Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vedeam recent o ampla manifestare a etnicilor maghiari ce se desfasura la Sfantu Gheorghe, unde au participat mai toate toate formatiunile maghiare, in frunte cu popa Tokes si udemeristul sef, Kelemen Hunor, pe motiv ca vezi Doamne, o instanta de judecata a avut curajul sa emita o sentinta, fara a tine seama de "indicatiile pretioase' ale UDMR, respectiv a hotarat ca un anumit imobil sa fie retrocedat, culmea, tot comunitatii maghiare, dar i-a condamnat pe cei care au facut parte din Comisia de retrocedare. De fapt toata aceasta poveste este una cusuta cu ata alba de liderii maghiari. Acestia au folosit acea sentinta drept paravan, pentru ca de fapt, reprezentantii comunitatii maghiare, adusi din toate judetele din Transilvania, sa serbeze intrarea trupelor lui Horty in Ardeal, odata cu semnarea odiosului Dictat de la Viena. Desigur, pentru a nu repeta greselile istoriei, va propun sa iertam, dar sa nu uitam niciodata acele atrocitati. De aceea va invit sa rememoram acele teribile zile printr-un interviu realizat, in 2008, cu doi dintre supravietuitorii de la Ip si Treznea. Din pacate Gavril Butcovan, ultimul supravietuitor al atrocitatilor hortyste de la Ip, care anul acesta ar fi implinit 88 de ani, s-a stins in urma cu 2 ani. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
30 august 1940: Dictatul de la Viena - O pagina de istorie scrisa cu sange
Pentru ca istoria sa nu se repete, IERTAM, DAR NU UITAM!
Anul 1940 reprezinta pentru romani poate cea mai neagra fila de istorie. In numai cateva luni am pierdut o treime din tara, dupa cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord catre URSS (17 iunie), la 30 august pierdem Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai dupa circa o saptamana, pe 7 septembrie, sa cedam si Cadrilaterul Bulgarilor. Dintre toate, poate, cea mai intiparita in memoria romanilor va ramane cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor faptuite de armata hortysta, sprijinita de o buna parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de romani. Au inceput in 7 septembrie, cand in localitatea bihoreana Mihai Bravu au ucis 22 de romani si au continuat pana pe 18 septembrie, cand 58 de romani au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita. Insa cel mai afectat de teroarea hortysta a fost judetul Salaj, unde au fost masacrati 477 de romani. Cele mai lovite de soarta au fost localitatile Ip, cu 157 de martiri si Traznea cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut romani. Acum, la 68 de ani de la acest marsav Diktat, doi fii ai Salajului care au supravietuit macelului, Gavril Bucovan si prof. univ. dr. Ioan Puscas din cele doua localitati, impartasesc cu noi amintirile acelor zile de groaza, cand in preajma lor au fost secerati de armele horthystilor fratii, parintii si apropiatii lor, iar scaparea lor din acel iad a fost o adevarata minune al lui Dumnezeu.
Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan: "Sora mea, de 11 luni, a fost sfasiata cu baioneta, in leagan!'
Marturiile lui Gavril Butcovan din Ip, singurul suprevietuitor care mai traieste, sunt cutremuratoare. Gavril Butcovan, astazi in varsta de 84 de ani, a povestit clipele de groaza prin care a trebuit sa treaca la doar 16 ani. "In zorii zilei de 14 septembrie 1940 am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma, ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copiii. Locuinta era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica ceilalti 2 fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Insa tata nu putea vorbi de emotii, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede oameni ce se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari hortysti si consateni maghiari, deveniti copartasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre criminalii hortysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa 3 soldati, indreptand pustile spre noi. S-au rastit si la noi, bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat, aratand spre leagan, ca ce ve intampla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns ca o s-o creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii hortysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea Maria de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga <>, a fost secerata de gloantele criminalilor, fara a mai putea auzi vreodata glasul mamei. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul ce-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, <> soldati unguri au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta. Referitor la mine, cred si astazi, ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membrii ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan de 12 ani si Floarea de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina', ne-a marturisit cu lacrimi in ochi Gavril Butcovan.
Batai, schingiuri si ingropari de vii
Insa, marturia acestuia continua: "doresc sa va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de masacru cu 3-4 zile. Unii romani au fost batuti pana ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au taiat mainile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la maini. Nu pot sa uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum a avut ghinionul sa se intalneasca cu echipa criminala. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. Pruncul nu a apucat sa vada lumina zilei, dar nici mama copilul. O alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi de 14 septembrie 1940, orice roman intalnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat. Trebuie sa va marturisec adevarul pana al capat. Nu toti consatenii mei au pactizat cu criminalii hortysti. Au fost si maghiari care au sarit in apararea familiilor de romani, punandu-si prin acest gest chiar viata lor in pericol. Astfel au fost salvati din mana ucigasa a hortystilor cel putin 3 familii de romani. Si cu siguranta daca actiunea criminala ar fi avut loc ziua ar fi fost mult mai multi care ar fi sarit in ajutorul nostru, al romanilor, si in mod sigur numarul celor ucisi era mult mai mic', a incheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.
Masacrul de la Traznea
In data de 9 septembrie 1940 trupele horthyste au intrat in comuna Treznea. Primele victime au fost copii aflati cu vitele la pascut. Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit "asaltul'. Romani si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de romani si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ungare si impuscat langã o capitã de fan, impreunã cu sotia si cele douã fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model "dum-dum'. Deasemenea, preotul ortodox a cazut victima. A ars in casa parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati.
Macelul vazut cu ochii unui copil de 8 ani
Despre masacrul de la Traznea ne relateaza unul dintre supravietuitorii a acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior un medic si un om de stiinta recunoscut de o lume intreaga, prof. univ. dr. Ioan Puscas, care a trait acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. "Familia mea a supravietuit acelor masacre petrecute in 1940 in comuna Traznea. Arma soldatilor honvezi a fost indreptat catre mine de trei ori. Ungurii au tras atunci chiar si in biserica cu tunul. Inainte de 1940 ungurii si romanii traiau in pace in comuna. Masacrul de la Traznea se datoreaza in mare parte grofului Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a indemnat pe honvezi sa ucida romanii, pentru a acapara cat mai mult pamant. Pe noi, de cele trei ori, ne-a salvat de la moarte cateva familii de maghiari. Cand au intrat in casa, aveam la noi un consatean roman care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au impuscat in fata noastra. Urmatorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut sa le demonstreze ca suntem unguri, pentru a ne salva vietile. Nu au vrut sa il creada. <> (n.r. - esti un valah imputit!), strigau. Norocul nostru era ca tata avuse la el cerificatul de nastere al unui prieten, care era maghiar, reformat. Cand le-a aratat documentul, nu au cautat daca era intr-adevar al lui. Si-au cerut scuze ca era sa impuste un ungur', si-a amintit marele cercetator stiintific. "Dupa aceea a venit un alt val de ucigasi. <> ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilarie. Pentru ca ardea aproape tot satul, ca o minune, a aparut János, care venise dupa pompa si pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Cand a vazut care este situatia la noi, a inceput sa strige la ei: <>. Asa am fost salvati pentru a doua oara, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar in pivnita grofului si ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lasandu-ne pe noi la adapost sigur. Insa am fost gasiti si acolo. O trupa de honvezi, impreuna cu un frate de a unui ucenic de-a lui tata i-a adus si a confirmat ca suntem romani. Ne-au scos din pivnita. In spatele nostru, in sant, erau o gramada de morti si raniti. Unul dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am vazut moartea cu ochii. Nu stiu de unde am avut putere, dar am inceput sa numar ungureste. Soldatul a ramas mirat, nu a apasat pe tragaci, iar eu continuam sa numar, apoi am inceput un sa cant un cantec unguresc, care mi-a venit in minte. Nu stiu cat timp a terecut, arma lui era tintuita inca de pieptul meu, cand au aparut doua fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Cand au vazut ce se intampla, s-au napustit asupra honvezilor, strigand: <> Apoi, ne-au luat de brat si ne-au dus la o alta familie maghiara, Fazakas. In bucataria lor am stat pana ce a venit tata. Am avut noroc ca acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Daca avea loc noaptea, ca si la Ip, numarul mortilor sigur era mai mult mai mare, pentru ca acele persoane care ne-au ajutat, nu aveau de unde sa stie si sa intervina...', a conchis doctorul Puscas.
Fara Ioan Puscas, lumea ar fi fost mai saraca...
Perioada 1940 - 1944 nu a fost usoara pentru romanii din Traznea. "Eram elev. Pana la clasa a V-a am invatat in limba maghiara. Eram tot timpul premiant. In acest timp, groful venea des la tata, vroaia sa ma infieze. Imi promitea ca ma trimite la scoala la Budapesta. Ar fi putut promite orice, nu plecam cu el. Dupa 1944 o parte dintre unguri si groful au fugit. Ulterior el a fost condamnat la moarte, in lipsa, si i-a fost confiscata toata averea' ne-a povestit medicul. Soarta lui Ioan Puscas nu a fost mai buna nici dupa 1944. Acesta a fost inchis, in perioada 1948 -1950, pentru ca s-a opus impotriva comunismului. Motivul: "delict impotrica ordinii sociale'. Pe biletul de iesire din puscarie aparea: "fire recalcitranta, ostila reeducarii'. Dupa ce a fost eliberat, a fost acceptat in scoala, pentru a-si continua studiile, de catre profesori care ii cunosteau meritele. Altfel, ar fi fost imposibil, datorita acelui bilet de iesire. In inchisoare s-a imbolnavit, facand abces pulmonar, motiv pentru care, in dorinta lui de a se putea trata, si-a dorit sa devina medic. Norocul a fost din nou de partea lui. Desi a facut puscarie, cazierul i-a ramas alb. A reusit sa se inscrie la facultatea de medicina de la Timisiara. Doctorul Puscas a devenit cel mai cunoscut medic si cercetator din Romania. El are 42 de brevete de inventie, a obtinut 2 medalii de aur pentru descoperiri medicale, a publicat 17 carti de specialitate, din care 8 in limba romana, iar 9 aparute in limbile engleza, spaniola, portugheza si japoneza. Dupa cum rezulta din literatura medicala interna si internationala, prof. univ. dr. Ioan Puscas si colectivul sau au cele mai multe lucrari publicate in revistele de prima mana din lume. Cu aceasta ocazie amintim doar o singura contributie a marelui om de stiinta: diagnosticarea rapida a cancerului de orice fel, brevetata in 89 de tari. La cei 76 de ani ai sai, doctorul Puscas se dedica in intregime cercetarii, lucrand la o noua descoperire medicala: transmiterea semnalelor in celula si a raspunsului celular. Ca atare, familiile care l-au salvat pe acest minunat om si totodata om de stiinta si numai pentru faptul ca, datorita descoprerilor medicale care trateaza ulcerul sau cele care descopera cancerul, sigur doctorul Puscas a salvat mii de bolnavi maghiari. Fara Ioan Puscas, lumea ar fi fost mai saraca...
In memoriam
Asociatia Refuguiatilor Deportati si Expulzati din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul in Timisoara, a organizat un turneu in Ardeal, in perioada 29 - 31 august, pentru a aduce omagiu si a comemora amintirea martirilor impuscati in acele zile scrise cu sange in istoria Romaniei. Desi aceea perioada, cand in fata lui au fost impuscati pe rand parintii si fratii, i-a marcat intreaga viata, Butcovan Gavril a stat drept intre cele 35 de persoane venite din Timisoara, marturisind ca nu impartaseste nici un resentiment si nu aduce acuze poporului maghiar si nici cetatenilor romani de etnie maghiara, pentru evenimentele tragice petrecute la IP. "(...)Dumnezeu, care le vede pe toate, este in masura sa-i pedepseasca pe facatorii de rele. Eu in calitate de crestin sunt un om iertator, dar nu pot uita ce s-a petrecut in satul meu cand mi-am pierdut aproape toata familia', a rostit, Butcovan, plin de durere, la cimitirul eroilor din IP. "Cu gandul curat si cu inima deschisa doresc sa infloreasca in lume Pacea si Fratia pentru ca astfel de evenimente tragice sa nu se mai repete, iar pentru martirii nostri disparuti pentru totdeauna nu uitati sa zicem <>'
