x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Basescu: "Rapitorii au cerut la schimb 20 de militari romani"

Basescu: "Rapitorii au cerut la schimb 20 de militari romani"

06 Iun 2005   •   00:00

Presedintele Traian Basescu a dezvaluit, luni seara, intr-o conferinta de presa extraordinara, ca una dintre solicitarile grupului care-i detinea pe cei trei jurnalisti si pe Mohammad Munaf a fost, la un moment dat, ca in schimbul acestora sa primeasca 20 de militari romani aflati in Irak.

Basescu a spus ca, dupa transferul rapitilor din prima locatie in a doua locatie, pe canalul de stat, respectiv al serviciilor secrete, s-a intrat in legatura cu un negociator al rapitorilor, care in 5 aprilie a facut proba ca este reprezentantul grupului care-i detine pe ostatici prin intermediul unei inregistrari audio cu vocea lui Marie-Jeanne Ion. Negociatorul irakian a acordat un termen de patru zile pentru ca Romania sa anunte retragerea trupelor din Irak.

Presedintele Traian Basescu a afirmat ca, in data de 3 mai, a avut loc o prima tentativa de eliberare a ostaticilor rapiti in Irak, facuta pe alt canal decat cel de stat, dar care a esuat, fara a oferi explicatii detaliate, pe motiv ca nu vrea sa dramatizeze situatia. El a aratat ca, inceand din 28 aprilie, dupa expirarea ultimatumului acordat de rapitori, a hotarat activarea atat a canalului privat cat si cel al Asociatiei Clericilor Musulmani, explicand ca acestea nu au fost nici pana atunci pasive, dar nu au avut misiunea de principal negociator. Presedintele a spus ca pana in 3 mai autoritatile s-au mentinut pe cele doua canale, data la care a avut loc "o tentativa de preluare a ostacticilor", dar ea a esuat.

Potrivit lui Basescu, negocierile sunt reluate, in mod real, in 14 mai, dupa ce ele fusesera intrerupte, practic, pe 27 aprilie, la ora 18:00, la expirarea ultimului ultimatum. "Pe 18 ne intelegem in privinta conditiilor de schimb. Nu implica doar statul roman si nu sint autorizat sa vorbesc despre ele", a adaugat presedintele statului. El a spus ca a fost primita o proba de viata care nu a fost facuta publica. Aceasta contine si mesajul negociat in intervalul 15-18, dar si conditiile. Confirmarea era facuta printr-un ziar real, care era pe piata si nu facut special in acest scop.

In perioada 18-21 mai se mai dau succesiv informatii despre punctele de intilnire pentru preluarea ostaticilor, dar aceasta nu se produce. Grupul antitero al SIE se deplaseaza in diverse puncte fara sa finalizeze actiunea de preluare. Aceste amanari ar fi putut fi si o verificare, deoarece se convenise ca grupul de militari de la preluare sa fie format din opt persoane. Se verifica astfel daca nu cumva era urmarit de un grup de interventie, care sa-i prinda pe rapitori.

Pe 22 mai, cei doi romani si insotitorul lor au fost predati intr-o intalnire pasnica dar periculoasa. Care s-a facut intr-un punct dinainte stabilit, in Bagdad, a adaugat Basescu.

×
Subiecte în articol: eveniment