Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„În special pe linie maternă, Nicu N. Iorga provenea dintr-o veche familie de boieri cărturari. Personalitate precoce și supradotată, debutează publicistic la 12 ani, își ia toate examenele studențești într-un an, iar la 18 ani uluiește mediul academic devenind licențiat în limbi clasice. Studiază în marile biblioteci ale lumii, devine universitar la o vârstă foarte tânără, doctor în Germania, academician, profesor la Sorbona și College de France, precum și la alte (multe) facultăți din afara țării”. V-au tulburat primele tușe ale portretului lui Nicolae Iorga, realizat de criticul și istoricul literar Paul Cernat? Să vedeți urmarea: „În adolescență, Iorga a fost membru activ în mișcarea socialistă, afirmându-se ulterior ca ideolog naționalist și tradiționalist, dar și mare animator cultural național, doctrinar și lider al revistei și grupării Sămănătorul (parte a articolelor sale programatice au fost adunate în volumul O luptă literară, 1914-1916). Recăsătorit cu sora istoricului Ioan Bogdan (Ecaterina), apropiat, o vreme, «Junimii» maioresciene, Iorga se desparte de junimism radicalizându-se în sens ruralist și populist”. În continuare: „Din 1908 a condus o școală de vară la Vălenii de Munte (Prahova), unde se stabilise cu numeroasa familie. Începuturile de critic literar sunt, la 1890, surprinzător de moderne”.
Puritan fanatic
Mai exact? „Iorga lansează dezbaterea despre (de ce nu avem) roman, e primul autor al unui studiu notabil despre Creangă, redescoperitor al lui I. Codru Drăgușanu etc. Editor al publicisticii eminesciene, continuator al gândirii sale politice și pionier al eminescologiei, a atras printre primii atenția asupra importanței manuscriselor poetului”, evidenția Paul Cernat. Mai mult: „Comentator pasionat al literaturii universale, a tradus asiduu din literaturi străine (inclusiv americană - Emily Dickinson ș.a.) Va fi însă opac la o modernitate pe care, puritan fanatic, o refuză și o detestă ca pe un pericol la adresa identității morale a neamului (pe Arghezi, pe care-l eliberase de la Văcărești, îl consideră un maniac scabros, iar în anii 1930 revistele iorghiste alimentează campania împotriva «pornografiei în artă», soldată cu represalii dure și arestări)”. Personaj pe cât de influent, pe atât de rigid! Dar să facem rost acoladelor lui Cernat: „Gazetar militant, spirit tutelar al publicațiilor sămănătoriste, detestat de moderniști, dar și admirat de ei (inclusiv de adversarul E. Lovinescu, elev al lui în tinerețe), Nicu Iorga a promovat o critică moral-politică, antiestetică, dar a sprijinit debuturile unor scriitori de vârf ca Sadoveanu, Goga, Agârbiceanu, St. O. Iosif și chiar Lucian Blaga”. Iorga, lumini și umbre!
Bizantinolog, medievist, slavist
Din nou profesorul Paul Cernat: „Poligraf erudit, enciclopedist de tip romantic, Iorga a fost o personalitate dificilă, vulcanică și genialoidă, de o prolificitate supraumană. Opera savantă a istoricului, inegală, de o anvergură urieșească și rezonanță mondială, însumează peste 1.000 de volume (evident inegale) și aproape 20.000 de articole și studii, iar corespondența numără peste 100.000 de scrisori”. Impresionant, nu? Și asta nu este totul: „«Învățător și profet al națiunii» cu contribuție masivă la ridicarea culturală a satelor în timpul reformelor lui Spiru Haret, implicat în activitatea tuturor comunităților românești din străinătate, Nicu Iorga a creat numeroase instituții culturale naționale și internaționale (Institutul de Studii Sud-Est Europene, Congresul Internațional de Studii Bizantine, centre și școli de specialitate)”. A fost - mai puncta Cernat - și un neobosit animator al centrelor de romanistică. Eminent bizantinolog în linia Charles Diehl, medievist și slavist, culegător titanic de documente vechi, istoric al Bisericii și instituțiilor religioase, al presei românești de la începuturi până în 1916, istoric al artelor (prieten cu Henri Focillon) și autor al unei vaste istorii comparate a literaturilor romanice, Iorga a (mai) fost și un harnic monograf al marilor voievozi români și al secolului al XIX-lea românesc.
Scriitor formidabil în volumele de călătorie
Și câteva aprecieri strict critice (literare): „Lucrarea Bizanț după Bizanț, cu implicații politice importante, rămâne un reper disputat. «Istoria literaturii române contemporane» (3 volume) e fundamentală pe zona literaturii vechi, notabilă în privința secolului al XIX-lea și aproape complet opacă pentru perioada de după 1918. Ideolog intolerant și dogmatic, memorialist excelent, cu valențe de romancier («O viață de om așa cum a fost» ș.a.), moralist sclipitor în portretele-necrolog din «Oameni cari au fost», dar și în «Opiniile sincere și pernicioase ale unui rău patriot», conferențiar radiofonic și orator memorabil («Sfaturi pe întunerec»), dramaturg abundent și poet neoclasic cu reușite izolate, tradiționalistul cu frază modernă, artistică și pasională, e un scriitor formidabil în volumele de călătorie prin provinciile românești, dar și în cele despre călătoriile în Franța, Spania, Italia, Germania, țările scandinave sau la românii din America (unde a ținut, în 1930, multe conferințe)”. Ce galop!
Ucis de „bastarzii” propriilor idei
Printre ultimele comentarii cernatiene: „Salutară în perioada combaterii diglosiei elitelor autohtone (manifestațiile studențești din 1906 din piața Teatrului Național, reprimate brutal) și a primului război mondial, activitatea naționalistă a lui Iorga devine controversată și uneori regretabilă prin alianța cu partidul antisemit al lui A. C. Cuza și tradiționalismul xenofob dintre cele doua războaie, când e lider politic, parlamentar, ministru, premier s.a”. Câteva tușe delicate: „Antigardist și procarlist, aflat la originea condamnării și uciderii lui Zelea Codreanu, de care se delimitase (ca și de A.C. Cuza) cu ani în urmă, Nicolae Iorga cade victima legionarilor pe care îi considera «bastarzii» ideilor sale: executat cu nouă cartușe și mutilat oribil, istoricul e aruncat la marginea drumului dintre Strejnic și Ploiești”. Concluzia: „Excesiv în erori și realizări, acest mare savant umanist ne contrariază prin gigantismul operei, iar energia fără margini pe care a pus-o în slujba idealului național nu mai pare a fi înțeleasă în lumea în care am intrat”.
131 de răvașe de amor pentru Catinca
Viața intimă a lui Nicoale Iorga a fost și ea una agitată. Înainte de a divorța de prima soție, Maria Tasu, Nicușor flirta deja cu alte femei. Povestește profesorul Lucian Nastasă: „Încă din vara anului 1899, N. Iorga se afla la Braşov, lucrând asiduu în arhivele de aici pentru elaborarea volumului Istoria literaturii române din sec. al XVIII-lea. Cu acest prilej, vizitează des casa părintească a slavistului Ioan Bogdan, unde va cunoaşte o parte din membrii familiei, intelectuali rafinaţi ce ştiau să creeze o atmosferă intimă şi prietenească.” Și? „Deşi nedivorţat, dar zdruncinat de atmosfera conjugală, Iorga se ataşează iniţial de Maria, bună dăscăliţă şi cu faimă intelectuală, fiica mai mare a familiei şi care, conform uzanţelor vremii, era cea dintâi îndreptăţită la căsătorie. Pe neaşteptate însă interesul se îndreaptă spre Ecaterina (Catinca) - acelaşi nume ca al unei iubite (marea iubire!) din facultate, Ecaterina Botez -, recent întoarsă acasă din Budapesta, unde absolvise Institutul pedagogic Erzsébet, secţia matematică-fizică. Şi de aceasta chiar s-a îndrăgostit, în felul său, mai tot ce a urmat dovedind aceasta!”
Nășit de fiul nelegitim al lui Carol I
Nu i-a fost însă ușor s-o cucerească pe această intelectuală rigidă, cele 131 de răvașe expediate de Iorga la Brașov de-a lungul anului 1900 stând mărturie. Ecaterina era curtată (și îndrăgostită?) la acea vreme de Aurel Bunea, un mândru ofițer ardelean. Într-un final, insistența lui Iorga, care a intervenit inclusiv pe lângă frații Ecaterinei - Ioan, Gheorghe și Alexandru -, a dat roade. La 4/ 17 februarie 1901, în Biserica Sfântu Nicolae din Şcheii Braşovului, a avut loc cununia religioasă, naş fiindu-le Al. Tzigara-Samurcaş (deşi Iorga şi Samurcaş, apoi, s-au aflat deseori în conflict, rupând şi reluând legăturile de mai multe ori). La vremea aceea însă, bârfele îi atribuiau acestui naş calitatea de fiu nelegitim al regelui Carol I, fiind în mod evident în graţiile şi în proximitatea suveranului, iar în plus, cu un an înainte, Tzigara-Samurcaş făcuse şi el o căsătorie „excelentă”, luând de soţie pe Maria Gr. Cantacuzino ... „Catinca” avea să-i dăruiască lui Nicu Iorga șapte copii!
Încă patru copii cu prima soție
Din căsătoria lui Nicolae Iorga cu Maria Tasu, prima nevastă, au rezultat patru copii - un fiu și trei fiice: Petru, ofiţer de carieră, cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”, căsătorit în 1927 cu Elena Dumitrescu; Elena; Maria și Florica, autoare a două volume de versuri, căsătorită în 1918 cu colonelul D. Chirescu, cavaler al ordinului „Mihai Viteazul” şi prefect de Storojineţ în timpul guvernării Iorga (1931-1932).
151 de ani s-au împlinit pe 5 iunie 2022 de la nașterea lui Nicolae Iorga
Poligraf erudit, enciclopedist de tip romantic, Iorga a fost o personalitate dificilă, vulcanică și genialoidă, de o prolificitate supraumană”, Paul Cernat, critic literar
19 ani avea Nicolae Iorga când s-a căsătorit prima oară, cu Maria Tasu, adolescentă ce abia își sărbătorise majoratul
