x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Florin Zamfirescu: "În martie ţara va fi în picioare!"

Florin Zamfirescu: "În martie ţara va fi în picioare!"

de Dana Andronie    |    02 Feb 2012   •   21:00
Florin Zamfirescu: "În martie ţara va fi în picioare!"

"Pana la ce os sa ne ajunga cutitul ca sa ne trezim, sa ne dam seama ce ar fi bine pentru noi?", se intreaba ro­ma­nul Florin Zamfirescu. Aflat la amurgul vietii, nu se mai teme sa spuna lucrurilor pe nume, chiar daca acest adevar are ceva criminal.

● Jurnalul National: Nichita Sta­nescu spunea: "Dragii mei, feriti-va sa aveti dreptate prea repede, prea devreme, ca sa aveti la ce visa...". Se pare ca tot visam de 20 si ceva de ani incoace!
● Florin Zamfirescu: Da, asa e. Tot Nichita zicea ca cel mai periculos e adevarul, iar cel mai important e drumul spre adevar, fiindca adevarul are ceva criminal. Toti guvernantii nostri, din ’90 incoace, au dat intruna dovada de multa inteligenta. Prin esecurile repetate pe care le traversam, toata lumea crede ca guvernantii nostri, de-a lungul vremii, erau prosti. Dar eu cred ca au fost si sunt extrem de in­te­ligenti, numai ca sunt rau in­ten­tio­nati. Acest lucru e vizibil cu ochiul liber. Sunt an­gajati sa distruga tot ceea ce in­seam­na aceasta tara. Nu intamplator Romaniei i se spune Gradina Maicii Domnului, nu intamplator Printul Charles desco­pera Transilvania si habar n-avem cate mai avem de vanzare si cat de repede se vand! Si nu este din prostie. De fapt, este subordonarea unor comandamente exterioare. Cred ca soarta noastra e pecetluita. O spun la sfarsit de viata, chiar nu-mi pasa cat mai am de trait, chiar nu vorbesc pentru mine. Am copii, nepoti, prieteni si poate, cel mai important lucru, am studenti. Nu putini! Sunt o comoara de talente.

● Au vreo sansa in Romania?
● Ca artisti au, dar ca romani... Duplicitatea discursurilor politice este din ce in ce mai vizibila. Se spune una, se gandeste si se lucreaza alta. Mi-a falfait acest gand atunci cand Petre Roman a declarat ca industria Romaniei este o gramada de fier vechi. Hai sa o lichidam! CAP-urile au fost niste prostii, hai sa le lichidam! S-a sfaramat totul! S-a inceput cu COMTIMUL. Dintr-o data n-a mai fost bun! Preturile erau atat de mici, incat s-au vandut in nestire apartamente, pamanturi etc. Pe urma a fost planul diabolic: "Ia-ti cu buletinul ce imprumut doresti!". Dupa ce oamenii s-au indatorat in prostie, agatati fiind de poftele lor de a avea o casa sau o masina, n-au actionat cum ii in­vatasera strabunicii, sa "nu se intinda mai mult decat le e plapuma".

Regatul Romaniei
● Am ajuns sa ne vindem si ca­ma­sa de pe noi?
● Da. Am ajuns sa spunem la 70.000 de oameni ca nu le mai dam indemnizatia pentru copii sau ca nu le mai dam ajutorul social tocmai acelora care nu-si mai pot plati datoriile. Si tot nu vedem cu ochiul liber ce se intampla? Si tot nu vedem ca sfatul "cui nu-i place aici, sa plece" ur­ma­reste acelasi lucru: depopularea spatiului. Era o poveste cu trenul care nu mai avea carbuni. Oamenii au fost sfatuiti sa puna, pe foc, lemnul din tren – scandurile, podelele... In cele din urma, s-au terminat si lemnele, iar trenul a ajuns un schelet de fier. Cam asta ni se intampla noua. Daca nu vrei, nu intelegi ceea ce se urmareste.

● Oamenii vor sa inteleaga, au iesit in strada!
● Sunt bucuros ca oamenii au inceput sa se trezeasca. Totusi, o popu­latie de 20 de milioane nu poate fi neglijata, nu poate fi nici starpita brutal. Ea poate fi starpita prin Codex Alimentarius, prin vaccinuri. Treptat, cu rabdare, poate fi decimata. Daca s-a rabdat o suta de ani, de ce nu s-ar mai rabda inca 25? Planul de decimare este a la long.

● Cele 20 de milioane de romani se vor trezi brusc?
● Lumea sa nu creada ca Piata Universitatii este formata doar din 50 de dementi sau de disperati care stau acolo in frig si urla. Piata Universitatii este formata acum din 20 de milioane de oameni care nu pot veni, care nu pot sta acolo. Cred ca prin martie toa­ta tara va fi in picioare! O sa ve­dem ce se va intampla... Acum se vand toate sistemele energetice ale Ro­maniei cu conditia sa mai primim niste bani cu imprumut, ca sa ne mai ajunga un an. Si tot nu se vede cu ochiul liber?! Toti suntem condusi din afara, si nu condusi spre binele nostru. Nimeni nu doreste binele nostru.

● Ar trebui noi sa ne dorim binele!
● Sper sa o si facem. Suntem sub un blestem, cred ca mult mai vechi decat acela fiindca ne-am impuscat conducatorul in ziua de Craciun... Raul vine dinauntru. Cozile de topor provin din padure...

● Credeti in monarhie?
● Acum 20 de ani, cand glasuri firave strigau "Regele Mihai!", glasuri vanjoase din esalonul doi, in frunte cu Ion Iliescu, spuneau: "Ce sa caute un rege? Sa vina aici, sa-si ceara ave­rile?". Si regele a fost intors de la aeroport. Pe urma, Iliescu a recunoscut ca a fost o greseala, ca ne-am temut degeaba, pentru ca e foarte batran... Acum 20 de ani era batran?! Si iata ca traieste si acum. Ar fi usor sa ne inchipuim cum ar fi Romania astazi daca ar fi fost regat. Ei, n-am vrut-o, pentru ca raul vine dinauntru.

● Binele cu forta nu se poate face!
● Categoric. Eu totusi sper in trezirea noastra. Monarhia este o institutie care asigura o stabilitate, asigura o mandrie, asigura o relatie internationala de exceptie. Trebuie sa se inteleaga ca monarhia nu face politica! Ea este deasupra si vegheaza bunul mers al tarii unde exista. Era o vorba candva, pe vremea Regelui Carol: "regele si dorobantul". Do­robantul era cel care apara granitele tarii, iar regele era in frunte. Nu se vrea sa se stie ca, de-a lungul istoriei, cand regele era prins, razboiul era pierdut. Iata motivul pentru care imnul regal incepe cu "Traiasca, regele!". Un stat caruia i se ia regele este decapitat! Iata cata importanta are acest cap incoronat pentru o tara unde exista monarhie. Asta s-a intamplat, in 1947, cu Romania. De asta umblam ca mustele fara cap. Pentru ca suntem decapitati din 1947. La noi se confunda democratia cu vacarmul. Am voie sa vorbesc si spun tot ce-mi trece prin cap. Fara sa bag de seama ca n-am ce spune si nu am bunul simt sa tac. Il acuz din toata inima mea pe Emil Constantinescu fiindca nu a permis sa se explice popu­latiei ce insemneaza monarhia. Ce fac eu acum intr-un articol pe care-l citeste poate o mana de oameni ar fi trebuit sa faca Emil Constantinescu. Sa vorbeasca despre ce ar fi insemnat daca tara noastra ar fi fost condusa de monarhie. Si atunci se putea face un re­ferendum. Oamenii ar fi fost la­muriti, nu fortati. Va garantez ca sunt foarte multi oameni care cred in monarhie. Cat sa mai asteptam? Pana la ce os sa ne ajunga cutitul ca sa ne trezim la realitate, sa ne dam seama ce ar fi bine pentru noi?

Neamuri proaste
● Nu suntem singurele muste fara cap. Toata lumea e in deriva!
● S-a intrat in deriva cand Monica Lewinsky si-a analizat pata de pe rochie cu Bill Clinton. Presedintele Statelor Unite a fost tarat intr-un proces murdar, jenant, care, de fapt, nu-i privea decat pe cei interesati sa priveasca pe gaura cheii ce se in­tam­pla in dormitorul vecinului. Nu era o problema de stat, dar forte oculte au inceput sa-si demoleze conducatorii. Si incet-incet, dupa caderea Gemenilor, s-a instaurat un fel de control ACTA de care toata lumea vorbeste acum. Se va ajunge la cipuri pe frunte sau pe gat sau pe inche­ietura mainii, si atunci mie imi pare bine ca sunt la sfarsitul vietii.

● Suntem la limita subexistentei, iar mall-urile apar ca ciupercile dupa ploaie. Unde-i logica?
● Aceste mall-uri se pregatesc pentru viitoarele generatii care vor veni si care vor arata ca Romania este Gra­dina Maicii Domnului. Cu siguranta nu noi vom fi aceia! Si investitiile cu bani europeni tot pentru viitoarele generatii sunt. O tara, cand a fost cucerita, trebuie sa fie si gata de preluare! De ce sa o construiasca cei care vor veni? In acelasi timp, romanii sunt saraciti, disperati, alungati, omo­rati. Incet-incet raman mall-urile, dealul, valea, spatiul mioritic care-i sublim. Romania are de toate!

● Mai avem onoare?
● Nu. Eu am fost crescut prost. Bunicul imi spunea: "Ai grija, exista neamuri bune si neamuri proaste. Poate sa aiba cate facultati vrei, dar cu neamul prost n-ai ce sa faci!" Si eu ma intrebam, fireste, ce insemneaza neamul prost? Din punctul bunicului de vedere, este acel neam care functioneaza dupa interesele proprii, care uita de cuvant, de promisiune, de punctualitate, care uita de onoare si functioneaza dupa propriile interese. De ani de zile, aud peste tot la noi expresia: "interesele tarii noastre sunt sa...". Dar eu nu pot fi de acord cu interesele tarii mele care a bombardat Iugoslavia, singura tara vecina cu care nu aveam conflicte. Asa cum a spus un mare actor de-al nostru, Vasile Nitulescu, atunci cand vazuse o harta intr-o vitrina: "Dintre toti vecinii nostri numai Marea Neagra ne iubeste!". Interesul tarii noastre este acum sa nu mai vedem realitatea si sa fim de partea celui pe care noi il credem mai puternic. Onoarea nu mai conteaza. Nici credinta! Unde-i onoarea, unde-i demnitatea si pana la urma unde-i adevarul?

×