Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Clădiri neterminate, schele abandonate, şantiere în lucru, dar fără muncitori, macarale inerte confereau "Micului Paris" un aspect jalnic.
Edificii măreţe proiectate de arhitecţii "Epocii de Aur" rămăseseră în stadiu incipient. La fel şi multe dintre blocurile destinate "oamenilor muncii". În oraşele României, dar mai ales în Capitală, criza locuinţelor a început să-şi arate colţii.
În catastifele Primăriei scria negru pe alb că 20.000 de constructori osteneau pe şantierele antreprizelor Capitalei şi alte câteva mii erau înscrişi pe statele de plată ale Departamentului de Construcţii şi Lucrări Publice. Şi totuşi, de muncit nu mai muncea nimeni pe şantier. Ci, pe cont propriu, la particularii din ţară şi din străinătate.
În înţelegere cu maiştrii, zidarii, zugravii şi tâmplarii preferau să "onoreze" alte obligaţii decât cele menţionate în contractul de muncă. În timp ce peste 100.000 de bucureşteni aşteptau apartamente, înscrişi pe listele sindicatelor cu ani în urmă.
În baza noii legislaţii a muncii, lucrătorii beneficiau şi de reducerea timpului de lucru pe săptămână (de la 60 la 40 de ore). Chiar şi atunci când erau găsiţi la locul de muncă, angajaţii se plângeau că nu aveau nici materiale de construcţii, nici utilaje.
E adevărat că tot particularii "subminau" întreprinderile de stat. IREMOAS (Bucureşti) şi SANITAS (Cluj-Napoca), principalii furnizorii de materiale de construcţii, preferau să livreze ciment, oţel, beton, BCA, ţevi şi tuburi persoanelor fizice. Greu se găseau şi materialele de finisaj, gresie, faianţă, parchet.
Din ianuarie 1990, 16 trusturi judeţene din construcţii îşi retrăseseră forţa de muncă din Bucureşti, concentrându-se pe obiectivele locale. Aceia fuseseră muncitorii "detaşaţi" în Capitală, la măreţe edificii ale "Epocii de Aur". Altă dată folosiţi la "munci patriotice" în construcţii şi soldaţii ieşiseră din schemă. Mâna de lucru scăzuse şi prin pensionarea masivă a lucrătorilor înainte de termen.
La rândul ei, Primăria vindea blana ursului din pădure. Deşi repartizase de la începutul anului 7.587 de locuinţe (mai ales în sectoarele 2 şi 4), 1.500 erau în blocuri neterminate. "Rămânem în continuare pe poziţie, declara ziarului Adevărul arhitectul Sorin Gabrea, viceprimar al Bucureştiului. Ne-am gândit la mai multe formule pentru a grăbi terminarea miilor de apartamente aflate în cartierele noi. Lanţul se rupe, cum s-a putut constata, la lucrările de zidărie şi la finisări. Aici nu dispunem de forţa de muncă necesară.
Încercăm să policalificăm din oamenii care se ocupă de realizarea structurii blocurilor, constructori care au rămas fideli şantierelui. (...) Întreprinderi bucureştene care dispun de forţă de muncă specializată şi solicită apartamente, cum sunt Metroul, Centrala de Construcţii Căi Ferate, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, vor prelua, de asemenea, din blocurile a căror structură a fost realizată, urmând să predea Primăriei o cotă din apartamentele construite cu forţe proprii, cealaltă parte rămânând acestor unităţi, pentru personalul care solicită locuinţă."
Din puţinul care se construise, se fura ca-n codru. Zi de zi, din apartamente dispăreau fie uşi, fie ferestre, chiuvete, calorifere. O năstruşnică idee a avut edilul, pentru a evita furturile din locuinţele neterminate. Oficialul propunea, nici mai mult, nici mai puţin, ca viitorii locatari să-şi înfiinţeze asociaţii în scop de păzire a bunurilor.
SOARTA GHETOURILOR
Parcă nu ar fi fost de ajuns deficitul de locuinţe, în Bucureşti existau şi adevărate ghetouri. Locatari sosiţi în Capitală după Revoluţie se instalaseră în 194 de blocuri, cu apartamente de confort 3 şi 4. Peste 14.000 de familii se chinuiau în locuinţe fie liliputane, fie construite impropriu. "O echipă de specialişti expertizează tehnic toate aceste blocuri şi circa 1.000 de familii vor primi case până la finele anului, promitea viceprimarul Cătălin Iorgulescu într-un interviu acordat ziarului România liberă . Ceilalţi, în următorii doi-trei ani".
Citește pe Antena3.ro
