x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Eliminat dupa metoda aplicata de legionari

Eliminat dupa metoda aplicata de legionari

08 Mar 2004   •   00:00

Un rege care voia sa devina conducator al miscarii legionare a dat ordinul si un prim-ministru caruia ii era amenintata viata de catre legionari a executat. Un legionar gelos pe functie a oferit pretextul.

Ramnicu Sarat, judetul Buzau. Noaptea de Sfantul Andrei. Ora 10 seara. Legionarii sunt scosi din inchisoare, bagati intr-un camion si legati cu lanturi de bancheta, cu mainile la spate. Nu se puteau vedea unul pe celalalt, nu puteau vorbi unul cu celalalt. Pentru ca in spatele fiecaruia era un jandarm care ii obliga sa priveasca numai in sus. Plutonierul Constantin Sarbu il pazeste indeaproape pe "unul mai voinic, mai inalt". Pe soseaua Bucuresti - Ploiesti, pe cand se crapa de ziua, comandantul stinge si aprinde o lanterna de trei ori. "Camarade, lasa-ma sa vorbesc cu camarazii mei", ii sopteste omul lui Sarbu. Dar comandantul deschide portiera masinii si striga: "Executarea! ". Fiecare jandarm scoate o franghie din buzunar si o strange in jurul gatului legionarului din fata sa. Masina isi continua drumul pana la Jilava. Groapa e deja pregatita. Corpurile celor 14 legionari sunt intinse cu fata in jos si li se trage cate un glont in ceafa, apoi sunt ingropati laolalta. A doua zi, cadavrele sunt deshumate, se toarna acid sulfuric peste ele si sunt reingropate sub o placa de beton.

Marturii despre moartea Capitanului

Povestea mortii lui Corneliu Zelea Codreanu a ramas nestiuta de lume timp de doi ani. A doua zi, comunicatele oficiale ale Guvernului condus de Armand Calinescu au anuntat ca 14 legionari, printre care si Codreanu, au fost impuscati in Padurea Tancabesti in timp ce incercau sa evadeze. Pentru ca recunoasterea cadavrelor nu a fost facuta de catre autoritati, vestea ca totul este o diversiune si Codreanu a evadat si traieste undeva in strainatate se raspandeste in mediile legionare.

Dar in 1940, maiorul Iosif Dinulescu, seful legiunii de jandarmi Ilfov, plutonierul Constantin Sarbu, maiorul Aristide Macoveanu, colonelul Radu Pascu si comandantii inchisorilor Ramnicu Sarat si Jilava sunt anchetati de comisia instituita de guvernarea antonescian-legionara. Ei vor povesti in amanunt ce s-a intamplat in noaptea de 29-30 noiembrie 1939.

"Intr-o zi am fost chemat de fostul presedinte de Consiliu, Armand Calinescu. In cabinetul lui de lucru se gasea generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Calinescu mi-a declarat atunci ca, pentru motive politice, Codreanu si adeptii lui trebuie sa fie ucisi. Aceasta ar fi dorinta regelui", scrie Dinulescu. Sarbu declara ca, dupa ce cadavrele au fost distruse cu acid sulfuric si au fost ingropate, fiecare jandarm a primit 20.000 de lei, de cinci ori salariul pe o luna, iar Dinulescu a primit 200.000 de lei, salariul pe un an.

Carol, Calinescu si Sima

Codreanu stia ca i se pregateste un asasinat, spune Nicador Zelea Codreanu. In timp ce se afla in inchisoarea de la Ramnicul Sarat, el a fost indemnat de mai multe ori sa evadeze. Dar refuzase. Nicador povesteste cum bunica sa si unchiul sau, Catalin Zelea Codreanu, care il vizitau la inchisoare pe "Capitan", au transmis de multe ori bilete pentru capii legiunii in care le cerea sa fie "Liniste! Liniste!".

Seful legiunii era in inchisoare, dupa un proces de calomnie intentat de Nicolae Iorga, urmat de un altul pentru tradare de tara pentru care primise, in mai 1939, 10 ani de munca silnica.

Codreanu avea dusmani atat in persoana regelui Carol al II-lea, cat si in aceea a prim-ministrului Armand Calinescu. Dupa alegerile din 1937, cand nici un partid nu intrunise majoritatea, regele ii propusese lui Codreanu sa-i fie prim-ministru si sa-i cedeze lui capitania Legiunii. Codreanu a refuzat propunerea lui Carol al II-lea. Prim-ministrul Armand Calinescu primise deja amenintari cu moartea de la unele grupuri legionare, dar declara public ca nu-i pasa.

In opinia lui Nicador Zelea Codreanu, Horia Sima a fost cheia a ceea ce s-a intamplat in padurea de la Tancabesti. "Sima era seful Legiunii Banat si incerca sa ajunga la conducerea miscarii legionare. Insa in registrul de functii, Sima era doar pe locul 41. Teoretic, el trebuia sa ajunga pe locul 2-3. Si acest lucru ar fi fost posibil doar daca ceilalti 40 dispareau", spune Nicador. Sima nesocoteste indemnurile la liniste trimise de Codreanu din inchisoare. A organizat 20 de atentate in 30 de zile: asupra rectorului universitatii din Cluj, asupra unor segmente de cale ferata, fabrici, uzine de apa si asupra unor sinagogi.

"Atentatele au facut foarte multa valva, iar opinia publica a inghitit moartea capitanului mai usor", spune Nicador Zelea Codreanu.

"S-a procedat cu stangacie"

Nepotul "Capitanului" e de acord cu remarca lui Nicolae Iorga. "S-a procedat cu stangacie", a spus acesta dupa moartea lui Codreanu. Povestea incercarii de evadare avea un precedent, intens mediatizat in acea vreme. In iunie 1938, principele Alexandru Cantacuzino si Vasile Cristea, profesor de istorie la Univestitatea din Bucuresti, reusesc sa fuga de sub escorta militara in timp ce sunt transportati la Jilava pentru un proces in urma caruia ar fi primit ani grei de temnita. Dar, spun mai multi istorici occidentali, precum Rogger sau Weber, desi ideea ca legionarii evadeaza era deja prezenta si oferea credibilitate comunicatelor guvernamentale, cei 14 legionari sunt aliniati cu fata in jos si li se trage un glont in ceafa, simetric. Mai mult, nici macar nu e intocmit un raport medico-legal care sa ateste ca cei 14 au murit impuscati dupa ce au fugit.

Mormant necunoscut

Cu ajutorul declaratiilor jandarmilor, autoritatile Statului Roman legionar din 1940 au ajuns la locul in care cei 14 fusesera ingropati, langa fortul de la Jilava. Ramasitele lor au fost aduse la Bucuresti si Corneliu Zelea Codreanu, nicadorii (cei care l-au asasinat pe I.G. Duca) si decemvirii (cei care il omorasera pe deputatul legionar Mihai Stelescu) au fost reinhumati cu mare fast langa Casa Verde. "Mormantul nu se mai stie unde e", spune Nicador Zelea Codreanu. "Casa a mai ramas, dar gradina nu mai este. Cand au venit comunistii au intrat cu buldozerele. Nu se stie ce mai e acolo."

CV Cel mai mare dintre cei sapte fii ai profesorului Ion Zelea Codreanu s-a nascut la Iasi in 1899. A absolvit Liceul Militar Manastirea Dealului si Facultatea de Drept din Iasi. In 1919 adera la Garda Constiintei Nationale. Este ales presedinte al Societatii Studentilor in Drept. La 10 mai 1922 infiinteaza Asociatia Studentilor Crestini. In toamna lui 1922 pleaca sa studieze la Berlin si Jena, dar se intoarce pentru a participa la miscarile studentesti din decembrie 1922. Impreuna cu profesorul A.C. Cuza fondeaza in 1923 Liga Apararii National Crestine. Il impusca pe prefectul de politie Manciu din Iasi, in 1924. Este achitat un an mai tarziu la Turnu-Severin. Intemeiaza la 24 iunie 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail. Este ales deputat de Neamt in 1931. Intemeiaza Partidul Totul pentru Tara. In noaptea de 29-30 noiembrie 1938 este asasinat.

"Esti un necinstit sufleteste"

Toti cei care au cercetat moartea lui Corneliu Zelea Codreanu leaga judecarea si condamnarea lui de scrisorile pe care i le-a trimis lui Nicoale Iorga, legate de pamfletele din cotidianul "Glasul romanesc", despre lantul magazinelor legionare, considerate o forma de specula.

Magazinele fusesera deschise in 1935 pentru a "romaniza" comertul si a inlatura "problema evreiasca ".

In 1938, ziarul condus de Iorga incepe sa publice articole in care comertul prin aceste magazine este considerat o forma de propaganda legionara. O parte dintre magazine sunt inchise de autoritati. Codreanu il condamna pe Iorga pentru inchiderea magazinelor.

La 26 martie 1938, Codreanu ii trimite lui Iorga, directorul ziarului, dar si consilier cu rang de ministru al regelui, o scrisoare. Scrisoarea este confidentiala si vorbeste despre inchiderea magazinelor de la Obor si de la Liceul "Lazar". Iorga fusese coleg de partid si prieten cu Ioan Zelea Codreanu, tatal lui Corneliu, spune nepotul acestuia, Nicador Zelea Codreanu. "Corneliu Zelea Codreanu a crescut practic pe genunchii lui Iorga", spune el. In scrisoare, capitanul legionar se declara uimit la inceput si apoi indignat.

"Ce epitete pot sa va dau? Ce cuvant din limba romana vi s-ar potrivi? Ne acuzati ca am gresit in trecut? Dar cine n-a gresit dintre voi? Spuneti-ne insa ce am gresit acum? Ne scoateti o crima din ceea ce voi insiva ne indemnati ieri sa facem? Vine profesorul Iorga, care striga acum 4 luni, dand alarma in linia comertului romanesc crestin rapus de jidani si facand apel chiar la violenta noastra, vine, ne murdareste gandurile noastre curate si ne rapune el pe noi, pe romani", ii scria Codreanu lui Iorga. "Ei bine, nu mai pot! Din marginile puterilor mele omenesti, cu care te-am respectat, iti strig: Esti un incorect. Esti un necinstit sufleteste. Datoria elementara a unui om corect este sa se informeze si la omul pe care il judeca, nu numai la agentii mincinosi ai domnului Armand Calinescu (care lansasera ieri pe piata ca 16 echipe, sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino, vor sa-l omoare pe domnia sa.). Eu nu ma pot bate cu d-ta. N-am nici geniul, nici varsta, nici condeiul si nici situatia d-tale. N-am nimic. D-ta ai totul."

Iorga reactioneaza public. Cand toata lumea se astepta la o polemica fara menajamente, Codreanu ii trimite o a doua scrisoare, in acelasi stil. Iorga, inalt demnitar, se adreseaza Parchetului, care il aresteaza pe 17 aprilie pe Codreanu pentru ultragiu fata de o autoritate de stat. Va sta pana pe 20 mai in fortul de la Jilava, conform inregistrarilor procesului, tiparite in colegerea de texte "Din Luptele Tineretului Roman". Pe 20 mai va merge la Bucuresti pentru a-si pregati apararea. Procesul incepe pe 23 mai.

Lui Codreanu i se intenteaza un proces de tradare de tara. Pe 27 mai, sentinta Tribunalului Militar al Corpului II de Armata din Bucuresti il condamna pe Corneliu Zelea Codreanu la zece ani de munca silnica, sase ani de degradare civila, 5.000 de lei amenda si 2.000 de lei cheltuieli de judecata.

Crime in serie pentru razbunarea Capitanului

Moartea lui Corneliu Zelea Codreanu a fost anuntata de un comunicat guvernamental. Publicul a auzit ca el a fost impuscat in spate in timp ce incerca sa evadeze. Dupa atentatele organizate de Horia Sima, totul a trecut aproape neobservat in ziarele vremii.

Legionarii insa vor sa il razbune pe Capitan. Se formeaza un comando in frunte cu Miti Dumitrescu, care are menirea de a-i asasina pe prim-ministrul Armand Calinescu si pe regele Carol al II-lea, "vinovatii". Conform lui Nicador Zelea Codreanu, Horia Sima a facut in asa fel incat ordinele conducerii miscarii, care se afla in Germania, de a-i asasina pe cei doi impreuna nu ajung la Dumitrescu.

Pe 21 septembrie 1939 este asasinat doar Calinescu. In toate scrierile legionare de mai tarziu, ei considera razbunata moartea "Capitanului " prin "alungarea" de pe tron a lui Carol.

Dupa ce la 6 septembrie 1940 vine la putere Ion Antonescu si cere sustinerea politica a miscarii legionare, cei care ii fusesera apropiati lui Codreanu incearca sa afle ce se intamplase in noaptea mortii lui. Jandarmii si comandantii lor au fost arestati si interogati.

Ei vor fi ucisi fara judecata in episodul cunoscut sub umele de "asasinatele de la Jilava, Snagov si Strejnic" in noaptea de 26-27 noiembrie 1940. In aceeasi noapte, cei 14 legionari (nicadorii Ion Caranica, Nicolae Constantinescu si Doru Belimace, decemvirii Ion Trandafir, Iosif Bozantan, Ion Atanasiu, Stefan Georgescu, Radu Vlad, Ion State, Gavrila Bogdan, Ion Caratanase, Ion Pele, Stefan Curca si Corneliu Zelea Codreanu) sunt deshumati si se stabileste ce se intamplase cu doi ani in urma, arata presa vremii. Tot presa semnaleaza si procesiunea de reinhumare a ramasitelor in curtea Casei Verzi.

Contextul politic

La 20 decembrie 1937 au loc alegerile. Pe primul loc sunt liberalii, care nu intrunesc majoritatea, cu 35,9%, iar taranistii nu intrunesc decat 20%. Legionarii, prin Partidul Totul pentru Tara, obtin 15,58%. O alinata intre taranisti si legionari este exclusa. Codreanu nu vrea sa devina prim-ministru, cand regele ii propune acest lucru.

In aceste conditii, regele cheama la guvernare Patridul National Crestin al lui A.C. Cuza si Octavian Goga, care obtinuse doar 9%. Acest guvern este demis de rege si e inlocuit la 11 februarie 1938 cu cel format din fostii prim-ministri Alexandru Averescu, Arthur Vaitoianu, Al. Vaida Voievod, Nicolae Iorga, Gheorghe Tatarescu, sub presedintia patriarhului Miron Cristea. La 27 februarie se schimba Constitutia. Regele devine omul politic cel mai puternic, cu puterea executiva si legislativa. Regele poate demite si numi guvernul. Limita dreptului de vot este urcata la 30 de ani, iar tineretul este lipsit astfel de drept de vot. Codreanu protestase deja public fata de anularea acestei libertati printr-o scrisoare trimisa tuturor ministrilor.

Dupa moartea patriarhului este numit Armand Calinescu, de la inceput ostil lui Codreanu si miscarii legionare.

Carol al II-lea va decide sa-l asasineze pe Codreanu, dar va da ordin ca acest lucru sa se intample cat timp el nu este in tara. Pleaca la Londra sa asiste la casatoria reginei si se va intoarce prin Berlin, unde Hitler tocmai castigase alegerile.

Troita la Tancabesti

La implinirea a 100 de ani de la nasterea lui Corneliu Zelea Codreanu, urmasii aripii "codreniste" a miscarii legionare din anii ‘20-’30 au ridicat o troita din lemn de stejar, care cantareste 1.300 de kilograme. Lucrarea e inspirata de Coloana Infinitului a lui Brancusi. Coloana e franta in doua bucati asezate in Crucea Rastignirii. Fiecare romb din lemn are incrustata cate o rozeta, alta de fiecare data, iar fiecare rozeta cuprinde cate un nume de pe lista celor asasinati in noaptea Sfantului Andrei din 1938. Pe cealalta parte a troitei, rozetele sunt incrustate cu cateva versuri ale poetului Radu Gyr, din poezia "Mormantul Capitanului ": "De-aci ‘nainte, Vremea se masoara / cu trudnicele tale oseminte, / si Veacul care curge peste tara / incepe din cenusa ta fierbinte". Monumentul intra in categoria celor care trebuie interzise conform legislatiei romanesti.

Nepotul lui Corneliu Zelea Codreanu

Fiul fratelui Capitanului, Horia Zelea Codreanu, Nicador, s-a nascut in 1935, la doi ani de la asasinarea prim-ministrului I.G. Duca. Pentru ca cei trei legionari care au comis asasinatul au fost numiti "nicadori", si Horia Zelea Codreanu si-a numit fiul asa. Desi nu crede ca asasinatul e o solutie, el spune ca cei care au facut asa ceva, gandeau ca in 1933, o perioada agitata. Si, mai mult, au platit ce au facut printr-o moarte apriga. La doar 6 ani a ramas orfan de tata. Horia Zelea Codreanu a fost ucis in iulie 1941, in strada. Dupa venirea comunistilor, mama sa si cei patru frati au fost dati afara din casa. I-a fost greu sa se angajeze undeva din pricina originii nesanatoase. Chiar dupa ce a terminat liceul a lucrat ca muncitor necalificat.

"Am fost unul dintre milioanele care au trait asa. Nu sunt cu nimic deosebit de altii", spune batranul. A lucrat la ITB ca sofer, a ajuns si sef de garaj. Dar conducerea a aflat despre familia lui si l-a concediat. A iesit la pensie in 1992, ca sofer de Salvare.

In 2000, el, unchiul sau Catalin Zelea Codreanu si alti adepti ai miscarii legionare a Capitanului au format Aripa Codrenista si Uniunea Nationala pentru Renastere Crestina. A nesocotit astfel cuvintele lui Corneliu Zelea Codreanu. El a spus ca nimeni din familie nu trebuie sa se mai amestece in politica. Dar i s-a parut ca nimeni nu face miscarea legionara sa renasca, asa ca a hotarat sa o inceapa el. Din grupul codrenist fac parte vechi legionari ca Tache Funda, dr. Serban Milcoveanu, fratele Capitanului - Catalin Zelea Codreanu, dr. Ion Zeana. Legionari din strainatate ca Duiliu Sfintescu, din Franta, si Niki Constantinescu, din Elvetia, si prof. Nicolae Iliescu, de la Harvard, fac parte si ei din miscarea codrenista. Nepotul Capitanului spunea ca grupul sau reprezinta singurul urmas al Legiunii Arhanghelului Mihail si considera ca celelalte grupuri legionare s-au abatut de la calea lui Corneliu Zelea Codreanu. ( ANA-MARIA LUCA )

CONTINUARE: Nicadorii l-au asasinat in Gara Sinaia

×