Fugiţi din ţară

Istoria fugiţilor penali din România este o parte importantă din istoria justiţiei postdecembriste. Istoria marilor infractori de după decembrie ’89, care privesc din depărtări "caznele" justiţiei de a-i recupera pentru a-i băga la puşcărie, explică procesul de înălţare a corupţiei până la altitudinea de la care corupţii te pot scuipa în cap în semn de apreciere. Numele lor au devenit substantive comune pentru tot ce înseamnă fraudă pedepsită cu... fugă. Berarii, necolaiciucii, bucurencii dau în fapt măsura creşterii corupţiei până la cote ameţitoare. Dacă ai contabiliza miile de escrocherii făcute de aproape două decenii încoace ai constata că s-au furat câteva Românii bune. În timp ce noi ne luam cu viaţa, sperând să devenim europeni, ei au devenit cetăţeni liberi ai lumii şi nu-i mai dibui nici cu Interpol-ul. După ce prădaseră pe rupte, o tăiaseră într-o veselie la momentul potrivit, pe vapoare, printre oi, pe camioane, pe sub vagoane. Aşa a furat Sorin Beraru milioanele de dolari de la Ci-Co, aşa a scos Necolaiciuc, "ţarul" de la CFR, milioanele de euro până şi din capace de WC, aşa s-au desăvârşit tunurile celebre date de Nassar, Nahor, Nizar etc. Se mai ştie ceva de vreunul? Întotdeauna a existat cineva interesat care să dea startul piraţilor spre alte mări. A ajuns de bon ton în lumea mafiotă să fii "condamnat cu fugă" în România. În cazul escrocilor dispăruţi, nu puşcăria, ci fuga este încununarea actului de justiţie.

Jurnalul Naţional reia de astăzi traseul penal al câtorva din aceşti infractori, ajutaţi să fugă ca să nu fie închişi. Aici descoperi mizeria justiţiei române postrevoluţionare.

În complicităţile dintre tunari şi bugetari plătiţi să apere legea, între hoţi şi înalţi funcţionari, între escroci şi politicieni.

Un sistem în care încap poliţişti şi procurori mânjiţi, protecţie politică, procese şmecherite, condamnări la spartul târgului, căutări internaţionale inutile. Din perspectiva timpului, desluşim mai bine tehnologia dispariţiilor miraculoase ale unora dintre escrocii care au devalizat România.

DE NEGĂSIT ● Condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, dat în urmrire prin Interpol, înc din anul 2001, Israelianul nu a "servit" nici mĂcar o zi de arest
Condamnat la şapte ani de închisoare, Sorin Beraru, cu cetăţenie română şi israeliană, este dat în urmărire generală şi internaţională de aproape opt ani. Deşi în 2001 Beraru a dat nas în nas la Tel Aviv cu premierul României, Adrian Năstase, şi cu generalul Toma Zaharia, adjunctul ministrului de Interne de la acea vreme, Beraru este liber şi azi. El n-a efectuat nici măcar o zi de arest.


Sorin Shmuel Beraru a fost cercetat, judecat şi condamnat în mai multe cauze, dar cea mai cunoscută este "afacerea Ci-Co". Iată pe scurt cum s-au derulat lucrurile în această "afacere" orchestrată de Sorin Beraru: La data de 30 martie 1999, Fondul Proprietăţii de Stat (actualmente, AVAS) a cesionat SIF Muntenia, cu încălcarea dispoziţiilor legale, pachetul majoritar de acţiuni la societatea Ci-Co, producând avutului public un prejudiciu de 34 de miliarde lei. FPS a cesionat pachetul majoritar la o valoare nominală a acţiunilor de cinci miliarde lei, reprezentând 70 la sută din pachetul de acţiuni al Ci-Co SA. La data de 31 martie 1999, SIF Muntenia a vândut pachetul de acţiuni al Ci-Co pe piaţa Rasdaq către Sorin Beraru, ca persoană fizică, către firma Pharmatech Ltd. Bahamas şi Grupul Industrial Titan.


OMUL DIN UMBRĂ. S-a constatat însă că în spatele firmelor Pharmatech Ltd. şi Grupul Industrial Titan s-a aflat acelaşi om de afaceri – Sorin Shmuel Beraru – care, prin persoane interpuse, controla şi coordona activitatea acestor firme. După ce a preluat pachetul majoritar al Ci-Co, Sorin Beraru, prin intermediul lui Dumitru Dulămescu şi al Elenei Vasiliu, a transferat o parte din sumele aflate în conturile societăţii (respectiv 3,6 milioane dolari) în conturile Cooperativei Furnica. În aceeaşi zi suma de 3,6 milioane dolari a fost virată în conturile unor societăţi controlate de Beraru (Phoenixmed, Iteragent, Roland, Multisistem Industry). În urma acestor operaţiuni, Ci-Co SA a fost prejudiciată cu suma de 900.000 de dolari.


PRIMUL DOSAR, PRIMUL MANDAT DE ARESTARE. În mai 2001, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Beraru în acest dosar, iar la 11 mai 2001 a început acţiunea penală, fiind emis şi mandatul de arestare preventivă (procurorii au constatat că Beraru folosea două paşapoarte, unul fiind, evident, fals). Numai că, fiind avertizat, Beraru a părăsit România. Câteva zile mai târziu, el a fost dat în urmărire generală şi internaţională. În anul 2002, Parchetul instanţei supreme i-a trimis în judecată pe Sorin Beraru, Dumitru Dulămescu, Emil Alin Giurgiu – fost director general al FPS, Corneliu Mîndrescu – fost director FPS, Dan Gozia – fost director FPS şi ulterior consilier al preşedintelui SIF Muntenia, Cornel Nica, Mihail Dimonie – fost director FPS, Graţian Mircea Ilie – fost director al Registrului Român al Acţionarilor, Ion Condoiu – consilier al preşedintelui SIF Muntenia, Horia Teodor Mihăescu – preşedinte SIF Muntenia, Ion Stanciu – şef serviciu SIF Muntenia, Elena Vasiliu – director Cooperativa Furnica, Octavian Bănică – fost şef serviciu FPS şi pe Nelu Rădulescu – fost şef serviciu FPS. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, spălare de bani, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.


TERGIVERSĂRI. Dosarul a fost tergiversat ani la rând, apărătorii lui Beraru recurgând la fel de fel de chichiţe avocăţeşti, astfel că el nu a fost finalizat nici până azi. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 1261/22.09.2005, pronunţată în dosarul nr. 4026/2002, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de neregularitate a sesizării instanţei, invocată de inculpaţi, şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea refacerii actului de inculpare. Împotriva Sentinţei penale nr. 1261/22.09.2005 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, recurs care a format obiectul dosarului nr. 718/3/2005, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, care a respins recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, unde s-a format dosarul nr. 341/3/2007. În rejudecare, pentru termenul din data de 06.03.2007, AVAS, prin casa de avocatură care o reprezintă, şi-a completat cererea de constituire ca parte civilă, cu un nou capăt de cerere, formulat astfel: "În situaţia în care instanţa va dispune desfiinţarea actului de cesiune nr. 112.325/30.03.1999, înţelegem să ne constituim ca parte civilă şi cu suma reprezentând dividende aferente procetului de 70% din capitalul social al SC Ci-Co SA pentru perioada cuprinsă între data încheierii actului de cesiune şi data desfiinţării acestuia".

Prin Încheierea din 28.11.2007, instanţa a admis excepţia neregularităţii sesizării instanţei, invocată de avocatul inculpatului Nica Cornel, şi a dispus restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă ICCJ, în vederea refacerii actului de inculpare, în temeiul art. 300 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 6 din CEDO, art. 197 alin. 2 şi art. 49 din Codul de procedură penală.

Împotriva încheierii din 28.11.2007 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, recurs care formează obiectul dosarului nr. 341/3/2007, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, cu termen de judecată în data de 25.03.2008. Întrucât neregularitatea actului de sesizare a instanţei a constat în aceea că procurorul care a redactat rechizitoriul se afla în stare de incompatibilitate, în situaţia în care încheierea din 28.11.2007 ar rămâne definitivă, ar urma ca dosarul să fie restituit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea refacerii actului de inculpare, ceea ce presupune reluarea urmăririi penale de către un alt procuror. Aşa funcţionează Justiţia în România!


AlTE DOSAR, ALT MANDAT. Într-un alt dosar, Beraru a fost cercetat, judecat şi, de această dată, condamnat, evident în lipsă, la şapte ani de închisoare, pentru încercarea de a mitui cu 1,5 milioane de dolari un procuror care ancheta "afacerea Ci-Co". Concret, pentru a obţine scoaterea de sub urmărire penală, Sorin Beraru a pus la bătaie 1,5 milioane de dolari, bani care trebuiau să ajungă la poliţistul Dan Hosu şi la soţia acestuia, Georgiana Hosu, procuror ce ancheta afacerea Ci-Co. Oamenii aleşi de Beraru pentru ca şpaga să ajungă acolo unde trebuia au fost Heny Steinberg, un partener de afaceri, şi doi poliţişti: Ion Udangiu şi Romeo Badea. În ciuda insistenţelor acestora, poliţistul Dan Hosu nu a cedat ispitei, ba, mai mult, a raportat cele întâmplate superiorilor. În urma flagrantului pus la cale de procurori, Badea şi Udangiu au fost săltaţi de pe o terasă din Parcul Herăstrău, având asupra lor un avans de o sută de mii de dolari. Şi acest dosar a parcurs un drum lung, dar, aşa cum arătam, în final Beraru a fost condamnat. În fine, Sorin Beraru a mai fost cercetat şi alături de Cosmin Bălcăcean (fiul unei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiţie), de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul DGPMB, într-un dosar penal pentru instigare la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii pe care o administra – SC Roland SA – al carei administrator de drept era Cosmin Bălcăcean, iar administrator de fapt – Sorin Beraru. În luna martie 1999, Bălcăcean a recomandat-o lui Beraru pe Virginica DT, reprezentanta unei societăţi din sectorul 3, care urma să primească de la SC Roland un împrumut de 202.500 de dolari. Beraru i-a dat ordin lui Bălcăcean să se ocupe de încheierea contractului de împrumut şi să dispună efectuarea plăţii. La data de 22 martie 1999, între cele două firme s-a incheiat asistenţa financiară temporară, iar a doua zi, SC Roland SA a virat în contul firmei Virginicăi D. suma de trei miliarde de lei. Potrivit anchetatorilor, între cele două societăţi nu au existat relaţii comerciale de nici un fel care să justifice plata, motiv pentru care suma a rămas nerestituită.


JOCUL DE-A EXTRĂDAREA. Dar, cum este posibil ca un infractor condamnat definitiv, într-o ţară membră NATO şi a UE, să nu fie găsit, oriunde s-ar afla el? Potrivit autorităţilor româneşti, începând cu anul 2000, pe numele lui Beraru s-au emis nu mai puţin de cinci cereri de extrădare. Primele două au fost trimise statului Israel, după ce Interpol informase că ar exista indicii că Beraru s-ar afla în această ţară. Deşi între Israel şi România nu există un acord de extrădare, între cele două ţări operează Convenţia Internaţională de Extrădare din 13 decembrie 1957, de la Paris.

În anul 2002, Ministerul de Justiţie israelian a comunicat Ministerului de Justiţie român că Beraru "nu poate fi localizat în Israel", dar că "există dovezi că acesta s-ar ascunde în Africa de Sud". Ca urmare, România a tri-
mis două cereri de extrădare a lui Beraru, omologilor din Africa de Sud, cu care, de asemenea, nu exista nici un acord, mizându-se doar pe bunele relaţii dintre cele două state. La începutul anului 2005, autorităţile din Africa de Sud au comunicat că, potrivit unor date furnizate de serviciile secrete, precum şi de Interpol, Beraru s-ar fi reîntors în Israel, motiv pentru care Ministerul Justiţiei român a adresat din nou Israelului cerere de extrădare.

În iunie 2005, Israelul a comunicat că, într-adevăr, există indicii că Beraru s-ar afla în Ţara Sfântă, dar a solicitat date privind derularea proceselor împotriva acestuia, date ce vizau pretinse încălcări ale drepturilor procesuale. Partea română a transmis aceste date, dar nu a mai primit nici un răspuns.


TUPEU DE INFRACTOR. La un moment dat, deşi căutat de Interpol (vorba vine), Beraru a avut tupeul să stea nas în nas cu reprezentanţii autorităţilor din România, şi nu cu oricine, ci cu demnitari de rang înalt. S-a întâmplat la Tel Aviv, în timpul vizitei efectuate în Israel, în anul 2001, de premierul Adrian Năstase. Astfel, la întâlnirea cu oamenii de afaceri din Israel, organizată cu prilejul vizitei delegaţiei româneşti, s-a prezentat şi "urmăritul general" Sorin Beraru, care s-a întreţinut minute bune cu... şeful de Cabinet al lui Năstase şi a defilat, cu nonşalanţă, prin faţa generalului Toma Zaharia – secretar de stat şi adjunct al ministrului de Interne din acea vreme, aflat şi el în delegaţia română. Nimeni nu l-a întrebat pe Beraru de "sănătate", cu excepţia câtorva ziarişti "curioşi", care, în final, i-au zădărnicit lui Beraru intrarea în sala de conferinţă.

DEMERSURI. Ministerul Justiţiei "manageriază" demersurile autorităţilor pentru găsirea lui Beraru, dar fără nici un rezultat

COMPLICII DE LA AVAS. La un moment dat, pe parcursul desfăşurării procesului, administratorii de la Ci-Co au dezvăluit faptul că foştii şefi ai APAPS – AVAS, Ovidiu Muşetescu şi Mircea Ursache, au refuzat să se constituie parte civilă în procesul penal, cu contravaloarea acţiunilor. Abia urmaşul acestora la conducerea AVAS, Gabriel Zbârcea, s-a constituit parte civilă în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, solicitând "desfiinţarea totală a actului de cesiune din 30.03.1999 dintre FPS si SIF Muntenia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul revenirii în proprietatea AVAS a celor 219.224 acţiuni nominative ale SC Ci-Co SA". Contestatarii de la Ci-Co au făcut atunci şi o dezvăluire-şoc. "O tânără juristă din cadrul AVAS a falsificat un document pentru instanţa de judecată, aplicând în fals semnătura vicepreşedintelui AVAS, Giliola Ciorteanu". Prin acest document se solicita, culmea, respingerea acţiunii înaintate de Gabriel Zbârcea, preşedintele AVAS. Blocată de aceste hârtii, instanţa Tribunalului Bucureşti a rămas în pronunţare. Ulterior, conducerea AVAS a declarat sus şi tare că nu are nimic de-a face cu acea întâmpinare falsă, concluzia fiind că totuşi Sorin Beraru avea relaţii puternice printre angajatii AVAS, şi nu numai.


FILIERA AGENŢILOR STRĂINI. Beraru nu este un caz unic. A existat o adevărată "echipă de elită" de infractori internaţionali, bănuiţi că ar fi fost şi agenţi ai unor servicii secrete străine şi care, cu complicitatea unor politicieni, poliţişti, procurori, judecători şi a altor persoane influente, inclusiv a unor şefi ai serviciilor secrete din România, au dat adevărate tunuri financiare – după decembrie 1989. Din această "categorie grea" face parte, de exemplu, sirianul Elie Nassar, implicat în celebra operaţiune de contrabandă cu arme şi ţigări "Ţigareta 1", Shimon Nahor condamnat în dosarul "Arme pentru embargou", Jamal Atm – capul reţelei din afacerea "Ţigareta 2", Chahim Nizar, Mustafa Akta şi alţii, care, deşi condamnaţi la ani de grei de închisoare, au dispărut fără urme, neexecutând nici o zi de puşcărie. Dar despre "Filiera agenţilor străini" vom relata pe larg într-un articol viitor. Ţineţi aproape!

În octombrie 2005, avocaţii lui Beraru au primit o grea lovitură: ultima instanţă căreia s-au mai putut adresa şi care ar mai fi putut schimba ceva în "dosarul mita", şi anume, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a decis că Sorin Beraru este vinovat de faptele pentru care a fost acuzat. Astfel, completul de nouă judecători a respins recursul la contestaţia în anulare, pentru cei şapte ani de închisoare la care-l condamnase Curtea de Apel Bucureşti, pentru încercarea de a mitui, în vara anului 2002, cu 1,5 milioane de dolari, pe procurorul Georgiana Hosu. Aşadar, în ciuda demersurilor sale pe lângă mai-marii din România, în încercarea de a face pierdut dosarul său penal, Sorin Beraru rămâne cu condamnarea definitivă la închisoare şi cu mandatul de urmărire internaţională.

Domnul Nezir Gelaledin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei, ne-a comunicat că "în perioada 2001- 2007 s-au formulat mai multe cereri de asistenţă autorităţilor din Israel, Africa de Sud, Costa Rica, Chile, având ca obiect comunicarea de acte procedurale precum şi efectuarea unor acte procesuale pe cale de comisie rogatorie". Potrivit atribuţiilor ce îi revin în calitate de autoritate centrală în materie, Ministerul Justiţiei din România a asigurat transmiterea cererilor către autorităţile străine şi a comunicat răspunsul acestora autorităţilor române. Rezultatele se cunosc. Sorin Beraru rămâne de negăsit. La un moment dat, a circulat prin Bucureşti zvonul că Beraru ar fi fost văzut la Ruse, în Bulgaria. Aici, el se întâlnea cu oamenii săi care-i administrau afacerile din România (este vorba de firme controlate prin off-shor-uri aparţinând lui Beraru), dădea ordinele necesare cu privire la diverse operaţiuni comerciale şi indica conturile în care să-i fie trimişi banii. Evident, conturi aflate în diverse paradisuri fiscale, prin care Beraru se simte ca peştele în apă.