Cum am petrecut sfârşitul lunii

Noapte. Ultima zi a lui aprilie. Luna se tânguie încet, furişându-se în spatele Vârfului Toaca din Ceahlău. Un loc mân­gâiat de Dumnezeu. Staţiunea Durău şi Izvorul Muntelui, la 20 de kilometri distanţă. Staţiuni frumoase, însă nu şi de bon ton.

Fără amenajări "tele": scaun şi cabină, însă cu o pârtie de schi, acum fără zăpadă. Staţiuni în care, dacă te ţin piciorul şi burta, eşti nevoit să iei la bocanc fălnicia munţilor. Aici nu te poţi trage în poze cu Băsescu. Singurii companioni care te bat pe umăr şi-ţi intră în cadru sunt păsările şi vântul. În rest, destul de puţini tineri amatori de ATV, de băut în maşină şi dansat în jurul focului perpelit de micii sfârâitori. Puţine piţipoance, maşini de fiţe la fel.

Mai degrabă sunt locuri în care pădurea te îmbrăţişează în tril de păsări şi te împinge spre vârf. Dacă iubeşti drumeţia şi urcatul.

Joi era pustiu, iar vineri seara au venit ceva turişti, dar puţini, alungaţi de vremea rea de acasă, pentru că în Moldova a plouat mărunt spre sfârşit de săptă­mână. Nici la 2 mai nu au ajuns prea mulţi. În special localnici şi turişti din localităţile apropiate, Piatra-Nemţ, Bicaz.

Unii s-au cazat la căsuţe, alţii la hotel de două stele, unde preţul a fost unul foarte bun: 70 de lei pe noapte. Au venit cu toţii să petreacă în poieniţe, că era soare şi cald, spre deosebire de restul ţării. În zilele de sărbătoare, fu­murile grătarelor s-au înălţat amenin­ţător peste tot, chiar şi unde scria că-i interzis focul.

A fost şi un eveniment: s-a răsturnat un ATV cu doi tineri chiar lângă şosea, dând mare subiect de dis­cuţie şi amintire despre rudele din străinătate, care au păţit, cândva, la fel. În rest, poteci pustii şi câini de pripas flămânzi pe munte şi în staţiune. Durăul este un loc unde trag cei din apropiere, nemţeni, băcăoani, ieşeni, cei mai mulţi nu prea avuţi şi cu mai puţin timp la dispoziţie.

I-am văzut pe unii care au copt pe foc şi ciuperci ori cartofi şi şi-au făcut şi cafea pe focul jă­ra­tecului. Dar au venit şi turişti iubitori de munte. Puţini, e drept. Cei în puteri, tineri, preferau comoditatea ATV-urilor şi siguranţa băuturii în curtea vilelor.

Staţiunea nu e agreată de amatorii de gălăgie şi bairam. Pentru că există şi mănăstirea, dar cei care chiar au vrut să se distreze cu bere la "pet" şi manele n-au ţinut cont de răsunetul slujbelor şi l-au acoperit cu muzica petrecerilor. Ni­meni nu s-a sinucis, nu s-a produs nici un jaf, nici o crimă. Doar accidente pe drumul de întoarcere spre Iaşi. O înmormântare care a blocat circulaţia. O nuntă şi o înmormântare. În rest, tri­luri de păsări şi claxoane. Am început o nouă lună. Plină. Agresaţi de fumul şi poluarea oraşului. De viaţa din ce în ce mai îndrăcită, de acasă.