x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Delir birocratic la primăria lui Nicușor

Delir birocratic la primăria lui Nicușor

de Ion Alexandru    |    17 Aug 2022   •   07:45
Delir birocratic la primăria lui Nicușor
Sursa foto: Lucian Alecu

Amenințată cu desființarea, în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020, de către cei de la PNL și USR, una dintre mult-hulitele companii municipale înființate în mandatul de primar general al Gabrielei Firea se va „scălda” în cerneală-tuș pentru imprimante.

Luna aceasta, Compania Municipală Iluminat Public București a contractat furnizarea de astfel de cartușe toner cu care să poată tipări nu mai puțin de 150.100 de pagini, conform cerințelor menționate în caietul de sarcini. Societatea care va livra produsele – SC Mida Soft Business SRL – este aceeași care a furnizat DNA, pe vremea Laurei Kovesi, soluții soft pentru „spargerea” oricărui tip de telefon. Dar care, în ultimele luni, a avut clienți la fel de selecți: Administrația Prezidențială și Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, de la USR.

Achiziția celor de la Compania Municipală Iluminat Public București a fost pregătită încă din cursul lunii iunie a acestui an și vizează furnizarea de consumabile pentru imprimante. Iar justificarea, așa cum este ea notată în documentația de achiziție, pentru această cumpărătură sună în felul următor: „în scopul desfășurării activităților suport activității menținerii, extinderii, modernizării, retehnologizării și desfășurării activităților de iluminat în Sistemul de Iluminat Public al Municipiului București, pentru execuția lucrărilor în termene cât mai reduse și la calitatea declarată”.

Această mențiune apare atât în caietul de sarcini, cât și în anunțul de atribuire pe care autoritatea contractantă l-a publicat, săptămâna aceasta, pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice. Iar pentru cumpărarea acestor consumabile – care, pe scurt fie spus, constau în cartușe toner pentru imprimantele instituției – a fost alocat un buget maxim estimat de 191.055,64 de lei fără TVA.

Cotroceniul a cumpărat de la aceeași firmă tonere de 103.000 de euro

În vederea contractării acestor produse, Compania Municipală Iluminat Public București a organizat o procedură simplificată de selecție, aplicând drept criteriu prețul cel mai scăzut. În data de 5 august 2022, la această procedură s-au înscris trei operatori economici, dintre care doi ar fi depus oferte neconforme și doar unul singur a depus o ofertă acceptabilă și care respectă criteriile prevăzute în caietul de sarcini.

Astfel, în aceeași zi, între Compania Municipală Iluminat Public București și acest operator economic – SC Mida Soft Business SRL – a fost încheiat contractul nr. 232//2022, în valoare finală de 184.779,92 de lei fără TVA, respectiv de 219.888,1 lei cu TVA inclusă (44.875,1 euro).

SC Mida Soft Business SRL, compania care va livra aceste cartușe toner pentru compania Primăriei Capitalei, este deținută, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, de soții Dumitru Daniel Moruz și Florentina Moruz. Recent, societatea în cauză a fost contractată și de Administrația Prezidențială, care a cumpărat, în data de 27 iulie 2022, cartușe toner în valoare totală de 508.271 de lei cu TVA (103.728,8 euro). Și la acest contract SC Mida Soft Business SRL a depus singura ofertă declarată conformă de către autoritatea contractantă.

Cantități impresionante

Revenind la contractul cu Compania Municipală Iluminat Public București, după ce am studiat conținutul caietului de sarcini – document aprobat de directorul general Mircea Cristian Morizan – am aflat și ce cantități de toner vor intra în dotarea acestei entități a Primăriei Capitalei.

Concret, cu respectivele cartușe toner se pot tipări nu mai puțin de 150.100 de pagini, atât alb-negru, cât și color.

S-au achiziționat câte 30 de cartușe toner negru, roșu, galben și albastru pentru imprimarea a 15.500 de pagini, respectiv a câte 8.500 de pagini, câte 55 de cartușe toner Canon Black Cartridge, roșu, galben și albastru, cu care să se tipărească 7.600 de pagini, respectiv câte 2.000 de pagini, câte 7 cartușe toner HP negru, galben, roșu și albastru, cu care să se tipărească 6.500 de pagini, respectiv câte 2.300 de pagini, alte tonere HP, care să asigure imprimarea a 1.100, respectiv a câte 900 de pagini pentru fiecare culoare, precum și alte tipuri de cartușe cu diferite caracteristici. Nu în ultimul rând, s-au comandat și opt cilindri Canon cu toate culorile, capabil să imprime 75.000 de pagini.

Furnizor pentru DNA-ul lui Kovesi și pentru Primăria lui Clotilde

Compania SC Mida Soft Business SRL apare cu foarte multe contracte încheiate cu instituțiile publice, însă unul atrage în mod deosebit atenția. Este vorba despre o afacere contractată de Direcția Națională Anticorupție în data de 27 septembrie 2017, pe ultima sută de metri a mandatului Laurei Codruța Kovesi, când DNA a plătit peste o jumătate de milion de euro pentru a cumpăra softuri ultraperformante capabile să urmărească și să intercepteze orice tip de telefon.

De altfel, compania Primăriei Capitalei nu este singura care a apelat la serviciile acestei firme. Reamintim că, la finalul anului trecut, Primăria Sectorului 1, condusă de celebra Clotilde Armand, a achiziționat 100 de calculatoare „All in One”, printr-o procedură simplificată, fără licitație. Iar singura ofertă pe care instituția a luat-o în calcul a fost cea a companiei Mida Soft Business SRL, pentru achiziția celor 100 de computere. Astfel, la data de 12 decembrie 2021, instituția locală a încheiat contractul nr. 133/2021, cu compania SC Mida Soft Business SRL, la un preț de 266.500 de lei fără TVA, respectiv de 317.153 de lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă că prețul final al fiecărui astfel de calculator contractat se ridică la 3.171,34 de lei.

 

×