“Săgeţile” lui Dorin Cocoş, care au organizat, în 2014, pentru Ministerul Agriculturii, seminarul de la Poiana Braşov, în care salariaţii APIA au fost instruiţi de judecătoarea suspendată din magistratură, Camelia Bogdan, au derulat afaceri grase cu statul, pe vremea guvernelor Boc şi Cioloş. SC Gama Proconsult SRL, firma deţinută de foştii parteneri de afaceri ai lui Dorin Cocoş, Teodor Andrei Ganciu şi Eduard Mazilu, a sprijinit una dintre companiile care au câştigat, în urmă cu şase ani, o parte a unui contract pus la bătaie de Ministerul Finanţelor Publice, pentru prestarea unor servicii de Finanţare şi Asistenţă Tehnică. La acest contract a fost parte şi compania deţinută de fostul ministru tehnocrat al Muncii, Dragoş Pîslaru, dar şi casa de avocatură deţinută, în trecut, de controversatul avocat Doru Boştină. Anul trecut, Guvernul Cioloş, prin Ministerul Economiei, a scos la licitaţie un alt contract câştigat, în cele din urmă, de aceeaşi firmă controlată de “săgeţile” lui Cocoş.
Gama Proconsult SRL este liderul asocierii de firme care, în 2014, a primit bani de la Ministerul Agriculturii, pentru a organiza, la Poiana Braşov, celebrul seminar al APIA, unde Camelia Bogdan a avut calitatea de lector. Judecătoarea a încasat cei 10.000 de lei de la asociatul Gama Proconsult SRL, SC FDI Top Consult SRL, conform informaţiilor din declaraţia de avere a judecătoarei suspendate.
Legăturile firmei în cauză cu contractele publice, în special cele finanţate din fonduri europene, datează, însă, încă de pe vremea Guvernului Boc. În 22 iunie 2011, Ministerul Finanţelor Publice a scos la licitaţie un contract în valoare de peste două milioane de euro, pentru contractarea unor “servicii referitoare la programul de Finanţare şi Asistenţă Tehnică (FAT), pentru rezolvarea urgenţă a blocajelor de natură procedurală legală, legate de implemetarea instrumentelor structurale”. Lotul al treilea al acestui contract, care viza transferul de expertiză în asigurarea schimbului de bune practici la nivelul îtregului sistem, în valoare de 4,7 milioane de lei fără TVA, a fost câştigat de trei asocieri de companii şi instituţii. Este vorba depsre asocierea dintre SC Agrafis Communication SRL cu SC Ars Advertising SRL, de asocierea condusă de Leader Atec SRL şi de SC GO Business SRL, având ca susţinător compania Gama Proconsult SRL.
Lotul 1 al aceluiaşi contract, având ca obiect realizarea de studii, analize şi cercetare de piaţă, în valoare de 4,67 milioane de lei fără TVA, a fost atribuit către alte entităţi. Prima entitate este asocierea comusă din SC BDO Audit SRL cu Fundaţia Centrul Român pentru Politici Publice, cu SPRL Boştină şi Asociaţii, şi cu o altă companie, la care se adaugă SC Gea Strategy & Consulting SA, controlată de fostul ministrul tehnocrat al muncii, Dragoş Pîslaru. Alţi participaţi la acest contract au fost SC Euroconsultants SA ,din Salonic, sau European Consultants Organisation ECO 3 Buruxelles.
Legătura cu hotelurile lui Dorin Cocoş
Avem, aşadar, o afacere la care au fost parte firma care a organizat, trei ani mai târziu, evenimentul de la Poiana Braşov, unde judecătoarea Camelia Bogdan a fost remunerată într-un proiect finanţat de o parte din procesul penal în care trebuia să delibereze şi, pe de altă parte, o companie a unui membru al Guvernului Tehnocrat, instalat la Palatul Victoria peste încă un an şi jumătate.
Gama Proconsult SRL a fost înfiinţată, în februarie 2005, de către cei doi patroni apropiaţi de familia lui Dorin Cocoş. Eduard Mazilu deţinea 70% din acţiuni, Teodor Andrei Ganciu 30%, iar compaia se ocupa, la momentul înfiinţării, cu actvităţi juridice, de consultanţă şi revizie fiscală, inclusiv consultanţă pentru afaceri şi management. Începând cu luna noiembrie a anului 2007, în societate a intrat un alt apropiat al lui Dorin Cocoş. Este vorba despre Tudor Marius Bratu, însă, în 2015 acesta a părăsit firma.
Potrivit ONRC, Teodor Andrei Ganciu şi Eduard Mazilu sunt astăzi coasociaţi în cadrul firmei SC E.H.I. Management şi Consultanţă SRL, firmă înfiinţată, în anul 2004, luna septembrie, de către Dorin Cocoş şi Teodor Andrei Ganciu, cei doi deţinâd, la momentul înfiinţării, câte 50% din acţiuni. În 20 ianua-rie 2006, când în presă au apărut mai multe informaţii referitoare la afacerile cu hoteluri ale cuplului Udrea-Cocoş, Dorin Cocoş decide să scape de această afacere, cesionându-i lui Eduard Mazilu cele 50 de procente. Şi Ganciu îi vinde lui Mazilu 20% din această firmă. De precizat este faptul că SC E.H.I. Management şi Consultanţă SRL a avut, de la momentul înfiinţării, sediul în incinta Eurohotels de la Gara de Nord, din Strada Polizu, nr. 4, Sector 1. Acesta este lipit de fostul Hotel Griviţa, despre care Dorin Cocoş a recunoscut, într-un denunţ făcut la DNA, că l-a cumpărat cu bani din şpagă, în afacerea Microsoft.
Contract elaborat pe ultima sută de metri a Guvernului Tehnocrat
Povestea nu se încheie la contractul în care Gama Proconsult a fost parte, ca susţinător al firmei care a câştigat, în 2011, unul dintre loturile puse la bătaie de Ministerul Finanţelor. Ca o coincidenţă, în 5 octombrie 2016, Guvernul Cioloş, din care făcea parte şi Dragoş Pîslaru, a anunţat scoaterea la licitaţie, prin Ministerul Economiei, a unui contract în valoare de 7,8 milioane de lei fără TVA, bani proveniţi din fonduri europene. Achiziţia se referea la contractarea de servicii de consultanţă pentru execuţia proiectului denumit „Servicii Integrate de Export pentru IMM-urile din România”, în cadul Programului de Cooperare Elveţioano-Român, ce urmăreşte remedierea disparităţilor economice şi sociale, în cadrul Uniunii Europene Extinse. Licitaţia a avut loc abia anul acesta, pe data de 7 iunie, când, din toate cele trei oferte depuse, una singură a fost declarată câştigătore, respectiv cea a partenerilor de afaceri ai lui Dorin Cocoş, de la SC Gama Proconsult SRL.
Parteneri vechi de business
Relaţia dintre Dorin Cocoş şi cei doi patroni de la SC Gama Proconsult SRL este însă mult mai strânsă. Tot de la ONRC aflăm că Ganciu a mai făcut parte din acţoinariatul firmelor fostului soţ al Elenei Udrea. Iată despre ce este vorba:
• SC Eurohotels şi Asociaţii SRL: La data de 15.09.2006, asociaţi erau Adina Mihalcea, Teodor Andrei Ganciu, Daniel Tone, Claudia Mihaela Constantinescu şi Spiridon Mihail Cristu. La aceeaşi dată, toţi, mai puţin Ganciu, îi cesionează acţiunile lui Dorin Cocoş şi ies din firmă. La momentul dizolvării socieţăţii, în 25.02.2009, asociaţi erau: Dorin Cocoş şi Teodor Andrei Ganciu.
• SC E.H.I. Restaurant SRL: Firma a fost înfiinţată în septembrie 2004 de către Dorin Cocoş şi Teodor Andrei Ganciu. La momentul dizolvării societăţii, în 25 februarie 2009, erau doi asociaţi: Dorin Cocoş şi Teodor Andrei Ganciu.
• SC E.H.I. întreţinere şi Curaţenie SRL: Societa tea s-a dizolvat voluntar la data de 25.02.2009. Acţionari erau Dorin Cocoş şi Teodor Andrei Ganciu.
• SC E.H.I. Turism SRL: Societatea a fost înfiinţată la data de 23.09.2004 de către Dorin Cocoş şi Teodor Andrei Ganciu.
• Şi lucrurile nu se opresc aici în ceea ce priveşte legăturile dintre Teodor Andrei Ganciu şi gruparea Udrea-Cocoş-Băsescu. Potrivit unei încheieri din 21 mai 2005 a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, aflăm că, printre acţionarii unei firmei SC Laur & Cd 98 Servcom SRL, se numără mai mulţi apropiaţi ai lui Dorin Cocoş, precum şi Teodor Andrei Ganciu, împreună cu Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoş. În 2006, compania primeşte un alt asociat important, în această ecuaţie relaţionară, anume pe Ramona Bucşaru, fiica cea mică a lui Dumitru Bucşaru, unul dintre afaceriştii agreaţi de Traian Băsescu şi un protejat al Elenei Udrea.