x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Udrea, tun imobiliar cu ajutorul primarului Onțanu

Udrea, tun imobiliar cu ajutorul primarului Onțanu

de Oana Stancu Zamfir    |    11 Mai 2015   •   13:05
Udrea, tun imobiliar cu ajutorul primarului Onțanu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

În timp ce procurorii DNA caută să o înfunde pe Elena Udrea cu poșeta Hermes Crocodile pe care și-ar fi cumpărat-o din mita primită, realizând astfel o operațiune simplă de spălare de bani, o incursiune în achizițiile făcute de-a lungul timpului de protejata lui Băsescu Traian și de către fostul său soț le-ar aduce acestora probele concrete purtând chiar semnătura Elenei Udrea.

În decembrie 2006, Elena Udrea și Dorin Cocoș cumpărau, ca persoane fizice, terenul din strada Chopin, acolo unde au ridicat un imobil de lux. În acte, vânzător a figurat celebrul Stelu (Gheorghe Stelian), iar prețul plătit a fost de 900.000 de euro. Actul are toate elementele unuia fictiv, însă, potrivit chiar mărturiei făcute în 2009 pentru George Colgiu, reporter de investigații la Antena3, de către Gheorghe Stelian.

De la 10.000 la 900.000 de euro
Stelian a dobândit acest teren printr-un jaf la drumul mare: sătulă să lupte cu Primăria Sectorului 2 pentru retrocedarea proprietăților sale, bătrâna doamnă Raicoviceanu Irina îl mandatează pe omul lui Cocoș să se ocupe de redobândirea terenului. Dar cu ce preț! „Eu, vânzătoarea, am dat mandat domnului Gheorghe Stelian să întreprindă în numele meu şi pentru mine toate formalităţile şi procedurile necesare reconstituirii, pe cale administrativă, a dreptului de proprietate şi să vândă cum crede de cuviinţă şi cu preţul care îl considera cel mai avantajos, reţinând pentru sine cu titlul de remuneraţie a mandatarului partea de preţ ce dep㬺eşte suma de 10.000 de euro”.

În atenția DNA
În prezent, Stelu a fost transformat de DNA în denunțătorul cinstit care umblă liber prin București. Mărturiile lui, ale lui Faur și ale Anei Maria Topoliceanu au băgat-o după gratii pe Elena Udrea. De la cea din urmă a venit pentru procurori și pontul cu geanta de 100.000 de dolari: „Din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile inculpaţilor rezultă că în luna februarie 2012 Udrea Elena Gabriela a achiziţionat prin intermediul lui Topoliceanu Ana Maria o geantă Hermes Birkin Crocodile, al cărei preţ variază potrivit datelor exis¬tente pe site-ul ebay.com între 50.000 şi 100.000 USD. Plata preţului s-a realizat în numerar, în condiţiile în care provenienţa sumei nu poate fi identificată în extrasele de cont bancar ale inculpatei”, se precizează în rechizitoriul DNA.

Udrea deține, în mod evident, o colecție de genți de sute de mii de euro, de rochii precum vestita Dolce&Gabbana și de pantofi de mii de euro, care adunate pot constitui o garderobă care să bată spre milionul de euro. În spatele lui Stelian se află însă adunat un imperiu imobiliar cu mult, mult mai important din perspectiva unor dosare penale.

IMPERIUL LUI STELU E AL LUI STELU?
Inițial, la începutul activității sale de samsar, Stelian a vândut proprietățile obținute. Apoi a început să le păstreze și să construiască imobile cu firma sa, Steda Residence. De la urmaşii industriaşului Tonolla, Stelu a luat terenul pe amplasamentul Circului Globus împreună cu alte terenuri și imobile. 2.700 mp în Strada Rahmaninov au fost vânduți în 2007 Mihaelei Borcea, cu 6,75 milioane euro. Un alt teren, de 8.000 mp, în Strada Barbu Văcărescu, a fost vândut lui Marius Locic pentru 2,1 milioane dolari, iar terenul de 4.790 mp din strada Tony Bulandra nr. 5-13 a fost vândut în 2008 soţilor Violeta şi Daniel Călin, pentru 2 milioane euro. Toate actele au fost semnate oficial de Bogdan Tonolla, care habar nu are de aceste contracte. O altă bucată din str. Tony Bulandra, de 3.000 mp, a fost trecută partenerului său, Alexandru Faur, cel care a preluat creditul Elenei Udrea de la BRD. Prețul pentru el a fost, firește, mult mai mic: 600.000 de euro.

De unde vine sprijinul
Un alt tun a fost dat cu sprijinul lui Onțanu, primarul secto¬rului 2: Stelu a fost împroprietărit cu un hectar și jumătate în Floreasca (18 terenuri), deși cumpărase drepturi litigioase pentru această suprafață în Dobroiești, Ilfov. În 2011, Primăria Capitalei a contestat în instanță transferul, susținând că decizia a fost abuzivă. Apoi, în 2013, a încheiat o înțelegere cu afaceristul Stelian Gheorghe și a renunțat la proces. Pe aceste terenuri, Stelu construiește azi cu autorizații tot de la Onțanu, deși în cazul terenurilor din Floreasca - practic spațiile verzi dintre blocuri - imobilele ar urma să fie fereastră în fereastră cu cele existente. Este cazul terenurilor din strada Garibaldi 28 A și 30 A, unde autorizația de construcție prevede locuințe colective S+P+2E+M (3Er). Pe Rahmaninov crește Rahmaninov Residence. Pe Dimitrie Pompeiu, un hipermarket cunoscut. La fel și pe Basarabia 101. Pe Tony Bulandra 39-39, trei blocuri cu câte zece etaje. Stelu deține, de asemenea, una dintre cele mai scumpe vile de pe Kiseleff, cumpărată la jumătate de preț de la RAAPPS, și hotelul Mamaia, luat prin intermediul unui paravan, Silviu Iordache, tot la un preț derizoriu.

Onțanu, panică!
Pe primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, îl trec fiori reci! Pe 20 aprilie, acesta i-a convocat pe locuitorii din stra¬da Garibaldi, nemulțumiți de autorizațiile de construcție date lui Stelian, la o întâlnire la Liceul Rosetti. Aflând că aceștia au anunțat Antena 3, Onțanu nu a mai venit, potrivit mărturiilor făcute de locatarii din Garibaldi 28, pentru „Exces de putere”.

„Eu am vândut ca un simplu împuternicit acolo”

În cel mai scurt timp, Stelu primește de la Onțanu terenul și îl revinde în doar o zi cuplului Udrea-Cocoș, păstrând pentru sine, potrivit actului semnat cu doamna Raicoviceanu, 890.000 de euro! Numai că iată ce declara Stelian, în 2009, lui George Colgiu: „Gheorghe Stelian: Eu am vândut ca un simplu împuter¬nicit acolo, nu am beneficiat de acei bani.

Reporter: Şi atunci cine a beneficiat?
Gheorghe Stelian: Nu ştiu, alte persoane”.

Al cui împuternicit a fost astfel Stelian dacă nu a beneficiat de cele 890.000 de euro? Al doamnei Raicoviceanu sau al doamnei Udrea? Dacă era al doamnei Raicoviceanu, rămânea cu banii! Clar ca „Bună ziua!” că actul dintre el și cuplul Udrea-Cocoș este unul fictiv și cei doi nu au dat niciodată pe teren prețul trecut în acte, în schimb au reușit prin această tranzacție să spele o parte din banii negri făcuți împreună.
 

×
Subiecte în articol: Elena Udrea neculai ontanu