x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Începe meciul!!/Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru infracţiuni informatice

Începe meciul!!/Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru infracţiuni informatice

de Adriana Oprea-Popescu    |    30 Ian 2009   •   00:00
Începe meciul!!/Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru infracţiuni informatice

Poliţistul acuzat că şi-a ucis soţia în noaptea de 29/30 august 2007 va apărea, după aproape 2 ani de atunci, în faţa unei instanţe de judecată. Însă nu pentru a da socoteală despre dispariţia în împrejurări suspecte a Elodiei Ghinescu. Cioacă va fi judecat pentru modul în care a intrat în posesia mail-urilor avocatei, ulterior dispariţiei ei.



Cioacă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces fără drept la sisteme informatice – prev. de art. 25 Cod Penal, raportat la art. 42, alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41, alin. 2 din Codul Penal (o faptă) –, de instigare la restricţionarea fără drept a accesului la date informatice – prevăzută de art. 25 Cod Penal, raportat la art. 44, alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41, alin. 2 din Codul Penal (o faptă) – şi de instigare la transferul neautorizat de date informatice – prevăzută de art. 25 din Codul Penal, raportat la art. 44, alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41, alin. 2 din Codul Penal (o faptă) –, cu aplicarea art. 33, lit. a) din Codul Penal (3 fapte).

În această dimineaţă, la ora 10:00, Cristian Cioacă este aşteptat la sediul DIICOT Braşov, pentru a afla conţinutul materialului de urmărire penală. După îndeplinirea acestei formalităţi procedurale, dosarul va fi trimis în instanţă, cel mai probabil luni, 2 februarie a.c.
Pentru a fi siguri că poliţistul se va prezenta astăzi la Braşov, citaţia i-a fost trimisă la locul de muncă. Adică la Poliţia Municipiului Piteşti.

ACCESAREA LAPTOPULUI
Care sunt, mai exact, infracţiunile de care Cioacă este acuzat că le-a comis? Avocata Elodia Marilena Ghinescu, soţia lui Cristian Cioacă, a dispărut în împrejurări suspecte la sfârşitul lunii august 2007. Există un alt dosar, aflat în instrumentarea Parchetului General, în care Cioacă e acuzat că ar fi ucis-o. Conform încheierii şedinţei din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – în care s-a judecat arestarea preventivă a poliţistului – "la data de 2 septembrie 2007, anterior sesizării dispariţiei soţiei (n.r. – sesizarea a fost făcută la 5 septembrie 2007), Cioacă Constantin Cristian însoţit de Breazu Marius Sebastian (ofiţer de Poliţie în cadrul IPJ Braşov), s-au deplasat la Cabinetul de Avocatură «Ghinescu Elodia» din Braşov şi au accesat fără drept sistemul informatic (laptop) din dotarea biroului.

Laptopul era utilizat în exclusivitate de avocata Ghinescu Elodia-Marilena. Împrejurarea accesării fără drept a laptopului a fost constatată în mod direct de Niţu Emilia, secretară în cadrul cabinetului de avocatură, chemată la birou de Cioacă Constantin Cristian. Accesul ilegal la sistemul informatic a fost realizat de Breazu Marius Sebastian, la solicitarea şi îndemnul lui Cioacă Constantin Cristian, prin utilizarea frauduloasă a parolei de autentificare, în scopul obţinerii de date informatice, constând în conţinutul datelor e-mail adresate avocatei Ghinescu Elodia Marilena la adresa ...@yahoo.com. Datele informatice obţinute prin accesul fără drept au fost transferate neautorizat din laptop pe «memory stick-ul» (mijloc de stocare a datelor informatice) aparţinându-i lui Breazu Marius Sebastian. După verificarea conţinutului corespondenţei electronice, Breazu Marius Sebastian a aplicat o nouă parolă de acces la adresa de poştă electronică. La data de 22 septembrie 2007, Breazu Marius Sebastian, la solicitarea expresă a lui Cioacă Constantin, a transmis conţinutul mesajelor tip e-mail de pe memory stick-ul său la adresa de mail (...), aparţinând surorii lui Cioacă Constantin – Ene Ana Maria".  

EPISODUL CU HACKER-UL
"La data de 24 septembrie 2007", se precizează în aceeaşi încheiere de şedinţă a ÎCCJ, "Cioacă Constantin Cristian, prin intermediul numitului Petrică Gheorghe şi a numitei Bănărescu Gabriela, a obţinut numărul de telefon mobil aparţinând lui Niţu Marin Adrian (persoană cu aptitudini şi cunoştinţe tehnice în domeniul calculatoarelor şi a sistemelor de securitate informatică, precum şi a vulnerabilităţii specifice protecţiei datelor informatice). Ca urmare a solicitărilor, a îndemnurilor şi a insistenţelor lui Cioacă Constantin Cristian, la data de 24 septembrie 2007, Niţu Marin Adrian a accesat fără drept adresa de e-mail ...@gmail.com, identificată în conţinutul mesajelor mail rămase la adresa (...), în scopul obţinerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, utilizând fraudulos parola de autentificare. După realizarea accesului, Niţu Marin Adrian a schimbat parola contului e-mail ...@gmail.com şi a transferat datele informatice conţinând corespondenţa electronică a avocatei Ghinescu Elodia Marilena către sora lui Cristian Constantin Cioacă la adresa (...). Niţu Marin Adrian, la îndemnul lui Cioacă Constantin Cristian, a transferat datele informatice şi către alte persoane, aplicând o nouă parolă de acces la adresa ...@gmail.com. Pentru activităţile infracţionale, Cioacă Constantin Cristian i-a transferat lui Niţu Marin Adrian, la data de 8.11.2007, suma de 8.000 de lei (echivalentul în lei a 3.000 de dolari americani) în contul (...), cont deschis pe numele Enescu Alexandra, prietena inculpatului Niţu. Ulterior, corespondenţa electronică a avocatei Ghinescu Elodia Marilena a fost publicată în mass-media şi prezentată la diverse posturi de televiziune".

ELIBERAT SUB CONTROL JUDICIAR
La 15 ianuarie 2008, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov a dispus începerea urmăririi penale în cauza constituită ca urmare a plângerilor formulate de familia avocatei dispărute şi a Baroului de Avocaţi din Braşov. În aceeaşi zi, prin ordonanţele emise de procurorul DIICOT Cristian Ichim, Cioacă Constantin Cristian şi Niţu Marin Adrian au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

A doua zi, DIICOT Braşov a sesizat Curtea de Apel Braşov cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor. Judecătorul Alexandru Vasiliu a respins-o, iar DIICOT a făcut recurs. Dosarul s-a judecat în şedinţa de la 18 ianuarie 2008 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă decizia a fost pronunţată abia şase zile mai târziu. Cu majoritate de voturi (şi opinia separată a preşedintelui de complet), instanţa a decis arestarea preventivă a inculpatului Cioacă Constantin Cristian pe o durată de 29 de zile. Avocaţii lui Cioacă au cerut apoi eliberarea lui provizorie sub control judiciar. La 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel Braşov, prin judecătoarea Nicoleta Ţînţ, admite cererea. DIICOT face din nou recurs şi procesul ajunge tot la ÎCCJ. Cioacă a fost eliberat (sub control judiciar) la 2 februarie 2008.

Cititi si: Obiecte care au dispărut o dată cu Elodia Ghinescu

×