
Înainte de a deveni „urmaș” al lui Călin Georgescu în cursa prezidențială din anul 2025 și înainte de a deveni principalul competitor cu șanse să intre în turul al doilea al alegerilor pentru desemnarea noului locatar de la Palatul Cotroceni, liderul AUR, George Simion, a devenit câștigătorul campionatului politic de transformare a rudelor sale în demnitari sau de transformare a unor demnitari în rude ale sale. Unchiul său, căsătorit cu o judecătoare, sora mamei liderului „suveranist”, s-a ales, în decembrie 2024, pentru al doilea mandat de parlamentar, el cumulând o frumoasă pensie de serviciu, ca fost șef al Arestului IPJ Vrancea, cu leafa de deputat. Nașul de cununie al lui George Simion a devenit, la rândul său, deputat de Suceava, la primul mandat, fiind pus, la alegerile din 1 decembrie 2024, primul pe lista partidului, la Suceava. O altă deputată AUR, de Ilfov, aflată la al doilea mandat, i-a botezat lui George Simion copilul. Liderul grupului parlamentar al AUR din Camera Deputaților s-a ales în Parlament împreună cu soția.
Cel mai elocvent exemplu al „suveranismului” de cumetrie este cel în care unchiul lui George Simion a fost pus, pentru a doua oară, în decembrie 2024, pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024, pentru Camera Deputaților. Este vorba despre George Badiu, care a mai deținut calitatea de deputat în Parlamentul României și în legislatura 2020 – 2024, tot pe listele AUR, ales în circumscripția electorală nr. 41 Vrancea. Badiu a ocupat chiar și funcții importante la nivelul Camerei Deputaților, cum ar fi cea de chestor al Camerei Deputaților sau de secretar ori de vicelider al Grupului Parlamentar al AUR din Camera Deputaților.
Tot în legislatura trecută, Badiu a fost membru în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, în Comisia Juridică și în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Camera Deputaților. De asemenea, a fost membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, precum și al Comisiei Parlamentare Speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe.
Operațiunea „unchiul din Focșani”
George Badiu este căsătorit cu sora mamei lui George Simion. Este vorba despre judecătoarea Măndica Badiu, de la Tribunalul Vrancea. De altfel, chiar și unchiul liderului AUR provine din sistemul de forță al statului român, sistem împotriva căruia George Simion susține că luptă, ca reprezentant al mișcării „suveraniste”.
Mai exact, George Badiu a activat, potrivit propriului CV, publicat pe site-ul Camerei Deputaților, ca polițist la Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, în perioada 1994 – 2005. Apoi, între 2005 și 2009, unchiul președintelui AUR a fost șeful Serviciului de Cercetări Penale din cadrul IPJ Vrancea, după care, între 2009 și 31 august 2017, a ocupat funcția de șef al Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea.
Acesta este și momentul în care Badiu s-a pensionat. Având în vedere că este născut în anul 1968, înseamnă că pensionarea s-a produs la vârsta de 50 de ani. În declarația de avere a judecătoarei Măndica Badiu, din anul 2018, soțul acesteia figura deja ca încasator de pensie de serviciu de la Casa de Pensii a MAI.

Cumulează pensia specială cu leafa de parlamentar
În decembrie 2020, George Badiu a fost ales deputat AUR în Parlamentul României. Iar din acel moment, el a depus, anual, declarații de avere și de interese, în această calitate. Interesant este, însă, faptul că în niciuna dintre aceste declarații de avere, la capitolul veniturilor încasate, în anul fiscal anterior, împreună cu familia, acesta nu face vreo mențiune cu privire la soția sa, mătușa lui George Simion. În schimb, el menționează coproprietatea unor bunuri imobiliare pe care le deține împreună cu soția sa, judecătoarea Măndica Badiu, Astfel, în documentele datate 2020, 2021, 2022 și 2023, deputatul Badiu și soția sa dețineau un teren intravilan la Garoafa, județul Vrancea, cumpărat în anul 2008, cu suprafața de 1.205 metri pătrați, un apartament de 68,89 metri pătrați, cumpărat în 2012, în Focșani, și o casă de locuit, la Garoafa, construită între 2008 și 2013, cu suprafața de 154 metri pătrați. În 2024, George Badiu a mai moștenit o casă de locuit, cu suprafața de 1.209 metru pătrați, în județul Vrancea.
În ultimul an fiscal, unchiul lui George Simion a cumulat pensia specială, în cuantum de 112.116 ei pe an, plătită de Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, cu indemnizația de deputat în Parlamentul României, în sumă de 162.337 de lei pe an.
Schimb la schimb. L-a cununat, a fost făcut deputat
De la unchi, care se află la al doilea mandat de parlamentar, George Simion a trecut la naș. Mai exact, la nașul de cununie al liderului AUR și al soției acesteia, Ilinca Simion. Este vorba despre Petru Daniel Negrea, care s-a ales, la rândul său, la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024, deputat pe listele AUR, în circumscripția electorală Suceava.
După validare, Negrea a devenit membru în Comisia pentru Antreprenoriat și Turism din Camera Deputaților, președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Canada și membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Australia și Africa de Sud.
Despre Petru Daniel Negrea se știe că, înainte de a deveni demnitar, a fost om de afaceri. Conform declarației sale de avere, acesta deține nouă terenuri intravilane și 25 de terenuri agricole, toate amplasate pe raza județului Suceava, a căror suprafață totală se întinde pe 304.835 de metri pătrați.
De asemenea, nașul de cununie al lui George Simion mai are în proprietate patru case de locuit, în Suceava, Gura Humorului și Cornu Luncii, dobândite în perioada 2003 – 2002, cu suprafețele de 390 metri pătrați, 250 metri pătrați, 80 metri pătrați și 90 metri pătrați. Mai mult, Negrea deține trei mașini (Toyota din 2008, Audi din 2017 și Mercedes din 2005), la care se adaugă un alt mijloc de transport marca Niewiadow, fabricație 2020. Mai deține tablouri în valoare de 80.000 de euro.
Interesant este că deputatul nu are conturi bancare, iar la capitolul venituri realizate în anul 2024, menționează un salariu de 30.720 de lei pe an ca administrator al companiei Ellite Tour SRL din Gura Humorului, precum și un salariu de 123.000 de lire sterline, ca „angajat propriu în Anglia”. Deputatul este acționar la firma din Gura Humorului, dar și la SC Casa Rarău SRL, din Câmpulung Moldovenesc.
Reamintim că nunta lui George Simion a avut loc, în 27 august 2022, în localitatea Măciuca, județul Vâlcea. Un an mai târziu, în declarația sa de avere, liderul AUR menționa că a primit dar de nuntă în sumă de 400.000 de euro.
Vicepreședinta Camerei, nașa de botez
Iar lucrurile nu se opresc aici în ceea ce privește rudele lui George Simion care au și calitatea de parlamentari AUR. Cu diferența că, în cazul ce urmează, persoana mai întâi a devenit parlamentar, după care rudă cu Simion.
Vorbim despre deputatata AUR de Ilfov, Gianina Șerban, aflată la al doilea mandat de parlamentar. În actuala legislatură, este chiar vicepreședinte al Camerei Deputaților. Gianina Șerban este nașa de cununie a băiețelului lui George Simion și al Ilincăi Simion. Este licențiată și masterandă în drept la Universitatea Titu Maiorescu. Iar în perioada 2005 – 2020, a lucrat ca antreprenor în construcții și consilier juridic, conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților.
Potrivit declarației sale de avere, nașa de botez a fiului liderului AUR deține terenuri cu suprafața totală de 8.744 metri pătrați în județele Olt, Bacău, Ifov și în municipiul București. Mai deține o casă de locuit în județul Bacău, moștenită în anul 2018, cu suprafața de 98 metri pătrați, precum și o casă de locuit în Năvodari, cu suprafața de 56 metri pătrați, cumpărat în anul 2024. Are bijuterii și metale prețioase evaluate la 19.000 de euro. Deputata a vândut anul trecut două spații de producție, o mașină și două case de locuit, pe care a încasat, potrivit declarației citate, suma totală de 169.000 de euro și 636.749 de lei.
Gianina Șerban deține economii, în conturi și depozite bancare, de 57.800 de lei și de 3.933 de euro. Anul trecut, a împrumutat formațiunea AUR cu suma de 197.000 de lei. La capitolul venituri, în 2024, deputata a încasat o indemnizație de 148.780 de lei pe an. Soțul acesteia a încasat un salariu de 35.156 de lei pe an de la Șerban Rezidential Construct SR, 2.500 de euro din chirii și 35.000 de euro din rate ale unor construcții.
În declarația de avere din 2024, George Simion arată că a încasat drept dar de botez pentru fiul său suma de 60.000 de euro.
Unde se alege soțul, se alege și soția
Acestea nu sunt singurele rude devenite parlamentari și care au legătură directă cu partidul condus de George Simion. O altă familie care a candidat și care s-a ales la scrutinul electoral legislativ din data de 1 decembrie 2024 se regăsește la tot AUR. Este vorba despre Mihai Adrian Enache (soț), fostul candidat al partidului condus de George Simion la alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei din data de 9 iunie 2024, și despre Diana Enache (soția).
Mihai Enache a candidat pentru Camera Deputaților, pe listele AUR, în circumscripția electorală nr. 42 București. Soția sa, Diana Enache, a candidat tot pentru Camera Deputaților, tot pe listele AUR, în circumscripția electorală nr. 4 Bacău. Ambii au fost aleși în funcția de deputat.
În prezent, Marian Enache este liderul grupului parlamentar al partidului AUR din Camera Deputaților, în timp ce soția sa, Diana Enache, este membră a aceluiași grup parlamentar condus de soț.
Conform declarațiilor de avere pe care soții Enache le-au completat și depus în data de 20 ianuarie 2025, aceștia dețin două terenuri intravilane, dintre care unul în localitatea Bucșani, județul Dâmbovița, cu suprafața de 2.500 de metri pătrați, achiziționat, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, în anul 2009, iar al doilea în București, cu suprafața de 9 metri pătrați cumpărat în anul 2024. Soții Enache mai declară că au în proprietate o casă de locuit în Bucșani, Dâmbovița, cu suprafața de 97 de metri pătrați, cumpărată în anul 2009, la care se adaugă un apartament în București, cu suprafața de 80 de metri pătrați, cumpărat în anul 2024.
În ambele declarații de avere mai este menționată proprietatea unui autoturism marca Skoda Octavia, fabricat în anul 2015, precum și economii în conturi și depozite bancare în cuantum total de 4.900 de euro și de 14.780 de lei. De asemenea, soții Enache declară împrumuturi acordate în nume personal, în sumă de 125.000 de lei către SC Patrie și Artă SRL și de 6.600 de lei către SC Design and Build Corporation SRL.
În documentul citat, sunt menționate trei datorii către trei persoane fizice, contractate în 2024 și cu scadență în 2025, în valoare de 10.000 de euro, 100.000 de lei și încă 100.000 de lei, la care se adaugă un credit la BRD, contractat în anul 2024, cu scadență în anul 2054, de 593.526 de lei.
Marian și Diana Enache arată că au încasat, anul trecut, un dar de botez de 112.500 de lei. De asemenea, Marian Enache a încasat, în anul fiscal 2024, de la AUR, un salariu de 165.307 lei, iar ca deputat a câștigat 3.000 de lei. Soția sa a lucrat, în 2024, la Camera Deputaților, de unde a încasat un salariu de 53.057 de lei pe an, după care, devenind deputat, a fost remunerată, în luna decembrie, cu 2.770 de lei.
Rețeta, aplicată și de șefa POT, Anamaria Gavrilă
Rămânând tot în zona politică „suveranistă”, de la AUR, ne mutăm la Partidul Oamenilor Tineri, unde președinta partidului s-a ales în Parlament alături de sora sa și de concubinul său. Anamaria Gavrilă, lidera POT, este și lidera grupului parlamentar al POT din Camera Deputaților, fiind aleasă în circumscripția electorală nr. 22 Hunedoara. Este membră în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în Comisia pentru afaceri europene și în Comisia parlamentară specială pentru controlul activității SIE.
Sora sa, Bianca Eugenia Gavrilă, a fost, la rândul ei, aleasă pe listele POT, ca deputată, în circumscripția electorală nr. 1 Alba. Este membră în Comisia pentru politică externă și are calitatea de secretar general al Partidului Oamenilor Tineri.
Cristian Alexandru Popa este concubinul Anamariei Gavrilă și a fost, de asemenea, ales deputat POT în circumscripția electorală nr. 8 Brașov. El a fost membru-secretar până luna aceasta în Comisia pentru Tineret și Sport.