Operațiunea „Neptun”: 190 de tone de aur, ascunse la mănăstire

- Jurnalul: Care este, stimate domnule Cristian Păunescu, povestea nefardată a aurului ascuns de România la Tismana în 1944? Care a fost, mai întâi de toate, contextul istoric în care s-a desfășurat Operațiunea „Neptun”?

- Cristian Păunescu: Cred că situația României la începutul anului 1944 era la fel de gravă ca și în decembrie 1916, iar la Banca Națională, după aproape trei decenii de la evacuarea Tezaurului la Moscova, soarta celor 91,5 tone de aur sechestrate de bolșevici era încă o realitate dureroasă. Opinia că cei responsabili de soarta Tezaurului erau acum datori să dovedească mai multă prudență și să ia decizii mai înțelepte decât în 1916-1917 era foarte larg răspândită în societate, ceea ce crea o mare presiune asupra Băncii.

Responsabilități legate de metalul nobil

- Dar, de fapt, cine trebuia să hotărască în privința celor 192 tone de aur, depozitate în sălile de tezaur ale BNR în anul 1944?

- Conducerea Băncii o spune răspicat într-o scrisoare adresată vicepreședintelui Consiliului de miniștri, Mihai Antonescu: „Administrarea și răspunderea pentru buna păstrare a stocului de aur cad în sarcina Băncii Naționale, ea trebuie să ia în această privință toate măsurile de securitate posibile. Dacă însă păstrarea aurului în cuprinsul teritoriului devine nesigură, această nouă situație este un fapt politic, pe care Banca Națională îl poate semnala Guvernului, dar aprecierea sigură și definitivă asupra următoarelor chestiuni aparține numai Guvernului”. În ceea ce privește păstrarea în condiții de maximă securitate a Tezaurului, Banca tocmai făcuse, cu un mare efort financiar și organizatoric, un lucru foarte important.

- Anume?

- În noul Palat BNR din strada Doamnei, finalizase cele două subsoluri (unde erau amenajate sălile de tezaur), demisolul și parțial parterul. La construirea Palatului, care începuse în anul 1940, fuseseră utilizate cele mai noi normative existente în epocă în legătură cu protecția antiseismică, instalațiile electrice și cele de securitate. Mai departe, Banca aștepta inițiativele Guvernului. Evenimentele militare se desfășurau cu rapiditate și toată lumea era de acord că trebuia luată o hotărâre în cel mai scurt timp. Și, totuși, timpul se irosea cu discuții, supoziții și scenarii fără finalitate.

Negocieri cu Elveția și Turcia

- Ca la noi, la nimeni.

- Pot să vă dau câteva exemple în acest sens: demersurile inițiate în octombrie 1943 de Mihai Antonescu prin reprezentantul României la Berna, Vespasian Pella, pentru evacuarea Tezaurului în Elveția, au fost respinse la 25 noiembrie, răspunsul fiind: „Banca Elveției nu primește să facă asemenea operațiuni”. Pe de altă parte, Alexandru Cretzianu, reprezentantul României la Ankara, și Ștefan Băbeanu, administrator al BNR, purtau negocieri cu Banca Centrală a Republicii Turcia, la solicitarea mareșalului Ion Antonescu. Dar Turcia tergiversa transmiterea răspunsului.

- Ne străduiam să înstrăinăm din nou Tezaurul.

- Totodată, discuțiile dintre Guvern și BNR continuau, uneori într-o atmosferă de tensiune maximă. Avem informații despre aceste chestiuni în numeroase documente, dar mă opresc acum asupra scrisorii adresate de prim-viceguvernatorul BNR Ion Lapedatu lui Alexandru Neagu, ministrul Finanțelor, în ianuarie 1944: „Față de desfășurarea evenimentelor militare din Răsărit, am avut onoarea, încă din luna iunie 1943, a vă arăta că suntem preocupați de chestiunea punerii la adăpost a stocului nostru de aur, constând în 21 vagoane, în cifră rotundă, care se află azi în întregime depozitat în localul nostru din București. Am avut onoarea, atunci, și în urmă în mai multe rânduri, a vă arăta atât domniei-voastre, cât și domnului mareșal Antonescu personal, care ar fi, după opinia noastră, diferitele posibilități de punere la adăpost a acestui prețios tezaur, fie în țară, fie în străinătate. Ne permitem a vă ruga din nou să binevoiți a ne comunica deciziune domniilor voastre într-un termen cât mai scurt”.

Februarie 1944: primul plan aprobat

- Și?

- Peste trei săptămâni, în februarie 1944, în locul unui răspuns Banca primește o întrebare. Era de la generalul Ramiro Enescu, sub-șef al Marelui Stat Major General al Armatei, care cerea „relațiuni și sugestii” pentru evacuarea Tezaurului BNR, „socotind oportună o rezolvare imediată a acestei chestiuni”.

- Incredibil!

- În aceste circumstanțe, conducerea Băncii încearcă să miște lucrurile, atât cât îi stătea în puteri, dar mai ales atât cât îi permitea legislația în vigoare și mandatul primit de la Adunarea Generală a Acționarilor. La începutul lui februarie 1944, se aprobă un plan în care erau stabilite locurile de evacuare ale valorilor Băncii: Muzeul numismatic, în tezaurul Sucursalei Craiova, picturile, goblenurile, obiectele de artă și covoarele, în tezaurul Agenției Turnu Severin, arhiva Administrației centrale la vila Băncii din Herculane, unde erau deja depuse arhivele sediilor BNR din Bucovina, Basarabia și Moldova, evacuate din fața tăvălugului rusesc.

Martie 1944: cad obiectivele Alba și Hunedoara 

- Care se rostogolea iute spre vest.

- La începutul lunii martie 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean treceau Bugul, o barieră naturală considerată invincibilă, fiind dublată de o linie puternică de fortificații. În aceste condiții, în așteptarea soluțiilor Guvernului, specialiștii de la BNR căută cu înfrigurare propriile soluții pentru Tezaur. Dar, după intense cercetări pe teren, rezultă că posibilitățile de evacuare erau foarte limitate, niciunul dintre obiectivele vizitate, respectiv galerii miniere din județele Alba și Hunedoara, nefiind corespunzător.

- Ce-a urmat?

- Ajungem la 25 martie, când trupele Frontului 1 Ucrainean, comandate de mareșalul Jukov, se aflau la porțile orașului Cernăuți. În disperare de cauză, BNR informează Consiliul de miniștri că, având în vedere situația militară din ultimele zile, ca măsură imediată de prudență, a luat hotărârea de a transporta stocul de aur la Agenția BNR din Sibiu. Planul de evacuare era întocmit și se aștepta ordinul de începere a operațiunii. Dar atât la Consiliul de miniștri, cât și la Bancă, erau analizate cu înfrigurare posibilele consecințe pentru România ale Operațiunii „Margareta”, care tocmai era declanșată de Hitler. Acesta, nemaifiind sigur de loialitatea amiralului Miklos Horthy, ordonase ocuparea Ungariei pentru a împiedica ieșirea acesteia din Axă.

Hitler și Antonescu, la castelul Klessheim

- Hitler se îndoia și de loialitatea lui Antonescu, nu?

-  Încă din februarie 1943, îi ceruse mareșalului, într-o întâlnire la castelul Klessheim, ca România să înceteze tatonările de pace cu aliații. Iar tatonările nu încetaseră! Așa că, din prudență, pentru a evita aplicarea unui scenariu asemănător și în România, planul este abandonat, considerându-se că „nu este încă oportun transportul aurului la Sibiu”. 

De la sfârșitul lunii martie, toate forțele militare și politice sunt concentrate pe situația frontului, pe negocierile privind desprinderea României din Reich și încheierea armistițiului. În ceea ce privește Tezaurul, Mareșalul Antonescu considera că trebuie așteptat răspunsul Turciei, răspuns care întârzia să apară!

- Ce tensiune trebuie să fi fost!

- Așadar, concluzionând, iată care a fost contextul istoric al Operațiunii „Neptun”: rușii invadaseră teritoriul național, Germania pierdea războiul și își ocupa cu brutalitate propriii aliați, bombardierele „Fortărețe zburătoare” și „Liberator”, ale aviației anglo-americane, aruncau peste București circa 860 tone de bombe, unele chiar aproape de Palatul Doamnei al BNR, unde era depozitat Tezaurul. La 27 aprilie, ajungea la București verdictul Turciei: „Guvernul turc nu este în măsură de a da un răspuns favorabil în chestiunea depozitării stocului de aur, proprietatea BNR”. În acest timp, Guvernul și opoziția încercau, fiecare în felul său, să salveze ce se mai putea din România, iar Banca Națională nu avea guvernator, deoarece Alexandru Ottulescu, grav bolnav, nu era prezent la Bancă de mai mult timp.

Propunere de dispersare a Tezaurului: Sibiu, Sinaia, Craiova, București

- Dar despre ce cantitate de aur este vorba exact și cine a decis ca Tezaurul BNR să fie ascuns, sub masca renovării celei mai vechi mănăstiri din Țara Românească, la Tismana? Cum a ajuns aurul în Gorj și unde exact a fost depozitat?

- În aprilie, a fost numit noul guvernatorul BNR, în persoana lui Constantin Angelescu, care mai fusese la conducerea Băncii în perioada 1931-1934. Imediat după instalare, el a transmis guvernanților mesaje de maximă îngrijorare și propunerea ca stocul de aur să fie dispersat în mai multe locuri, la agenții ale Băncii de peste Carpați ori, eventual, din Oltenia. Pentru că nu primește răspuns, revine și solicită Guvernului aprobarea pentru dispersarea Tezaurului în patru localități diferite: Sibiu, Sinaia, Craiova, București.

- Așa…

- Din nou, nu primește răspuns, dar la sfârșitul lunii mai Banca vine cu o nouă propunere: evacuarea Tezaurului la Tismana.

Detașamentul „Neptun” la Tismana

- Pe care Ion Antonescu o validează!

- A fost o propunere curajoasă și inedită a conducerii Băncii Naționale, un risc asumat, susținut de Guvernul României. De data aceasta, evenimentele s-au desfășurat cu rapiditate. La 30 mai, administratorii BNR Costin Stoicescu și Mihail Lăzeanu, precum și arhitectul Radu Dudescu s-au deplasat la Tismana, unde a fost stabilit ca prim spațiu de depozitare o pivniță din cadrul complexului mănăstiresc și au fost dispuse lucrările de amenajare necesare. La 7 iunie, Consiliul a aprobat „mutarea parțială sau totală” a Tezaurului Băncii din București și depozitarea acestuia, în caz de nevoie, la Mănăstirea Tismana.

- În sfârșit!

- S-a mai aprobat: executarea de urgență a amenajărilor necesare la Mănăstire, cu toate lucrările care să dea siguranță deplină depozitării Tezaurului, montarea grilelor și a unei uși de tezaur la pivniță, repararea și completarea încăperilor Mănăstirii în vederea organizării birourilor funcționarilor care însoțeau Tezaurul, solicitarea sprijinului Marelui Stat Major pentru rechiziționarea unor case din Tismana, necesare cazării funcționarilor și militarilor din Detașamentul „Neptun”, construirea garajelor pentru automobilele BNR repartizate acolo, amenajarea încăperilor pentru garda militară, instalarea telefonului la Mănăstire și multe altele.

Scenariu (cu intrigă reală) la mănăstire 

- Ce vânzoleală! N-a atras atenția toată această agitație? 

- În vederea camuflării lucrărilor la pivnița care urma să fie transformată în sală de tezaur, Consiliul general al BNR a aprobat fonduri pentru lucrări de reparații la clădirea Mănăstirii, care fusese afectată de un incendiu devastator în 1942. O echipă numeroasă din București, circa 40 de persoane, s-a deplasat în Gorj și imediat au început lucrările. Mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu, a făcut publice binecuvântarea și mulțumirile sale, transmise guvernatorului BNR, pentru lucrările de reparații, iar la 22 iunie Comisia Monumentelor Istorice a adresat, de asemenea, mulțumiri Băncii „pentru lăudabila inițiativă de a reface chiliile distruse de incendiu la Mănăstirea Tismana”. Așadar, scenariul funcționa, devenea credibil, dar trebuie spus și că, în adevăr, Banca a reparat, în perioada 1944-1947, tot ceea ce fusese incendiat la Mănăstire și mult mai mult decât atât.

Tone de aur cărate cu duba pe ruta București-Tismana

- Cu atât mai bine.

- Peste mai puțin de o lună, la 4 iulie, guvernatorul Angelescu a fost în măsură să informeze Consiliul de Miniștri că: lucrările de la Tismana s-au finalizat, iar Marele Stat Major a fixat garda necesară, care a și primit ordin să ocupe localitatea. La 8 iulie, Mihai Antonescu a transmis verbal la BNR acordul pentru evacuarea aurului la Tismana. Acordul scris al Guvernului a ajuns la Bancă la 11 iulie, dar, între timp, la 8 iulie, primul transport plecase deja. Transportul aurului a durat 15 zile, timp în care au fost folosite câte 5 dube pe zi, care au făcut, în total, circa 75 de curse între București și Tismana. Totalul stocului de aur al BNR evacuat la Tismana a fost de 190 de tone de aur. La acesta s-au adăugat 2,73 de tone de aur polonez. Tot acest aur, 192,73 de tone, era depozitat în 4.086 de casete speciale de transport.

Tavanul pivniței-seif s-a surpat în două luni

- Fascinant! Dar Tezaurul a rămas în pivnița mănăstirii mai puțin de două luni, apoi a fost mutat în peșteră, de ce?

- Deoarece în luna august depozitul a început să-și arate fragilitatea. Niște banale lucrări de reparații executate într-un spațiu situat deasupra pivniței au produs o spărtură în tavanul acesteia, chiar în zona unde era depozitat aurul. A fost chemat Romulus Roman, pentru verificarea sigiliilor și a stării Tezaurului, iar reparațiile au început în prezența acestuia și a arhitectului Alexandru Antonescu. În acest fel, ajungem în ziua de 23 august 1944 când Ion Antonescu și Mihai Antonescu, împreună cu susținătorii și colaboratorii lor, sunt arestați. Situația României devine tot mai dramatică.

- Din păcate…

- Armata roșie se apropia de București, în calitate de aliat, dar cu un comportament de cuceritor, în timp ce, la cererea lui Hitler, armata germană, în retragere, trecea la acțiuni de distrugere, prădare și pedepsire. Stocul de aur depozitat în pivnița Mănăstirii nu era în siguranță, iar responsabilitatea Băncii Naționale față de soarta acestei averi naționale era mai mare ca niciodată.

Comoara din fundul peșterii

- Ce decizie s-a luat?

- Soluția Băncii pentru punerea la adăpost a Tezaurului a fost depozitarea acestuia în peștera de lângă Mănăstire. La 6 septembrie, Romulus Roman a primit din partea conducerii BNR misiunea de a muta aurul în peșteră, iar la 9 septembrie el a semnat, împreună cu colonelul inginer Eugen Georgescu și cu căpitanul Ion Tofan, ca delegați ai Ministerului de Finanțe, un proces-verbal din care aflăm că depozitarea aurului urma să se facă „în fundul peșterii de lângă mănăstire”, unde în cazul unui pericol iminent „spațiul din fața depozitului să fie închis, prăbușindu-se cerul grotei, prin minare, pe o lungime cât mai mare”, pentru formarea unui obstacol natural, imposibil de trecut.

- Erau prevăzute scenariile cele mai negre!

- Evident! De asemenea, din acest document aflăm că peștera cuprindea „o intrare în șicană, de circa 17 m lungime și o grotă de 18 m lungime”, cu o înălțime variabilă între 1,50 și 6 metri. Prin peșteră se scurgea spre ieșire „un mic pârâu cu debit variabil, dar de oarecare importanță”. În grotă erau infiltrații de apă și două guri în formă de coșuri prin care se scurgea în interior pământ. Deasupra peșterii muntele avea circa 100 de metri înălțime.

Un pârâu șerpuia pe sub casetele cu lingouri

- Ce lucrări au fost necesare pentru pregătirea grotei în vederea depozitării Tezaurului?

- În primul rând, trebuie să știți că toți cei implicați acolo erau conștienți de faptul că executarea operațiunii, în special mutarea aurului, era foarte riscantă. Nu se puteau face lucrări de mare amploare și, totodată, să se păstreze secretul Operațiunii. Ca urmare, s-a făcut un minimum de amenajări în grotă: a fost degajat și lărgit spațiul interior, s-a executat un zid de protecție spre fundul grotei, au fost astupate cu dopuri de zidărie cele două „coșuri” din interiorul grotei, pe porțiunea intrării în șicană a fost închisă grota cu un zid de beton, s-a făcut o platformă de lemn pe care să se așeze casetele cu aur și pe sub care să se scurgă apa din infiltrații către pârâul cu acces în exterior.

- „Inginerii” pe sponci!

- Deși mulți dintre cei implicați afirmau că acel spațiu este „nepractic” și că „nu prezintă siguranța dorită”, aurul a fost mutat acolo pentru că nu exista o soluție mai bună. Ori, poate, și-au spus și ei, precum Voltaire, că dușmanul unui lucru bun este un lucru și mai bun!

120 de soldați au mutat aurul în trei zile

- Cine a cărat tonele de aur?

- Mutarea a durat trei zile, între 14 și 16 septembrie 1944, cu 120 de soldați din garda cantonată la Mănăstire, care au lucrat cu schimbul „de dimineață până seara, fără întrerupere”. La 16 septembrie, intrarea în peșteră a fost închisă cu un zid de un metru grosime. Acțiunea a fost coordonată de Virgil Netta, membru al Consiliului general al Băncii, și de Romulus Roman, casierul central al BNR, acesta fiind, de fapt, capul limpede al întregii Operațiuni „Neptun”, pe toată perioada de desfășurare, 1944-1947.

Misiune specială a armatei române

- Dar Guvernul ce făcea în acest timp?

- În primul rând, așa cum am mai menționat, la Tismana au fost prezenți reprezentanți ai Ministrului de Finanțe. De asemenea, la Guvern se căutau și alte soluții pentru protejarea Tezaurului. Din Minuta ședinței conducerii BNR din 5 septembrie aflăm că s-a luat act de dispoziția generalului Constantin Sănătescu ca, pentru paza și siguranța Tezaurului de la Tismana, să acționeze un corp puternic de armată, pus sub comanda unui general. Ca urmare, la 12 septembrie 1944, generalul de brigadă Titus Gârbea a fost numit comandant al Corpului IV Artilerie, cantonat în Oltenia de Nord, având misiunea specială de a asigura paza militară a Tezaurului Băncii Naționale și a celorlalte valori naționale evacuate în zona Gorjului. Și, tot la 12 septembrie, pentru a suplimenta paza în timpul mutării Tezaurului din grotă în peșteră, au fost trimiși de la Târgu Jiu la Tismana 280 de soldați, subofițeri și ofițeri.

Detașamentul de formare a schiorilor de munte

- O mică oaste.

- De fapt, imediat după ce s-a luat decizia evacuării Tezaurului, Marele Stat Major organizase pentru pază la Tismana un detașament, Detașamentul „Neptun”, format din 123 de militari, primul comandant fiind căpitanul Ștefan Dohoneanu. Soldații erau încartiruiți în spațiile rechiziționate de la sătenii din Tismana și în cele de la Mănăstire, iar pentru subofițeri și ofițeri Banca a închiriat mai multe imobile. Tot Banca a suplimentat solda militarilor, plătind o diurnă de 366.240 lei, numai în perioada 7-22 iulie 1944. După 23 August 1944, Detașamentul „Neptun” și-a mărit efectivele la trei companii și aproape 400 de oameni. În cadrul măsurilor luate pentru păstrarea secretului în legătură cu misiunea detașamentului, denumirea acestuia, „Neptun”, a fost schimbată, în martie 1945, în aceea de Detașamentul pentru cursul de formare a schiorilor de munte, iar apoi în Compania de Gardă Financiară.

- Ce acoperire! Greu de crezut că nu băteau la ochi atâtea efective militare strânse la Tismana...

- În 1945, comanda Detașamentului a fost încredințată căpitanului Victor Căpățână, din Corpul Grănicerilor, un ofițer distins, muncitor, bun organizator și energic. Acesta primise sarcina ca nimeni, sub niciun motiv, să nu se apropie de peșteră, vizitatorii insistenți să fie informați că există pericolul surpării stâncilor în zona intrării în peșteră, iar ostașii să fie instruiți să răspundă conform consemnului: paza este pentru documentele de la Arhivele Statului, fără nicio referire la aur. După 1946, întreținerea și dotarea Detașamentului au fost lăsate aproape exclusiv în seama BNR. Efectivele au fost constant reduse, până în stadiul în care se punea în pericol asigurarea pazei Tezaurului.

Iată care a fost contextul istoric al Operațiunii „Neptun”: rușii invadaseră teritoriul național, Germania pierdea războiul și își ocupa cu brutalitate propriii aliați, iar americanii bombardau Bucureștiul”, Cristian Păunescu, consilier BNR

La 30 mai 1944, administratorii BNR Costin Stoicescu și Mihail Lăzeanu, precum și arhitectul Radu Dudescu s-au deplasat la Tismana, unde a fost stabilit ca prim spațiu de depozitare a aurului o pivniță din cadrul complexului mănăstiresc”, Cristian Păunescu, istoric

La 8 iulie 1944, Mihai Antonescu a transmis verbal la BNR acordul pentru evacuarea aurului la Tismana”, Cristian Păunescu, cercetător

15 zile a durat transportul aurului de la București la Tismana

5 dube au fost utilizate pentru evacuarea Tezaurului României; acestea au făcut, în total, 75 de curse pe ruta București-Tismana

190 de tone aur au fost ascunse la Tismana. La acesta s-au adăugat 2,73 de tone de aur din tezaurul Poloniei, încredințat spre păstrare României

4.086 de casete speciale de transport au fost folosite pentru a depozita totalitatea aurului: 192,73 tone

Armata roșie se apropia de București, în calitate de aliat, dar cu un comportament de cuceritor, în timp ce, la cererea lui Hitler, armata germană, în retragere, trecea la acțiuni de distrugere, prădare și pedepsire”, Cristian Păunescu, consilier BNR

S-a făcut o platformă de lemn pe care să se așeze casetele cu aur și pe sub care să se scurgă apa din infiltrații către pârâul cu acces în exterior”, Cristian Păunescu, istoric

Deși mulți dintre cei implicați afirmau că acel spațiu este «nepractic» și că «nu prezintă siguranța dorită», aurul a fost mutat acolo pentru că nu exista o soluție mai bună”, Cristian Păunescu, consilier BNR

Imediat după ce s-a luat decizia evacuării Tezaurului, Marele Stat Major a organizat  pentru pază la Tismana un detașament, Detașamentul „Neptun”, format din 123 de militari”,  Cristian Păunescu, istoric

››› Vezi galeria foto ‹‹‹