x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Rețeta depolitizării, marca Radu Miruță: fabrica de USR-iști, numai buni să fie numiți, la ordin, în companiile statului, lucrează nonstop

Rețeta depolitizării, marca Radu Miruță: fabrica de USR-iști, numai buni să fie numiți, la ordin, în companiile statului, lucrează nonstop

de Ion Alexandru    |    04 Aug 2025   •   08:20
Rețeta depolitizării, marca Radu Miruță: fabrica de USR-iști, numai buni să fie numiți, la ordin, în companiile statului, lucrează nonstop
Sursa foto: Radu Miruță

Marea reformă de „depolitizare” a companiilor de stat marca USR depășește orice imaginație.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a emis, în ultima zi a lunii iulie, un ordin prin intermediul căruia a mandatat o angajată din minister să participe ca reprezentant al instituției în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor companiei de stat SC Iprochim SA, unde aveau să se ia mai multe decizii. 

Această reprezentantă avea dispoziție să voteze, la liniuță, ceea ce i-a dictat ministrul în scris. Așa se face că aceasta a votat pentru numirea a cinci persoane în funcția de administratori provizorii ai companiei de stat, trei dintre aceste persoane fiind membri USR, doi de la Brașov, iar unul de la Ilfov. Cei de la Brașov sunt consilieri, unul județean, altul - local. Acesta din urmă deține o companie care, la rândul ei, a înregistrat în anul 2011, un domeniu de internet utilizat de un magazin online care vinde jucării sexuale. 

Citind cu atenție ordinul respectiv, se poate observa cum Miruță i-a impus subalternei sale nu doar să se prezinte la acea ședință, ci și cum trebuie să voteze la fiecare punct aflat pe ordinea de zi. Iar printre aceste puncte se află și numirea în funcție a cinci membri provizorii ai Consiliului de Administrație, trei dintre aceștia fiind colegi de partid ai ministrului. Mai mult, Radu Miruță i-a ordonat, în scris, subalternei sale și cu cine să voteze pentru a prelua funcția de președinte al Consiliului de Administrație. 

Este vorba despre Ordinul nr. 1662 din data de 31 iulie 2025 al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin care „se mandatează doamna Elena Ecaterina Stănoiu (….), în calitate de reprezentant al MEDAT, în calitate de acționar, să participle la ședința AGOA a Societății Iprochim SA ce se va desfășura la data de 31.07.2025 (…) și să exercite dreptul de vot în condițiile legii cu privire la subiectele înscrise pe ordinea de zi și să voteze după cum urmează”.

Iprochim SA este fostul institut de inginerie chimică și are ca acționari statul român, prin Ministerul Economiei (72,9926%), Vasile Didilă (17,4574%), persoane fizice (9,5370%) și persoane juridice (0,0156).

Lista administratorilor, stabilită în biroul ministrului

Primul punct de pe ordinea de zi cu privire la care angajata Ministerului Economiei a primit indicații scrise și extrem de precise despre cum trebuie să voteze se referă la prelungirea mandatului sau numirea unuia sau a mai multor administratori ai societății, membri în Consiliul de Administrație. Elena Ecaterina Stănoiu a primit, în acest sens, ordin scris de la Radu Miruță să voteze conform Anexei 1 la acest ordin, anexă semnată și ea de ministrul Radu Miruță. 

Pe această listă din anexă se află cinci nume. Este vorba despre George Boroda, Marius Mihail Stoianovici, Mihai Moraru, Marius Ioan Popescu și Andrei Florin. Mai mult, în aceeași anexă, Radu Miruță scrie că la punctul 4 de pe ordinea de zi a Ședinței AGOA urma să fie supusă la vot numirea unui nou președinte al Consiliului de Administrație al Iprochim SA. Indicația demnitarului USR fiind ca reprezentanta Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului să voteze pentru numirea lui Mihai Moraru în această funcție.

Conform CV-ului, din septembrie 2023 și până în prezent Mihai Moraru este consilier în cadrul MEDAT, la Direcția Generală Juridică. Pentru o scurtă perioadă, în intervalul martie 2022 - iunie 2023, el a îndeplinit și funcția de șef birou la Biroul Administrare Societăți. Anterior, a îndeplinit funcția de consilier în cadrul structurilor de guvernanță corporativă și administrare participații din cadrul aceluiași minister.

Mihai Moraru a debutat ca expert la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - Direcția Protocol, ulterior Departamentul de Comerț Exterior (2007-2010), iar în perioada 2010-2018 a fost încadrat tot ca expert la Ministerul Energiei - Organismul Intermediar pentru Energie. Surse bine informate arată că, în limita detaliilor din CV, în principiu această experiență profesională nu poate fi luată în considerare ca experiență profesională relevantă (fiind licențiat în științe politice), conform OUG nr. 109/2011. Mai exact, la articolul 28, alineat 3 din OUG 109.2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, „fiecare membru al Consiliului de Administrație trebuie să aibă studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice, sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minimum 7 ani”.

Fieful politic al lui Allen Coliban a tras lozul câștigător

„Depolitizarea” făcută de Miruță începe însă chiar cu primul nume de pe lista dictată spre a fi votată de subalternul ministerului. Este vorba despre George Boroda (FOTO). Acesta este consilier local USR în Consiliul Local al municipiului Brașov, fieful lui Allen Coliban și al lui Irineu Darău. Boroda se află la al doilea mandat, revenit în februarie 2025, după ce Allen Coliban a devenit deputat USR. 

De profesie George Boroda este inginer automatist, dar nu a profesat concret în domeniul automaticii, ci în domeniul calculatoarelor. În acest sens, deține și conduce din 2008 firma Conexo Development SRL, care oferă servicii de proiecte web și software. Aceste companii se regăsesc trecute în declarațiile de avere și de interese ale proaspătului membru în CA al Iprochim SA. Cifra de afaceri în 2024 a fost una de nivel de microîntreprindere, de aproximativ 127.000 de lei, cu o pierdere netă de aproximativ 32.000 de lei.

În iulie 2025, USR-istul a inițiat o solicitare pentru convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, având ca subiect revocarea reprezentanților în AGA a Regiei Publice Locale Pădurile Kronstadt. Această inițiativă a stârnit critici pentru că instituția vizată nu are AGA, ceea ce a fost interpretat ca o gafă administrativă.

Antreprenoriat cu surprize

Potrivit unei anchete publicate, în primăvara anului trecut, de portalul de știri „BizBrasov.ro”, consilierul local USR George Boroda este devoalat drept antreprenor în retail de jucării erotice. Mai exact, el administrează mai multe site-uri, printre care două platforme cărora le acordă mentenanță - sopka.ro și goherbal.ro. Primul este un magazin online de jucării pentru adulți care, conform jurnaliștilor brașoveni, care au realizat și print-screenuri doveditoare, avea trecută ca persoană de contact compania SC Conexo Development SRL. În prezent, respectivul portal este inaccesibil.

„Jurnalul” a verificat această companie la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), descoperind că SC Conexo Development SRL a fost înființată la data de 15 februarie 2008, avându-i drept asociați și administratori, la momentul fondării, pe Liliana Dochița (soția lui George Boroda) și pe George Boroda însuși. Firma se ocupa cu fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. La data de 27 noiembrie 2023, Liliana Dochița decide să-i cedeze părțile sociale soțului, astfel încât consilierul USR a rămas asociat unic și administrator. Ulterior, la 5 martie 2025, George Boroda a completat obiectul secundar de activitate al companiei cu „activități auxiliare serviciilor financiare, exceptând activități de asigurări și fonduri de pensii”, cu „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”, cu „activități ale agenților și brokerilor de asigurări” și cu „alte activități pentru tranzacții imobiliare pe bază de comision sau de contract”.

Magazinul de dildouri

Site-ul de vânzări online de jucării pentru adulți, sopka.ro este, conform RoTLD, un domeniu înregistrat, la data de 12 februarie 2011 și care expiră la data de 1- iunie 2027, pe numele SC Conexo Development SRL. Conform anchetei publicate de jurnaliștii brașoveni, printre obiectele vândute de acest site se număra și „penisul cu două capete” (unul dintre produsele vândute pe platforma online) în buzunar.  „Întrebat cum mai merg vânzările în domeniu, consilierul brașovean, una dintre propunerile USR pentru un nou mandat, a spus că el doar oferă mentenanță, nefiind practic un vânzător al produselor de pe site. Sopka este un proiect pe care l-am dezvoltat prin 2008. Cred că s-a strecurat o greșeală de sunt datele noastre de contact acolo. O să vorbesc cu colegii să le scoată», spune, puțin rușinat, consilierul Boroda. Bănuim, totuși, că dacă era o eroare, în 16 ani cineva ar fi semnalat-o”, se arată în articolul citat.

Cealaltă firmă a lui Boroda, care se regăsește în declarațiile sale de interese, SC Go Herbal SRL, are un site cu aceeași denumire și a vândut produse pe eMAG. Platforma de retail a păstrat datele de contact ale vânzătorului, adică aceeași SC Conexo Development SRL. 

Potrivit ultimei declarații de avere, USR-istul George Boroda deține 13 terenuri intravilane la Brașov și 11 imobile, dintre care două apartamente și alte bunuri imobile, toate achiziționate în anul 2022. În anul 2024, și-a împrumutat firma Conexo Development SRL cu 141.027 de lei. Are datorii la Raiffeisen Bank de 75.150 de lei. Ca venituri, el a încasat salariu de director al Conexo Development SRL de 23.984 de lei, leafă de consilier local de 13.129 de lei, iar soția, Liliana Dochița, lucrează ca inspector de specialitate la Direcția de Asistență Socială, de unde a încasat venituri de 59.550 de lei.

Conform declarației de interese, George Boroda este membru al Biroului Local al USR Brașov.

Doi de la USR Brașov și încă unul de la USR Ilfov, ca să nu se supere nimeni

Boroda nu este singurul membru USR de pe lista lui Miruță, pentru a deveni administrator provizoriu la Iprochim SA. Alt nume din anexa-ordin este cel al lui Marius Mihai Stoianovici. Acesta este tot consilier, dar județean, la Consiliul Județean Brașov, tot la al doilea mandat. În primul mandat, el a făcut parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, fiind, atunci, desemnat de USR-PLUS. 

Stoianovici este inginer în domeniul utilajul și tehnologia sudurii, dar nu a profesat în domeniu, ci a activat în domeniul jurnalismului și tipografiei. În acest sens, a fost fondatorul și conducătorul unui mic trust media local construit în jurul ziarului „Monitorul”.

Deține și conduce firma Tipogramm SRL, cu o cifră de afaceri în 2024 de microîntreprindere, de 499.364 de lei, și profit de 219.397 de lei. Conform celei mai recente declarații de avere, acesta deține 10 terenuri agricole și intravilane în Olt și Brașov, cu suprafața totală de 62.703 metri pătrați, o casă de locuit, în Brașov, din 1997, de 57 de metri pătrați și două spații de producție - unul din 133 de metri pătrați, din 2007, iar al doilea de 873 de metri pătrați, din 2021. Are un autoturism Suzuki Baleno din 1999, o șalupă Quick Silver Flamingo 430 din 2006 și o remorcă din 2006. În conturi și depozite bancare are economii de 93.841 de euro, 1.054 de lire sterline și 39.959 de lei. Ca venituri, anul trecut, a încasat 28.354 de lei de la Consiliul Județean Brașov, 8.154 de lei salariu de la Tipogramm și 6.386 de lei de la MSTM Consulting SRL Brașov. A încasat dividende de 53.850 de lei de la Tipogramm SRL și este membru al Biroului Județean USR Brașov.

Al treilea administrator a fost secretar de stat în Guvernul Cîțu

Alt personaj proaspăt numit, la ordinul ministrului Radu Miruță, în CA al Iprochim SA, este Florin Andrei, membru vechi al USR, aparent afiliat USR Domnești. La alegerile din 6 decembrie 2020, el a candidat la Senatul României - circumscripția Ilfov, fiind cap de listă USR-PLUS.

Între iulie 2021 - septembrie 2021, a activat ca secretar de stat în Ministerul Finanțelor din partea USR-PLUS, funcție din care a fost eliberat pe 8 septembrie 2021 cu ocazia demiterii colective a secretarilor de stat desemnați de USR-PLUS, după demisia miniștrilor USR-PLUS din Guvernul Cîțu. Ulterior, până în decembrie 2021, conform CV, a activat în calitate de consilier la Senatul României. Este economist, absolvent ASE și asistent universitar în cadrul ASE. Este auditor financiar, membru al CAFR. În prezent, locul de muncă principal este de director control risc la NN Asigurări de Viață. 

La momentul când deținea funcția guvernamentală, Florin Andrei preciza, în declarația sa de avere, că deține terenuri la Tunari, din 2018, cu suprafața de 246 de metri pătrați, o casă de locuit, tot la Tunari, de 149 de metri pătrați, și un autoturism Volkswagen Touareg fabricat în 2020. Ca venituri, realizase 124.801 lei pe an ca expert financiar la UniCredit Bank și de 3.720 de lei pe an în calitate de cadru didactic asociat la ASE. Conform declarației de interese, era vicepreședinte al USR filiala județeană Ilfov.

Pe aceeași listă de nou-numiți administratori provizorii în CA al Iprochim SA  se mai numără și Marius Ioan Popescu. Potrivit CV-ului, din  septembrie 2021 și până în prezent activează în calitate de consilier superior la Ministerul Finanțelor - Corpul de control - Serviciul de integritate (funcționar public). A îndeplinit roluri similare și în Ministerul Economiei (iulie 2021 - septembrie 2021, iulie 2012 - august 2013). De asemenea, între 2012 și 2013 a fost președinte CA la METROM S.A. Brașov. Este licențiat în științe economice, debutând profesional la Garda Financiară - Secția Gorj în calitate de comisar debutant, unde a activat între octombrie 2007 și iulie 2011. 

Ministrul i-a trasat subalternei, punct cu punct, cum să voteze în Adunarea Acționarilor

Așa cum am arătat mai sus, numirile celor cinci s-au făcut printr-un vot direcționat precis de ministrul USR. Însă nu doar numirile, ci și toate celelalte puncte de pe ordinea de zi a ședinței AGOA la care a participat persoana desemnată de Radu Miruță.

Astfel, conform Ordinului 1662/2025, Elena Ecaterina Stănoiu a fost mandatată să voteze după cum i s-a trasat, la liniuță, de către Radu Miruță. La punctul 1, „va vota conform Anexei 1 la prezentul Ordin” privind prelungirea mandatul/numirea unuia sau mai multor administratori provizorii ai CA al societății. La punctul 2, ea a primit ordin să voteze pentru stabilirea duratei mandatelor provizorii ale membrilor CA pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 1 august 2025.

La al treilea punct, privind stabilirea indemnizației brute fixe lunare a administratorilor, a primit ordin să voteze pentru o indemnizație fixă lunară brută de 3.328 de lei. Această indemnizație a fost stabilită prin Hotărârea AGOA a Iprochim SA din 29 ianuarie 2018.

La punctul 4, mandara Ministerului Economiei a primit ordin să voteze pentru alegerea lui Mihai Moraru în funcția de președinte al Consiliului de Administrație. La al cincilea punct, privind aprobarea modelului-cadru al actului adițional la contractul de mandate sau a contractului de mandat, aceeași subalternă a primit de la Miruță ordin să voteze aprobarea modelului în forma prevăzută la anexa 2. La punctul al șaselea, a primit ordin să voteze pentru împuternicirea reprezentantului Ministerului Economiei în AGOA a Iprochim SA pentru semnarea, după caz, a actelor adiționale la contractele de mandat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: usr Radu Miruță depolitizare