Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se pare că, în dimineţile de duminică, mulţi târgumureşeni îşi îndreaptă paşii spre locul numit "talcioc", ci, ne-am obişnuit să-i mai spunem. Ce poţi cumpăra de aici? Orice. De la lucruri nefolositoare, până la cele mai grozave medicamente şi piese de schimb, de la ace fără ureche, până la aparatură electronică sofisticată. Şi foarte multe haine.
Pe mine, sincer să fiu, ma interesau cărţile. De găsit, nu-i vorbă, am găsit. Multe. Foarte multe. Cărţi bune, dar şi cărţi cu care nu prea ai ce face, de poveşti, tratate medicale, de electrotehnică, reviste social-politice în limbile română, franceză, germană, engleză, maghiară. Cărţi din biblioteci particulare, cărţi aparţinând unor biblioteci publice! Mi-am ales şi eu una. Precizare: cartea aparţinea Bibliotecii judeţene Mureş şi poartă numărul de inventar 81.912/3.608. "Proprietarul" mi-a cerut pe ea 30 de lei. Până la urmă, am ajuns la preţul de 20 de lei. Înainte de a-i da banii îl întreb: "Nene, de unde ai cartea asta?" Întrebarea l-a supărat la culme. Replică: "Ce te interesează pe mata de unde o am? Ai bani, o cumperi, dacă nu...". După o pauză: "De fapt, cartea nu-i a mea. M-a lăsat o cunoştinţă să stau puţin lângă cărţi...". Cartea mă interesa. Aşa că am spus că aştept. Atitudinea mea a iscat o nebănuită furtună. "Vecinii" într-ale vânzării, 5-6 la număr, au tăbărât cu gura pe mine: "Ce ai cu omul, dom'le?". "Îţi dau eu 15 lei - zice altul - să-ţi cumperi o carte!" "Îi ştim noi pe şmecheri dintr-ăştia!", sare încă unul. Între timp, s-a adunat lume în jur. Eu susţineam că această carte aparţine unei biblioteci publice, şi acolo trebuie să se întoarcă, deci nu poate fi vândută la "talcioc". Mă aşteptam ca opinia publică să mă susţină. Dar se vede că, în diminica aceea, ea n-a mai venit la piaţă. S-au strâns 40-50 de "gură-cască" să mă vadă. "Naivul!" - şi-or fi zis. Eu singur. Bişniţaroo - să tot fi fost vreo 15! Apelez la doi onorabili profesori târgumureşeni rugându-i să "îndrepte" un miliţian spre locul cu pricina. Au căutat. Dar n-au întâlnit. Între timp, "focul" se încingea, iar proprietarul cărţii nu mai apărea. Bănuiesc că făcea deja parte din "corul" celor care mă blagosloveau cu cele mai neaşteptate epitete. Reuşesc, totuşi, să plec, însoţit de o "gardă" a celor "lezaţi", să găsesc un miliţian. Dorinţă zararnică. Cei doi "însoţitori" s-au lăsat păgubaşi. Insist să caut un reprezentant al ordinii publice. Ma uit. Întreb. Caut. Nimic! Ajung şi la vameşi. "Miliţianul o fi, poate, pe partea cealaltă!" - mi se spune. O fi! Dar nu l-am găsit.
Trec pe "bulevardele" croite prin lanul de grâu şi, dezamăgit, privesc, întrebându-mă: al cui e oare, grâul acesta pe care-l calcă în picioare mii şi mii de oameni fără nici o părere de rău? Grâu strivit! Chiar să nu-i sângereze nimănui inima la acest spectacol? Nu ştiu în a cui administraţie se află târgul acesta, dar am convingerea că s-ar putea face ceva pentru a elimina o nedorită carte de vizită. Ajuns acasă am dat un telefon la Miliţia municipiului. Un tovarăş plutonier major mi-a spus, cert, că în piaţă sunt miliţieni. În civil. Mulţumesc!
Meditând asupra celor semnalate mai sus, mă întreb, ca orice cetăţean de rând: 1. Chiar să nu intereseze pe nimeni ce publicaţii se vehiculează în această piaţă (provenienţă, conţinut, etc.)? 2. De ce nu este respectată legea care stipulează clar modul de vânzare a cărţii (locul şi condiţiile, de pildă)? 3. Cum e posibil ca într-un asemenea furnicar de oameni - unde, probabil, se petrec lucruri şi mai puţin plăcute - să nu poţi afla un singur reprezentant al ordinii publice? 4. E chiar atât de greu să fie instalat un post telefonic urban în incinta târgului, pentru ca, în caz de nevoie, să poată fi anunţate şi solicitate şi alte organe (sanitare, controlul de stat etc.)?
5. Chiar să nu-i pese nimănui de grâul acela frumos, călcat, fără milă, în picioare?
Gheorghe Câmpeanu - Steaua roşie, jud. Mureş, nr. 92/1989
