Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: De la jocuri video, la literatură, la roman, și nu orice roman, ci unul tonic, reconfortant și totuși grav odată pătrunse sensurile de căpătâi, dragă Holly Gramazio. Sincere felicitări pentru „Bărbații”, carte tălmăcită recent și în limba română, de Editura Trei (Colecția Fiction Connection). Spune-ne, te rog, cum, când și de ce ai înfiripat această poveste (prima din cariera de scriitoare, nu?)? Te-a ajutat poate să-ți limpezești prioritățile, inclusiv în iubire?
- Holly Gramazio: Mulţumesc foarte mult. Am început prin a scrie doar o oră pe zi, înainte de programul meu ca designer de jocuri. Mergeam la o cafenea din apropiere, îmi comandam o cafea şi vedeam cât reuşesc să scriu. Şi apoi, cam după un an, aveam o primă versiune. Acea versiune iniţială era foarte slabă, desigur - fără o ordine, mult prea lungă şi fără un deznodământ în adevăratul sens al cuvântului. Dar, odată ce aveam o versiune, puteam să mă apuc s-o şlefuiesc.
Înghețată și iubire
- Interesantă strategie.
- Așa a curs povestea, n-am stabilit dinainte vreun plan. Cât despre prioritățile în dragoste, ce să zic... Sunt căsătorită de şapte ani deja, lucrurile erau destul de clare în momentul când am început să lucrez la Bărbaţii! Dar cred că, printre altele, cartea este despre cum luăm decizii şi cât de greu poate fi să nu rămâi, uneori, blocat între diverse opţiuni. Şi asta e categoric o dificultate cu care mă confrunt - mama îmi povesteşte că, în copilărie, mă ducea uneori la gelateria din colţ să mă răsfeţe cu o îngheţată şi nu reuşeam să mă hotărăsc între ciocolată şi zmeură, aşa că până la urmă mă lua pe sus de-acolo fără să-mi mai ia îngheţată. Pur şi simplu îmi era atât de greu să mă hotărăsc că, până la urmă, nu mă mai alegeam cu nimic.
- Nici chiar așa! Ce-i iubirea, Holly? Toți vorbim despre acest sentiment, dar parcă prea puțini ajung să-l trăiască cu adevărat (înghețată însă mâncăm cu toții, poate și câte două în același timp).
- Oooh, o întrebare dificilă! Înseamnă lucruri diferite pentru persoane diferite, nu-i aşa?
Citește pe Antena3.ro
Fețele dragostei
- Cu siguranță.
- Oamenii vorbesc adesea despre părticica infimă din acest sentiment care e iubirea romantică şi care de obicei este concentrată în stadiile timpurii ale unei relaţii - lunile când începi să te cunoști şi să trăiești acel fior straniu, mistuitor, când e o bucurie de fiecare dată când te vezi şi toate lucrurile pe care le ai în comun par să abunde în semnificaţii. Treaba asta e o experienţă incredibilă şi, desigur, face parte din ceea ce poate fi iubirea.
- Dar - simt că urmează un dar.
- Nu, nu (râde). Sau poate să însemne să te simţi absolut în largul tău cu cineva, să fi petrecut zeci de ani cu persoana respectivă şi să fi acumulat aşa multe experienţe şi amintiri, încât sentimentul propriei tale existenţe să rămână strâns legat de sentimentul trăirii alături de persoana iubită. Sau mai poate să fie ceva asumat conştient: decizia de a lăsa o persoană să devină importantă în viaţa ta şi de a acţiona astfel încât să cultivi acea importanţă, alegând moduri de a petrece timp împreună, asigurându-vă că rămâneţi unul în viaţa celuilalt. Şi cred că mulţi oameni au parte de acest tip de iubire zi de zi, fie că e alături de parteneri romantici, de familie sau de prieteni.
Un pod imagina(r)t
- Îndrăznesc să te chestionez: cum arată bărbatul ideal pentru Holly Gramazio? Seamănă leit cu soțul preferat, sau...
- Păi, cred că soţul meu din viaţa reală e partenerul potrivit pentru mine! Deşi nu seamănă deloc cu niciunul din bărbaţii din carte.
- Să nu uit o mirare relaționată cu prima întrebare: podul acesta magic, în care urcă un soț/bărbat și coboară altul are vreun „corespondent”, vreun model în realitate, poate în vreo casă a bunicilor, a copilăriei, ori e inspirat din lumea virtuală a jocurilor video, sau e doar o idee pur și simplu? Te întreb pentru că am senzația că de la acest sâmbure/miez, de la această idee a crescut romanul „Bărbații”.
- Aveţi dreptate - cartea a crescut, practic, în jurul acelei imagini centrale. Dar nu se bazează pe ceva cu care să fi avut de-a face în copilărie - din contră. Am crescut în Australia, unde nu avem poduri la casă. Evident, există un spaţiu sub acoperiş, dar nu e nimic acolo, doar un spaţiu gol, bârne, praf şi păianjeni. Cu siguranţă n-ai putea să-ţi ţii vechiturile acolo. De fapt, nici măcar n-am văzut un pod până să ajung în Marea Britanie.
Aplicații de dating
- Frapant!
- Da, dar în Australia avem acces la cărţile multor autori britanici şi americani, aşa că citisem, desigur, despre poduri cu mult înainte de a vedea unul - adesea în cărţile pentru copii, unde sunt mari şanse să te poarte într-o lume fermecată, sau în romanele gotice, unde e posibil ca un personaj să fie ţinut prizonier acolo. Aşa că podurile mi s-au părut întotdeauna locuri oarecum magice şi stranii şi, odată ce mi-a venit în minte acea imagine centrală - scena în care cineva coboară din pod, iar protagonista mea aşteaptă curioasă să vadă cine e -, în jurul acelui moment s-a ţesut întreaga poveste.
- La fel sunt percepute podurile și-n cultura noastră, pline de vechituri, de cărți, de amintiri de care nu vrei să te desparți pentru totdeauna, niște universuri pe care le descoperi de multe ori în copilărie, sau într-un moment crucial din viață. Revenind la mirări: cum arată, Holly, profilul cultural al femeii pentru care ai scris această carte? Dar profilul bărbatului căruia i te-ai adresat în scris?
- Evident, e vorba de căsnicie în carte şi sper să fie o lectură interesantă pentru persoanele căsătorite. Dar cred, totodată, că şi cineva care a încercat extensiv aplicaţiile de dating, de exemplu, va găsi lucruri de interes - protagonista şi experienţa ei cu podul se inspiră în mare măsură din experienţele prietenelor mele pe aplicaţii de dating. S-ar putea ca şi cineva care se chinuie să ia decizii să se regăsească în carte - indiferent dacă e vorba de decizii legate de dragoste, de profesie sau chiar şi de ce aromă de îngheţată să comande.
Dansatoare cu pene în Micul Paris
- Ha, ha, ha, ne-am întors la înghețată!
- De ce nu?
- Holly ce crezi că ridică o femeie în zilele noastre, ce-o înnobilează? Ce-o coboară, ce-o banalizează/vulgarizează? Mirările sunt valabile și pentru bărbatul secolului XXI.
- Hm, n-aș vrea să răspund la această provocare.
- Cum vrei. Spune-ne atunci: prețuiești orașele (cu tot cu grădinile lor verzi) sau cel puțin te interesează ca rețea de (inter)conectare, dar spune-ne, Holly, cu excepția urbelor Adelaide (unde ai și fost născută, nu?) și Londra (unde locuiești astăzi), ce alte cetăți ții aproape de inimă? Ce oraș te locuiește la rândul lui, ce oraș te-a sedus, te-a făcut să-i duci dorul? Și de ce?
- Doar în câteva alte oraşe am petrecut îndeajuns de mult timp cât să simt într-adevăr că le cunosc: Melbourne, New York, Glasgow. Dar sunt multe oraşe în care am petrecut, poate, doar câteva zile sau câteva săptămâni, reuşind totuşi să mă familiarizez cu ele, şi în care m-am simţit foarte bine. Bologna, Trieste, Porto, Poznań, Bordeaux, Bucureşti, Berlin.
- La București s-a luat decizia ca romanul tău să fie publicat și în România. Ai fost vreodată în capitala țării mele? Cândva acest oraș era numit Micul Paris...
- Da! Mi-a plăcut la nebunie. L-am vizitat împreună cu o prietenă şi chiar în prima seară am ieşit la plimbare şi ne-am intersectat cu o paradă imensă - dansatoare cu pene, oameni care cântau la trompete şi tobe, acrobaţi.
Surpriza de la Cărturești
- Sigur nu erați în Rio de Janeiro?
- Nu, nu (râde). Vizita noastră la București a început sub aceste auspicii stranii, magice, şi am avut parte de o săptămână fenomenală: galerii de artă, parcuri şi clădiri superbe, artă stradală, nişte mâncăruri fabuloase, un oraş absolut minunat pe care să-l explorezi la pas. Muzeul Satului mi s-a părut extraordinar, de asemenea. Dar poate că momentul meu preferat a fost când am descoperit întâmplător o librărie de carte în limba engleză - Cărturești & friends. Vizitasem deja câteva dintre librăriile mari şi mi s-au părut foarte frumoase, dar nu vorbesc deloc limba română, aşa că m-am gândit c-o să reuşesc să-mi închei sejurul fără a cumpăra vreo carte. Dar am sfârşit prin a petrece câteva ore în librăria asta micuţă, studiind gama de carte selectată atent, stând de vorbă cu librarul şi plecând cu un braţ de cărţi.
- Amintiri faine. Ce mai știi despre România, Holly, ce-ți vine în minte când auzi acest nume? Îți sună oriental, balcanic, central-est-european?
- Multe dintre lucrurile pe care le ştiu le-am aflat în decursul acelei vizite. Înainte de asta, acumulasem o serie de informaţii foarte aleatorii - ştiam un picuţ despre daci, ştiam că Dracula al lui Bram Stoker avea de-a face cu România. Citisem autobiografia Reginei Maria şi puțin despre istoria României la sfârşitul secolului XX. Şi probabil că auzisem de câţiva artişti şi scriitori speciali: Brâncuși, Ionescu, Elie Wiesel, Tristan Tzara. Odată ce-am văzut și locul, cred că am ajuns să înţeleg mai bine ţara - în ciuda faptului că am vizitat doar Bucureştiul şi am stat doar o săptămână, deci nu m-aş considera un expert.
De la Tristan Tzara la Ioana Pârvulescu
- Ai interacționat vreodată la Londra cu vreun român/româncă? Dar cu romanele, scrierile, operele, compozițiile muzicale, cinematografice etc. ale vreunui artist cu origini românești?
- Sigur că da! În niciun caz n-am o imagine de ansamblu. Însă, asemenea multor alţi designeri de jocuri, sunt interesată de dadaism, aşa că am citit câte ceva din scrierile lui Tzara şi Céline Arnauld, de exemplu. Designerii de jocuri sunt interesaţi adesea şi de arta generativă, iar Paul Neagu e un nume important în domeniu. Cel mai recent am citit cu multă plăcere un roman al Ioanei Pârvulescu, Viaţa începe vineri.
- Ia, uite, să-ți fie de bine! Altă curiozitate: s-a făcut mult tam-tam după ce prințul Charles (la acea vreme), astăzi regele vostru, a cumpărat o proprietate la Viscri, într-un sat din Transilvania, unde era fotografiat deseori plimbându-se, ori adunând ouă de la propriile găinile crescute în curtea casei. Ce impact a avut în Anglia acest subiect: un monarh din Albion întors, fie și doar pentru câteva zile pe an, la simplitate, liniște și natural, într-o țară, România, din care britanicii extrăseseră mai degrabă fantezii puerile legate de vampiri?
- S-ar părea că s-a scris destul de mult pe tema asta în presa de-aici, dar probabil că am ratat acele articole - nici nu auzisem de asta până acum.
Scriitori preferați
- Revenind la cărți: care-i romanul tău preferat, Holly? Cartea pe care ai recitit-o de cel puțin două ori? (în afară de „Bărbații”)
- Anul acesta am citit preponderent cărţile altor romancieri debutanţi. Printre cele care mi-au plăcut în mod deosebit se numără Glorious Exploits de Ferdia Lennon, Greta & Valdin de Rebecca K. Reilly şi Memento Mori de Eunice Hong. Cu toţii au voci memorabile şi combină profunzimea şi o emoţie aparte cu umorul, aşadar, aş zice că genul acesta de carte mă atrage.
- Ce planuri editoriale ai? Pregătești o nouă poveste nostimă, ori te gândești să schimbi registrul?
- Am început să lucrez la un alt roman! Ca şi Bărbaţii, este o comedie contemporană. Nu pot spune prea mult despre carte în momentul de faţă, dar acţiunea se petrece într-o grădină zoologică.
Cu gândul la librăriile din București
- Spor la scris! La final, ne lași, te rog, un mesaj pentru cititorii tăi din România?
- Sunt încântată la culme că Bărbaţii a apărut în traducere românească - mă bucură sincer să-mi amintesc cum am vizitat câteva din librăriile superbe din Bucureşti şi să-mi imaginez un exemplar din romanul meu expus acolo.
- O imagine superbă! Mulțumesc.
- Eu vă mulțumesc.
Despre autoare
Holly Gramazio este scriitoare și designer de jocuri, originară din Adelaide, Australia. În prezent locuiește la Londra. A fondat festivalul de jocuri experimentale Now Play This și a scris scenariul pentru premiatul joc video indie Dicey Dungeons. Este interesată mai ales de reguli, activități ingenioase, orașe, grădini. Îi place să inventeze jocuri care îi determină pe oameni să acționeze creativ și apreciază arta care îi face să interacționeze cu mediul înconjurător în moduri noi. Bărbații este primul său roman.
„Am început prin a scrie doar o oră pe zi, înainte de programul meu ca designer de jocuri. Mergeam la o cafenea din apropiere, îmi comandam o cafea şi vedeam cât reuşesc să scriu”, Holly Gramazio, scriitoare
„Podurile mi s-au părut întotdeauna locuri oarecum magice şi stranii”, Holly Gramazio
„Mi-a plăcut la nebunie Bucureștiul. În prima seară am ieşit la plimbare şi ne-am intersectat cu o paradă imensă - dansatoare cu pene, oameni care cântau la trompete şi tobe, acrobaţi”, Holly Gramazio
„Știam un picuţ despre daci, ştiam că Dracula al lui Bram Stoker avea de-a face cu România. Citisem autobiografia Reginei Maria şi puțin despre istoria României la sfârşitul secolului XX”, Holly Gramazio
„România? Am auzit de câţiva artişti şi scriitori: Brâncuși, Ionescu, Elie Wiesel, Tristan Tzara”, Holly Gramazio
