DESPRE "POLITICIENII-GARGARĂ" ŞI NEPUTINŢELE LOR
Anul electoral va fi urît, plin de "gargară" şi de politicieni care-şi
justifică neputinţele prin existenţa unui adversar. Un an după
Cotroceni, Adriana Săftoiu vorbeşte despre echilibrul de care puterea
are nevoie pentru a nu da în paranoia. Un an nu i-a fost de ajuns însă
pentru a "închide rănile". Încearcă să nu se arate "victimă", pentru că
"fiecare îşi plăteşte naivităţile".
DESPRE "POLITICIENII-GARGARĂ" ŞI NEPUTINŢELE LOR
Anul electoral va fi urît, plin de "gargară" şi de politicieni care-şi justifică neputinţele prin existenţa unui adversar. Un an după Cotroceni, Adriana Săftoiu vorbeşte despre echilibrul de care puterea are nevoie pentru a nu da în paranoia. Un an nu i-a fost de ajuns însă pentru a "închide rănile". Încearcă să nu se arate "victimă", pentru că "fiecare îşi plăteşte naivităţile".
Un an post-Cotroceni nu i-a fost de ajuns Adrianei Săftoiu pentru a "închide rănile". Încearcă să nu se arate "victimă", pentru că "fiecare îşi plăteşte naivităţile". E mai senină. Mai cumpătată. Filip, care-o alintă "preferato", a reuşit să se întoarcă la un romantism pe care îl pierduse. Profesionistul în comunicare şi imagine analizează
discursul isteric al zilelor noastre, anul electoral "urît" care se anunţă şi "neputinţele" politicienilor.
- Marius Tucă: Ce mai faci, Adriana?
Adriana Săftoiu: Bine!
- MT: Un răspuns al unui om care ştie foarte bine relaţia cu presa. "Bine". Ce aş putea spune eu după "Bine"?
"Mă bucur că faci bine" şi treci mai departe.
- MT: Şi eu mă bucur... Şi puteam să avem un alt început... Să te întreb cîţi ani ai lucrat cu Traian Băsescu. Dar era un început prea brusc şi nu vreau să te iau tare de la început.
Dar despre asta am mai vorbit şi tu nu poţi să pui întrebări la care ai deja răspunsul. (sună telefonul. Pauză cît să aibă o intervenţie la radio despre Hilary Clinton şi Barak Obama)
- MT: Nici nu am început bine interviul şi ai intrat în direct la radio. Eşti chemată în emisiuni la televiziune, la radio?
Da.
- MT: Şi participi sau refuzi invitaţiile?
Mai şi refuz în funcţie de subiect, pentru că nici nu vreau să mă pricep la toate. Sîntem foarte mulţi care am devenit experţi în puncte de vedere şi nu vreau să îngroş rîndurile. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că la început aveam senzaţia că toată lumea mă solicita că poate-poate îmi scapă ceva, nişte dezvăluiri.
Sex, sînge şi scandal
- MT: M-am gîndit înainte de a face interviul că ai fost atrasă în foarte multe discuţii, doar-doar o să spui ceva de Băsescu, o să le dai bomba pe care o aşteaptă. Eu pot să le confirm că nu le vei da niciodată o bombă, ca să stea liniştiţi! Dar mă întreb ce au în minte cei care te invită? Te invită doar pentru punctele de vedere sau ştiu foarte bine la ce te pricepi tu cel mai bine?
Sigur că mie îmi place să cred că datorită punctelor mele de vedere sau datorită faptului că încerc cel puţin să am un discurs cît de cît argumentat, raţional şi foarte puţin pătimaş. Pe de altă parte, voi urmăriţi ratingul şi cumva trebuie să satisfaci măcar un S din regula celor trei S: sex, sînge şi scandal.
- MT: Deci sînge, scandal şi?
Sex.
- MT: Sex! Bănuiesc că astăzi nu poate fi vorba la interviul nostru despre sînge şi scandal, şi atunci ne mai rămîne doar partea de...
Sex?
- MT: Nu ştiu, nu... Dar avînd în vedere că e vorba despre un interviu scris, e mai greu să facem rating pe seama sexului scris.
De fapt, tu de ce ai vrut să facem un interviu?
- MT: Vei afla pînă la sfîrşitul lui. Sau dacă nu, te vei întreba toată viaţa de ce a vrut Marius Tucă să facă un interviu cu tine.
Ştii care e riscul? La început, după plecarea de la Cotroceni, am apărut de cîteva ori la Antenă şi automat citeam pe bloguri că sînt cumpărată de Voiculescu.
- MT: Acum vei fi cumpărată de mine.
Da.
- MT: Dar eu, cum ştiu că tu nu poţi fi niciodată cumpărată, o să mă mulţumesc să te închiriez.
Da. Bun.
- MT: Deci, să ne considerăm unul pe altul obiect de închiriere, cel puţin pe perioada interviului. Cred că e o formulă corectă şi echitabilă. Şi e şi deontologică în egală măsură.
Absolut!
- MT: Prima întrebare (Pînă acum am încercat să ne obişnuim unul cu celălalt după atît timp): cîţi ani ai lucrat cu Traian Băsescu?
Din 2000, dar trebuie să recunosc că, în perioada cînd lucram în echipa lui Radu Vasile, Traian Băsescu era unul dintre miniştrii care colaborau destul de bine cu departamentul de presă, era unul dintre puţinii miniştri pe care dacă îl sunam să îl întreb despre vreo ordonanţă de urgenţă, hotărîre de guvern era foarte prompt, mereu disponibil să vină la briefinguri, să explice.
- MT: Ai pretenţia că l-ai cunoscut bine după atîţia ani, nu?
Nici aproapele nu-l cunoşti foarte bine!
- MT: Eu am pretenţia că îl cunosc foarte bine pe Traian Băsescu, dar din partea cealaltă, nu a baricadei, pentru că ar însemna că e o luptă, ci din presă. A participat de-a lungul timpului la cele mai multe emisiuni Marius Tucă Show şi trebuie să-mi arăt surprinderea că s-a schimbat foarte mult, mai ales de cînd e preşedinte. E doar o percepţie a mea?
Există totuşi o atitudine în care preşedintele e consecvent. Modul în care a discutat întotdeauna cu presa este unul mai direct, mai contondent. Nu putem spune că pînă în 2000 nu a avut replici care să deranjeze. De ce-mi pare rău este că preşedintele confirmă regula aceea că atunci cînd ajungi la putere îţi schimbi atitudinea faţă de presă. Cînd eşti în opoziţie, eşti mult mai răbdător, mai disponibil...
- MT: Te contrazic: el a fost mereu la putere. Fie din postura de ministru, de primar – chiar dacă avea un consiliu ostil.
Trebuie să recunoşti că atunci cînd a fost primar nu i-a fost simplu. Era în opoziţie.
- MT: Şi reciproca e valabilă: el şi cînd se află la putere, se află în opoziţie. Are reacţii, are atitudinea unui om care se află în opoziţie. Cînd era ministrul Transporturilor, în Guvernul Ciorbea, avea atitudinea unuia din opoziţie. Cînd a fost primar, era tot în opoziţie. Şi acum, ca preşedinte, are aceeaşi atitudine de opoziţie, faţă de guvern, faţă de presă...
O lecţie pe care indirect mi-a oferit-o Traian Băsescu este să fii loial nu unei persoane, ci unui proiect. Probabil că Traian Băsescu era loial unor proiecte şi mai puţin persoanelor.
- MT: Nu, asta este structura lui! Şi aş risca să o cataloghez, dar eticheta ar fi foarte dură. Să spunem că are structura unui om care se foloseşte de oameni şi, după ce i-a folosit, îi abandonează, îi aruncă. Este adevărat?
Nu aş vrea să comentez.
- MT: Bine. Sentimentul acesta este şi la Traian Băsescu şi la alţii.
Pe de altă parte, trebuie să recunoşti că Traian Băsescu reuşeşte cel mai bine să vă schimbe agenda. Sunt foarte puţini politicieni care reuşesc să schimbe agenda presei, să impună un subiect şi toată presa să se ocupe de acel subiect. Să luăm declaraţiile recente ale preşedintelui. Pe de o parte i se reproşează un ton pătimaş, isteric, coleric, dar mie mi se pare că presa a reacţionat în aceeaşi notă.
- MT: E adevărat, dar era vorba chiar despre presă în provocarea pe care a lansat-o Traian Băsescu.
Ceea ce mie mi se pare grav şi ceea ce trebuie lămurit e ideea de tonomate în euro, adică ziaristul face lucrurile acestea nu pentru că el crede în ceea ce scrie, ci pentru că e plătit. E mai puţin important dacă preşedintele a fost spontan sau nu, dacă discursul a fost scris sau nu, de către cine...
Paranoia puterii
- MT: Aici ne poţi da tu verdictul: a fost scris discursul, a fost premeditată conferinţa de la aeroport?
Depinde ce înţelegi prin premeditat. Traian Băsescu, dacă doreşte, îşi poate controla reacţiile. Nu-mi dau seama dacă articolul vostru, din Jurnalul Naţional, a fost citit de dimineaţă sau în drum spre casă, dar, în general, Traian Băsescu atunci cînd are opinii, îi aparţin. Le poate retuşa în urma unor discuţii.
- MT: De cîte ori l-ai întors din drum?
Sună ca o laudă acum, dar cred că am reuşit de cîteva ori.
- MT: Dacă nu spui tu, spun eu, pentru că ştiu ce sfaturi îi dădeai înainte de emisiune sau în pauzele publicitare.
- Oana Stancu: Acum l-ai fi oprit să facă declaraţia asta?
Cred că da.
Nu cred că era contextul potrivit. Venea de la Bruxelles şi nu era momentul să abordeze o temă destul de personală pînă la urmă. Trebuie să recunosc că aici mereu am avut divergenţe, nu doar cu preşedintele, ci şi cu alţi colegi, în ce priveşte modul în care spui anumite lucruri.
- MT: De ce crezi că s-a schimbat Traian Băsescu după ce a ajuns la putere?
Din păcate, nu este vorba numai despre Traian Băsescu.
Dacă era vorba doar despre Traian Băsescu, am fi spus că el este un caz, un accident. Ion Iliescu a avut şi el ieşirile lui...
- MT: Adrian Năstase la fel...
Puterea este un afrodiziac. Trebuie să ai un echilibru interior foarte puternic, foarte stabil ca să nu aluneci în această zonă – îmi pare rău că trebuie s-o spun – a paranoiei.
- OS: Preşedintele are acest echilibru?
Asta rămîne să o judecăm cu toţii.
- OS: Ţie ţi se pare că de la un an la altul se schimbă în mod evident? În ultimul an, din afara Cotroceniului, poate vezi altfel lucrurile...
Eu regăsesc tonuri personale în atitudinile pe care le are. Senzaţia mea este că îşi consumă energia în lucruri mărunte, cotidiene. Obiectivul e unul imediat.
- MT: O să fiu direct: de cînd nu mai eşti tu la Cotroceni – şi îmi pare rău că trebuie să spun asta fiind tu obiectul interviului – nu doar că nu mai e nimeni care să îi spună "Nu trebuie să faceţi asta", dar oamenii de la Cotroceni îi spun "Da, foarte bine, daţi-i drumu’!". Cum comentezi asta?
Mă gîndeam acum că în perioada în care eram eu, avea acel obicei de a intra prin telefon în emisiuni, lucru cu care eu nu eram de acord. Acum, dacă mă întrebaţi pe mine între a intra prin telefon şi a-ţi explica poziţia şi a avea tipul acesta de conferinţă, aproape tind să cred că era mai bine să intri prin telefon. Traian Băsescu e un om cu un instinct politic puternic. Uite, în cazul Elenei Băsescu, pot să înţeleg partea legată de relaţia tată-fiică, pot să înţeleg că nu este deloc uşor să îţi vezi copilul pe prima pagină şi în nici un caz într-un context pozitiv. Pe de altă parte, Traian Băsescu nu este genul de om care să ceară compasiune în politică. E genul care le spunea colegilor de partid "Mergeţi pe stradă, lîngă un stîlp şi vedeţi la cine se uită mai repede omul: la voi sau la stîlp?". De această dată a adus ideea de timiditate, de copil, e ceva care nu se leagă...
- MT: Adriana, eu nu caut să te flatez. Eu cînd mă gîndesc la tine, mă gîndesc la un profesionist pursînge, un specialist în comunicare şi imagine. Traian Băsescu a avut în mînă un atu foarte important numit Adriana Săftoiu. Să te întreb altfel: de ce crezi că într-un răstimp atît de scurt Traian Băsescu a schimbat toţi consilierii?
Trebuie să îţi spun că nici măcar eu, cînd am preluat funcţia de consilier, nu am bănuit ce presiune şi responsabilitate implică. Pe de altă parte, cu siguranţă fiecare a avut şi un motiv personal de a pleca. Eu, de exemplu, cînd în perioada asta de un an am vorbit de modelul "tătucu’", m-am trezit că erau oameni care acuzau "Trădare! Trădare! L-a criticat pe Traian Băsescu", chiar dacă eu nu am pronunţat nici un nume. Nu înţeleg de ce aceia care mă acuzau pe mine de trădare se gîndeau exact la Traian Băsescu. Poate vorbeam despre Ion Iliescu. Am auzit invocîndu-se ideea de loialitate. Trebuie să mărturisesc că eu am fost loială proiectului Alianţei, cu care m-au convins în 2004. Cu cît a trecut timpul, şi prin ceea ce a făcut echipa PNL şi cu ceea ce a făcut echipa PDL, am avut senzaţia că ne înde-părtăm foarte tare de acel proiect.
Obsesia Udrea
Poate că e mai bine să-l întrebi chiar pe Andrei Pleşu.
Fiecare răspunde pentru el.
- MT: Ok, hai să îţi dau un exemplu unde poţi răspunde tu şi ca profesionist şi ca soţie. Claudiu?
Am mai spus asta: eu am aflat că şi-a dat demisia după ce şi-a dat-o. M-a sunat directorul SIE de atunci şi mi-a spus "Vezi că mi-am dat demisia şi va trebui să faci un comunicat". Trebuie să îţi mărturisesc că am stat cu telefonul în mînă, am spus "În regulă", l-am sunat pe preşedinte şi l-am întrebat dacă formula aceea standard cu "Directorul SIE şi-a înaintat demisia, act unilateral...", este valabilă.
- MT: Asta e partea profesională. Şi-n sufletul tău?
Greu, dar asta e!
Nu am mers foarte mult mai departe.
- MT: A fost un capitol important din demisia ta ceea ce s-a întîmplat cu Claudiu?
A fost un context bun. Pe care l-am folosit.
- MT: Din cîte ştiu, şi ştiu, la un moment dat chiar Traian Băsescu îşi dorea să pleci.
Probabil că da. Probabil că amîndoi ne-am schimbat suficient de mult.
- MT: Sînt caracteristile aceleiaşi structuri care nu mai suportă la un moment dat să fie criticată nici măcar de cei mai apropiaţi oameni. Am cunoscut destui care se manifestă în felul acesta.
Nu aş pune accentul pe "nu mai vrea să fie contrazis". Cred că eu nu mă mai recunoşteam nici în stilul de lucru, nici în obiectivele... Totul se schimba. Faţă de cum am început în 2004 şi unde eram în 2007, totul părea alt cadru. Eu nu mai eram în acel cadru. Nu mă mai simţeam nici familiară, nici solidară.
- OS: Plecarea ta pare o cedare, văzînd cum arată puterea din interior, nu ai mai vrut să ai de-a face cu ea.
Da.
Da. Mi-e teamă că nimeni nu e pregătit să suporte adevărurile. În momentul de faţă avem nevoie să credem în nişte mituri, să credem că Traian Băsescu e cel mai rău şi că de la el vine tot răul pămîntului sau să credem că este cel mai bun şi este o victimă a răului universal. Lucrurile nu stau aşa. Sunt nuanţe, e o cale de mijloc. Clasa politică se va schimba doar cu generaţia care nu are încă drept de vot. Va veni o generaţie care nu va mai avea chef de gargară, care nu îşi va mai pierde timpul în faţa televizorului văzînd conferinţe de presă în prime-time, talk-show-uri lungi... Gândeşte-te că, după 18 ani, noi alegem aceiaşi oameni care au avut 18 ani la dispoziţie ca să ne arate ce pot face. Iar ce pot face ei cel mai mult e această veşnică gargară, veşnică motivare a neputinţei prin faptul că au adversari politici.
- MT: Mă întorc unde v-am lăsat. În ce măsură s-a schimbat Traian Băsescu o dată ce Elena Udrea a intrat în viaţa politică a lui Traian Băsescu?
Din Elena Udrea s-a făcut o mare temă şi nu despre Elena Udrea e vorba, ci despre un sistem. Emil Constantinescu spunea "M-a învins sistemul" şi a înţeles să fie în defensivă. Alţii poate nu vor recunoaşte că i-a învins sistemul şi sunt în ofensivă.
- OS: Adică în spatele Elenei Udrea e un sistem?
Dar nu vorbeam de Elena Udrea. Deja, vorba ei, aveţi o obsesie cu Elena Udrea.
Nu e vorba de Elena Udrea, nu e vorba doar de o persoană.
- MT: Spune-mi, e folclor sau realitate: Elena Udrea era în anticamera prezidenţială şi nu mai lăsa pe nimeni să intre?
Folclor.
E folclor. Acum nu ştiu care e sursa ta...
- MT: Trec la un alt capitol, relaţia cu jurnaliştii. Cît ai fost tu acolo, Traian Băsescu avea o relaţie – direct sau indirect – cu şefii de ziare, cu oamenii importanţi din presă. Suna de sărbători, de ziua de naştere, se mai consulta din cînd în cînd...
Poate că mai sună şi acum, dar nu pe tine. Aici nu trebuie să îmi arog nişte merite mai mari decît am. Consilierul pe probleme de politică externă la fel îi sugerează preşedintelui pe cine să sune, unde să transmită telegrame...
- MT: Eu ştiu foarte bine ce relaţie avea, inclusiv cu mine. Obişnuia să spună cînd te suna – iar mie mi se părea deplasat – "Să ştii că te-am sunat numai pe tine şi încă doi-trei ziarişti să vă spun la mulţi ani". Adică încerca să te bage într-o companie selectă şi depindea de personalitatea fiecăruia dacă se simţea flatat sau nu. Dar ştiu că lucrurile astea se întâmplau datorită ţie şi că de fiecare dată când apărea o situaţie încordată, încercai să o rezolvi.
Eu am pledat pe lîngă preşedinte pentru o relaţie cel puţin neutră. Nu i-am cerut să fie prietenos, dar nici nu am putut să-l încurajez în reacţii agresive. Mă gîndeam acum că şi-n America există acele reality show-uri, iar Bush nu are nici o zi în care să nu fie caricaturizat. Totuşi, a existat vreo declaraţie de pe peluză, vreo atitudine legată de ele?
- OS: Tu cum îţi explici reacţia preşedintelui faţă de serialul lui Florin Călinescu? E firesc să te deranjeze un serial?
Această expunere a preşedintelui eu nu cred că face bine nimănui. Cred că ţara asta are suficiente probleme încât să nu ducem războiul până într-acolo încât să vorbim despre "defunctul" Călinescu. Trebuie să recunoaşteţi că atîta isterie în discursul public nu a mai existat niciodată.
- MT: Crezi că e încurajat de consilierii săi în ieşirile astea?
În asemenea relaţii consilier-preşedinte, uneori şi tăcerea te poate încuraja.
- OS: Adică actualii lui consilieri tac?
Nu încerca să personalizezi. Pe mine nu mă interesează persoanele, eu vorbesc despre un tip de atitudine care în nici un caz nu avantajează discursul public în
ansamblu. La fel cum nebunia asta de-al defini pe Traian Băsescu răul absolut sau salvatorul absolut e complet greşită.
- OS: Nu asta ţintea întrebarea mea. Ci doar să stabilim dacă reacţia lui a fost una spontană sau planificată împreună cu sfătuitorii săi.
Toţi ştim că Traian Băsescu e o persoană temperamentală şi nu are nici o rezervă să spună ce îl deranjează. Dar în mod evident funcţia de preşedinte implică o anume încorsetare pe care o refuzi sau nu. Problema nu e că Traian Băsescu semnalează nereguli în presă sau că spune că procurorii sau judecătorii sunt supuşi unor presiuni politice. Problema e că aceste lucruri au început să fie golite de conţinut. Atît de des am auzit cuvîntul mafiot încît eu nu mai ştiu dacă mafiotul e jurnalistul care îl înjură pe preşedinte, e un ministru care eventual are o atitudine critică faţă de preşedinte sau mafiotul e de fapt mafiotul.
- OS: E interesant că şi tu foloseşti sintagma "ziaristul care înjură". Articolele de presă critice la adresa preşedintelui asta sunt, înjurături? Cele despre casa din Mihăileanu, de exemplu...
Evident că nu. Pe de altă parte, nu pot fi de acord nici cu tipul acesta de exprimare din partea unui jurnalist "preşedintele e un imbecil".
- MT: Ce crezi despre preşedintele jucător?
Trebuie să fie un preşedinte implicat. Trebuie să ştie să adune la masă oameni care pot să facă lucrurile să meargă înainte şi nu doar pentru a-i critica.... Şi în Italia au existat tensiuni între preşedinte şi premier, se schimbă guvernele după şase-şapte luni. Cu toate acestea, instituţiile merg. Ei, în România, instituţiile sunt contemplative urmărind ca la bursă cine cade, cine se ridică.
- MT: Cum vezi anul 2008 ca an electoral?
Foarte urât! Cred că ce am văzut până acum e doar începutul. Nu vom afla decât neputinţe: "Nu am putut să fac pentru voi ceea ce am promis pentru că nu m-au lăsat ceilalţi. Dacă vom avea un partid unic, vom putea face tot pentru voi".
- MT: Va mai candida pentru un nou mandat Traian Băsescu?
De ce nu?
- MT: Ce fel de răspuns e ăsta? Niciodată nu mi-ai răspuns aşa. Ştim foarte bine că da! Se va găsi un adversar să se bată cu el, pe măsura lui?
Nu ştiu. Ştii care e problema? Dacă vor candida doar ca să-l bată pe Traian Băsescu, eu nu le dau votul. Nu am nevoie de candidaţi care să-l bată pe Traian Băsescu, ci candidaţi care să îmi spună altceva decît despre Traian Băsescu. Despre ei, despre ce pot face ei pentru mine ca cetăţean.
- MT: Crezi că asta dă o şansă în bătălia cu Traian Băsescu, să vii să spui ce poţi face tu?
Da, s-ar putea să nu fie cel mai bun sfat pe care i l-aş da unui candidat pentru că noi, ca cetăţeni, nu empatizăm cu tipul acesta de discurs. Încă suntem un electorat uşor isteric, care aşteaptă discursuri care să emoţioneze, să rămânem holbaţi în faţa televizoarelor, să tremurăm de nervi că uite, ăla nu l-a lăsat să facă şi să dreagă. Judecăm în termeni de răul cel mare şi răul cel mic şi refuzăm să vedem şi altă variantă.
Electorat isteric
- MT: Spune-mi un gen de discurs care ţi-ar plăcea!
M-am săturat de agresivitatea de limbaj, m-am săturat de oamenii care trebuie să-şi populeze discursul cu cuvinte extrem de dure. În mod evident, un discurs bun e un discurs pe care îl pot vizualiza. Dar faptul că noi, ca naţiune, suntem într-un fel atît de agresivi, certăreţi – şi nu în sensul acela vesel, al italienilor, ci pur şi simplu negativ – vine şi din ceea ce se vede de sus în jos.
- MT: Care e soluţia atunci?
Nu sunt foarte optimistă pentru că politicianul e votat de noi. Şi tare mi-e teamă că vom vedea permanent şi permanent tipul acesta de discurs. Iar dacă cineva va risca să practice un discurs pozitiv, înălţător, încurajator şi să mai şi spună "Domnule Tucă, eu nu pot face nimic pentru dumneavoastră! Eu pot să fac ceva pentru dumneavoastră doar împreună cu dumneavoastră", se va trezi că noi suntem obişnuiţi să spunem "Nu de aceea te-am ales. Fă mata!".
- MT: Care e cea mai mare calitate a lui Traian Băsescu?
E om politic. Asta e o calitate. Să ştii că nu sînt mulţi în politică de acest fel, care să fie cu adevărat oameni politici. Ion Iliescu e un om politic, Adrian Năstase. Sunt oameni care nu fac din asta un hobby.
Îl păstrez pentru mine.
- MT: Asta înseamnă că vei avea pentru totodeauna povara asta. Trebuie să te eliberezi de ea!
Nu va fi singurul balast pe care îl duc cu mine.
- MT: Vrei să mai faci vreodată ce ai făcut pînă acum?
Nu. În nici un caz.
- MT: Cum vezi cariera ta profesională de aici înainte?
E extrem de greu. Am renunţat de exemplu – nu eu, firma – să lucrăm cu anumiţi politicieni care nu aveau nici o legătură nici cu interesul public, veneau doar şi-ţi cereau "Învăţaţi-mă cum să fiu agresiv, să fiu în presă". "Dar aveţi vreun proiect". "Dacă trebuie, rezolvăm, dar să fiu în presă".
- MT: Familia a devenit acum mai importantă?
Familia era şi înainte importantă. Diferenţa e că acum am mai mult timp.
- MT: Cum te înţelegi cu Filip, fiul tău? Apropos de generaţii, de relaţia părinte copil... Vezi altfel lumea prin ochii lui? Ce ai învăţat de la el?
Datorită lui Filip sunt mai cumpătată. Încerc să mă pregătesc pentru ideea că toate soacrele sunt rele şi toate fetele nu corespund...
- MT: Deja te gîndeşti la soacră?
Da. Am tot văzut exemple de mame de băieţi care cred că nu există o fată potrivită pentru băiatul lor şi nu aş vrea să cred că al meu e genial şi nu s-a născut femeia pentru el.
- MT: E incredibil! Vorbeşte consilierul din tine. Felul tău de a fi. De a gîndi strategic. Cîţi ani are Filip?
Şapte ani.
- MT: Şi tu de gîndeşti deja la cum vei fi ca soacră?
Încerc să evit să mă construiesc în ideea asta: băiatul meu e genial şi toate fetele sunt nepotrivite pentru el şi pînă la urmă va trebui să suport una care are toate defectele. Încerc să-i văd şi lucrurile bune şi pe cele rele. Cel mai important lucru pe care Filip l-a făcut pentru mine a fost să mă întoarcă la o zonă romantică pe care nu o mai aveam. A trebuit să-i spun lui Claudiu că, într-o zi, când Filip m-a strigat galeş "Preferato, îmi dai o ciocolată?", nici una din declaraţiile de dragoste nu mi-a produs atâta emoţie.
- MT: Pot să-ţi fac şi eu o declaraţie? O descriere... După plecarea de la Cotroceni, te-ai schimbat mult în bine. Eşti mult mai aşezată şi mai cumpătată. Pe de altă parte e în continuare o urmă de suferinţă în tine pentru ce ţi s-a întîmplat în relaţia profesională, cu preşedintele. Nu am făcut acest interviu nici ca să-l atacăm, nici ca să-i luăm apărarea, dar nici nu pot să nu constat suferinţa asta... Care e motivul ei? Neîmplinire? Regret?
Eşec?
- MT: Eşec? Protest? Pierderea unei încrederi?
Nu voi spune un lucru nou. Relaţia cu preşedintele şi cu PD fiind atît de îndelungată, la un moment dat şi eu şi Claudiu ne-am raportat la preşedintele Traian Băsescu ca la o persoană extrem de apropiată. Într-adevăr, au fost lucruri care ne-au surprins, care ne-au marcat ritmul, felul de a fi... Şi astea pînă le interiorizezi, pînă se închid rănile, durează. Încerc să nu devin, să nu mă arăt drept victimă. Pînă la urmă fiecare îşi plăteşte naivităţile.
- MT: Cînd ai stat ultima dată de vorbă cu preşedintele?
În ziua aceea în care tu publicai pe surse demisia mea.
- MT: Fără să fi avut noi doi o înţelegere, aşa cum ai fost acuzată.
Dimpotrivă, cînd m-a sunat Oana pentru o declaraţie oficială, te-am rugat să nu difuzezi ştirea. Preşedintele cred că şi acum e convins că eu ţi-am dat informaţia...
- MT: Dacă te-ai întîlni cu Traian Băsescu azi ce i-ai spune?
Bună ziua, bună ziua!
- MT: Mulţumesc, Adriana Săftoiu!
Şi eu!
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
