clară.
Abecedarul de ieri şi de azi
Specialiştii în lingvistică de la Timişoara au analizat, în studii, toate manualele școlare de pe platforma Ministerului Educației, de ciclulrile primar, gimnazial și liceal, după ce au constatat că studenţii care ajung la ei au probleme de scriere şi înţelegere a cerinţelor.
Mădălina Chitez este cercetător principal la Universitatea de Vest și a condus echipa care a făcut studiile. "Am găsit din punct de vedere lingvistic ceea ce constată fiecare părinte şi cadru didactic: un haos generalizat. Pe lângă textul extrem de încărcat mai există căsuţe informative, mai există imagini, mai există schiţe care nu au de-a face cu înţelesul textului", a spus Mădălina Chitez, cercetător principal UVT.
"E foarte egreu să dezvolţi gândirea creativă pentru că şabloanele omoară această gândire critică", afirmă și Roxana Rogobete, lector la Universitatea de Vest Timișoara.
Specialiştii au comparat inclusiv abecedarele. Dacă vechiul Abecedar, din care au învăţat cei mai mulţi dintre adulţii de astăzi, are circa 6.000 de cuvinte distribuite pe 135 de pagini, manualele de astăzi au între 18.000 și 25.000 de cuvinte, cu o densitate de până la 173 de cuvinte per pagină, ceea ce înseamnă o creștere de 309% față de cărţile vechi.

"Alegerea manualului nu e cea mai simplă muncă pentru că ele trebuie, evident, analizate textele. Nu le simţim întotdeauna cele mai potrivite, nu ştiu dacă e neapărat problema formulării, cât problema apare la lipsa cunoaşterii termenilor", a explicat Adelina Bătăneaț, profesor de Limba și Literatura Română. "Nu stiu, eu ca părinte, de unde mă uit, de sus în jos sau de la stânga la dreapta. E multă, e foarte multă informaţie", spune un părinte.
Cercetătorii de la Universitatea de Vest din Timișoara susțin ca există o legatură directă între rezultatele la examenele naționale și felul în care sunt alcătuite manualele copiilor. Iar la testările PISA este şi mai grav, potrivit observatornews.ro.