x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Grupul Udrea, mai bogat cu un membru: marinarul Marinel

Grupul Udrea, mai bogat cu un membru: marinarul Marinel

de Ion Alexandru    |    16 Dec 2022   •   07:45
Grupul Udrea, mai bogat cu un membru: marinarul Marinel

„Transilvania Smart City”, afacerea de două miliarde de euro în care sunt implicați iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, finul fostei blonde de la Cotroceni, ex-deputatul PDL Adrian Gurzău, dar și un grup economic controlat de Maricel Păcuraru, patronul postului de televiziune Realitatea Plus, are, de câteva săptămâni, un nou membru.

 

Este vorba despre chiar fratele mai mare al lui Adrian Alexandrov, Marinel Alexandrov, de profesie marinar și căpitan de vas pe rute fluviale. Acesta a fost cooptat, luna trecută, în acționariatul unei companii denumite chiar transilvania Smart City, de către omul de afaceri Gheorghe Petrovan, asociatul lui Adrian Alexandrov. Firma, care se ocupă cu dezvoltarea și promovarea imobiliară, și-a mutat sediul de la Sighetu Marmației la Cluj-Napoca și este administrată, pentru următorii 20 de ani, de Adrian Alexandrov și Adrian Gurzău.

Aproape necunoscut publicului larg, fratele mai mare al lui Adrian Alexandrov, partenerul de viață al Elenei Udrea, a fost, recent, introdus printre acționarii megaafacerii imobiliare de la Cluj-Napoca, Transilvania Smart City, pe care familia extinsă Udrea –Alexandrov o evaluează la aproximativ două miliarde de euro. Este vorba despre Marinel Alexandrov, despre care aflăm, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), că a devenit asociat în cadrul companiei SC Transilvania Smart City SRL, deținută, până în data de 11 noiembrie 2022, de către afaceristul Gheorghe Petrovan, din Sighetu Marmației, despre care presa a dezvăluit că este socrul fostului deputat PDL, Adrian Gurzău, fin al Elenei Udrea.

Astfel, în calitatea sa de unic asociat al SC Transilvania Smart City SRL, Gheorghe Petrovan a decis să majoreze capitalul social al societății, prin cooptarea, ca nou asociat, a lui Marinel Alexandrov, care participă, astfel, la acționariatul acestei companii cu un aport de 10 lei, reprezentând 50% din beneficii și pierderi. 

Firma, care poartă numele proiectului imobiliar somptuos de la Cluj, are doi administratori: Adrian Alexandrov, fratele lui Marinel, și Adrian Gurzău. Potrivit documentului citat, cei doi au fost numiți în funcția de administrator pentru o perioadă de 20 de ani, „fără a putea fi schimbați decât cu votul unanim al asociaților”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Firma și-a schimbat numele, adresa și obiectul de activitate

 

Compania SC Transilvania Smart City SRL, al cărui acționar este Marinel Alexandrov, este o companie care a fost înființată, în anul 2019, sub denumirea de SC George General SRL, cu sediul în Sighetu Marmației, controlată, la acel moment, în calitate de unic asociat și administrator, de către Gheorghe Petrovan. La momentul înființării, firma avea ca obiect de activitate „închirierea și leasingul cu alte mașini, echipamente și bunuri tangibile”.

În data de 7 noiembrie 2022, cu doar patru zile înainte de majorarea capitalului social și de schimbarea administratorilor, Gheorghe Petrovan a luat o altă decizie. Concret, el a decis modificarea numelui companiei, din SC George General SRL, în SC Transilvania Smart City. De asemenea, a schimbat sediul social al societății, din Sighetu Marmației în Cluj-Napoca, precum și obiectul de activitate, în „dezvoltare (poromovare) imobiliară”.

Reamintim că Gheorghe Petrovan, împreună cu soția sa, Maria, dar și ex-deputatul PDL Adrian Gurzău, și de partenerul de viață al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, sunt implicați în toate companiile care compun rețeaua de afaceri Transilvania Smart.

Pentrovan este, de asemenea, asociatul lui Adrian Alexandrov în firma Realtopfarma SRL, cea care controlează în mod direct grupul Transilvania Smart, dezvoltatorul cartierului de lux din Cluj-Napoca.

 

Căpitan de nave pe rute fluviale

 

Revenind la Marinel Alexandrov, noul membru al acestui grup, acesta este, așa cum arătam mai sus, fratele lui Adrian Alexandrov. Marinel este mai mare decât Adrian cu doi ani. Numele lui Marinel Alexandrov a apărut, pentru prima oară, în spațiul public, în cursul lunii septembrie, când presa mondenă a prezentat faptul că Adrian Alexandrov a participat, fără Elena Udrea – aflată în spatele gratiilor – la un eveniment major din familia sa, respective la nunta fratelui său, Marinel, care s-a căsătorit cu Ana, o avocată din Baroul București.

Nunta a avut loc la Sulina, unde au participat aproximativ 100 de persoane, fiind prezentă și Eva, fiica lui Adrian Alexandrov și a Elenei Udrea.

Potrivit sursei citate, Marinel Alexandrov este de profesie marinar și căpitan de nave fluviale. Chiar Adrian Alexandrov povestea că fratele său „merge cu navele pe Dunăre, în toată Europa”. Pe contul său de socializare, Marinel Alexandrov precizează că lucrează la o companie de turism, denumită Viking. Fratele partenerului de viață al Elenei Udrea nu apare cu alte afaceri în România.

 

Asocierea cu Maricel Păcuraru și doi foști miniștri

 

Intrarea fratelui lui Adrian Alexandrov în aceste afaceri vine în contextul în care partenerul de viață al Elenei Udrea ar fi bătut palma pentru o asociere mult mai amplă, în vederea dezvoltării aceluiași proiect imobiliar de lux de la Cluj-Napoca. „Jurnalul” a prezentat, săptămâna trecută, că grupul Alexandrov-Gurzău s-a asociat cu un grup de afaceri controlat de patronul postului de televiziune Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, în proiectul imobiliar de lux din Cluj-Napoca, denumit „Transilvania Smart City”. 

Păcuraru nu a venit singur în această asociere, ci i-a adus pe foștii miniștri Miron Mitrea, și el cu închisoarea executată, și Gabriel Oprea – judecat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Alături de ei, se mai află și regizorul Bobby Păunescu, patronul postului de televiziune B1 TV. Mișcarea de business pe care o fac cele două grupuri de afaceri pare să confirme, astfel, ceea ce, neoficial, se știa de mulți ani, anume că, în spatele Realitatea, se află, de fapt, Elena Udrea și interesele acesteia din urmă. 

×