x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dylan, o binecuvantare pentru Nadia si Bart

Dylan, o binecuvantare pentru Nadia si Bart

de Catalina Iancu    |    28 Aug 2006   •   00:00
Dylan, o binecuvantare pentru Nadia si Bart

Nu stim care a fost "nunta secolu-lui", dar va putem spune cu sigu-ranta ca "botezul anului" a avut loc sambata, la Los Angeles: Nadia Co-maneci si Bart Conner si-au crestinat baiatul, Dylan Paul, in varsta de 3 luni.

Nadia Comaneci si Bart Conner si-au crestinat baiatul sambata la Los Angeles. Poate din cauza frigului din biserica, poate de emotie, Dylan Paul, in varsta de trei luni, a udat rochia nasei Anastasia.

Toata lumea s-a declarat emotionata, numai personajul principal, Dylan Paul, a stat cuminte si-a ignorat toata agitatia din jurul sau. Dylan a fost botezat sambata la Biserica "Sfanta Sofia" din Los Angeles. Cat a durat ceremonia, bebelusul a fost mai mult decat relaxat. N-a plans, nu s-a agitat, nici chiar cand s-a despartit de suzeta. Iar seara a stat treaz pana cand s-a terminat petrecerea. Doar nu era sa adoarma tocmai eroul zilei! Alaturi de fericitii parinti au fost familia, prieteni si rude din Romania si din America. Nasa a trecut si ea prin canoanele bisericesti, pentru a fi pregatita spiritual sa vegheze la crestinarea finului. Nadia a anticipat un moment delicat si a atentionat-o pe Anastasia ca finul i-ar putea "boteza" superba tinuta vestimentara, dar nasa n-a luat in seama avertismentele. Astfel, racoarea din biserica sau poate emotia l-au cuprins pe Dylan si, dupa ce a fost dezbracat pentru a fi cufundat in cristelnita, a tras un pipi chiar pe rochia nasei Anastasia. Asta in vreme ce Bart a privit amuzat toata scena si-a ras cu pofta.

INVITATI DE MARCA. Slujba a fost oficiata in limba romana, dar preotul a mai vorbit si-n engleza, ca sa inteleaga toata lumea. Dupa ce a fos crestinat, Dylan s-a intors in bratele mamei sale. Printre invitati s-a numarat si ambasadorul Romaniei in Statele Unite, Sorin Ducaru, venit special de la Washington pentru acest eveniment. Au mai fost prezenti fratele Nadiei, Adrian, impreuna cu sotia sa, dar si Eric Braeden, actorul care interpreteaza rolul lui Victor Newman din serialul "Tanar si nelinistit". "Sunt aici pentru Nadia Comaneci si pentru Bart Conner. Si eu am fost sportiv si ii respect pe amandoi foarte mult. Sper ca intr-o buna zi sa vin in Romania si, eventual, sa joc o partida de tenis cu Ilie Nastase", a spus celebrul actor. Dupa botez, alaiul s-a deplasat la vila Anastasiei Soare din Beverly Hills, unde a avut loc distractia.

MENIU. Maestra in organizarea de petreceri, Anastasia a aranjat totul ca la carte, ajutata si de fiica ei. A intampinat oarece probleme cu obiceiurile de prin America, dar a pus la punct fiecare detaliu. Anastasia Soare l-a avut drept partener de ceremonie pe Paul Ziert, impresarul celor doi sportivi. "Regina sprancenelor de la Hollywood" a angajat pentru party un cunoscut DJ din Los Angeles, un pianist si un violonist. Prietenul Anastasiei, Damian, urma sa coordoneze programul artistic, insa naistul a absentat motivat, din cauza unui concert in Japonia. O firma de catering, angajata tot de nasa, a alcatuit lista meniurilor, din care n-au lipsit pestele la gratar, berbecul facut pe jar si mai multe sortimente de salate. S-au servit nu mai putin de cinci torturi, fiecare cu alt fel de compozitie, plus inghetata si fel de fel de cocteiluri. Mesele pentru cate zece persoane au fost aranjate in jurul piscinei, toate imbracate in fete de masa de un alb imaculat. Le-au impodobit aranjamente florale ca la japonezi acasa, iar obiectele de decor au fost ca pentru baieti, in nuante de bleu, albastru si vernil.

DIN DRAGOSTE. Invitatii s-au pozat cu micutul Dylan si cu celebrii lui parinti, mai ales ca baietelul n-a inchis un ochi pana cand n-au plecat musafirii. Mamica a dezvaluit ca nu are de gand sa-i angajeze baby-sitter. Dar nici Bart nu se lasa mai prejos, caci a marturisit: "In Romania, barbatii nu sunt familiarizati cu scutecele si cu biberoanele. Noi, in schimb, ne ocupam frecvent de aceste lucruri, si nici eu nu voi face exceptie." Ca si la nunta lor, care a avut loc exact acum zece ani, Nadia a invitat lumea buna a planetei. Dar, la fel ca si atunci, invitatii de prim rang nu au sosit la petrecere. Daca Bill Clinton, presedintele de atunci al Americii, nu a venit la casatoria celor doi, la botez nu si-au facut aparitia vedete precum Arnold Schwarzenegger, George Clooney, Placido Domingo, Sharon Stone sau Lara Flynn Boyle. Nici chiar Gheorghe Hagi, Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Pentru toti invitatii romani care nu au putut sa ajunga la fericitul eveniment, Nadia si Bart vor mai da o petrecere, de data aceasta in Romania, la 15 septembrie. Cu alte cuvinte va fi un "botez cu repetitie".

FERICIT
"Este o zi minunata, sunt cu adevarat fericit. Ce inseamna pentru noi? Este o binecuvantare sa avem un copil la varsta aceasta, si mai ales ca ne putem bucura de el. De asemenea, e o binecuvantare sa avem prieteni care ne sunt alaturi: ne-au venit prieteni din Bora Bora, din Pacificul de Sud si, bineinteles, din Romania. Suntem foarte bucurosi"
Bart Conner
DRAGOSTE DE MAMA
"Am stiut ca va fi baiat inainte de testul cu ultrasunete, fiindca dadea din picioare. Mamele stiu. Mananca mult si are un caracter puternic, exact ca mine. Nu am de gand sa-i angajez dadaca. Nimeni nu-mi va atinge copilul in afara de mine. Acum imi doresc doar sa ii dedic cat mai mult din timpul meu"
Nadia Comaneci
ORGANIZARE
"Aspectele organizatorice le-am stabilit relativ usor, cu toate ca party-ul a fost de anvergura. De mare ajutor, cu sfaturi si sugestii, mi-a fost fiica mea. De fapt suntem «surori». De fiecare data cand mergem pe undeva, lumea crede ca suntem surori si eu le spun ca eu sunt cea mai tanara"
Anastasia Soare

"GOGOSEL" CU OCHI ALBASTRI
Anastasia Soare povesteste ca Nadia s-a schimbat enorm de cand a devenit mama. Daca inainte abia ateriza la sol si peste cateva zile era iarasi in avion, acum nu se mai dezlipeste de Dylan (foto). "De cate ori o sun, spune ca e cu Gogosel al ei", a declarat nasa micutului. La trei saptamani dupa nasterea care a avut loc la 3 iunie, Nadia a dezvaluit revistei Australian Women’s Weekly ca a stiut de la bun inceput ca va avea baiat, chiar dinainte de test, caci bebe s-a miscat mult si a "lovit-o" cu picioarele. Dar si mai incantata este de faptul ca seamana cu ea: mananca mult si are un caracter puternic. "Ne uitam in fiecare zi la el si ne spunem: «Uite ce am creat!»", a declarat Nadia in aceeasi publicatie. "Gogosel" e o minune de baietel, brunetel si cu ochi albastri.
×
Subiecte în articol: eveniment dylan nadia ana bart