Cand turmele coboara din munte

De la jumatatea lunii septembrie, turmele incep sa coboare de la munte. Dupa "ravasit", turmele pornesc spre campie, unde vor ierna.

De la jumatatea lunii septembrie, turmele incep sa coboare de la munte. Dupa "ravasit", turmele pornesc spre campie, unde vor ierna.

Din Piatra Craiului, prin intortocheatele chei ale Dambovicioarei, se strecoara, incepand cu jumatatea lui septembrie, turmele care coboara din munte. In Arges e vremea "ravasitului oilor", sfarsitul de "contract", pentru ciobani, care se aduna si chefuiesc in cinstea ultimei zile pe care o petrec pe munte in acest an. Carnea frageda sfaraie in protap, mamaliga bolboroseste in ceaunul din stana, iar satenii care si-au dat peste vara oile in munte sosesc cu provizii de vin si tuica, pentru a-i cinsti pe ciobani.

RAVASITUL OILOR. Dupa ce toata lumea s-a ospatat bine, vine si timpul pentru socoteli. Fiecare satean isi ia animalele si branza cuvenita pentru lunile in care acestea au fost date la stana. "Nu e intotdeauna cu veselie, ca se intampla sa te duci sa-ti iei oile si sa te pomenesti ca ai ramas cu jumatate din ele. Ca doua le mananca ursul, doua sunt trasnite, doua se imbolnavesc... Dar asta se intampla numai cand sunt ciobanii neseriosi", spune una dintre satence. Dupa ce cantaresc branza cuvenita si isi vad animalele, oamenii au de ales intre a prelungi "contractul" cu ciobanii care vor pleca mai departe cu turmele, la iernat, in campie, si a-si lua oile acasa.

SPRE BARAGAN. Sever Tentu, sau nea Severica, asa cum ii spun cei din Dambovicioara, are, impreuna cu cumnatul sau, 2.000 de oi. Turma e completata de vreo 30 de magari "intelepti" si 20 de caini ciobanesti, din aceia care te lasa fara pantaloni daca indraznesti sa pui piciorul pe teritoriul lor.

Nea Severica si-a pus deja oile pe drum, pentru iarna. Le duce tocmai in Baragan. Dar inainte sa le urneasca de la stanile din munte, le-a trecut prin dezinfectant (munca grea, ce tine cel putin o zi, pentru ca animalele sunt tare incapatanate cand vine vorba sa se bage in balta cu dezinfectant) si le-a tratat impotriva eventualelor boli.

DOUA LUNI PE DRUM. Din Arges pana in Ialomita, turmele fac cel putin doua luni. Ar fi un drum de vreo 500 de kilometri, insa cu ocolisurile pe care le fac, ciobanii ajung sa bata vreo 1.500 de kilometri.

Transhumanta se face dupa reguli pastrate din batrani. "Noi stim cand trebuie sa plecam ca sa traversam Bucegii, de exemplu. Trecerea lor dureaza vreo trei zile si e cea mai dificila parte a traseului. Trebuie astfel gandita, incat sa nu ne prinda vremea rea in timp ce-i traversam", explica Sever Tentu, omul care dupa ce s-a specializat in automobile la Universitatea din Brasov si-a dat seama ca tot animalele ii sunt mai dragi, asa ca s-a intors in sat si a inceput sa creasca oi, cum facusera cei din neamul sau.

ECHIPA. Magarii si cainii ciobanesti insotesc turma spre campie

Magarii sunt elemente de baza in acest drum spre Baragan. Dormitorul, bucataria, garderoba, toate sunt randuite cu mare grija pe magarusi. "Cand ii ingheata mainile unui cioban, el trebuie doar sa traga de o sfoara a unui pachet pe care l-a pus pe un anume magar si sa scoata manusile. Cand ii este foame, trebuie sa stie precis la ce magar sa mearga ca sa ia ceaunul de mamaliga, branza sau pastrama. Cand l-a udat ploaia, stie precis pe ce magar are hainele de schimb", ne dezvaluie nea Severica din secretele transhumantei.

In Baragan, oile sunt adapostite in saivanele unor foste CAP-uri pe care crescatorii de oi de la munte le inchiriaza pentru iarna. In aceasta zona oile mai gasesc cate ceva de mancare, pentru ca toamnele sunt mai lungi, iar iernile mai putin fioroase, asa ca nu trebuie sa fie hranite cu fan "din mana", cum s-ar intampla daca ar ramane sa ierneze la munte.

INAPOI. Pana in mai, oile se intorc la munte. Drumul inapoi, spre pasunile de pe inaltimi, e mult mai greu. Toamna, animalele sunt destul de grase ca sa reziste efortului pe care-l presupune un drum atat de lung, dar din primavara ies foarte slabite. "Ciobanii ajung sa treaca magarii, prin zonele mai dificile din Bucegi, de exemplu, pentru ca bietele animale nu mai au putere. Se schimba deci rolurile, in loc sa fie magarii cei care cara sunt cei carati", spune Sever Tentu.

BACIU’ URSU. La Coltul Giuvelei, cum treci din Arges in Brasov, acolo unde odata incepea granita cu Austro-Ungaria, e stana baciului Viciu Ursu. E ora mulsului, insa in stana e liniste. Si baciul Ursu si-a trimis oile la iernat, spre Campulung. In vatra din stana ard cativa busteni, caci la munte s-a cam lasat frigul. Suntem in imparatia branzei. Saculeti cu urda, branza in coaja de brad, in burdufuri de oaie bine uscate... La usa, asteapta si un putinei de unt. Baciului Ursu i s-a dus vestea de cat de priceput e intr-ale branzeturilor.

Pentru o oaie tinuta toata vara in munte, satenii au luat de la stana baciului Ursu cate 5 kilograme de branza, iar pentru o vaca - 70 de kilograme. Pretul, ca sa-ti tii animalul la stana, este de 200.000 pentru o oaie si 3 milioane de lei pentu o vaca. "Cheltuielile sunt foarte mari. Eu, de exemplu, am avut in munte 11 ciobani, fiecare cu un salariu de 7 milioane. La salariu se mai adauga mancarea, tigarile, ceva bautura. Inchiriatul muntelui a costat 300 de milioane de lei, prin licitatie. Profitul vine mai putin din vanzarea branzeturilor. Avem insa contract cu arabii, carora le vindem berbecuti. Sunt clienti foarte buni, de ani de zile. De la ei vin banii", spune baciul.

Grija ciobanilor e legata de intrarea in Uniunea Europeana, care va veni cu reguli ce vor da peste cap toata viata de la stana.

Dar pana atunci baciul Ursu va mai apuca sa umple multe ciubere cu lapte si sa invarta din spuma alba, dupa reteta din batrani, multe branzeturi gustoase. Asta cand nu va trebui sa lupte cu musafirii nepoftiti, veniti la oi.

Pentru ca nici macar cand e Ursu baci la stana, ursii cei mari mari din padure nu se dau in laturi de la vizite.

CIOBANAS CU TREI SUTE DE OI "Ciobanas cu trei sute de oi, Cand vii si treci cu turma pe la noi, De-i vedea pe mandra, draga mea, Spune-i ca m-am departat de ea. Cand luna-apare dintre munti in sus, Pleaca-ti mandro ochii cum ti-am spus, Spune-i numai lui ca ma iubesti. Si-atunci mandro tot mai draga-mi esti. Cand soarele rasare dintr-un negru nor, Ma cuprinde mandro al tau dor, Jale mi-e si nu te pot uita, Dar n-am ce face, c-asa-i soarta mea"

Suparari de azi, suparari de maine

Inainte de 1989, crescatorii din zona traiau cu spaima ca vor ramane fara animale. "Tatal meu trebuia sa dea si sa tot dea la stat. Si dupa ce le dadeai, tot mai veneau, si-ti luau si pe deasupra. Si daca indrazneai sa zici ceva, iar nu era bine, ca veneau cu ura si-ti luau cele mai frumoase animale", isi aminteste Sever Tentu. "Imi amintesc ca eram la facultate si cand fatau oile imi alegeam si eu cate o mieluta din asta frumoasa si-i ziceam tatei sa nu o taie. Si nu stiu cum se facea, ca atunci cand ma intorceam acasa de la facultate, in vacanta, aflam mereu ca tocmai mieluta mea au luat-o cei veniti pentru «dat»", completeaza Sever Tentu.

Acum, singura spaima a crescatorilor de oi este legata de intrarea in Uniunea Europeana. Mai precis, crescatorii se tem ca normele pe care le vor impune europenii nu se vor impaca deloc cu modul in care se lucreaza acum la stana si ca vor fi nevoiti sa renunte la multe din preparatele traditionale.

"Ma gandesc ca nu vom mai putea face branza ca acum, in burdufuri curatate si puse la uscat de noi, in coaja noastra de brad, ci numai dupa anumite reguli. Ca ne vor trebui mulgatoare automate si tot felul de aparaturi... Nimic n-o sa mai semene cu ce e acum. Si-atunci, adio branza de burduf", zambeste baciul Ursu.

Secretele branzei de Dambovicioara

La stana, branza de burduf e 160.000 de lei kilogramul, iar urda - 60.000 de lei kilogramul. La negustorii de pe marginea drumului o gasesti cu 50.000 - 100.000 de lei mai scumpa. Satenii din zona sunt, de altfel, foarte suparati pe cei care se asaza cu tarabele la drum si vand zeci de kilograme de branza zilnic.

"Sunt unii care cumpara branza din sat sau de la o stana buna si o vand mult mai scump, la drum. Dar macar aia cumpara branza buna. Cei mai multi insa fac sau cumpara branza proasta, lungita. Daca o tii mai mult de doua zile, nu poti s-o mai mananci. Ca sa nu zic ca din cei pe care-i vedeti la drum ii numeri pe degete pe cei care au mai mult de doua oi acasa", isi varsa supararea un satean.

Oamenii din Dambovicioara spun ca branza care se face in zona lor e cea mai gustoasa. Secretul consta in iarba buna de pe inaltimi si racoarea. "Cum te indepartezi de zona asta, o sa vezi ca branza e din ce in ce mai iute", te asigura localnicii.