Ameninţată că va fi maltratată

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru afirmă că înainte de şedinţa CSM de joia trecută unde a avut un schimb de replici cu şeful statului a primit pe site-ul instituţiei un mesaj prin care i se transmite că îi va fi spartă casa şi va fi maltratată.

Jurnalul Naţional: Doamna preşedinte, având în vedere apelul preşedintelui Băsescu, criticile ministrului Justiţiei, veţi înceta protestele?

Mona Pivniceru: Protestele au fost decise de adunările generale ale magistraţilor. Ei au decis această formă de protest, tot ei vor trebui să revină. Problema salarială a fost o parte care a împins lucrurile în extremă. De exemplu, în legea salarizarii sunt nişte criterii care nu sunt exprimate. N-am nimic cu preşedintele. Pune-i 12. În opinia mea, şeful statului, indiferent cine este el, trebuie să aibă salarizare maximă. E cea mai reprezentativă figură într-un stat. Are atribuţii importante. Eu ca cetăţean ce sunt vreau să văd care sunt criteriile după care ai salarizat cea mai înaltă funcţie în stat. Eu n-am dreptul ăsta? Pentru că atunci ştiu cum mă duc în jos. Sau aş vrea să ştiu criteriul de salarizare al parlamentarilor, angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate după ce criterii sunt salarizaţi. Deci, dacă discutăm despre salarizare unitară, înseamnă că trebuie să ştiu alea opt criterii ce înseamnă pentru a ne duce în grilă. Ajungând la grila noastră nu am să accept niciodată în cariera mea ca un judecător cu 20 de ani vechime să fie egal ca leafa cu coristul de la operă sau cu viceprimarul de gradul 3. Păi ori e putere în stat, ori nu e. Haide să radem din Constituţie ideea că e putere în stat, fă-mă funcţionar, du-mă într-o categorie oarecare şi salarizează-mă ca atare. Dar dacă m-ai făcut putere în stat, cel puţin aşa declară Constituţia formal, păi nu o plăteşti ca pe o putere în stat? Deci amestecăm criza cu salarizarea. Salarizarea înseamnă că un om a învăţat în viaţa lui, a muncit în viaţa lui, a încercat să-şi depăşească condiţia profesională în viaţa lui şi aceste lucruri trebuie să se reflecte cum zic ei în aceste criterii după care îl salarizează. Salarizarea este una, criza contemporană este alta. Noi i-am zis domnului ministru: domne recunoşti că pe tot globul pământesc, în toate convenţiile internaţionale obligatorii pentru România, inclusiv în statul român, există principiul neretroactivităţii legii? Pentru că dacă legea devine retroactivă nu mai e nici un echilibru, nici o stabilitate. Recunoşti că există principiul ăsta? Da. Bun. Principiul ăsta se aplică la magistraţi? Păi nu ştiu ... Domne eu te întreb: se aplică, îl aplicăm selectiv, îl aplicăm... cică e criză. Pai dacă e, sacrificăm aplicarea legii? Deci nu ştiu, mie a început să mi se facă frică... Am întrebat, domne, ai text de lege care ţi-a permis adoptarea Codului civil nelegal? Ca să poţi adopta Codul civil fără să fi făcut studiu de impact cum te obligă legea, ai modificat legea tehnicii legislative şi ai introdus un articol care spune aşa: După adoptarea legii, dar înainte de intrarea ei în vigoare, legea poate fi modificată. Şi eu te-am întrebat aşa: E posibil ca un drept al cetăţeanului să se piardă sau să îl reglementăm altfel? Păi asta înseamnă cea mai mare instabilitate... Păi cum adică eu sunt stat de drept şi eu nu mai sunt sigur de nimic? Am luat o decizie cu colegii mei, nu ştiu în ce măsură o să o punem în aplicare, să informăm cetăţeanul asupra ce-i poate da un judecător şi ce nu. Eu îi spun aşa. Mata vrei să nu îţi dau nici un termen. Vrei să te judec astăzi. Partea adversă cere termen de apărare. Nu pot să-l judec ca pe criminalii de război. Că aşa spune legea. Egalitatea părţilor, echilibrul armelor, are dreptul să-şi ceară apărător. Trebuie să-i dau termenul ăsta, nu?. Da. Bun. I l-am dat. Peste două săptămâni ăla vine şi spune domne, n-am fost citat bine. Agentul procedural nu a citat bine. Eu mă uit, într-adevăr nu-i citat bine. Mai amân o dată? Deci sunt cauze obiective, omul se enervează că n-a avut dreptate în republică.

 "SOCIETATEA TINDE SĂ DEVINĂ REPRESIVĂ"

I-aţi propus preşedintelui Băsescu să simulaţi o şedinţă de judecată pentru a vedea cum merg lucrurile şi v-a spus că v-ar condamna imediat. Credeţi că v-ar fi condamnat?

Nu ştiu. Condamnările astea sunt lucruri foarte grave. Văd că în general societatea tinde să devină foarte represivă. Şi în gândire şi în acţiune. Trendul pe care România s-a înscris este cel al libertăţii, valorizării persoanei, recuperării infractorului, acordarea unei şanse în plus, demnitatea omului. Ori acum, să vii tu să-mi spui că m-ai condamna... mie mi se face frică. Deci tipologia omului care fără nici o discuţie, vine cu o idee preconcepută, nu acceptă dialogul, nu vrea să verifice nimic... Era şi o obligaţie de decenţă, să asculţi pe cineva ce are de spus din bunul simţ tradiţional. Mai ales că eram într-o situaţie foarte gravă. Este foarte grav ce am făcut noi. Nu e simplu ca judecătorii dintr-o republică să fie la unison într-o asemenea situatie. Noi ne-am gândit la ce se întâmplă cu cetăţeanul, ne-am gândit la toate consecinţele eventuale pe care l-ar putea avea protestul nostru. Dar pâna la urmă a triumfat ideea că mai bine să stabileşti statutul  puterii judecătoreşti pentru totdeauna decât să faci un simulacru. Păi în condiţiile acestea condamnarea pe care mi-a sugerat-o preşedintele mi-a dat fiori reci.

De ce?

 Pentru că deja am primit ameninţări că-mi va fi spartă casa.

Când s-a întâmplat asta?

S-a primit pe site-ul Asociaţiei Magistraţilor din România, care mi l-a retrimis mie, că îmi va fi spartă casa.

Dar când, imediat după întâlnirea de la CSM de joia trecută?

Nu, înainte de întâlnirea de la CSM. Cam la 5, 7 septembrie.

Şi aţi făcut reclamaţie?

Nu, m-am gândit că, eu ştiu, poate era cineva nervos, poate..

A fost singura ameninţare?

Da, şi că s-ar putea să fiu maltratată cumva.

"INDEPENDENŢA SE ÎNTOARCE ÎMPOTRIVA JUDECĂTORULUI"

Intervenţia dvs de la CSM, când aţi avut un schimb de replici cu şeful statului, a fost spontană sau aveaţi un plan pregătit pentr-o astfel de situaţie?

Nu. Eu în general nici nu prea vorbesc pe la şedinţe. Eu mai mult ascult, trag concluzii, dacă am o problemă de spus o pun în discuţie. Dar m-a deranjat îngrozitor că,  într-un context aşa grav şi important, după trei minute nu vrei să asculţi pe nimeni şi vrei să pleci. M-a iritat ingrozitor. Eu nu-mi permit să fac chestia asta cu justiţiarul care saracu' nu ştie ce e cu el acolo sau care mă contrazice neştiind despre ce este vorba şi tot încerc să-i explic ce-i cu el la limita la care să mă fac înţeleasă. Dar la nivelul ăsta, să vii să pleci fără să discuţi problemele... mie mi se pare un lucru  foarte grav. Deja cu o zi înainte, preşedintele încerca administrativ să se amestece într-o chestie judiciară. Păi asta înseamnă. A chemat procurorul general. El nu e judecător. Tu eşti o funcţiune administrativă a puterii executive care nu ai voie să chemi în viaţa ta judecătorul sau procurorul la ordine.

Vă referiţi la medierea de miercurea trecută de la Cotroceni la care a participat procurorul general sau a mai fost şi alta?

O mai fi fost şi altele, dar asta a fost publică. Deci discută atâta lume despre independenţa puterii judecătoreşti, dar văd că independenţa se întoarce împotriva judecătorului. Până la urmă văd că trebuie să ne justificăm existenţa, să ne legitimăm. Ori noi nu putem să o luăm de la capăt de fiecare dată când cineva nu înţelege ce înseamna asta. Sunt nişte valori universale câştigate pe care de acum înainte construim ceva. Dar noi le tot repunem în discuţie, o luăm de la capăt. Păi independenţa puterii judecătoreşti înseamnă aşa: să fie  independenţă financiară, să nu-i pleznească capul după bani, să  judece cu sabia financiară a lui Damocles după cap, independenţa faţă de politic, adica faţă de legislativ şi executiv şi să sesiseze dacă o lege e proastă sau să anuleze un act al organului administrativ fără să-mi fie frică de el, să-i dau cetăţeanului drepturile pe care le are, să i le recunosc indiferent care sunt ele şi care e partea cu care se afla în conflict. Dacă un cetăţean sărac, nenorocit se află în discuţie cu Guvernul şi el are dreptul trebuie să câştige, eu trebuie să fiu independent să constat asta. De fapt independenţa noastră a fost creată în favoarea cetăţeanului.

Până unde poate merge această independenţă?

Cuvântul independenţă, asta te-ar putea duce cu gândul că fac ce vreau eu. Nu-i adevărat. Judecătorul trebuie să aibă un statut ca oricine, indiferent cu cine se judecă să aibă certitudinea că dacă are dreptate câştiga acel proces. Eu trebuie să fiu independent şi faţă de prejudecăţile mele. E un concept foarte complex acesta cu independenţa: faţă de părţi, faţă de celelalte puteri, şi chiar faţă de propriul meu sistem de valori la care am achiesat dacă el vine în contradicţie cu legea. Asta este magistratul pe care ni-l dorim. Aa, faptul că alţii, chiar din sistemul nostru, se comportă altfel, trebuie izolaţi şi le facem toaleta, cum spunem noi, ca să nu ajungem să compromitem sistemul pentru cazuri individuale.

Aţi avut ecouri din rândurile magistraţilor la interveneţia dvs din şedinţa CSM?

Da, după interveneţie am primit foarte multe mesaje, iar colegii mei s-au simţit judecători. Adică şi-au văzut spus păsul. Probabil, că oricine ar fi fost în locul meu, la fel ar fi vorbit

De ce credeţi că nu au făcut-o până acum? Nu au avut curajul, contextul?

Judecătorii au mai încercat în multe alte rânduri, nu mai eu de câte ori am încercat. S-a întâmplat ca problema judecătorească să intereseze foarte puţin societatea, ea a devenit importantă fiind vorba de cazuri de scandal pentru a obliga judecătorul să se pronunţe într-un fel sau altul. Acum cu problema salarizării s-a repus, practic, în discuţie sistemul judiciar. Eu mi-aduc aminte de prima conferinţă de presă pe care am făcut-o şi am semnalat derapajul grav de la statutul judecătorului. Era pe vremea dnei ministru  Macovei. La epoca aceea era un război cu bileţele sau ceva de genul ăsta, presa a mediat intens chestia asta, noi am rămas în umbră. Au venit celebrele legi ale reformei. Am citit şi ne-am cutremurat cu toţii cum dispărea în meandrele timpului proprietatea. Erau proceduri urgente care nu aveau nimic urgent în ele. Şi acum se întâmplă. Erau mutate dosare de la Curtea de Apel, coborâte jos la tribunal, instanţă inferioară nouă. Practic ăia erau sufocaţi de dosare. Am spus, domne, nu se poate face aşa ceva! Am făcut o conferinţă de presă. Am venit pe la Galaţi la Bucureşti, toata ţara era inundată, problema noastră a rămas în urmă. Am făcut numeroase reuniuni, am chemat oameni politici, le-am zis asta este legea, nu poate să rămână aşa. Haideţi să discutăm. Am rămas cu un sentiment de depreciere şi neputinţa. În martie sau aprilie judecătorii de la Înalta Curte au trimis o scrisoare deschisă în care explică în linii mari toată chestunea asta.

Şi care a fost răspunsul?

Nici unul. Marea tăcere, marea mută. Eu am scos un CD şi am explicat care sunt obligaţiile statului român asumate internaţional prin rezoluţii ale Comitetului de miniştri  în ceea ce priveşte sistemul judiciar. Nici una nu se aplică acum în România

 "EXISTĂ O UŞURINŢĂ DE A COMPROMITE MUNCA UNUI OM"

Îmi spuneaţi mai devreme că salarizarea nu e singura problemă a magistraţilor. Care ar mai fi celelalte probleme?

Prima problemă e de abrogare a unor ordonanţe de urgenţă care modifică statutul magistratului. De  exemplu: abaterea săvârşită de judecători şi magistraţi este imprescriptibilă. Imprescriptibile  în acest moment pe globul pământesc mai sunt doar infracţiunile privind crima de razboi şi împotriva pacii şi umanităţii. Am solicitat să abroge tâmpenia aia potrivit căreia nu mai există nici o stabilitate în dreptul nimănui. Am solicitat ca bugetul nostru, pe care îl gestionează Ministerul Justiţiei, să treacă la instanţă. Există o recomandare a Comitetului Miniştrilor care spune că, chiar dacă e criză, sau dacă ai partide politice care se succed la putere, sistemul judiciar nu trebuie să fie subfinanţat. Până la urmă ăsta este e câştigul democraţiei: dreptul de acces al cetăţeanului la tribunal. Am solicitat ca judecătorii să fie degrevaţi de numărul mare de dosare. Să poata fi responsabilizat. Cum poţi să îi reproşezi tu unui judecător o hotărâre proastă dacă el nu a apucat să citească dosarele de data trecută?
Am mai solicitat ca legea taxelor de timbru, a timbrului judiciar, a impozitelor realizate din sistemul judiciar, să fie trecute în bugetul statului, dar în particular pentru justiţie. Sunt instanţe cu somaţii de evacuare, deci sunt judecători care vor ajunge în drum. E o subfinanţare... Eu cred că asta e o provocare ca lumea să fie perpetuu nemulţumită. Protestului nostru cumva îi urmează firesc realizarea statutului nostru. Acum dacă mă duc înapoi, tot amân cauza, judecătorul tot cu o sută de dosare, partea tot atât o să fie ascultată. Ce am câştigat? Ce câştigă cetăţeanul dacă eu mă duc înapoi? Mai sunt şi alte revendicări. Patrimoniul să treacă la instantţe, Înalta Curte de Casaţie nu îşi primeşte banii de trei luni, hotărârile judecătoreşti nu se mai respectă. Atunci de ce mai pronunţăm hotărâri judecătoreşti? Am propus un pact cu celelalte puteri şi le-am spus: noi vă punem problemele noastre pe masă şi fiecare în domeniul lui de competenţă vine şi spune asta, asta... Există o recomandare a Consiliului de miniştri care spune că statul are obligaţia să asigure încrederea populaţiei cu toate mijloacele în justiţie. Există o uşurinţă de a compromite munca unui om. Vorbim de un sistem care înglobează câteva mii de oameni. Cum poţi să faci tu aprecieri asupra lui dacă nu îl cunoşti?

Preşedintelui i-aţi reproşat că nu îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le are faţă de magistraţi. Cum anume ar trebui să facă  şeful statului pentru ei?

El trebuie să spună aşa:  puterea judecătorească e o putere în stat, legea în România se respectă, nu mai daţi pe televizoare dosare în curs de judecată. Nu trebuia să mă implic nici eu în dosarul ăsta care e în curs de judecată (n.r. Dosarul Revoluţiei) pentru că legea interzice orice comentarii asupra dosarelor în curs de rezolvare. Nu mai faceţi declaraţii în contul judecătorilor. Dacă ştii că un judecător a făcut o infracţiune, du-te ca orice cetăţean ce eşti, dă-l pe mâna procuraturii şi am terminat cu el. Dar lasă-i pe ăia, câţi au mai rămas, să fie puterea judecătorească în stat. Există o tendinţă internaţională în acest moment, de a juridiciza viaţa tuturora. Asta ce înseamnă? Lumea e nemulţumită de lege, lumea e nemulţumită de executiv şi toată lumea vine la instanţă. Păi de aia trebuie să fii independent şi curat. Pe vreme de criză, puterea judecătorească se întăreşte, nu se slăbeşte. Dacă o slăbim înseamnă că putem să facem noi ce vrem, nu? Până la urmă puterea judecatorească e singura care e stabilă. Restul se schimbă din patru în patru ani. Un lucru care ţine un echilibru constant în stat, trebuie să faci ceva cu el, nu? Ori îl desfiinţezi, ori îl supui cum şi cui vrei tu, ori dacă l-ai consacrat, lasă-l să fie şi întăreşte-l.

 I SE VA UMBLA LA BIOGRAFIE.

E posibil să ajungeţi la un compromis? Până când veţi protesta?

Vă spun un lucru simplu. Eu m-am născut cu coloana vertebrală. Nu fac parte nici din nevertebrate, nici din moluşte. Prin coloană vertebrală înţeleg atitudine. Eu sunt un om foarte corect. Dacă o parte are dreptul la judecată, indiferent cu cine se judecă, nu i-l dau eu. E al lui. Sunt judecători care şi-au sacrificat familiile, timpul liber... Mă îndoiesc că cineva va mai accepta promiscuitatea asta. Până la urmă cam asta ar fi. Dar misiunea mea e să duc acasă cuvântul guvernanţilor şi adunările generale vor decide care va fi soluţia.

Deci nu puteţi să daţi un  termen?

Din punctul meu de vedere eu aş dori să închei periplul ăsta cât mai repede. Dar nu depinde doar de noi. Noi am pus problema pe masă, cineva trebuie să o ia în calcul la modul serios şi să înceapă negocierile... De fapt Justiţia nu se negociază, Justiţia se aplică. Asta e un alt paradox. S-a spus că greva e ilegală. Legalitatea ne-o dă Constituţia. Dacă e adevărat ce spune în Constituţie că judecătorii formează  puterea juridică în statul român, noi trebuie să ne-o apărăm. Învestirea noastră e direct din Constituţie, nu ne-a dat-o nici guvernul, nici legislativul, nici Preşedinţia. Funcţiunile noastre vin direct din Constituţie şi atunci noi suntem obligaţi  să le apărăm. ăsta e temeiul legal al protestului nostru.

Credeţi că se va ajunge la boicotarea alegerilor prezidenţiale?

Nu îmi dau seama, dar ei pot da o lege oricând. N-ar fi o problemă.

Spuneaţi la un moment dat că vi se face frică. Vă veţi lasa intimidată sau veţi continua să aveţi o atitudine tranşantă?

Începând cu zilele următoare există riscul să se mi adauge elemente necunoscute în bibliografia mea personală.

Aveţi semnale în acest sens?

Dar noi am avut conflict deschis cu SRI. Nu mai tineţi minte cazul Târgu Neamţ, când un lucrător al Serviciului s-a prezentat la tribunal după ce magistraţii de la această instantţă au transmis forurilor internaţionale un mesaj privind adevărul despre justiţia din România.