x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Ce miniştri ai Transporturilor aveau dosare la DNA în perioada şpăgilor vizate în dosarul lui Vlădescu

Ce miniştri ai Transporturilor aveau dosare la DNA în perioada şpăgilor vizate în dosarul lui Vlădescu

de Ion Alexandru    |    19 Apr 2018   •   12:35
Ce miniştri ai Transporturilor aveau dosare la DNA în perioada şpăgilor vizate în dosarul lui Vlădescu
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

DNA a ieşit la atac, după decizia lui Klaus Iohannis de a nu o revoca din funcţie pe Laura Kovesi, cu un dosar de corupţie ce priveşte fapte petrecute începând cu 13 ani în urmă. Acţiunea procurorilor vizează derularea unor contracte de reabilitare a liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa, care, din 2005 şi până în 2014, ar fi înghiţit aproximativ un miliard de euro, din care fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, fostul preşedinte al Exim Bank, Ionuţ Costea, fostul deputat Cristian Boureanu şi alte două persoane ar fi primit şpăgi de 20 de milioane de euro. Din dosar, însă, până la această oră lipsesc atât mituitorul (o companie străină), precum şi vreun ministru al Transporturilor din perioada de referinţă.

Cel puţin patru foşti miniştri ai Transporturilor, cu funcţie plină sau interimară, care au ocupat portofoliul în perioada vizată de DNA în acest dosar, au avut sau au dosare la DNA. Între 2005 şi 2014, la conducerea instituţiei s-au perindat nu mai puţin de zece demnitari, la care se adaugă un fost premier care a acoperit portofoliul ca interimar. Patru dintre aceştia au devenit, după anul 2014, “clienţi” ai procurorilor anticorupţie. Este vorba despre Ludovic Orban (ministru al Transporturilor în perioada 7 aprilie 2007 – 29 decembrie 2008) – trimis în judecată de DNA în 2016 şi achitat definitiv; Relu Fenechiu (ministru între 21 decembrie 2012 şi 12 iulie 2013) – trimis în judecată de DNA şi condamnat definitiv; Victor Ponta (ministru interimar în perioada 12 iunie 2013 – 26 august 2013) – trimis în judecată de DNA şi Dan Şova (ministru în perioada 5 martie – 24 iunie 2016) – trimis în judecată de DNA. Ceilalţi miniştri ai Transporturilor din perioada de referinţă sunt Gheorghe Dobre, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Ovidiu Silaghi, Ramona Mănescu şi Ioan Rus. Niciunul dintre aceştia nu par a face, până în prezent, obiectul verificărilor DNA în dosarul declanşat săptămâna aceasta împotriva lui Sebastian Vlădescu.

Şpăgi de 20 de milioane de euro

Procurorii lui Kovesi au transmis, ieri, Administraţiei Prezidenţiale, o solicitare de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, acesta fiind suspectat că ar fi luat mită de două ori în timp ce era membru al Guvernului, de la societatea care executa lucrări de reabilitare pentru tronsoane de cale ferată ale liniei Bucureşti-Constanţa. Procurorii nu au menţionat în comunicatul de presă care este numele companiei care ar fi dat mita. Din informaţiile publice reiese că asocierea de firme Swietelsky - Wiebe - Takenaka este constructorul lucrărilor.

Alte patru persoane - Cristian Boureanu, Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat al Ministerului Finanţelor, Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CFR, şi fostul secretar de stat Constantin Dascălu, au fost puse, de asemenea, sub acuzare. Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti-Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, “în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată ale liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie", transmite DNA printr-un comunicat de presă.

După 2009, comisionul a crescut la 10%

Conform procurorilor, în contextul participării companiei străine la licitaţia organizată de CFR pentru reabilitarea liniei Bucureşti-Constanţa, reprezentanţii acesteia au convenit cu Sebastian Vlădescu Sebastian, Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu să le plătească eşalonat un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român. În schimb, cei trei se angajau să facă demersuri astfel încât să fie asigurată finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului şi pentru ca, ulterior, plăţile pentru lucrări să fie făcute la timp. Ulterior, spun procurorii, în cursul anului 2009, “pe fondul schimbărilor politice ca urmare a alegerilor parlamentare din anul anterior şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii aceleiaşi societăţi au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român în baza aceloraşi contracte de reabilitare a căii ferate, către Vlădescu Sebastian, către Constantin Dascălu (secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2010) şi către Cristian Boureanu (deputat în Parlamentul României)”.

Un alt personaj celebru, pe lista contractorilor CFR

În 2007, CFR a semnat, la Ministerul Transporturilor, contracte cu mai multe companii străine şi româneşti, privind reabilitarea unor tronsoane ale căii ferate Bucureşti-Constanţa. Pe lista firmelor care au primit părţi din aceste contracte, pe lângă asocierea de firme Swietelsky - Wiebe - Takenaka, apar şi companii extrem de interesante. Spre exemplu, pentru modernizarea tronsonului Bucureşti-Băneasa-Fundulea au fost desemnate firmele Arcada, Vega 93, Terna, Insat, Isas, Siemens Osterreigh şi Amextie. Vega 93 din Galaţi, unul dintre contractori, aflată astăzi în faliment, a fost controlată de afaceristul Corneliu Istrate, iar din acţionariatul companiei a mai făcut parte şi Maricel Păcurare, actual patron al postului de televiziune Realitatea TV. Păcurare a fost condamnat, la sfârşitul lui 2014, la patru ani de închisoare în dosarul “Poşta” şi a fost eliberat condiţionat la începutul anului 2017. Dosarul mitei de la CFR a fost deschis, potrivit unor surse judiciare, în anul 2017, în baza unui denunţ formulat de o persoană cercetată de DNA.

Cauţiuni de 3,2 milioane de euro

Procurorii DNA precizează, printr-un comunicat de presă, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva tuturor persoanelor vizate în acest dosar, mai puţin faţă de fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Şi nu doar atât. Cei patru co-inculpaţi au zece zile la dispoziţie să achite cauţiuni de peste trei milioane de euro, pentru a nu risca arestarea preventivă.

Astfel, faţă de Ionuţ Costea, procurorii au stabilit o cauţiune de 1,5 milioane de euro, în timp ce Mihaela Mititelu are de achitat un milion de euro. Fostul secretar de stat Constantin Dascălu trebuie să plătească o cauţiune de 500.000 de euro, iar Cristian Boureanu este obligat să achite suma de 200.000 de euro.

Contracte de aproximativ un miliard de euro pentru reabilitarea liniei CFR Bucureşti-Constanţa, “unse” cu 20 de milioane de euro către o grupare coordonată de un fost ministru de Finanţe

 

×
Subiecte în articol: ministrii dosare DNA