Consiliul de Administratie al SC HERCULES SA a fost validat la inceputul anului 2000 de Sectia Civila a Tribunalului Caras-Severin, dupa ce, initial, a fost numit de Adunarea Generala a Actionarilor (AGA).
Precizam ca, la acea data, lista de actionari-cuponari detinea 60% din societatea care gestioneaza statiunea Baile Herculane. In momentul achizitionarii celorlalte 40 de procente de catre SC ARGIROM INTERNATIONAL SA (28 februarie 2001), administratia de drept a SC HERCULES SA a inceput sa fie boicotata printr-o serie de incercari ilegale de a infiinta un alt CA.VERA ALBULESCU, MIHAI MUNTEANU
Intrarea ARGIROM INTERNATIONAL in actionariatul fostei firme de stat a declansat un lung razboi de uzura purtat prin instantele carasene si nu numai. Reprezentantii ARGIROM au urmarit permanent sa inlocuiasca vechii membri CA ai SC HERCULES SA cu altii noi, care le-ar fi reprezentat cel mai bine interesele. In contextul acestor puternice presiuni, la data de 7 iulie 2003, membrii CA au solicitat Biroului Executorului Judecatoresc Tabusca Vasile, din Caransebes, executarea sentinte civile a Tribunalului Judetean privind validarea CA al societatii, ales la inceputul anului 2000.
Decizia civila la care ne referim a ramas definitiva si irevocabila, iar cererea de executare silita a fost introdusa inainte de expirarea termenului de prescriptie (3 ani). Insusi judecatorul delegat de la Oficiul Judetean al Registrului Comertului a avizat favorabil sentinta. Numai ca executarea silita a acesteia a devenit necesara in momentul in care functionarii Camerei de Comert si Industrie (CCI) Caras-Severin nu au indeplinit dispozitiile instantei. Amintim ca, in perioada la care ne referim, Registrul Comertului functiona in tandem cu institutia Camerei de Comert. In prezent, atributiile celei dintai au fost preluate de Ministerul Justitiei (MJ), conform noii forme de organizare, iar Camera de Comert functioneaza ca entitate nonguvernamentala.
ONRC SPERA IN PRESCRIPTIE. Functionarea CA al SC HERCULES SA este in opozitie totala cu interesele baronilor PSD care controleaza statiunea, Baile Herculane. Chiar in ziua executarii sentintei, ceruta de membrii consiliului, fostul director general al Registrului Comertului, Alina Anca Balaciu, a inaintat Tribunalului Caras-Severin o asa-numita contestatie la executare. Motivatia reprezentantei institutiei din subordinea Ministerului Justitiei s-a axat in principal pe argumentul prescriptiei sentintei de validare a CA. Cu alte cuvinte, Alina Balaciu a invocat timpul care s-a scurs de la emiterea deciziei judecatoresti pentru anularea acesteia.
Totodata, oficialii ONRC sustin ca, de-a lungul timpului, s-au numit succesiv alte consilii de administratie, cererea de executare "devenind caduca". Ce nu a mai spus doamna Balaciu este ca toate sedintele AGA, care ulterior au numit alte CA, nu au respectat legea, neindeplinind cvorumul necesar sau nepublicand anunturi in Monitorul Oficial. In consecinta, toate deciziile AGA sunt lovite de nulitate. Pe de alta parte, fosta directoare Balaciu considera ca executorul judecatoresc Vasile Tabusca, din Caras-Severin, nu are competenta teritoriala pentru ca debitoarea ONRC are sediul in Bucuresti, iar reprezentanta judeteana a institutiei nu are calitate procesuala in acest litigiu.
CONCLAVUL ARGIROM
Principalul actionar al firmei este deputatul PSD de Calarasi si presedintele Federatiei Romane de Box, Iosif Armas, care detine 68% din pachetul majoritar de actiuni. Vicepresedintele Senatului, Doru Ioan Taracila, este stapan si el pe alte 10 procente. Alti actionari de vaza ai SC ARGIROM INTERNATIONAL SA mai sunt: Elena Ureche, sotia lui Marian Ureche, fostul sef al Serviciului Independent de Protectie si Anticoruptie (SIPA) din cadrul MJ, Jana Vostinaru, sotia patronului grupului de firme GTI, Florica Bud, nevasta ex-deputatului PUNR de Maramures, Nicolae Bud, Marilena Vacaroiu, sotia presedintelui Senatului, si Florin Sebastian Sandu, fiul secretarului de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, Florin Sandu.Citește pe Antena3.ro


