x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Iepurasul simbol

Iepurasul simbol

09 Apr 2004   •   00:00

In prag de Pasti, mapamondul se indragosteste subit de simpaticul urecheat. Are minunea pufoasa si saltareata, sortita de la nastere sa fie vanata, vreo semnificatie religioasa? Nu, dar atat copiilor, cat si adultilor li se pare draguta ideea ca iepurasul aduce cadourile de Pasti.



Chiar daca nu se stie cu precizie cand a intrat in "cortegiul" pascal, cu timpul, dragutul animal a devenit nu numai purtatorul cosului cu oua si cadouri, ci si imaginea unei industrii publicitare, cea a lui "Rila-Iepurila".

De la ilustratii de carte si benzi desenate, la jucarii si dulciuri, totul s-a transformat intr-o foarte profitabila afacere. Imaginea-simbol a prins la copii, care in dimineata de dupa Inviere pun entuziasmati intrebarea "Ce ti-a adus Iepurasul?", si la maturi, care se copilaresc si ei cu aceeasi intrebare. Iepurasul nu are nici o legatura cu povestea biblica a Mortii si Invierii lui Iisus, aceasta fiind adoptata de traditia crestina in vremuri indepartate, cand noua religie incerca sa cucereasca popoarele pagane.


Un amestec de sacru si pagan
Din timpuri imemoriale, sacrul s-a amestecat cu paganul in credinte si rituri. Explicatia acestor imagini, oul si iepurele, se regaseste in negura timpului, mult inainte de Hristos.

In Egiptul antic, iepurele ocupa un loc aparte, ca simbol al fertilitatii. Eostre sau Eastre era zeita fertilitatii la popoarele din nordul Europei, dar astfel de divinitati existau la mai toate popoarele europene, din nord pana in bazinul mediteranean, ele fiind sarbatorite primavara, moment al renasterii naturii.

Simbolurile zeitei fertilitatii erau oul si iepurele de cămp, in unele statui fiind reprezentata cu oul in măna stănga si iepurele in dreapta. Popularitatea acestei zeitati se datora, in parte, amplei raspăndiri pe care a avut-o in antichitate prostitutia sacra ca parte a cultului.

In Cartagina s-au descoperit urne de culori stralucitoare sub morminte ridicate in onoarea zeitei Istar, care contineau oase carbonizate de copii si adolescenti. Parintii acestor victime infantile erau persoane de rang inalt, care credeau ca zeii le vor binecuvănta bogatiile prin ofrandele date. Putin căte putin, ceremoniile pagane au fuzionat cu semnificatia crestina.


Germanii l-au raspandit
Prima mentionare a iepurasului de Pasti apare in Germania, in anul 1590. In unele regiuni din aceasta tara se credea ca iepurasul aduce ouale rosii in Joia Mare si pe cele colorate in noaptea de dinaintea Pastelui. Primele delicatese din aluat dulce sub forma de iepurasi au fost realizate tot in Germania, la inceputul anilor 1800.

In SUA, traditia iepurasului de Pasti s-a raspandit prin intermediul colonistilor germani, care au sosit in Pennsylvania pe la 1700. Simbolul iepurasului pascal devine raspandit in America abia dupa 1865. De fapt, sarbatoarea Pastelui nu era celebrata in America pana la acea data. Astfel, sarbatoarea a ajuns sa fie considerata de americani drept cea mai mare bucurie a celor mici.

In randurile comunitatii olandeze din Pennsylvania s-a pastrat o veche legenda nordica care spune ca zeita Eostre a gasit intr-o iarna o pasare ranita pe camp. Pentru a o salva de la moarte, zeita a transformat-o intr-o iepuroaica, aceasta pastrand insa capacitatea de a depune oua. Pentru a-i multumi binefacatoarei sale, iepuroaica decora ouale facute si i le daruia zeitei. Astfel, copiii din Pennsylvania asteapta de Pasti iepurasul care face un cuib plin de oua colorate.


Urecheatul de pe Luna
Pe vremuri, copiii americani isi construiau singuri un fel de cosulet, pe care il ascundeau in casa, in hambar sau in gradina. In general, baietii isi foloseau sepcile, iar fetitele, bonetele. Abia mai tarziu, impodobirea cosuletelor a devenit mai complexa, o data cu raspandirea traditiei in toata tara. Din America, iepurasul a "plecat" si spre alte zone.

Anglo-saxonii spun ca zeita Eostra - de la care se crede ca provine si cuvantul englez care defineste Pastile - Easter, a transformat o pasare intr-un mamifer cu patru picioare: iepurele. De aceea, copiii englezi cred ca ouale de Pasti sunt facute de iepuras.

In culturile asiatice, iepurele este considerat un mesager sacru al divinitatii. Pentru chinezi este o creatura a Lunii, care are grija de bogatia culturilor de orez. Pentru budisti, iepurele este, de asemenea, o creatura selenara. Legenda spune ca, neavand ce ofranda sa-i aduca zeitei Indra, iepurele s-a gatit pe sine in focul sacru si, ca rasplata, a fost asezat pe Luna.


Pe 12 aprilie, copiii americani uita de Iepuras
Exista o zi cand americanii uita de Iepuras, in favoarea oualor. La 12 aprilie, presedintele George W. Bush va da startul traditionalei Curse a Oualor de Pasti - Easter Egg Roll, care are loc anual la Casa Alba. Traditia "Rostogolirii oualor" sau a "Vanatorii oualor" dateaza din 1878, anul acesta implinind 126 de ani.

Sotia lui Rutherford Hayes (pesedintele SUA intre 1877-1881), Lucy, a introdus la Casa Alba obiceiul popular ca de Pasti sa fie rostogolite oua rosii pe pajiste. In mod uimitor, simpatica doamna nu si-a atras o porecla legata de obiceiul oualor, ci cu totul alta - "Lucy Limonada", deoarece, impreuna cu presedintele, a impus la Casa Alba, interzicerea totala a bauturilor alcoolice. Oaspetii chiar obisnuiau sa se amuze, afirmand: "Curge apa ca sampania!".

Initial, cursa avea loc la Capitoliu, dar Rutherford Hayes a decis mutarea ei la Casa Alba, din cauza ca congresmenii erau deranjati de zgomotul puternic si de mizeria care ramanea in urma competitiei! De altfel, familia Hayes era o nonconformista, ea avand placerea de a prezenta demonstrativ noua inventie, "telefonul vorbitor", si de a instala, in 1879, primul aparat in partea de cladire rezervata puterii executive. Singura persoana cu care putea comunica presedintele era Alexander Graham Bell, chiar inventatorul!

In 2003, evenimentul a fost interzis publicului din cauza situatiei tensionate, marcata de razboiul din Irak. Presa americana prodemocrata l-a criticat pe republicanul Bush junior pe motivul ca "sub administratia Clinton totul era mai distractiv, pana si ouale se puteau rostogoli in liniste". De altfel, una dintre distractiile preferate ale lui Bill Clinton era de a-i pune pe copii sa caute oua ascunse special, semnate "Socks, primul motan al tarii"!


Intrecerea oualor
Cursa Oualor de Pasti - Easter Egg Roll de la Casa Alba este destinata copiilor si consta in rostogolirea unor oua din lemn, decorate, cu ajutorul unei linguri, catre linia de sosire. Premiul castigatorului este un... ou. De obicei se asteapta ore intregi pentru a obtine un bilet la inedita cursa, intrarea fiind libera numai celor care insotesc copii intre trei si sase ani. Deoarece evenimentul de la Casa Alba atrage anual multi vizitatori, cursa este monitorizata de serviciile secrete americane, deoarece minunea ovala ar putea ascunde material explozibil sau o bombita sofisticata.


La romani, adus de sasi
"In Romania se pare ca obiceiul Iepurasului aducator de oua a fost adus de sasii din Ardeal. Mai mult, protipendada romana, care calatorea in strainatate, prin Germania, pe la Paris, in anii '30-'40, aprecia acest simbol admirat in Occident. Tot dupa model occidental, inainte de al doilea razboi mondial si dupa, in vitrinele cofetariilor bucurestene puteau fi admirate de Pasti frumoase oua de ciocolata, dar si oua-surpriza de diverse marimi. Acestea din urma erau spectaculoase pentru vremurile acelea: din zahar colorat in roz, vernil si galben, aveau in interior bombonele delicioase. Cele mai "elegante" erau ouale din ciocolata legate cu funde imense de diverse culori", isi aminteste pensionara Elisabeta Baban, de 87 de ani.

Fiica ei, Elena Popa, 56 de ani, isi aduce aminte cum era cu Iepurasul in alte perioade: "Cand eram copil, prin anii '50-'60, nu stiam mare lucru despre Iepuras. Imi aduc insa aminte de un cantecel al copilariei dedicat lui: "Iepuras, coconas/A fugit peste imas/Si s-a dus/Colo sus/Intr-o tufa s-a ascuns/Dar Dulau/Caine rau/L-a gonit din cuibul sau/Si-a fugit/Speriat/In cel codru-ntunecat".

Tot in anii copilariei, stiu ca ma bucuram la vederea pachetelelor cu vopsea de oua care se gaseau in comert, deoarece pe ele era desenat chiar el, Iepurasul! Nu atat Iepurasul ma interesa pe atunci, ci faptul ca mama imi pregatea din timp tinuta de Pasti: rochita si pardesiu nou, funde bine calcate pentru codite si ghetute stralucitoare de lac, asortate obligatoriu cu ciorapei albi trei sferturi.

Prin anii '70-'80, deci in vremea comunismului, aduceau colegii de serviciu care aveau rude in Ardeal iepurasi din turta dulce. Tot in acei ani, cofetariile bucurestene Capsa si Victoria erau asaltate de cumparatori in preajma Pastilor, deoarece comercializau iepurasi din ciocolata de diverse marimi".

×