L-am prins pe Doru Stanculescu preocupat sa-si repare pancarta pe care a avut-o in Piata. Se pregatea sa-si reia locul in strada, alaturi de protestatari. Am vazut ca in piept ii rasarise tricolorul. L-am intrebat daca-l poarta tot timpul. Mi-a raspuns ca il are la vedere zilele acestea doar pentru a arata ca ceea ce face este pentru tot neamul lui. 'Si, crede-ma, nu sunt demagogul lui Caragiale. Ma doare faptul ca are atata dreptate. Si acum este viu...'
Doru Stanculescu, in decembrie 1989, a fost batut la Militia Capitalei: 'De la poarta pana la intrarea in cladire, erau doua siruri de militieni. Le ziceau «pianul». Cei care te bagau pe poarta iti dadeau un branci si apoi militienii din sir dadeau cu ce apucau. Dadeau in sensul de mers...'. In ianuarie 2012, in urma 'intalnirii' cu jandarmii, Doru Stanculescu s-a ales cu o coasta rupta. Se va judeca pentru daune morale.
• Jurnalul National: Cu cine credeti ca tin ninsorile si frigul aprig? Cu protestatarii sau cu guvernantii?
Doru Stanculescu: Eu sper ca zapada tine cu agricultura. Din luna iulie am tinut-o intr-o seceta. Protestatarii nu se vor opri, asta-i sigur! Iar guvernantii, nici ei nu se vor opri. Nu le pasa. Ei poate spera ca in felul asta scapa de proteste. Protestatarii s-au mai imputinat din cauza frigului, dar peste cateva zile se inmoaie iar... Vorba cantecului, 'De ce n-o ai ca-n prima zi...?!/ Daca e tare, e sarbatoare...'.
• Frigul se inmoaie, dar frica?
Ei, da! Guvernantilor le este frica! Cu aceste iesiri in strada am obtinut bucuria de a ne redescoperi mandria si demnitatea. Ne-am dat seama ca inca suntem vii. Am iesit din coma. Iesitul in strada ne-a demonstrat ca ne aflam in putere si ca nu stam doar sa primim. Mai dam si noi. Iar guvernantii au intrat in panica, fiindca nu se asteptau sa se mai miste cineva. Asa a patit si Ceausescu, a ramas in lumea lui... Basescu e viclean, e ala cu 'intoarce portofelu’'. Il intrebi de una si el vorbeste de alta. Ii ceri sa-si dea demisia, iar el zice ca este comandantul vaporului. Dar Romania nu este vaporul lui!
• Presedintele nu poate parasi tara in moment de criza...
Ba da, daca e incapabil. El este doar hamesit dupa putere! El vrea sa tina fraiele si sa dea ordine. Basescu n-a fost niciodata presedintele romanilor si nici primarul Capitalei.
• Dar ce-a fost?
A fost totdeauna in capul unei trebi din care sa profite, impreuna cu gasca lui. Singur nu poate sa traga toate haturile. Atunci mai arunca cate un oscior, precum cainilor care alearga la sanie.
'Vreun stramos de-al lui Basescu se basea pe pamantul lui'
• Ati facut inchisoare in ’89, iar acum ati fost bagat in duba. Sunteti cand golan, cand ciumpalac...
Da, am facut inchisoare pe 21 si 22 decembrie. 18 ore am stat la Jilava. S-a strigat 'Libertate!' si in ’89, si acum, dar ceea ce se intampla astazi nu se poate numi a doua revolutie. Fiindca aceste miscari nu vor schimba sistemul social. Vom ramane tot in democratie. In 1989 ne-am lepadat de comunism. Iar acum e o revolta si o afirmare de demnitate nationala. Nu suntem chiar tagma jefuitorilor, vorba lui Tudor Vladimirescu.
• Da, patria e norodul...
Si norodul a rabdat ce-a rabdat, dar acum nu se mai poate! Mai ales cand nesimtirea si aroganta celor care pretind ca ne servesc si, de fapt, ei ne exploateaza, au ajuns la cote maxime. Sper sa avem alegeri anticipate pana in luna mai, daca nu chiar in luna martie, asa cum isi doresc multi romani. Iar bani pentru anticipate se gasesc. Sa se ia de la Udrea, de la Cocos, sa se ia de la astia care-au furat. Inclusiv de la Basescu. Unde-i flota? De asta se agata de functie. Dosarul exista si il asteapta! A fost el, Ceausescu, care parea vesnic, lucrat de securisti, d-apai taratura asta, viermele asta?
• Il alintati Basescu...
Nu-l alint, asa il cheama. Nu e Basescu, fiindca romanul nu zice basina. Zice basina.
• Are nume de presedinte. Se termina in 'escu'!
Da, intr-adevar l-am avut pe Ceausescu, pe Constantinescu. Insa 'escu' este particula nobiliara la romani. In sensul de stapan al lui si al pamantului lui. In Moldova era 'ot'. Sau la francezi 'de la', la austrieci 'von' etc... O fi fost vreun stramos de-al lui Basescu care sa basea pe pamantul lui si a preluat particula nobiliara... S-au intors valorile cu bucile-n sus! Insa valorile adevarate exista! Se conserva. Exista arhive, exista memorie colectiva, chiar daca uneori este lovita de Alzheimer. In ultimii 70 de ani am pus cultura la colt. De cand au venit, comunistii au ras toata intelectualitatea, au trimis-o la canal. Acum e alta cultura, cea a banului. Atat. Suntem in mijlocul unei mlastini. E adevarat ca in mlastini se fac orezariile... 'Mai avem, mai avem scurta vreme de dus/ Pe constiinta povara acestui apus', vorba poetului (n.r. – Adrian Paunescu).
• Veti continua sa iesiti in piata?
Da, pana cand va fi ceva decisiv, hotarator! Nu puteam sa ne trezim si noi prin luna septembrie? Aveam un Revelion mai placut...
• Mai credeti in steaua neamului?
Intotdeauna am crezut. Voi crede cat voi trai. Asa cum cred in echipa Steaua, chiar si atunci cand pierde si ma face de rusine. Eu tot cred in ea. Asa cum cred si in Dumnezeu. De Dumnezeu nu mi-e teama. De ce sa-mi fie?
• Pentru ca este Atotputernic...?
Si Basescu este atotputernic acum, dar nu mi-e frica de el. Asta nu inseamna ca pe Basescu il iubesc. Doar pe Dumnezeu.
• Dumnezeu este iubire
Da, si de aceea nu am de ce sa-mi fie frica de El. In schimb, lui Basescu i s-a facut frica. Ce-i asta, 'interventia cu romanii'? Ce limba e asta? Interventia la zapada, la ce? Daca venea si el cu o lopata sa dea zapada poate ar mai fi recastigat unul sau doi dobitoci sau dobitoace pe langa el...
'Sper sa nu mai votam ca prostii'
• Am redescoperit drapelul. Protestatarii au facut drapelul si din baloane...
Da, arboram drapelul atunci cand avem cu ce sa ne mandrim. Insa eu cred ca ar trebui sa ridicam drapelul, tocmai ca sa avem motiv de bucurie. Ne-am unit.
• In numar mic...
Nu e numar mic. E mic doar in strada. 99% dintre romani gandesc la fel si le palpita inima cand ne vad in strada pe noi, conationalii lor. Eu, care ies in strada, reprezint mai multi romani. Si tot asa...
• Constantin Tanase spunea in urma cu sapte decenii ca 'Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!/ E sloganul cunoscut;/ Iarasi am votat ca prostii,/ Si cu asta ce-am facut?'
Eu sper sa nu mai votam ca prostii. Imi este teama totusi ca, fiind satuli de atatea minciuni, oamenii nu vor veni la vot. Acum, daca tot am demonstrat ca ne pasa, sa iesim si la vot!
• Aveti cantece patriotice inca din vremea cand nu era la moda sa fii patriot. Veti face vreun cantec despre ceea ce s-a intamplat in Romania recenta?
Nu stiu. Nu imi impun. Daca imi vine, atunci o voi face. Am fost educat in spiritul dragostei de tara. E dureros ca astazi nu mai exista o asemenea educatie. Ma uit la americani, cand incep orele la scoala primara, mai intai se canta imnul.
La noi?! Nici presedintele nu stie macar primele doua strofe! Stie doar sa minta asa cum respira si sa profite de pe urma minciunilor si a inocentei si a credulitatii oamenilor. Este o stare de deznadejde, din cauza asta nici nu se mai munceste. Ni se pare ca orice s-ar face e degeaba, ca tot nu se leaga, ci se taie, ca maioneza.
Pe unde merg, lumea imi strange mana, pentru ca am spus lucrurilor pe nume.
• Ce-a facut tara pentru Doru Stanculescu?
Nu tara e de vina ca am fost bagat in duba. Tara mi-a dat o educatie, alaturi de parintii mei. Tara mi-a dat... Dar nu stiu daca tara trebuie sa faca ceva pentru mine. Eu trebuie sa fac ceva pentru ea, si cred ca am facut, prin arta mea. Dumnezeu ne-a dat asezarea in Gradina Maicii Domnului si eu cred in profetiile indianului Sundar Singh. Crestinat in urma unei experiente spirituale deosebite, legata de aparitia lui Iisus, el a facut o calatorie prin toate tarile crestine in primul deceniu al secolului nostru. Cu aceasta ocazie, el a vizitat si tara noastra. Profetiile lui au circulat multa vreme in manuscris in vremea dictaturii comuniste.
• Ce spune un indian crestinat despre viitorul Romaniei?
Spune, de exemplu, ca orice locuitor al acestei tari, aleasa de Dumnezeu sa fie model, isi va castiga painea cea de toate zilele muncind in mod onorabil in functie de posibilitati si menirea sa prin nastere. Vremurile de exploatare, teroare, inselaciune si asuprire vor asfinti in aceasta tara...