x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special De la soț pentru soție: un cuțit în spate

De la soț pentru soție: un cuțit în spate

de Mariana Zaharia    |    31 Aug 2021   •   07:20
De la soț pentru soție: un cuțit în spate

Violența în familie lasă urme toată viața. Prin clipe de groază a trecut o fată de doar 18 ani, care a asistat la momentul în care tatăl a încercat să îi ucidă mama. S-a întâmplat într-un apartament din Câmpulung Muscel. Fata și-a surprins părintele când  stătea deasupra femeii căreia încerca să îi taie gâtul. 

 

Era o după-amiază de weekend obișnuită, când familia s-a întors de la cumpărături. Cei doi soți erau în bucătăria apartamentului cumpărat de ei după căsătorie. În sufragerie, fiica lor în vârstă de 18 ani se uita la televizor. Fata și-a amintit și ora la care a auzit-o pe mamă strigând după ajutor, era 14.00.

Fata a intrat în fugă în bucătărie și acolo a văzut imaginea morții. Tatăl cu un cuțit în mână, mama plină de sânge. Într-un impuls, copila i-a smuls arma din mână și a aruncat-o. Apoi și-a târât mama afară din apartament și a strigat la vecini. O scenă și o traumă pe care nu le va uita toată viața.

Concluziile procurorilor sunt șocante. „Victima a fost lovită cu cuțitul de mai multe ori  în partea superioară a corpului. I-a aplicat  mai întâi o lovitură în spate cu un cuțit de bucătărie  pe care l-a luat de pe masă, după care persoana vătămată a căzut pe spate. Inculpatul s-a poziționat cu picioarele peste corpul persoanei vătămate și i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona claviculei stângi. Și alte lovituri de cuțit care vizau pieptul persoanei vătămate, însă persoana vătămată a reușit să se apere și să le pareze. S-a tăiat și la degetul arătător al mâinii drepte. În timp ce inculpatul lovea cu cuțitul persoana vătămată, în bucătărie a intrat fata celor doi, care a intervenit în apărarea mamei sale și i-a tras cuțitul din mână inculpatului și a suferit mai multe plăgi tăiate superficiale. Au părăsit apartamentul și au fugit pe scară”, descriu anchetatorii. 

 

Bărbatul a mințit la audieri 

 

Vecinii au sunat la 112. Femeia și fiica ei au ajuns la spital, iar bărbatul a fost ridicat de către anchetatori. El a fost acuzat de tentativă de omor, arestat și chiar condamnat în câteva luni. A încercat, inițial, să scape. A spus că soția și fiica lui mint și că a lovit victima o singură dată cu cuțitul. Asta credea el că îl va scuti de acuzația de tentativă de omor, dar nu a fost așa, pentru că anchetatorii au pus cap la cap toate informațiile adunate de la martori, dar și cercetarea făcută în apartament și au reușit să demonstreze că intenția lui a fost să își omoare soția.

„Gravitatea faptei este relevată de condițiile concrete în care a acționat inculpatul asupra propriei soții. O primă lovitură fiindu-i aplicată acesteia în zona spatelui, speculând și profitând astfel că victima era întoarsă și nu se putea apăra, iar ulterior, după căderea la sol, pe spate, a victimei, fără o minimă remușcare ori încercare de a diminua consecințele faptei deja comise, dorind cu orice preț să suprime viața victimei, inculpatul s-a poziționat cu picioarele peste corpul acesteia și i-a aplicat încă o lovitură de cuțit (…)”.

 

7 ani de închisoare a primit bărbatul pentru gestul lui. Are 62 de ani, este diabetic, iar în timpul anchetei a fost diagnosticat cu personalitate multiplă, așa că instanța i-a dat pedeapsa minimă.

 

Soția nu a cerut daune. Nici fiica. Ambele sunt incluse într-un program de terapie psihologică.

×
Subiecte în articol: violenta in familie