Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asistăm la o nouă ofensivă pentru "autentificarea" brăţărilor dacice. Un eminent specialist in arheologie şi autoritate in numismatică demontează această opinie.
Mi-am dorit să nu mai fiu nevoit să revin la discuţia cu "brăţările", insă nu am dreptul, ca om de specialitate, cu o experienţă de peste o jumătate de veac, să asist nepăsător la incercarea disperată a unor Instituţii de a-şi impune cu orice preţ punctul de vedere, după cum se ştie, rupt complet de realitatea istorică şi de suport ştiinţific.
Două au fost acţiunile organizate in ultima vreme, cu scopul de adovedi autenticitatea şi originea lor dacică. Prima dintre acestea a fost conferinţa prof. M. Babeş, ţinută sub egida Secţiei de Ştiinţe istorice şi Arheologice a Academiei Romăne. Au fost abordate mai multe aspecte ale civilizaţiei geto-dacice, printre care, desigur, şi problema brăţărilor. După cum era de aşteptat, autorul a pledat in favoarea autenticităţii, invocănd drept argumente de ordin stilistic şi locul de descoperire, ambele dovedindu-se, in ultimă instanţă, a fi contrare ideii de originalitate. Este limpede că intre brăţările dacice de argint şi cele de aur apărute in comerţul internaţional de antichităţi există deosebiri evidente, de volum şi greutate. Căt priveşte presupusul loc de descoperire, iniţial plasat la Sarmizegetusa Regia, acesta a fost mutat mult in afara căteţii, intr-o groapă oarecare, după cum au delcarat ulterior unii dintre cei aflaţi in ancheta procesului de la Alba Iulia. Odată cu anularea primei informaţii, potrivit căreia brăţările ar fi provenit din capitala dacică, a dispărut şi principalul stălp de sprijin al adepţilor autenticităţii. Dacă autorul conferinţei mai lăsa totuşi loc de discuţii, foarte categorică a fost D-na Lucia Marinescu, reprezentanta Muzeului Naţional de Istorie a MCC, specialistă in probleme de istorie şi arheologie romană, care decis, fără inconjur şi fără nici-o dovadă, "brăţările sunt autentice".
Cea de a doua conferinţă a fost susţinută recent de D-na Barbara Deppert Lippitz, din Frankfurt a M., la Muzeul Naţional de Istorie, ca invitată a acestei Instituţii şi a MCC. Principalele probleme şi concluzii ale acestei conferinţe au fost publicate, sub formă de interviu, in revista "Formula AS", din 24 mai a.c., p. 15. Din cele publicate ştim şi noi, in fine, cine este D-na Deppert şi ce specialitate are. Din declaraţiile proprii, dănsa se consideră "arheolog liber" şi expert in tehnica prelucrării aurului, fiind angajata Camerei de Comerţ din Frankfurt. In aceeaşi calitate desfăşoară şi activităţi pentru Companii de Asigurări şi Tribunale.
Nu ne-am fi implicat din nou intr-o astfel de discuţie, dacă n-am fi remarcat din interviul amintit că, de fapt, D-na Deppert a fost invitată la Bucureşti, nu atăt pentru a-şi prezenta rezultatele propriilor investigaţii, ci mai ales pentru a califica drept absurde argumentele lui C. Preda, adică ale subsemnatului, care nu coincid cu cele isntituţionale, adică oficiale. Pentru aceasta, specialista germană a fost bine pregătită şi prelucrată, oferindu-i-se informaţiile la zi in ceea ce priveşte poziţia noastră, de către "binevoitoriii" romăni, care, la recuperarea brăţărilor de la Frankfurt, au decis, impreună cu D-na Deppert, că sunt autentice, poziţie pe care s-au situat cu obstinaţie şi in continuare. In această situaţie nu mai este deloc uşor să retractezi cele afirmate anterior cu atăta convingere. Aşa ne explicăm invitaţia D-nei Deppert la Bucureşti, considerăndu-se că aceleaşi argumente exprimate de un străin sună altfel, au altă putere de convingere in raport cu cele susţinute de protagoniştii romăni. In astfel de condiţii neloiale şi in faţa unor urzeli şi aprecieri defăimătoare la adresa poporului romăn, o luare de poziţie promptă şi fără menajamente se impunea din partea mea.
Cu tot regretul, dar trebuie spus totuşi, că D-na Deppert nu cunoaşte noţiunea de arheolog, cum, in egală măsură, nu poate emite pretenţii de specialist in istoria şi civilizaţia geto-dacică. Recunoaştem că n-am auzit pănă in prezent de profesia de "arheolog liber", care să lucreze la o Camră de Comerţ. Nici pe departe n-aş putea nega in vreun fel calitatea sa de expert in cunoaşterea tehnicii prelucrării aurului, dar ii contest pe cea de arheolog, fie şi "liber", precum şi pe cele de istoric al antichităţii şi de profesor, care işi arogă deptul şi competenţa de a da lecţii unei intregi categorii de cercetători in domeniul arheologiei şi istoriei antice şi de a aduce jigniri unui popor.
In interviul publicat, D-na Deppert susţine, fără nici-o rezervă, caracterul autentic al brăţărilor, sprijinindu-se strict pe temeiul observaţiilor sale tehnice şi stilistice. Oricăt de importante ar fi aceste investigaţii, ele singure nu pot reprezenta decăt o anumită latură a unei cercetări, care nu poate, nici pe departe să stabilească un adevăr. In totală necunoştinţă de cauză in domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacilor, experta din Frankfurt săvărşeşte nu numai grave erori, denaturări şi exagerări, dar insultă pur şi simplu cercetarea arheologică romănească şi pe toţi slujitorii ei. In concepţia sa, brăţările in discuţie răstoarnă toate regulile stabilite de arheologia romănească de-a lungul mai multor sute de ani. In plus se afirmă că arheologii romăni au creat şi cercetat pe vremea comunismului şi, ca atare, "munca lor a fost rodul constrăngerilor la care au fost suspuşi". Cu alte cuvinte, arheologii romăni au rămas tributari ai acestei perioade, cu idei impuse şi invechite, care nu sunt receptivi la ce apare nou. Spre dezamăgirea D-nei experte in metale trebuie să-i spunem că tocmai in această epocă a avut loc cea mai prosperă activitate arheologică romănească, cu cele mai spectaculoase rezultate şi cu un număr extrem de mare de publicaţii de specialitate, activitate unanim apreciată in toată lumea arheologică internaţională. Specialiştii acestei epoci au fost şi rămăn cei mai străluciţi arheologi şi profesori din istoria noastră naţională. De aceea nu cred că are cineva dreptul, mai ales un neofit, să le conteste eforturile şi să le păteze memoria.
In strădania sa de a-şi susţine opinia in sprijinul originii dacice a brăţărilor, D-na Deppert afirmă cu tărie că tehnica folosită in antichitate de a obţine obiecte de podoabă prin forjare şi lovire cu ciocanul este specifică numai perioadei antice. Această metodă, ne asigură D-na expertă, "a dispărut de mult in lume, ea fiind dificil de invăţat şi de aplicat in zilele noastre". Pentru a-i demonstra căt de bine cunoaşte istoria meseriei sale, i-am putea aminti doar faptul că această tehnică a fost şi continuă să fie folosită la obţinerea de obiecte de podoabă şi in zilele noastre, adevăraţi maeştri in această artă remarcăndu-se in special reprezentanţi ai etniei rrome.
Domnia sa a remarcat că "in Romănia au apărut peste noapte mulţi specialişti in aur, dar cei mai mulţi dintre ei nu au ţinut niciodată in mănă o piesă de aur". Nu ştim exact la cine face refrire, dar ofensa este adusă unei intregi naţii, care abia acum a coborăt din pom şi a aflat şi ea căte ceva despre aur.
Am aşteptat ca in continuare să ne fie prezentate şi alte argumente in favoarea tezei sale. Dimpotrivă, autoarea părăseşte complet cadrul propriei specilităţi şi se angajează intr-o dispută din domeniul istorico-arheologic. Ţinta principală o reprezintă poziţia subsemnatului, expusă, cu argumentele de rigoare, in Jurnalul Naţional din 22.02. a.c. Pentru aceasta i s-au pus la dispoziţie, de către aceiaşi "binevoitori romăni", informaţii selectate din presă, precum şi unele declaraţii de la procesul de la Alba Iulia. Corect ar fi fost să i se indice şi importante date din ziarul Adevărul, din 19.02.a.c., unde se afirmă că brăţările au fost realizate de un bijutier din Călan. N-am vrea să comentăm atitudinea de loc onorantă a unui specialist străin, venit in ţară ca invitat, să se preteze la a aduce insulte unui om de ştiinţă romăn, de a cărui existenţă şi poziţie in această dispută n-a aflat decăt la Bucureşti, din aceeaşi sursă locală "colegială".
Potrivit opiniei D-nei Deppert, subsemnatul şi-ar fi "formulat intreaga teorie pe o informaţie falsă", referindu-se la afirmaţia noastră, care s-a dovedit ulterior reală, şi anume că brăţările nu s-au găsit la Sarmizegetusa Regia. Intr-o logică greu de desluşit, autoarea işi insuşeşte, in mod paradoxal, punctul nostru de vedere, "fals şi greşit", admiţănd că, intr-adevăr, obiectele in discuţie nu s-au descoperit in cetate, ci "pe un deal, la locul numit Căprăreaţa". Uitănd de brăţări, specialista germană, neinspirat prelucrată şi prost sfătuită, de aceeaşi trepăduşi, consideră "nejustificată şi absurdă" opinia noastră cu privire la cronologia monedelor de tip Koson, fără să justifice in vreun fel această dezonorantă apreciere. Este posibil ca pănă la venirea sa in Romănia să nu fi fost la curent cu noile discuţii cu privire la acest tip monetar. In mod sigur dănsa nu ştie că in legătură cu aceste monede există o intreagă literatură de specialitate, cu multiple implicaţii de ordin istoric, numismatic şi arheologic, domenii complet străine D-nei Deppert. Fără indoială că, angajăndu-se să dea satisfacţie bunilor sfătuitori, nu face altceva decăt să formuleze opinii lipsite de valoare.
Le reproşează romănilor că nu ştiu să-şi preţuiască valorile trecutului şi n-au profitat de "istoria scrisă in aur". In sprijinul unei astfel de aprecieri, D-na Deppert aduce drept dovadă, ştiută numai de dănsa, că "dacii au avut mult aur şi că perioada dacică a insemnat mult aur". Un cititor neavizat ar putea să ia aceste date complet fanteziste, ca fiind reale. Ca unul care a inchinat intreaga sa activitate istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, aş fi fost cel dintăi şi cel mai fericit cercetător să pot impodobi cu aur cultura strămoşilor noştri. Ori căt de mult mi-aş iubi trecutul neamului meu, nu pot intreprinde absolut nimic impotriva conştiinţei şi principiilor călăuzitoare de a descoperi şi a apăra adevărul istoric, fi el, uneori, şi defavorabil unor sentimente şi dorinţe. Civilizaţia geto-dacică şi-a căştigat de mult un binemeritat loc de cinstein culturile lumii antice, incăt, cu sau fără aceste neavenite obiecte, nu este nici mai săracă şi nici mai bogată, coninuănd să-şi păstreze valorile ei nealterate.
Pentru a nu lăsa loc la inerpretări eronate, mă simt nevoit să reamintesc principalele argumente privind caracterul neautentic al brăţărilor, cărora nu li s-a adus, cel puţin deocamdată, nici-un argument credibil. Civilizaţia geto-dacică a fost una a argintului. După cum ne demonstrează din plin descoperirile şi cercetările arheologice efectuate de-a lungul a mai bine de două secole, geto-dacii, in istoria lor de peste jumătate de mileniu, nu au utilizat aurul in vreun fel. In nici-una din principalele aşezări şi cetăţi geto-dacice nu s-a găsit nici-un obiect de aur de factură locală. Nici in numeroasele tezaure de vase şi obiecte de podoabă dacice din argint nu a apărut nici-o piesă de aur. Apariţia insolită, meteorică, a unei singure categorii de obiecte de aur in cuprinsul unei civilizaţii cu late caractere bine stabilite, este imposibil de explicat. In ciuda incercărilor de a stabili analogii intre cele două categorii de brăţări, nu pot fi inlăturate clarele deosebiri de volum şi greutate. Lansarea primei informaţii că descoperirea lor s-ar fi făcut la Sarmizegetusa Regia, s-a dovedit, după cum am intuit noi mai de mult, ca fiind complet falsă. De fapt, trebuie să inţelegem totuşi că noi avem cunoştinţe de aceste brăţări, din comerţul internaţional de antichităţi şi nu din vreo descoperire certă. Legarea lor de zona cetăţilor dacice este o invenţie, preluată de mass-media din declaraţiile contradictorii ale celor anchetaţi in procesul de la Alba Iulia şi alimentată de Secţia de Patrimoniu din cadrul Poliţiei, asumată totodată şi de reprezentanţi ai MCC. Analizele de la Institutul de Fizică nucleară de Măgurele, citat de D-na Deppert in sprijinul tezei sale, nu ne oferă rezultate concludente. Ar fi de ajuns să amintim doar că, potrivit uneia dintre concluziile acestor analize, aurul folosit la emiterea monedelor de tip Koson, probabil şi al brăţărilor, este de provenienţă balcanică, concluzie imposibil de admis...
După ce şi-a expus punctele sale de vedere, referitoare nu numai la caracterul brăţărilor şi a incheiat şi "conturile" cu Preda, D-na Deppert se relansează in a da lecţii şi cu privire la originea poporului romăn. De la inălţimea "cunoştinţelor" sale in materie de etnogeneză, dănsa socoate că este o greşală să considerăm că romanii ar fi avut vreun rol important in formarea poporului romăn. "Romanii au lăsat, ne spune specialista germană, doar "puţină latină şi ceva urme şi monumente ". Voi sunteţi urmaşii dacilor, ne asigura aceeaşi specialistă, şi că deosebiţi radical de italieni". Comentariile şi in această privinţă le socotim a fi de prisos.
Din expunerea D-nei Deppert am aşteptat totuşi să reţinem, in final, cel puţin un singur argument, căt de căt plauzibil, referitor la caracterul autentic al brăţărilor. Din păcate, pledoaria sa a adus mai degrabă prejudicii acestui punct de vedere şi dezamăgire totală in răndul celor care au invitat-o, văzăndu-şi spulberate şi ultimele speranţe. Intr-o astfel de situaţie incerc un sentiment de deplină amărăciune. Credeam că perioada cănd apelam la străini să ne dea lecţii este de domeniul trecutului. Iată insă că m-am inşelat. Invitarea unui străin, cu o specialitate secundară faţă de problema in sine, nu inseamnă altceva decăt umilire totală, subordonată unui scop, subiectiv, meschin şi, in ultimă instanţă, antiromănesc. Doresc să-i asigur pe toţi cei implicaţi in această afacere dezonorantă, că după cum n-am cedat presiunilor mai vechi de a introduce un fals in istorie, chiar dacă aveam deasupra capului "sabia lui Damokles", cu atăt mai puţin n-am să-mi abandonez acum principiile, lupta sinceră pentru adevăr şi credinţa nestrămutată in valorile naţionale. Imi fac astfel şi o datorie de conştiinţă faţă de memoria inaintaşilor şi profesorilor mei, asigurăndu-i că le voi urma invăţătura fără şovăire, păstrăndu-le astfel memoria neintinată.
Prof. dr. Constantin Preda
Citește pe Antena3.ro
