Disidenta cu voie de la Est si sprijin de la Vest?!

La 14 mai 1955, omenirea inregistra prima reactie a Uniunii Sovietice la semnarea Tratatului de Stat cu Austria si integrarea Republicii Federale a Germaniei in Pactul Nord Atlantic: un omulet, care in alte circumstante ar fi fost caraghios daca nu ar fi fost conducatorul celei mai mari armate de pe glob, anunta crearea Pactului de la Varsovia.

CUPOLA. Creierul militar al pactului de la Varsovia-Comitetul ministrilor apararii

Acest "tratat de prietenie, colaborare si asistenta mutuala", deschis tuturor statelor, avea tinte generoase: eliminarea fortei din practica relatiilor internationale, mentinerea pacii si securitatii, reducerea generala a armamentelor, asistenta mutuala in caz de razboi.

DISIDENTA SAU DISIDENTA? "Romania se individualizeaza, afisand o indiferenta care tradeaza vointa sa de independenta." Este parerea francezilor din grupul expertilor politici ai NATO, formulata dupa lovitura de palat din 14 octombrie 1964 cand Nikita Sergheevici Hrusciov a fost inlocuit, "la cerere", din toate functiile. Opinia era fundamentata si pe inregistrarea reactiilor satelitilor la aceasta actiune de debarcare a celui care, cu o mana oferea vzoimoponimanie (incredere reciproca), iar cu cealalta isi instala vectorii nucleari in coasta Americii. Si mai departe: "Fara sa constituie o etapa marcanta in cucerirea progresiva de catre democratiile populare a unei anumite autonomii, reactiile tarilor din Europa de Est la evenimentele de la Moscova evidentiaza intr-o maniera vizibila procesul de desatelitizare amorsat inca din timpul lui Hrusciov si care va continua firesc in viitor". Vazute de la Paris, evenimentele din blocul sovietic se produceau, asadar, mai mult sau mai putin cu "voie de la imparatie". Imperial Defence College, structura care cuprindea cele mai stralucite si totodata cele mai pragmatice minti care lucrau pentru conservarea influentei britanice in lume, atat cat mai era, gandea ca fenomenele respective trebuie incurajate. Nu oricum, insa. Dupa cel de-al XXII-lea Congres al PCUS (1961) a devenit sesizabila, considerau analistii de la

Imperial Defence College, o reducere a gradului de dependenta in aplicarea modelului sovietic in politica interna, pe fondul mentinerii capacitatilor sovietice de a interveni acolo unde regimul comunist este amenintat. Din acest ultim motiv "politica Occidentului trebuie sa se abtina de la orice incurajare a unei revolte armate in tarilor satelite, deoarece aceasta creste inacceptabil riscul de razboi sintre cele doua blocurit". Scopul acestei politici este "de a incuraja tendintele pentru a-i face mai putin orientati catre Moscova si mult mai constienti de mostenirea lor europeana. Cele mai bune mijloace pentru atingerea acestui scop sunt extinderea legaturilor comerciale, cresterea contactelor culturale si bunavointa de a trata guvernele satelite mai mult decat niste simple papusi ale Moscovei". Ceva in genul sprijinului "pe care l-am acordat Iugoslaviei cu putin timp in urma". Vazute de la Londra, evenimentele din blocul sovietic se produceau, asadar, mai mult sau mai putin cu extins suport occidental.

Si cum ramane cu disidentele, cea romaneasca in special? Sa fi fost facuta ea in coniventa cu sovieticii, asa cum sustin unii istorici? Ca a beneficiat de sustinerea Occidentului, era natural.

CONFERINTELE OTV DE LA SOFIA SI DRESDA, MARTIE 1968. Memorii, volume de documente si lucrari de specialitate au prezentat, sub toate aspectele, evenimentele care au premers interventia trupelor unor state membre ale Pactului de la Varsovia in Cehoslovacia. In cadrul acestora, cele doua conferinte ale Comitetului Politic Consultativ al pactului, desfasurate in luna martie, ocupa un loc aparte.

Prima dintre ele avea o agenda incarcata. Erau inscrise pe ordinea de zi, problema tratatului de neproliferare (care urma sa se discute la Geneva in comisiile dezarmarii), problema vietnameza si cea militara. Ca stat producator si detinator de armament nuclear, URSS era interesata in realizarea unui acord cu SUA si celelalte membre ale clubului nuclear, dar considera ca punctele de vedere romanesti ingreuneaza semnarea lui. Intelegand acest lucru, Brejnev se deplaseaza la Sofia pentru a-l determina pe Ceausescu sa renunte la obiectii, dar mai ales pentru a-l face sa accepte piesele dosarului militar. Care puteau fi caracterizate prin sintagma "obligatii sporite pentru sateliti, extinderea controlului sovietic". Din analiza luarilor de pozitie pronuntate cu acea ocazie se pot desprinde patru concluzii: aparitia grupului celor sase (fara Romania) din care se va individualiza apoi grupul celor cinci (fara Cehoslovacia); izolarea Cehoslovaciei fata de ale carei evolutii interne incepusera sa se manifeste rezerve; reusita lui Ceausescu de a transfera decizia de la nivelul Comitetului Politic Consultativ asupra organismelor decizionale interne; alaturi de dosarul economic "dospeste" un complicat dosar militar romano-sovietic care nu-si va gasi rezolvarea pana la caderea comunismului. O prima consecinta a acestui dosar este amanarea sine die a unei aplicatii militare de comandament care urma sa se desfasoare in Romania.

Conferinta de la Dresda a fost cea dintai la care un stat socialist european (altul decat Albania) nu a fost invitat. Intentia Moscovei era de a folosi absenta Romaniei, care nu fusese invitata, pentru a-si promova interesele in domeniul militar. Ceea ce a si reusit. Citand documente americane, un functionar al Ambasadei Marii Britanii la Washington scria la Departamentul de Nord din Foreign Office ca "Romania este ostracizata" si "sovieticii discuta nu doar aspecte ale politicii interne ale Cehoslovaciei, ci si probleme ale CAER si ale Pactului de la Varsovia de la care Romania trebuie cel putin partial exclusa". Dupa ce lucrurile au devenit mai limpezi, seful Departamentului de Nord din Foreign Office, C.S.R. Giffard, analizeaza situatia din cadrul Pactului de la Varsovia dupa intalnirea de la Dresda. "In mod clar, rusii doresc o structura militara de comanda mult mai eficienta, fara a-si pierde insa controlul politic. Dar s-au semnalat nemultumiri in cadrul tarilor mai mici, nu numai Romania, referitoare la pozitia de subordonare ce le este oferita in cadrul acestei structuri. De aceea, se poate aprecia ca aceste state vad un progres in comandamentul unificat, care ar presupune schimbari ce le-ar garanta o pozitie mai importanta in conducerea Pactului. Cu toate acestea, ne intrebam daca aceste state, incluzand aici si Cehoslovacia, sunt intr-adevar dornice de o implicare semnificativa in conducerea generala si in coordonarea activitatilor militare ale Pactului. Chiar daca statele respective au capatat, cu acest prilej, o pozitie mult mai importanta in structura Pactului, ele risca sa se identifice prea mult cu elaborarea unor politici comune. Desigur, am fost extrem de neincrezatori in ceea ce priveste dorinta Romaniei de a se implica mai mult in activitatile Pactului. Aceasta pare sa nu se potriveasca cu politica gaulle-ista a Romaniei. In ceea ce priveste Cehoslovacia, s-ar putea ca aceasta tara sa doreasca cu adevarat un control mai puternic asupra propriilor sale forte armate."

Oricat de mult ne-ar placea rationamentul, este greu totusi ca pe baza unor surse de informare indirecte sa dai verdicte. Analiza trebuie aplicata domeniului militar, care pune in lumina adevarata atitudine a unui stat pe arena internationala.

DATE GENERALE. Din postul pe care-l ocupa, lui Gribkov nu-i scapau prea multe. "Pana in 1968, data intrarii trupelor aliate in Cehoslovacia, relatiile cu conducerea romana, pe linie politica si militara, au fost relativ normale." Chiar daca in 1956 Gheorghiu-Dej a aprobat felul in care Hrusciov a gestionat criza din Ungaria, dar s-a distantat o data cu criza rachetelor, "dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu politica externa a Romaniei a inceput sa se modifice considerabil. Dupa intrarea in Cehoslovacia a trupelor celor cinci armate aliate, conducerea Romaniei si-a schimbat simtitor atitudinea in raport cu Uniunea Sovietica, precum si cu structurile militare ale Tratatului de la Varsovia". Gribkov nu-si baza analiza pe vorbe. "Progresiv, pe ascuns, a inceput sa fie revizuita dislocarea trupelor. Cele mai pregatite si complete divizii au fost amplasate in apropierea frontierei sovietice, spre asa-numita "poarta a Focsanilor" si in apropierea granitei cu Bulgaria. In continuare a fost intarita directia ungara... pe toate aerodromurile au fost desfasurate baterii antiaeriene." Conducerea FAU nu mai avea dreptul de a inspecta unitatile si marile unitati romane si nici de a verifica pregatirea lor de lupta, iar la consfatuirile diferitelor instante militare "sefii delegatiilor romane in mod frecvent nu mai erau de acord cu unele puncte din hotararile cu caracter militar, avand pareri deosebite". Mai mult decat atat, romanii faceau si un exercitiu de imagine: "Daca in documentele Comitetului Politic Consultativ sau ale Comitetului Ministrilor Apararii se intalneau termeni ca "politica agresiva a NATO" sau contineau imputari la adresa SUA, delegatia romana solicita atenuarea formularilor".

CONDUCEREA TRUPELOR. Este un lucru esential in timp de razboi, intr-o alianta multipartita. Razboaiele secolului XX nu mai ingaduiau suparari medievale, cand nobilul X din cine-stie-ce motiv isi retragea trupele si lasa un gol, greu daca nu imposibil de umplut, in dispozitivul pe care-l ocupase pana nu cu mult timp in urma. Al doilea razboi mondial consacrase un nou principiu, acela al eficacitatii militare. I se circumscriau toate activitatile, toate operatiile, toate conceptiile, toate "supararile". Inclusiv subordonarea fortelor militare nationale unui comandament strain. Asa s-a intamplat la debarcarea din Normandia sau in cadrul operatiei "Market Garden". Si chiar mai tarziu, in Razboiul din Golf, cand peste 20 de contingente nationale s-au subordonat generalului Norman Schwarzkopf.

Unii nu intelegeau acest lucru. "Foarte greu - noteaza Gribkov - a fost elaborat de catre Statul Major al FAU si marele state majore ale armatelor tarilor Tratatului de la Varsovia proiectul "Regulamentului FAU si al organelor lor de conducere pe timp de razboi", in cadrul Consfatuirii de la Moscova din anul 1980." Trecuse, asadar, de la evenimentele din Cehoslovacia mai bine de un deceniu si nu numai ca din dosarul militar nu se rezolvase nimic; dar aparusera noi dispute. "Documentul - continua seful de stat major al FAU - stabilea functiile de conducere ale FAU in timp de razboi, concentrandu-se pe dezvoltarea fortelor armate, pe perfectionarea pregatirii operative a statelor majore, a trupelor si flotelor. Sedinta a fost prezidata de G. Husak sliderul regimului comunist de la Pragat. Nicolae Ceausescu a facut unele observatii la Regulament, dar nici unul dintre sefii delegatiilor nu a incercat sa ia cuvantul si sa argumenteze netemeinicia obiectiilor facute. I s-a dat numai de inteles, prin diferite replici, ca hotararea trebuie semnata, iar cine nu o semneaza poate sa nu o indeplineasca." Din Memoriile generalului Gribkov aflam si motivul pozitiei separatiste a delegatiei romane: "De aceasta data, partea romana nu a fost de acord ca in timp de razboi comandamentul FAU de pe teatrul de actiuni militare sa dea ordine directe unitatilor si marilor unitati ale armatei romane. Ceausescu considera ca numai el, in calitate de comandant suprem, poate sa dea ordine. Cu alte cuvinte, FAU trebuiau sa execute ordinele conducerii nationale". Ceea ce era de neconceput pentru o alianta a timpurilor moderne.

Si drept bomboana pe tort "Ceausescu nu a semnat nici hotararea de numire a lui Brejnev in functia de comandant suprem al FAU ale Tratatului de la Varsovia, pe timp de razboi"(!).

COMANDANTI. Se visa Nicolae Ceausescu un comandant al pactului de la Varsovia?

DESPRE BANI. Nimic nu se schimbase din timpul lui Napoleon. Ca sa castigi un razboi iti trebuiau, cum spunea imparatul, trei lucruri: bani, bani si bani. Nici Organizatia Tratatului de la Varsovia nu facea exceptie. "Elaborarea bugetului se facea intotdeauna foarte greu. Partea romana nu participa la formarea bugetului in ce priveste constructia si intretinerea punctelor de comanda, intretinerea rezervelor materiale, intretinerea reprezentantului FAU pe langa armata romana. Conducerea romana obisnuia sa spuna: "Nu avem nevoie de reprezentantii dvs., dar in cazul in care considerati necesar sa-i trimiteti, asta-i treaba voastra". In realitate, ne trimiteam reprezentantii fara acordul partii romane. Acestia erau izolati, nu li se permitea frecventarea Ministerului Apararii sau a Marelui Stat Major. Nu aveau dreptul sa viziteze trupele. Toate convorbirile telefonice erau ascultate, iar reprezentantul respectiv, cu gradul de general-colonel, nu era invitat sa ia parte la nici o actiune a Ministerului Apararii." In aceste circumstante, probabil ca generalii sovietici priveau numirea in post la Bucuresti ca pe o deportare in Siberia!

PROTOCOL SI SPIONAJ. Dam pentru ultima oara cuvantul lui Anatolii Gribkov.
Intre tarile socialiste exista un protocol care impunea ca prima vizita in strainatate a unui personaj numit intr-o functie sa fie efectuata in URSS. Era un lucru stabilit din vremea lui Stalin, la care conducerea sovietica tinea si pe care conducerile "satelitilor" il respectau. Chiar si Ceausescu a facut prima calatorie la Moscova, dupa alegerea sa in functia de secretar general al partidului. Dar nu mult dupa aceea, lucrurile s-au schimbat. "In 1977, din insarcinarea conducerii noastre, am avut la Bucuresti o discutie cu ministrul roman al Apararii, generalul-colonel Ion Coman. Esenta problemei era aceea ca prima vizita pe care Coman o facea in strainatate, ca ministru, era in Marea Britanie. Ustinov sministrul Aparariit si Kulikov sseful MStMt, vazand in aceasta o conspiratie m-au insarcinat ca, in mod delicat, sa-i amintesc lui Coman unde ar trebui sa faca prima vizita. Discutia a devenit caustica. Coman a replicat ca prin atasatul sau militar a ridicat problema vizitei sale la Moscova, dar nu a primit raspuns. "Acum dvs. dati vina pe mine, dar eu nu ii reprosez maresalului Kulikov ca timp de cinci ani cat a fost seful Statului Major General a facut cateva vizite in tarile capitaliste, dar pentru Romania socialista nu a gasit timp"."

Nu o data si poate pe buna dreptate au fost formulate acuzatii referitoare la "achizitionarea" de hi-tech din Occident si transmiterea ei spre URSS. "Dusul" are insa si un "intors". "Ofiterii si generalii romani, isi aminteste Gribkov, care lucrau la Statul Major al FAU erau banuitori, se straduiau sa obtina cat mai multe informatii despre armatele aliate, in apecial despre armata sovietica. Pe linie KGB s-au primit date in legatura cu vinderea in Occident, de catre romani, a unei arme strict secrete de productie sovietica. A existat si incercarea de a vinde, in secret, americanilor tancul T-72." Aliati, aliati, dar...

INCHEIERE. Sa ne imaginam un puzzle urias care are ca tema politica interna si externa a statelor din blocul sovietic. Unele lucruri au prins contur: iata, Bulgaria, inchistata in dogmatism, priveste numai catre Rasarit; Polonia si Germania democrata se uita cu teama la Vest, asteapta si preseaza la Moscova dupa ajutorul sovietic; Ungaria, cu o societate mai relaxata dupa absorbirea socului din 1956, trage cu coada ochiului la vecina sa Austria. Doar imaginea Romaniei refuza sa se lase prinsa intr-un cadru fix. Este adevarat, lipsesc piese, dar din cele existente nu se poate construi decat un portret cu doua fete. Avea dreptate Maurer: "stalinisti in interior si independenti in exterior". O data cu trecerea timpului unele lucruri se vor schimba, altele nu.

POLITICA

"Politica Occidentului trebuie sa se abtina de la orice incurajare a unei revolte armate in tarilor satelite, deoarece aceasta creste inacceptabil riscul de razboi sintre cele doua blocurit". Scopul acestei politici este "de a incuraja tendintele pentru a-i face mai putin orientati catre Moscova si mult mai constienti de mostenirea lor europeana. Cele mai bune mijloace pentru atingerea acestui scop sunt extinderea legaturilor comerciale, cresterea contactelor culturale si bunavointa de a trata guvernele satelite mai mult decat niste simple papusi ale Moscovei." - Imperial Defence College

SPIONAJ

"Ofiterii si generalii romani, isi aminteste Gribkov, care lucrau la Statul Major al FAU erau banuitori, se straduiau sa obtina cat mai multe informatii despre armatele aliate, in apecial despre armata sovietica. Pe linie KGB s-au trimit date in legatura cu vinderea in Occident, de catre romani, a unei arme strict secrete de productie sovietica. A existat si incercarea de a vinde, in secret, americanilor tancul T-72." - Anatolii Gribkov, seful Statului Major al Fortelor Armate Unite (FAU)

ANATOLII IVANOVICI GRIBKOV

A fost vreme de 12 ani seful Statului Major al Fortelor Armate Unite (FAU) ale Pactului de la Varsovia, anterior fiind subseful Marelui Stat Major al armatei sovietice. Ambele pozitii i-au permis sa cunoasca in amanunt situatia militara a fiecarui stat aliat in parte si a aliantei in general. Dar pentru istorici, Anatolii Ivanovici este de retinut pentru memoriile sale publicate in anul 1998: Soarta Tratatului de la Varsovia. Amintiri, documente, fapte. In conditiile in care accesul la arhivele foste sovietice este ceva ce tine de domeniul fantasticului, cartea lui Gribkov este un izvor documentar util pentru intelegerea evenimentelor derulate in ultimii 15 ani de existenta ai Pactului, autorul ei participand la toate intalnirile structurilor de conducere politico-militare ale Tratatului.