Guvernul nu gaseste bani sa creasca pensia medie cu 37,5 lei sau cu 60 de lei salariul mediu net pe economie. In total, e vorba despre un buget de 737 de milioane de euro pe care Guvernul ar trebui sa ii gaseasca in acest an. De la inceputul saptamanii, politicienii puterii se joaca de-a cresterea pensiilor si salariilor.
Premierul Boc a fost mandatat luni de greii PLD sa discute cu FMI cresterea veniturilor bugetarilor si pensionarilor. Apoi s-a pus in scena o intreaga dramoleta numai buna sa mute centrul discutiilor de la scandarile 'viermilor' si 'ciumpalacilor' care dardaie de ger in centrul marilor orase cerand demisia presedintelui Basescu si a premierului Boc si organizarea de alegeri anticipate.
Ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu, a spus ca Guvernul negocieaza cu delegatia FMI la Bucuresti pe marginea unei eventuale cresteri. Apoi a intervenit Sulfina Barbu, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, si parea ca se face lumina. 'O majorare de 5% este posibila daca in primul trimestru al acestui an se va inregistra o crestere economica de minimum 1,8%', a spus Sulfina Barbu.
FMI nu se opune unei cresterii a salariului minim, dar pentru asta trebuie facute calcule foarte exacte, a dat verdictul Jeffrey Franks, seful Misiunii FMI pentru Romania.
'Este adevarat ca unii spun ca prin majorarea salariului vor fi mai multi bani la buget, dar cresterea ar trebui calibrata asa incat sa nu conduca la cresterea economiei la negru', a mai adaugat seful misiunii FMI in Romania. Pana si premierul Boc s-a prins in euforia generala, anuntand ca Guvernul va lua in calcul o usoara recuperare salariala in sectorul public si indexare a pensiilor, dar fara masuri populiste.
Odata create aceste asteptari, a aparut pe scena Traian Basescu si le-a dat peste nas oamenilor sai. 'Eu nu am identificat in buget un loc din care sa taiem si sa dam bani, dar eu nu am competenta extraordinara a politicienilor', a spus presedintele. Imediat Boc a declarat ca el a spus acelasi lucru ca seful statului, ca nu poate promite majorari de pensii si salarii astazi si ca politicienii trebuie sa inteleaga ca acestea sunt vremurile.
Cand lucrurile pareau clare, UDMR a anuntat ca a cerut FMI majorarea salariilor si pensiilor, iar ministrul Laszlo Borbely s-a declarat convins ca aceasta crestere poate fi aplicata cel tarziu in luna mai.
314 milioane de euro costa majorarea salariilor la bugetari
Statul va trebui sa faca rost de 314 milioane de euro pentru a putea majora cu 5% salariile celor 1,2 milioane de bugetari. La un buget de salarii de aproape 9,4 miliarde de euro (40 de miliarde de lei) in 2012, cresterea cu 5% a salariilor brute ar reprezenta o cheltuiala in plus de 470 de milioane de euro pe tot anul.
Asta inseamna ca statul ar trebui sa faca rost in fiecare luna de 39,16 milioane de euro pentru a suporta aceste cresteri de salarii. Daca majorarile ar avea loc incepand cu luna mai, inseamna ca efortul bugetar total pe cele opt luni ar fi de 314 milioane de euro. Ce ar reprezenta aceste cresteri pentru bugetarii de rand?
Salariul mediu mediu brut (calculat inainte de achitarea impozitelor, CAS-ului si contributiilor de sanatate) este de 2.117 lei, conform Bugetului din 2012. Majorarea va aduce 'bugetarului mediu' un plus de 105 lei pe brut, ceea ce inseamna circa 60 de lei bani in buzunar.
Nu acelasi lucru se poate spune despre cei care sunt platiti cu salariul minim, care este de 700 de lei. Acestia vor primi doar 35 de lei. Adica, echivalentul a 35 de paini.
Pensionarii 'costa' 423 de milioane de euro
Finantele ar trebui sa mai adune alte 423 de milioane de euro pentru a creste cu 5% pensiile incepand cu luna mai. Fondul lunar de pensii este de 10.946,37 milioane de euro (47. 069,4 milioane de lei), conform bugetului asigurarilor de stat pe 2012. Acesti bani sunt folositi pentru plata celor 4.761 de mii de pensionari de asigurari sociale platiti prin Casa Nationala de Pensii Publice, cu o pensie medie lunara de 747 de lei, dar si pentru cei 160 de mii de pensionari platiti prin Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor si Serviciul Roman de Informatii, cu o pensie medie lunara de 2.287 de lei.
Asta inseamna ca fondul lunar de pensii este de 912 milioane de euro. Majorarea acestuia cu 5% inseamna un efort bugetar de 365 de milioane de euro. Ce ar inseamna aceasta majorare pentru pensionarul 'mediu'? Oamenii care au o pensie de 747 de lei ar putea lua 37,5 lei, iar cei care au o pensie de 2.287 de lei ar putea incasa lunar un plus de 114 lei. Bani pentru cresterea pensiilor s-ar putea gasi rapid daca se aplica propunerea avansata de USL pentru renuntarea la finantarea pilonului doi de pensii unde anual se duc 200 de milioane de euro si trecerea sumei in contul pensiilor de stat. Sa nu uitam ce rezerve uriase ar fi in scaderea evaziunii, a contrabandei si a muncii la negru.