Greva cardiacă a Poetului

Televiziunile şi ziarele sunt ocupate cu dezbaterile politice. Cu scandalurile şi stenogramele mizeriei noastre de zi cu zi. Moţiunea de cenzură s-a întins ca o loţiune unsuroasă pe ecrane şi astupă toate evenimentele. Nu mai e spaţiu pentru nimic în cortegiul ştirilor despre prăbuşirea românească. Studiourile televiziunilor au devenit maidane în care orice este permis, mitocănia e în culme. În plin gangsterism politico-mediatic, pe "burtiera" televizorului se prelinge un anunţ zguduitor. Poetul Adrian Păunescu a fost internat în stare critică la Spitalul de Urgenţă... Anunţul curge întruna, ca o veste rău prevestitoare, însă condotierii din studiouri n-o comentează deloc. Sunt prinşi în bătăliile purtate în numele unui cotidian eşuat şi mocirlos. Starea gravă a poetului nu mai interesează pe nimeni. Poezia e ultimul lucru care contează într-o lume în care versurile trebuie să aibă musai rime euroatlantice. Restul e demodat, anacronic şi reacţionar, chipurile,   şi mi se chirceşte trupul de revoltă. Poetul şi-a ales neinspirat ceasul de boală, putea să amâne o zi, două, cât să se isprăvească votul pe moţiune. N-a făcut-o, şi acum apare numai pe "burtiera" faptului divers. Dimpreună cu alte informaţii utile, ca de pildă cele de schimb valutar sau meteo. Ori despre golăniile "Brilian­tului" şi aventurile de aşternut ale vreu­­nei paţachine botoxate. ("Bur­tieră", ce blasfemie televistică! Odaia bolboroselilor sulfuroase a ajuns să-şi împrăştie miasmele şi pe sticla eterului şi să ne subjuge tiranic cu fel de fel de nerozii. Sau, din contră, cu întâmplări ale spiritelor însemnate, dar şi atunci "burtiera" nu se cheamă "ben­tiţă", de pildă. De la frunte, de­si­­gur...) Bunule Poet, iartă-ne igno­ran­ţa şi nerecunoştinţa, prezentul ne-a abru­tizat într-atât încât ne-am transformat în răsuflări de tablă. Ruginite şi găurite de nişte timpuri barbare.

Asta se petrecea în clipa aceea fatidică şi grea, insuportabil de grea... S-au scurs ore şi zile, lungi şi chinui­toare. O aşteptare încordată, cum se întâmplă de fiecare dată când viaţa se clatină. Luni, în pagina tipărită pe care a slujit-o cu sclipiri geniale, Poetul ne-a trimis un semn din spitalul speranţei. Din Urgenţa Speranţei. Şi ne-a povestit cum e să iscăleşti un reportaj din adâncurile inimii betege. Ne-am liniştit niţel ştiindu-l oarecum întărit şi ne-am rugat să treacă pârleazul neprevăzut, ce mare scofală?  Că  nu-i prima lui cumpănă! S-au strâns mesaje de încurajare, scrisori de la copii, emoţii anevoie de cuprins într-o inimă obosită de zbateri patriotice. Iar inima asta, din care s-au întrupat versurile ce ne-au mângâiat sufletele înlăcrimate ori fericite, s-a oprit oleacă. S-a oprit din ticăitul şubrezit, copleşită de durerea României neîntregite. Că cine mai are inima teafără în ţara cu inimă bolnavă? Poetul a simţit-o înaintea altora şi de aici i s-a năzărit să între în  grevă cardiacă. Căci el e în grevă deo­cam­dată, protestează cu încăpă­ţâ­nare tragică pentru România cea umilită şi înfrântă. Iar inima sa, însămânţătoare de frumos, zace între fire şi aparate refuzând să mai pulseze, să împingă spre neamul care-l iubeşte vecinic sângele viril. Tumultul creator căruia îi datorăm co­geamitea a îngenat, îşi caută respiraţia întremătoare. Şi-a luat o scurtă pauză şi-şi adună energiile risipite în harul cuvintelor brodate în borangic.

De pe patul rezervei, Poetul ne-a lăsat definitiv un gând cutremurător. "Suferinţa retrogradează orgoliile", scria printre perfuzii, şi vorbele sale culese cu meşteşugul ce nu l-a părăsit nicicând sună testamentar. La urma urmei, suferinţa retrogradează totul, nu doar orgoliile. Retrogradată e chiar fiinţa umană, fiindcă dincolo de orgolii se cască imensitatea nevieţuirii. Nerostită şi neguroasă. Suferinţa ne apropie de moarte şi de aceea prezenţa ei ne înspăimântă. Prin suferinţa ta, Poetule, noi toţi suntem retrogradaţi şi puţin orfani.
4 noiembrie 2010

PS: Greva s-a sfârşit. Textul, scris joi, n-a mai apucat tiparul. Cu toate că aşa trebuia să se întâmple, întrucât în definitiv, Poetul Adrian Păunescu n-a murit. Iar Poezia sa nu va fi niciodată ţărână. Rămas bun şi plecăciune, de aici, din starea de retrogradare îndoliată în care ne-ai tri­mis dintr-odată!