Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
… Operația masca de fapt o intervenție pe nervul parasimpatic pentru un sifilis nervos moștenit de la tatăl său, ofițerul Gheorghe Holban, mort în ospiciul de la Socola - o boală responsabilă, în mare măsură, de nevrozele și angoasa morții care l-au stăpânit pe Anton Holban și care i-au marcat literatura existențială. „A fost nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu (căruia îi frecventa cenaclul, dar pe care-l disprețuia ca prozator), văr primar cu faimoșii Vasile, Horia și Monica Lovinescu. Alți veri primari, Octav (Lelu) și Alexandrina (verișoara Sanda din «Bunica se pregătește să moară») au fost, de asemenea, oameni de carte”, nota criticul și istoricul literar Paul Cernat în cadrul unei minibiografii transparente schițate lui Anton Holban.
Rival în dragoste cu Octav Șuluțiu
„Profesor de literatură franceză - iubit în taină de eleve... - la licee de la Constanța, Galați, Cernica, București ș.a., Holban și-a început un doctorat în Franța despre Barbey d’Aurevilly, nefinalizat. Meloman înveterat, asemeni lui Mihail Sebastian, a fost un proustian de cea mai autentică fibră, mai apropiat de fragmentele Les Plaisirs et les Jours ale lui Proust decât de simfonia narativă din À la recherche du temps perdu. Natură hipersensibilă, înrudit inclusiv cu existențialismul morbid al lui Blecher, Anton Holban a fost și un eseist fin, autor al celor mai bune studii interbelice autohtone despre Proust și Hortensia Papadat-Bengescu”, mai evidenția profesorul Paul Cernat. „Turel (sau Mirel pentru intimi) a publicat mai întâi un roman al adolescenței («Romanul lui Mirel», încă tatonant), urmat de trei piese de excelență ale genului analitic-introspectiv: «O moarte care nu dovedește nimic», «Ioana» și «Jocurile Daniei» (ultimul apărut postum, în 1971, după ce fusese găsit printre hârtiile lui Octav Șuluțiu, rivalul său în amor la grațiile Lydiei Manolovici). Biografia sentimentală încărcată și chinuită îi definește, în mare măsură, opera”.
Profira l-a urmat în moarte
Printre ultimele aprecieri critice: „Holban a lăsat și câteva splendide însemnări de călătorie prin Franța, Egipt și Munții Carpați. Observator acut, a scris pagini seducătoare despre Balcic, Paris, Normandia și... Fălticeni. Crochiurile morale despre mediul didactic din «Parada dascălilor» (1932) au stârnit controverse în epocă. Dramaturg modest (piesa «familială» Oameni feluriți ș.a.), a fost în schimb un nuvelist la fel de bun ca romancierul. Îi datorăm câteva figuri feminine greu de uitat, surprinse cu rafinament de colecționar”. În loc de final: „Pe lângă unele «piese de cameră» («Icoane la mormântul Irinei», «Conversații cu o moartă») și mai multe bjuterii frivol-nostalgice («Melancolii de Sf. Dumitru», «À l’ombre des jeunes filles en fleur», «Désirée», «Antonia», «Fetița» ș.a), Anton Holban rămâne autorul unei masterpiece a nuvelei românești moderne: «Bunica se pregătește să moară». Având în centru figura bunicii sale - fabuloasa Profira Lovinescu - textul e un omagiu modern adus feminității vieux style și valorilor clasice. Legată de nepotul ei favorit, bătrâna i-a supraviețuit doar șase luni. Pentru a o menaja, familia i-a ascuns moartea lui Anton, dar Profira a simțit totul și l-a urmat la fel ca în nuvela amintită… Un artist autentic și o sensibilitate first class, care n-a îmbătrânit nici cu un rid”.
Ce se întâmplă când trei scriitori iubesc aceeași nimfetă
La începutul anului 1935, Anton Holban o cunoștea pe Lydia Manolovici, fată seducătoare și superficială, răsfățata unei familii bucureștene de evrei înstăriți. Aceasta va deveni prototipul eroinei principale din ultimul roman scris de Holban, „Jocurile Daniei”: „Lucrez la o carte despre Dania, ultima mea suferință”, îi scria Anton amicului I. Argintescu la 14 decembrie 1935. De remarcat că și prietenul Octav Șuluțiu trudea, în același timp, la un roman („Ambigen”) care o avea în prim-plan pe provocatoarea Lydia, de care se îndrăgostise, la rândul lui, iremediabil. Nimfeta nu-i admira însă pe cei doi decât pentru abilitățile lor culturale, pentru altfel de talente preferându-l, s-a spus, pe experimentatul Zaharia Stancu, țăran sărac și îndrăzneț din Câmpia Dunării, fost ucenic de tăbăcar, argat, băiat de prăvălie lipsit de reținerile sclifosite ale celor doi intelectuali-sadea.
Stancu i-a stors de bani pe părinții fetei?
De altfel, potrivit unei legende urbane faimoase, Zaharia ar fi scris romanul „Oameni cu joben” tocmai pentru a șantaja familia Manolovici, cu a cărei fiică se iubise pe ascuns chiar în casa cochetă a burghezilor evrei. Așa s-ar explica și de ce „Jocurile Daniei” a fost publicat abia după 34 de ani de la moartea autorului, în 1971 mai precis. „Ultimul roman al lui Holban, finisat în preajma morții, și-a găsit cu greu editorul. Citit în Cenaclul Sburătorul de prin mai până în octombrie 1937, de Dan Petrașincu, volumul a fost oferit de Eugen Lovinescu, la insistențele surorii sale și ale Floricăi Codreanu (care îi adusese și manuscrisul la 10 februarie), mai multor edituri, printre care «Vremea», «Fundațiile Regale», «Naționala Ciornei», «Alcalay», fiind refuzat, printre altele și de teama editorilor de a nu trezi susceptibilitățile bogatei familii Manolovici, din care făcea parte eroina cărții, Lydia - Dania”, consemna Elena Beram în notele la ediția de lux a Operelor lui Anton Holban, publicată în 2005, sub egida Academiei Române, de Fundația Națională pentru Știință și Artă. Cu alte cuvinte, pentru a preîntâmpina alte noi dezvăluiri picante legate de năbădăioasa lor fiică, familia Manolovici își luase minuțioase (și probabil costisitoare) măsuri de siguranță.
Un testament sentimental, în mâinile adversarului
Încă un amănunt frapant relaționat cu soarta romanului „Jocurile Daniei”: cum unchiul Eugen (Lovinescu) n-a găsit la București nicio editură dispusă să publice cartea propriului nepot, fostul prieten și rival în dragoste Octav Șuluțiu s-a oferit să găsească el una, în Ardeal. Așa se explică de ce această ultimă scriere a lui Anton a fost găsită, la începutul anilor ’70, în arhiva cu documente a lui Șuluțiu.
Mărturia de lângă catafalc
Cel mai elocvent portret al scriitorului Anton Holban l-a realizat unchiul acestuia, criticul Eugen Lovinescu, într-un moment special: imediat cum cenușa romancierului dispărut prematur a fost adusă de la crematoriu! „N-ai avut nici imaginație, nici fantezie și n-ai făcut din artă un joc și o invențiune. (…) Scrisul tău a ieșit din nervi și din sânge. Romanele tale au crescut din experiențele dureroase ale uneia din viețile cele mai bântuite de nevroză din câte am cunoscut vreodată, produse ale unui chin și ale unei agitații sufletești ce au impresionat pe toți cei din jurul tău; dacă au ieșit dezordonate și uneori bolovănoase, ele au însă un caracter de autenticitate psihologică de mult mai mare merit decât dacă ai fi scris din imaginație… Ți-ai plătit astfel talentul cu jertfa propriei tale fericiri”.
„Marea și temuta secerătoare”
În completarea acestui memorabil desen biografic: „Nu e o întâmplare, un sentiment, o senzație - nu e un rând din întreaga ta operă care să nu fi cerut în cealaltă terezie a balanței o suferință, o deziluzie și mai ales o neliniște. Gonit parcă de un sentiment al sfârșitului prematur, de o spaimă a morții - cu a cărei expresie patetică ți-ai înscris, în literatura noastră rurală și patriarhală, o pagină originală strict personală -, iată că a venit și marea și temuta secerătoare, pe care eu stărui să o privesc mai mult ca pe o mare izbăvire”. Finalul este patetic: „A trecut, și iată că liniștea, în care nu mai e teamă și obsesie, ți s-a lăsat peste pleoape; s-a lăsat numai pentru tine, pe mine însă privirea ta sticloasă și speriată, halucinantă aproape, mă va mustra multă vreme că nu mi-am făcut datoria față de talentul tău însângerat de suferință”.
86 de ani s-au împlinit pe 15 ianuarie 2023 de la moartea prematură a lui Anton Holban
„Scrisul tău a ieșit din nervi și din sânge”, Eugen Lovinescu, la moartea nepotului Anton Holban
„Anton Holban? Un artist autentic și o sensibilitate first class, care n-a îmbătrânit nici cu un rid”, Paul Cernat, critic literar
Lydia a fost căsătorită până la urmă de propriul tată, Jean Manolovici, cu un nobil englez aflat la a doua căsnicie. Așa a devenit nimfeta Lydia, Lady Bowden
4 romane, un volum de nuvele, două piese de teatru și o carte de portrete și note acide despre lumea didactică a reușit să scrie Anton Holban în 35 de ani de viață
