Comunism pe zapada

In urma cu ceva timp, sa tot fie vreo 15 ani, "soimii patriei" il asteptau pe Mos Gerila, iar Craciunul si Anul Nou erau denumite generic Sarbatori de Iarna. Am adunat cateva povesti din acea perioada pentru cititorii Jurnalului National.

OBICEI. Mos Gerila aducea jucarii si "soimilor patriei", iar tovarasa educatoare le spunea bunicilor "Craciun fericit!" in soapta

"Colindul l-am mostenit din copilarie. In Ardeal, acolo unde m-am nascut se practica acest lucru, care ne imbogatea si aducea bucurie in suflete, pentru ca, in ciuda unei perioade de crispare fata de Biserica, datinile s-au pastrat si s-au transmis din generatie in generatie, ne spune maestrul Ludovic Spiess. Este o sarbatoare frumoasa, inaltatoare, un praznic pe care trebuie sa-l imbratisam. Craciunul aduce o imblanzire a sufletelor, pentru ca traim din pacate intr-o lume destul de agitata si tensionata, incat aceste Sarbatori parca ne aduc cu picioarele pe pamant, ne fac mai ingaduitori si cu mai mult respect fata de aproapele nostru.

ACASA. Craciunul si Pastile le-am petrecut mereu acasa, pentru ca aici este locul unde ma simt cel mai bine, exista o anumita tensiune, atmosfera care ma emotioneaza, ma captiveaza si imi da placere si bucurie. Doar acasa ma simt partas la acea masa, acel praznic pe care poporul nostru si datinile noastre il transmit parca altfel catre sufletele oamenilor.

NORMALITATE. In perioada comunista oamenii treceau prin fata bisericii si isi faceau cruce cu limba sau isi faceau cruce pe ascuns. Au existat nenumarate cazuri cand cei mai curajosi isi faceau cruce fara sa simta frica sau teama de consecinte, pentru ca asa simteau ei. Credinta este un lucru bun, credinta aduce echilibru in viata noastra si e bine ca omul sa traiasca nu cu frica de Dumnezeu, ci cu respectul fata de ceva divin. Religia ne invata de bine. Iata, daca luam cele zece porunci si le analizam, le gandim, ne dam seama ca ne sfatuiesc, ne indreapta pasii spre normalitate, spre firesc. Nu sunt un habotnic, dar este bine sa tratam cu mai mult respect biserica si aceste datini ale noastre.

EXPANSIUNE. Pe vremea comunistilor, in primul rand nu era Mos Craciun, ci Mos Gerila, si nu se sarbatorea niciodata exact de ziua Nasterii Domnului, ci intre ea si Anul Nou. Atunci au fost niste perioade cumplite, iarna nu se distribuia corespunzator caldura in sala Operei si, daca purtai o costumatie decoltata simteai ca ti se zbarleste pielea, iar instrumentistii cantau cu manusi cu degetele taiate. Chiar daca a urmat o perioada de mare expansiune, influentata fericit de legaturile, inclusiv culturale, cu URSS, in repertoriu au intrat creatii romanesti de certa valoare, dar si lucrari de circumstanta, avand ca unic scop reflectarea vietii sociale-comuniste. Cele aproape o mie de locuri faceau fata cu greu solicitarilor publicului, se realizau inregistrari pentru Radio si Electrecord, iar colectivul era invitat sa participe la evenimentele culturale nationale. Artistii erau cunoscuti, iubiti, apreciati si recompensati cu titlul de «Artist Emerit» sau «Artist al Poporului». Incepand din 1990, problemele politice disparute dupa caderea regimului comunist au fost inlocuite de cele financiare.

AMBIANTA. Astazi, putem oferi si spectatorului o ambianta placuta, femeile pot folosi o rochie frumoasa, eleganta, pentru ca si asta face parte din spectacol. Se creeaza astfel o traire personala asupra actului artistic. Iti acorzi tie o atentie majora, vrei sa fii mai chipes decat atunci cand mergi pe strada sau la cumparaturi, toate fac parte din aceste bucurii la care nu trebuie sa renuntam. De aceea am restaurat si foaier, si sala, din respect pentru platitori, dar si pentru cei care indeplinesc actul artistic. Am dat o sansa tinerilor sa se afirme, pentru ca atunci cand ei simt responsabilitatea pe umerii lor se mobilizeaza altfel. Trebuie sa avem incredere in tineri. Pentru ca aceasta arta se dobandeste in timp si implica multe sacrificii. Dar si satisfactie."

OBLIGATII

"Mos Gerila era un personaj preluat de la sovietici, fireste si el simpatic, dar pentru noi tot Mos Craciun era, orice ar fi facut autoritatile, ne spune actorul Eugen Cristea (foto). Mie mi se pare o falsa problema faptul ca nu puteai intra in biserica sa te rogi, sau nu puteai sa-ti faci cruce... Le faceai pe toate daca voiai, pe ascuns sau nu. Toata lumea avea ce sa puna pe masa, ce sa imbrace, singura diferenta era ca nu li se spunea Sarbatori de Craciun, ci Sarbatori de Iarna. Cu toti faceam diverse daruri ce ne umpleau inimile de bucurie. In acelasi timp, mi-aduc aminte ca atunci cand filmam la Televiziune eram obligati sa ne strangem parul, pe care il prindeam cu agrafe, pentru ca eu purtam plete pe vremea aceea. Domnisoarele nu aveau voie sa poarte nici un fel de bijuterie. A existat o perioada in care se smulgeau lantisoare de la gatul fetelor de catre hoti, tin minte ca Elena Ceausescu a spus: «Foarte bine, domne, sa nu le mai poarte». Cum noi faceam mai mereu exces de zel, am spus: foarte bine, deci, sa nu mai poarte nimeni. Nu aveai voie sa porti un cercel sau un inel. Bine ca au trecut acele vremuri."

"N-AM STIUT CE ESTE TEAMA"

"Intreaga familie, toti si toate, de trei generatii, facea muzica. Eu cantam frumos, iar in familia noastra a existat mereu aceasta traditie cultural-muzicala, ne povesteste Tamara Buciuceanu (foto). Am plecat in turneu de mica, la colindat. Imi amintesc ca aveam intotdeauna o traistuta facuta asa cum stiam de la bunica si trebuia sa aducem acasa mere, nuci si prajiturele. Eu eram intotdeauna sefa grupului de colindatori, iar banutii pe care ii strangeam erau impartiti in mod egal tuturor. Ca sa fie multumire. Cat despre perioada de dinainte de 1989, va rog sa ma credeti ca niciodata nu am trait sentimentul de teama, de frica, si nimeni si nimic nu ne-a impiedicat sa mergem la biserica la sfanta slujba de Craciun. Cat au trait mama si tata, eram nelipsiti. Si cand traia sotul meu, aici, in Dorobanti, mergeam mereu la biserica indiferent daca se uitau unii chioras. Acest lucru nu ne deranja, pentru ca nu faceam nimic rau. De ce sa exageram cand nu trebuie! Inca de la doi ani stiu sa spun «Tatal nostru» asa curat, cuvant cu cuvant. Chiar si astazi nu ma culc niciodata fara sa spun aceasta rugaciune. Este lucrul care m-a urmarit si m-a condus toata viata. Credinta, relatia cu fiinta suprema care este Dumnezeu m-a ajutat in cele mai grele momente. Nu-mi place sa vorbesc despre mine si las pe cel care ma stie, ma recunoaste, ma respecta, vine la teatru si ma aplauda sa ma aprecieze. Asa am fost o viata intreaga. Eu nu fac politica. Politica mea este adevarul, dreptatea, cinstea si morala. Datoria unui actor este sa slujeasca teatrul si prin el oamenii, pana la sfarsitul existentei sale. Sunt fericita ca inca mai exist pe scena, care a fost visul meu dintotdeauna. Dar si ca flacara familiei este dusa mai departe de Mihai Constantin, fiul surorii mele si al regretatului George Constantin. Fie ca Sarbatorile acestui sfarsit de an sa ne faca mai buni unii cu altii si mai impacati cu noi insine."

INDRAZNEALA SI INTELEGERE

"La Gradina Boema, pe vremea comunistilor, faceam rezistenta regimului prin cupletele si scenetele noastre, isi aminteste Stela Popescu (foto). Abateam atentia clasei muncitoare de la probleme, faceam lumea sa rada... Meseria de actor mi-a umplut viata. Si acum sunt foarte solicitata, am in continuare un ritm infernal de lucru. Nu ma plang, pentru ca fara munca nu as reusi sa-mi gasesc echilibrul interior. Aveam spectacole in toate colturile tarii, nu ne speriam niciodata de noroi, zloata, zapada, frig sau ger. Oamenii veneau sa ne vada pentru ca le aduceam o raza de lumina, pentru ca exista intre noi o complicitate. Succesul meu se baza pe indrazneala. Textele scheciurilor reflectau aspecte din viata cotidiana a publicului... pentru ca eu traiam pe scena ceea ce traia lumea zi de zi. Exista o intelegere tacita intre noi si public. Sa nu uitam ca am fost binecuvantati cu un scriitor inteligent si de mare talent, care a stiut sa ia pulsul salii, al publicului - Mihai Maximilian. El a fost cel care a instituit acest gen de spectacol, iar publicul devenise atat de inteligent, incat daca eu spuneam «servetel», intelegea clar ca nu se gasea hartie de toaleta. Copiii din vremea comunismului stiau de Mos Gerila, nu de Mos Craciun. Se impodobeau brazi, existau tot felul de manifestari asa-zis artistice, iar colindele erau transformate in urari pentru un cuplu «iubit si stimat». Cine poate uita acele adunari populare de sfarsit de an, cand oamenii erau adusi mai mult fortat si isi exprimau "bucuria si satisfactia" ca sunt condusi de comunisti. In acelasi timp, sindicatul era atotputernic, el facea serbari pentru copiii angajatilor, unde, in functie de cotizatiile pe care le plateau oamenii, primeau si copiii cadouri; mai consistente sau nu."