x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Tun de opt milioane de euro într-un dosar de insolvență

Tun de opt milioane de euro într-un dosar de insolvență

de Ion Alexandru    |    30 Ian 2017   •   16:05
Tun de opt milioane de euro într-un dosar de insolvență
Sursa foto: Adrian Manolache

Înainte ca Astra Asigurări să intre oficial în insolvență, grupul de firme controlat de Dan Grigore Adamescu a pus la punct o inginerie prin care una dintre societățile afiliate să figureze cu o datorie de aproximativ 8 milioane de euro către firma de asigurări. Dovezile în acest sens au fost prezentate, în fața judecătorilor Tribunalului București, într-un alt proces de insolvență vizând compania Sigur Industrial Construct SRL, deținută de The Nova Group Investment BV. Societatea apare și în dosarul de corupţie pentru care omul de afaceri a fost condamnat, anul trecut, la patru ani și patru luni de închisoare cu executare. Metoda împrumuturilor în grup, înainte de declanșarea procedurilor de deschidere a insolvenței, a fost uzitată și în ceea ce privește compania Medien Holding, care administrează grupul de presă.

 

La Tribunalul București se judecă insolvența companiei SC Sigur Industrial Construct SRL, fostă Baumeister SA, pentru care s-au înscris la masa credală mai multe companii, printre care și falimentara SC ASTRA Asigurare-Reasigurare SA, controlată, până de curând, de Dan Adamescu.

La unul dintre termene, patru creditori ai companiei, respectiv Histria International SRL, Asa Cons România SRL, Bauder SRL și Heibl Isoliertechnik SRL, au formulat contestații în contradictoriu cu Astra Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, în legătură cu o creanță înscrisă de aceasta la tabelul preliminar al creditorilor SC Sigur Industrial Construct SRL. Unul dintre contestatari, Histria International SRL, a învederat instanței de judecată să emită o hotărâre prin care să dispună înlăturarea creanței SC Asigurare-Reasigurare ASTRA SA din acest tabel al creditorilor SC Sigur Industrial Construct SRL, motivând faptul că ASTRA este afiliată societăţii debitoare, ambele companii fiind controlate de aceeași persoană.

Astfel, potrivit ONRC, SC ASTRA Asigurare-Reasigurare SA are ca și acționari SC Epsilon Estate Provider SRL, cu 27,016% din acțiuni, și SC The Nova Group Investments România SA, cu 72,683 la sută. La rândul ei, SC The Nova Group Investments România SA este dețintă de compania olandeză The Nova Group Investment BV, cu 99,9894 la sută din acțiuni, și de soția lui Dan Adamescu, Carmen Adamescu, cu 0,9106% din capitalul social.

La rândul ei, SC Sigur Industrial Construct SRL îi are ca asociați pe The Nova Group Investment BV, cu 99,93% din capitalul social, și SC International Business Center Modern SRL, care deține un pachet de 0,07% din părţile sociale.

Astfel, se poate observa faptul că SC ASTRA Asigurare-Reasigurare SA face parte din același grup cu SC Sigur Industrial Construct SRL, cele două societăți fiind administrate de The Nova Group Investment BV, controlată direct, la momentul acestei contestații, de către Dan Adamescu, informație confirmată de Deciziile 73/2008 și 76/2006 ale Consiliului Concurenței.

 

Creditorii ridică suspiciunea unei infracțiuni de bancrută frauduloasă

După declanșarea procedurilor de deschidere a insolvenței împotriva SC Sigur Industrial Construct SRL, Astra Asigurare-Reasigurare SA a formulat în instanță o cerere de admitere a creanțelor, solicitând înscrierea la masa credală cu suma de 35.402.526,21 de lei, invocând ca temei al acestei creanţe existența unei Convenții autentificate în data de 27 mai 2013, prin care părţile ar fi reglementat stingerea unor obligații reciproce. Potrivit reprezentanților creditorului Histria, “întrucât cele două societăți fac parte din același grup, prin încheierea acestei Convenții se încearcă, de fapt, deturnarea procedurii de la scopul ei principal de satisfacere a creanțelor, fiind evidentă intenția de fraudare a intereselor celorlalți creditori în procedura insolvenței”. Mai exact, Histria menționează că această Convenție este afectată de cauze de nulitate absolută, existând indicii serioase cu privire la caracterul fictiv al acesteia.

Același creditor invocă frauda de “re ad rem”, comisă de o parte a unui contract, în defavoarea celeilalte, deoarece membrii aceluiași grup economic au procedat cu încheierea cu rea-credință a unei Convenții prin care stipulează o serie de sume exorbitante, fără a anexa acesteia niciun fel de dovadă. Mai exact, în această Convenție, s-a stabilit plata unor penalități de întârziere aferente primelor de asigurare neplătite, în cuantum de 4.336.611 euro (1.297.918,95 lei), dobândă contractuală pentru suma împrumutată conform contractului încheiat la data de 19 decembrie 2011, în cuantum de 230.538,26 de lei, la care se adaugă penalități de întârziere de 2.082.675 de lei. “Toate acestea conduc către încadrarea faptei în ipoteza juridică a infracțiunii de bancrută frauduloasă”, se mai arată în contestația înaintată instanței. Asta, deoarece înfățișarea unei datorii fictive prin care, în beneficiul The Nova Group Investment BV, se încearcă, în mod fraudulos, diminuarea patrimoniului SC Sigur Industrial Construct SRL, cu scopul de a fi sustrase bunurile societăţii de la procedura insolvenței.

 

Polițe de asigurare pentru 160 de milioane de euro

Din același dosar aflat pe rolul instanței bucureștene privind insolvența firmei Sigur Industrial Construct SRL, aflăm că există indicii cu privire la inexistența creanței Astra Asigurări, decurgând atât din neregulile sesizate de contestatari în ceea ce privește polițele de asigurare încheiate, cât și din caracterul dubitabil al acordării acestora de către ASTRA Asigurare-Reasigurare SA în favoarea SC Sigur Industrial Construct SRL a unui credit comercial în valoare de aproximativ 1.500.000 de euro într-o singură zi. Într-o sentință a Tribunalului București, din 18 iunie 2013, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva SC Sigur Industrial Construct SRL, ca urmare a notificării creditorilor, iar ASTRA a înaintat cerere de înscriere la masa credală cu suma de 35,4 milioane de lei. Instanța a reținut că, în 14 februarie 2012, între SC Astra Asigurare-Reasigurare SA și SC Baumeister (actuala Sigur Industrial Construct SRL) a fost încheiat un contract de împrumut pentru suma de două milioane de lei, cu scopul finanţării activităţilor firmei împrumutate. Prin act adițional, încheiat la aceeași dată, părțile semnatare au stabilit că, în situația nerestituirii la termen a împrumutului, împrumutatul să fie obligat să achite penalități de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere,

Cu privire la acest contract de împrumut, administratorul judiciar al SC Sigur Industrial Construct SRL a identificat existența unui sold de 1.610.000 de ei. În perioada martie-iunie 2012, interval în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței se afla în fază incipientă, între Astra Asigurări și debitoare, în calitate de asigurat, au fost încheiate mai multe polițe de asigurare, în valoare totală de 2.377.400 de euro, al căror preț trebuia să fie plătit în termen de 30 de zile. Suma totală asigurată se ridică la 160 de milioane de euro.

 

Dosarul Astra este departe de a fi elucidat. Prejudiciile sunt foarte mari, iar numărul dosarelor nerezolvate este foarte mare

 

Instanța a desființat creanța în valoare de 8 milioane de euro

Lucrurile nu s-au oprit aici în tentativa de a inocula această datorie pe care firma în cauză ar fi avut-o la Astra. În datele de 20 martie, 14 iunie si 25 iulie 2012, anterior cererii de declanșare a procedurii insolvenței împotriva companiei de asigurări, Astra și Sigur Industrial Construct SRL au încheiat trei concesii de plată, prin care au convenit prelungirea termenelor de plată a primelor de asigurare sine die, “în considerarea condițiilor economice dificile în care se află debitoarea”.

La data de 27 mai 2013, cu mai puțin de o lună înaintea deschiderii procedurii insolvenței împotriva SC Sigur Industrial Construct SRL, între această companie și Astra Asigurări a fost încheiată Convenția prin care debitoarea a recunoscut în totalitate debitele pe care le avea faţă de compania de asigurări, în cuantum de 35.402.562,21 lei. Mai mult, părțile au convenit că, în cazul depășirii termenului de plată de patru zile (până în data de 31 mai 2013), Astra să fie îndrituită să ceară despăgubiri în valoare de 500.000 de euro.

Ca atare, ulterior declanșării insolvenței, ASTRA a formulat cererea de înscriere la masa credală a debitoarei cu această sumă. Judecătorii mai rețin faptul că, în data de 23 iunie 2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București o cerere formulată de Activ Lichidator UPURL, în calitate de administrator judiciar al SC Sigur Industrial Construct SRL, având ca obiect anularea tuturor actelor care au stat la baza Convenției și a actelor subsecvente încheiate între cele două părți. În data de 17 noiembrie 2015, instanța a dispus anularea polițelor de asigurare și a scrisorilor de asigurare, în cuantum de 360.000 de euro, dar și în parte a Convenției, în sensul că a considerat ca valabilă doar înscrierea creanței ASTRA în valoare de 1.610.000 de lei, care rezidă din contracul de împrumut încheiat la data de 19 decembrie 2011.

 

Firma debitoare, implicată în dosarul cu condamnare

SC Sigur Industrial Construct SRL, firma implicată în ingineria descrisă mai sus, este una dintre cauzele pentru care mogulul Dan Grigore Adamescu a fost condamnat, anul trecut, la patru ani și patru luni de închisoare cu executare. Această societate, precum și o alta, SC Activ Construcții Industriale SRL, fac obiectul procedurii de insolvență care a fost judecată de magistrații Tribunalului București Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa și Ciprian Sorin Viziru, trimiși în judecată în același dosar cu omul de afaceri.

În mai 2016, Instanța Supremă a respins apelul declarat de Dan Adamescu și a menținut sentința dată de Curtea de Apel București în februarie 2015. În același dosar, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare. Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar, respectiv 12 ani și 2 luni închisoare, cu mult mai puțin decât cei 22 de ani închisoare dați de Curtea de Apel București.

 

Condamnați au fost și alți trei foști judecători de la Tribunalul București: Ion Stanciu - trei ani și patru luni închisoare cu executare; Elena Rovența - patru ani și şase luni închisoare cu executare; Ciprian Sorin Viziru - patru ani și şase luni închisoare cu executare.

 

Alexander Adamescu si Carmen Adamescu au pornit războiul pe bani încă din ziua în care a fost anunţat decesul omului de afaceri

 

 

Scandalul pe avere continuă

După moartea lui Dan Adamescu, a început lupta pentru avere. Pe de o parte, fiul, Bogdan Alexander Adamescu, refugiat la Londra, pe numele căruia există un mandat de arestare preventivă, revedică toţi banii, bunurile și afacerile tatălui său. Pe de altă parte, soția lui Dan Grigore, Carmen Adamescu, a anunţat deja că se ocupă personal de această avere, care urmează să fie împărțită între moștenitorii mogulului. Carmen Adamescu a intentat, în urmă cu doi ani, divorțul, care s-a judecat pe fond, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 dispunând desfacerea căsătoriei și preluarea de către soție a numelui anterior. Sentința nu este definitivă și urma ca, în 8 martie 2017, procesul să fie reluat, în apel, la Tribunalul București.

Averea lui Dan Adamescu, evaluată în trecut la 960 de milioane de euro, ajunsese anul trecut la o jumătate de miliard de euro. Tot anul trecut, odată cu punerea sub acuzare a lui Dan Adamescu în dosarul Astra Asigurări, procurorii au instituit sechestru penal pe acţiunile deţinute de acesta la diferite companii, în valoare de 200 de milioane de euro. Nora lui Dan Adamescu a precizat, sâmbătă, în cadrul unei emisiuni televizate, că sechestrul instituit de DNA este ilegal și că, odată cu moartea lui Adamescu, acesta nu mai există. Juriștii susţin că moştenitorii unei persoane învinuite de săvârşirea unei infracţiuni pot primi calitatea de subiecţi pasivi ai acţiunii civile exercitate în faţa instanţei penale numai în cazul în care decesul s-a produs după sesizarea instanţei cu judecarea acţiunii penale.

În sensul celor enunţate pledează dispoziţiile art. 21 C.p.p., ce reglementează introducerea în cauză a moştenitorilor inculpatului decedat, având în vedere doar situaţia în care decesul s-a produs după sesizarea instanţei cu judecarea pricinii penale. Dispoziţiile art. 21 C.p.p. sunt clare şi precizează că acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia dintre părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia. Aşadar, succesorii pot interveni doar în latura civilă a procesului penal, ei devenind părţi prin succesiune. Succesiunea însă nu este posibilă în latura penală a cauzei, ştiut fiind faptul că răspunderea penală este personală, sunt de părere experții.

 

O sentinţă a judecătorului sindic de la Tribunalul București devoalează modul în care Dan Adamescu a încercat să inventeze o datorie de 8 milioane de euro pe care una dintre firmele din grupul pe care îl patrona ar fi avut-o la Astra Asigurări.

 

Firma implicată este aceeași cu cea pentru care Adamescu a mituit judecători de la Tribunalul București în dosarul de insolvență. În urma acestei afaceri, Adamescu a primit patru ani și patru luni de închisoare. Judecătorii au fost, la rândul lor, condamnați la pedepse grele privative de libertate.

 

×