Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nelipsite erau, inainte de â89, din casele romanesti frigiderul Fram âcare nu ingheata", televizorul Diamant sau radioul-lada, care prindea, in ciuda bruiajului, Europa Libera sau Vocea Americii.
Nu putini sunt cei care isi aduc aminte astazi de televizorul alb-negru cu joc electronic incorporat, fabricat in 1979 de Electronica Bucuresti. Sau de combina muzicala stereofonica Stereson, cu radioreceptor stereofonic, casetofon si pick-up stereo. La fel se intampla si in cazul primelor receptoare romanesti miniaturizate RIC 1, cu receptie individuala in microcasca, sau al radioreceptorului stationar, cu design stil retro si denumire pe masura - Nostalgic.Alb-negru, in fiecare casa
Chiar daca pretul unui televizor alb-negru era, in medie, de 3.000-3.500 de lei, ceea ce atunci echivala cu doua salarii medii pe economie, regimul comunist oferea posibilitatea platii in rate lunare destul de avantajoase. Si in cazul televizoarelor color, cu preturi ce puteau depasi de cel putin 14 ori salariul mediu pe economie (televizorul Cromatic costa, de exemplu, 18.000 de lei, iar Telecolorul - 14.000), statul comunist oferea aceleasi facilitati pentru achizitionarea acestor aparate.
Daca dupa 1969, Romania exporta in RFG si RP Albania televizoare Mondial, Universum si Adriatic, Select 2000, Interfunk, Star-Lux etc., in tara se comercializau Venus, Modern, Saturn, Diana si Astronaut. Piata interna a cunoscut ulterior televizorul portabil Sport, care ajunsese sa fie exportat in Maroc, Grecia, Senegal, Liban si Iordania, iar dupa cateva imbunatatiri, el a patruns si pe piata din RFG, Olanda si fosta Iugoslavie.
Diamantul cu creioane si cheita
In mai toate casele, exista un televizor Diamant, fabricat, de Intreprinderea Electronica din Bucuresti, inca din 1961. Cei mai multi oameni cu care am vorbit si-au adus aminte de banalul televizor Diamant, cu diagonala de 61 de centimetri, a carui productie ajungea si pana la 700 de bucati zilnic.
âAm avut un televizor Diamant mare, cat o lada de zestre. Era din lemn lustruit, de culoare galbuie, cu panza intre boxe si cutia de lemn si forme rotunjite. Dupa un timp, a cedat butonul de aprindere, pe care ingeniozitatea unchiului meu l-a inlocuit rapid cu un creion cu carbune. Dupa revolutie, televizorul cu ecran gros a fost aruncat la gunoi", mi-a povestit o fosta colega de facultate.
Frigiderul, o necesitate cat casa
Despre frigiderul Fram se spunea - mai in gluma, mai in serios - ca parca fusese adus din Rasarit. Uriasul cu clanta, care se bloca cand ti-era lumea mai draga, a fost deopotriva o bucurie pentru cei care ce nu-si permiteau un lux de tipul Arctic, dar si o napasta pentru prichindei, care se alegeau cu traume dupa ce experimentau interiorul banalului frigider ce purta numele ursului polar al lui Cezar Petrescu.
Din pacate, au existat dupa â89 cazuri in care Framurile aruncate alandala, pe unde se nimerea, au facut victime in randurile copiilor. Nu putine au fost cazurile in care micuti nevinovati au murit asfixiati dupa ce s-au pitulat si au ramas blocati in frigiderele aruncate in spatele blocului.
Anca Aldea
Mesaje cu tinta precisa
Imaginea alaturata spune totul. In anii â50, deja celebra Sanda Marin, autoarea âCartii de bucate", scria despre cel mai necesar produs, care ar trebui sa existe in fiecare casa. âOrice gospodina trebuie sa aiba, in debara sau in pivnita, un racitor cumparat sau construit. Acesta este de forma unui dulap, captusit cu tabla izolatoare. Dedesupt, intr-un sertar special, se baga blocurile de gheata."
âO gospodina moderna, un camin modern" devenise, in timpul comunismului, lozinca de facto a fiecarei familii.
Oferta produselor existente pe piata romaneasca si care purtau nume de marca din industria autohtona era foarte diversificata, in contextul in care nu multi romani isi permiteau sa plateasca cash pentru a-si achizitiona un radioreceptor cu pick-up incorporat, un televizor mai de Doamne-ajuta (eventual color), o masina de spalat rufe Albalux sau o masina de cusut fabricata la Cugir, la fabrica de armament. Desigur, nu trebuie uitate radiourile Bucium sau Madrigal, mari âcat o zi de post", despre care parintii nostri isi amintesc astazi ca, sub carcasele din lemn, obisnuiau sa-si faca cuib generatii intregi de gandaci.
Electronica, un nume de referinta
La inceput a fost Philips. Societatea Anonima Romana (SAR) Philips, infiintata in 1927, a avut ca obiect de activitate comercializarea articolelor electrotehnice produse in Olanda, unde se afla firma-mama. Dupa al doilea razboi mondial, societatea si-a diversificat gama de produse, in functie de interesele naziste: detectoare de mine magnetice, instalatii emisie-receptie, aparate Morse, jucarii din lemn sau tabla, port-tigarete, felinare, cutii pentru crema de ghete, placheuri, nasturi etc. In 1948, SAR Philips a fost preluata de stat, iar denumirea schimbata in Fabrica Radio-Popular, pentru ca mai tarziu sa devina Intreprinderea Electronica.
Marirea si decadenta unei industrii
Fabrica Electronica avea sediul in Strada Baicului, dincolo de Gara Obor a Bucurestiului. Dupa extinderea fabricatiei de aparate de radio, inceputa la sfărsitul anilor â50, cu modelul âPopular", spatiile de productie dovedindu-se insuficiente, s-a trecut la construirea unei fabrici noi. Locul a fost platforma Pipera, găndita ca o zona a industriei electronice. Langa fabrica de televizoare s-a ridicat si fabrica de cinescoape, devenita azi loc de produs tigarete. Fabrica din Baicului s-a specializat pe aparate radio, cererea crescanda impunand o alta investitie in fabrica Tehnoton de la Iasi, care a preluat de la uzinele din Bucuresti modelele de radiouri portabile. Istoriei acestei industrii, cu o crestere exploziva in deceniul 8, i-a urmat decaderea accentuata dupa Revolutie. Privatizarea a aprins sperantele, Tehnoton aparand mai vioi pe piata, iar Electronica adoptand si ea planuri ambitioase pornite din cenusa gloriei si tehnologia IT.
