In 1978, complot anti-Ceauşescu

Dumitru Popescu, supranumit in epocă şi "Dumnezeu", a fost unul dintre apropiaţii lui Ceauşescu, mulţi ani conducănd sectoare-cheie ale propagandei de partid. In interviul acordat Jurnalului Naţional el subliniază involuţia politică a sistemului şi a liderului. El povesteşte că in 1978 a complotat la Arieşeni, in judeţul Alba, inlocuirea lui Ceauşescu in fruntea PCR cu Ilie Verdeţ, pe atunci prim-ministru.

Sfărşitul: "Lingea un căine sănge şi creier"

Scriitorul şi eseistul Dumitru Popescu a fost in apropierea lui Ceauşescu din 1956 pănă in 1989. Deţinător al unor inalte funcţii de coordonare a propagandei, invăţămăntului şi culturii, mărturisirile sale despre influenţele şi schimbările ce s-au produs in politica lui Ceauşescu răstoarnă multe din speculaţiile istoricilor şi jurnaliştilor.

†Jurnalul Naţional: Ce impact a avut "revoluţia culturală" din China asupra lui Ceauşescu?

Dumitru Popescu: Este greşită ideea că aceasta i-ar fi răsturnat sistemul de găndire politic. După evenimentele din Cehoslovacia, noi am trecut printr-un mare stres de securitate naţională, nu ştiu dacă perceput de toţi cetăţenii. La vărful partidului, mai exact la Nicolae Ceauşescu, a inceput un recul doctrinar şi implicit praxiologic. Pe baza noilor parametri, Nicolae Ceauşescu a reflectat asupra celor intămplate şi a ajuns la concluzia că in calea pe care a apucat există riscuri majore.

Strategii de partid

†Pentru acea frondă?

Da, pentru poziţia liberală, de sprijinire a reformismului cehoslovac, de condamnare a URSS şi a Tratatului de la Varşovia, de indepărtare clară de modelul sovietic in practica socială, de renunţare la o serie de dogme leninist-staliniste. Făcănd un examen mai atent al conceptului reformist praghez, a ajuns la concluzia că Dubcek şi ai săi au exagerat.

†La capitolul libertăţi democratice?

Nu, mai ales la capitolul economic. Ideea cehoslovacilor fusese debarasarea de sistemul socialist clasic al planificării centralizate. Un timp şi Nicolae Ceauşescu cochetase cu ideea diminuării rigidităţii planificării. După crahul ceh s-a răzgăndit, ingrijorat că, dacă pierde această părghie, scapă din mănă atuul dirijării dezvoltării economice. Căt priveşte ideile cehoslovace despre democraţie, acestea i s-au invederat ca principal mobil al urii doctrinare sovietice şi, totodată, ca prea laxe pentru mobilizarea centralizată a forţelor naţionale in construcţia socială.

†Vorbea despre aceste lucruri?

Incepuse să vorbească. In şedinţe, in documente a inceput să atragă atenţia asupra riscurilor.

†In şedinţele acelea puteaţi iniţia o temă de conversaţie cum facem acum?

Reculul nu s-a produs explicit şi categoric şi cu atăt mai puţin deschizănd o dezbatere in contradictoriu. Mai degrabă, după metoda, cum se spunea odată, a tăierii salamului in felii subţiri, respectiv a acumulării lente de argumente şi a instalării treptate a formulărilor convenabile. In realitate, recondiţionarea unora mai vechi.

Obsesia "conştiinţei"

†In final ajunge la concluzia că resursa inepuizabilă a economiei este conştiinţa socialistă.

In acest sens ii serveşte China. Căuta argumente.

†Dar ideea aceasta de "perpetuum mobile" a conştiinţei socialiste ii aparţine?

Nu. Aceasta reprezenta inlocuirea nedeclarată - pe vremea lui Stalin - a unei idei de bază a doctrinei comuniste.

†O preluase de pe la alţii ce vorbeau prin congrese?

Nu-mi vine să cred că-l citise pe Lenin.
Oricine putea citi opera lui Lenin. Se tipărea la noi in milioane de exemplare. De altfel, doctrina comunistă nu e o construcţie ideatică superabstractizată, inaccesibilă. Liniile ei directoare sunt simple.

†Ştiu, ştiu, eu o cunosc!

Or, dacă ţi-ai insuşit liniile directoare, poţi să te declari specialist. Unul dogmatic, fireşte. Au existat chiar şi "specialişti" urechişti.

"Revoluţia culturală"

†Toată lumea era specialist la socialism ştiinţific - promovase examenul la cursul respectiv introdus la orice facultate. Mao nu fusese o sursă de inspiraţie pentru Ceauşescu?

Lucrurile stau puţin altfel. Se spune la noi că Ceauşescu a declanşat in 1971 o minirevoluţie culturală. E o copilărie. Faimoasa acţiune a lui Mao nu a fost revoluţie in cultură. A fost o reacţiune (botezată revoluţie ca să deruteze) cu specific eminamente politic. Teatrele şi baletele lui Cian Cin aveau un rol secundar. In esenţă se ciocneau două curente comuniste diametral opuse. Mao, intelectual marxist idealist, om al revoluţiilor, marşurilor lungi, ideilor comuniste pure, in postură de constructor pragmatic al unei Chine prospere, era total depăşit. Ca să se aşeze, societatea avea nevoie de conducători realişti, cu picioarele pe pămănt, pe care şi-i şi găsise, in persoana unor Deng Siao Pin, Liu Sao ţi, Lin Biao şi a altora ce iniţiaseră rafistolarea doctrinei. La congresul al optulea al PCC, in 1958, Den Siao Pin, secretar general al partidului pe atunci, lansase deja faimoasa teză a infloririi tuturor florilor şi confruntării tuturor şcolilor. Metafora nu avea in vedere cultura, nu constituia o indicaţie pentru Uniunea Scriitorilor, ea conţinea sugestii pentru drumul nou al comunismului chinez.

†Iar ceilalţi au luat in serios "schimbarea"...

Mao a inţeles şi a reacţionat. A cerut tineretului să bombardeze cartierul general al capitalismului din partid (reforma preconizată i se părea a fi "restaurare de clasă"), l-a trimis pe Den Siao Pin să se reeduce intr-o crescătorie de porci, l-a inlăturat pe Liu Sao Tzi din fruntea statului, iar pe Lin Biao, ministrul apărării, l-a bombardat in văzduh. Aşa-zisa revoluţie culturală n-a fost decăt apărarea indărjită a tradiţiei comuniste dogmatice, impregnate de fanatismul cel mai pur şi rudimentar.

†Cu ce impresii a venit totuşi Ceauşescu din China?

El a venit din China cu ideea că politica, precum şi artele trebuie să ajute mai mult construcţia comunistă. Nu era ceva nou. Şi pănă atunci se spusese (de la Stalin citire) că suprastructura trebuie să stimuleze dezvoltarea bazei materiale. Prin urmare, Nicolae Ceauşescu solicita politicii şi culturii să influenţeze mai abitir conştiinţa socialistă, in scopul accelerării construcţiei.

Arta ca "mişcare de masă"

†Tot ideea lui fusese şi "Căntarea Romăniei"?

Fireşte. Se organizau şi pănă atunci manifestări culturale de masă. Şi-a zis: "Să le unim, să le coordonăm mai bine, intr-un ansamblu."

†El proiectase şi supraevaluarea amatorilor?

Aceasta vine in primul rănd din repulsia organică a semidocţilor faţă de elita artistică. Şi din constatarea că respectiva se inregimentează mai greu (cultura de masă pune serios umărul la ţelurile sociale şi nici nu costă atăt de mult). In plus, lui Nicolae Ceauşescu i se părea că emulaţia culturală in reţeaua de masă asigură reinvierea geniului artistic al romănilor, naşterea unui nou folclor, de tip comunist.

†"Să ne adăpăm de la izvorul viu al poporului" - zicea el.

Ideea conştiinţei, ca principal motor al dezvoltării sociale, contravine insă filosofiei marxiste, ce spunea că primordială este viaţa materială, iar conştiinţa factorul derivat al acesteia. Conflictul a plecat de la realitatea că societatea era prea săracă, dispunea de mijloace insuficiente pentru a stimula material participarea competitivă la viaţa socială. Conştiinţa nu costă bani, nu afectează bugetul - ca atare dorea să fie mobilizată mai mult pentru a lua locul adevăratului factor determinant.

†O viziune ce se apropie de... budism.

Contradicţia au descoperit-o chiar "budiştii". Era de altfel uşor, dar ei au examinat-o fără toleranţă partizană (cum ni se intămplă nouă), punănd-o pe tapet cu stringenţă, ca ecuaţie vitală a viitorului Chinei paupere. Marile reforme patronate de Deng Siao Pin tocmai aceasta au exprimat. El a recunoscut deschis că principiul sovietic al dinamismului determinant atribuit conştiinţei este eronat şi s-a intors la teza marxistă a primordialităţii condiţiei vieţii materiale.

†Ori Ceauşescu...

Nu o accepta, fiindcă nu indrăznea să recurgă la principiul burghez al repartiţiei.

†Iată iarăşi ceva interesant - din 1944 trăia alimentat şi administrat de gospodăria de partid. In ce relaţii era cu banii?

Personal nu manipula bani. Trăia in faza superioară a comunismului, cănd urma să se desfiinţeze banii.

†Din ’56 şi pănă in ’89 n-aţi avut o conversaţie deschisă cu el?

Aveam, dar fără continuitate. Fără desfăşurare şi fără amplitudine. O oprea la limita autoimpusă.

†Intotdeauna v-aţi adresat lui cu dvs., nu?

Desigur!

Impresii despre "perestroika"

†Mănescu imi povestea că a remarcat cum Ceauşescu ridicase măna lui Gorbaciov strigănd "trăiască prietenia romăno-sovietică" şi că era evident că Gorbaciov nu-l place...

După ’86, cănd a fost Gorbaciov aici, mi-am dat seama că sovieticii vor stabili succesorul. Apoi au inceput rocadele la vărf in ţările socialiste europene, in Bulgaria, băiatul pe care il pregătise Jivkov, ca tată adoptiv, Mladenov, fost ministru de Externe, a devenit peste noapte numărul 1. (Cum se vede, Gorbaciov avea incredere in "copiii de suflet" denaturaţi). Ştiam că valul va ajunge şi la noi. Nu-mi băteam capul. Credeam insă că va fi un proces lent.

†Dvs. cănd aţi realizat că acest sistem comunist nu este viabil pe lungă durată?

In accepţiunea ideii de "comunism real", nu i-am văzut o finalitate apropiată. Din punct de vedere al caracterului său concret, "comunismul real" era girat de URSS. Atăt timp căt URSS rămănea in picioare, nu vedeam posibilă pulverizarea lui. Nimănui nu i-a trecut prin cap că prăbuşirea va incepe in URSS - sub forma perestroikăi şi apoi, pur şi simplu, a intoarcerii bruşte la capitalism. Aparent, sovieticii rămăneau aceiaşi dogmatici. Sub Gorbaciov am fost in URSS de două ori. Am stat de vorbă cu şefii instituţiilor ideologice centrale. Nu preconizau să schimbe nimic in doctrină. Se proclama doar o revenire la Lenin. Ca şi la ascensiunea lui Stalin şi apoi a lui Hruşciov. Se schimba doar generaţia de la putere. Gorbaciov aducea peste tot oameni ai lui. Cei vechi, incă rămaşi pe posturi, se simţeau vizaţi, aşteptau să fie inlocuiţi din clipă in clipă. Se aduceau - ca la noi, după aceea - oameni din eşaloanele inferioare. In sistemul comunist, chestiunea eşaloanelor are importanţa ei, fiindcă se face o triere atentă a cadrelor. Anumiţi oameni nu pot trece prin sitele cele mai dese. Unii sunt făcuţi să rămănă in eşaloanele inferioare toată viaţa. N-au resurse pentru a urca.

†Nu vă temeaţi de viitorul propriu?

Dimpotrivă, mă avantaja ideea schimbării echipei conducătoare in frunte cu Ceauşescu, incluzăndu-ne pe toţi. Mă săturasem, nu mai vedeam nici o perspectivă. Imi făcusem datoria, epoca mea trecuse, altă generaţie trebuia să se ocupe de rest. Mi se părea firesc. Dar speram să fie un proces raţional, desfăşurat in căteva etape.

†Pe cine "să pui" nu interesa?

Se găsea.

†Nici in şedinţa CPEx despre demonstranţii de la Timişoara nu vă mai păsa?

Aceea a fost grotescă. Ilustrănd degenerescenţa intelectuală a lui Nicolae Ceauşescu, care s-a comportat lamentabil. In loc să determine examinarea conjuncturii internaţionale, a schimbărilor de la vecini, a raporturilor noastre cu URSS, s-a apucat să facă instrucţie cu cei trei miniştri ai departamentelor militare.

†Se mai putea imagina, oare, in afara puterii?

S-a imaginat pănă la urmă, in cursul săptămănii aceleia s-a putut imagina. Nu ştiu dacă aţi observat, dar a făcut un adevărat slalom in căutarea soluţiilor tensiunii. La inceput a cerut fermitate, după aceea negocieri cu "oamenii rătăciţi"; iar, in final, concilierea tuturor părţilor. Gesturi minore. Nu ştia căt o să mai dureze.

Procesul

†Dvs. aţi vizionat faimosul proces in chiar ziua de 25 decembrie?

Da.

†Aţi prevăzut ceva din cele ce se petreceau?

Nu m-am aşteptat la o asemenea cădere drastică. A fost provocată de şocul pe care l-a trăit.

†Dar că el cănta Internaţionala in drumul spre moarte, nu v-a surprins?

Era in stilul lui. Chiar cu un an, doi inainte, aşa m-aş fi găndit că ar proceda.

†Dar pe "ea"... mergănd spre locul de execuţie?

Nu ştiu. Nu am văzut nici un fragment din scena asasinării sau a căntecului. Decăt cadavrele intinse pe jos, din care un căine lingea sănge şi creier. Ce impresie mi-a făcut? La inceput m-a iritat faptul că Nicolae Ceauşescu refuză să vorbească.
L-am blamat in sinea mea. Şi acum cred că a greşit. Trebuia să explice ce a făcut in ultimii ani, să-şi dezvăluie considerentele, judecăţile. In afară insă de faptul că n-a vorbit, a distonat favorabil cu cei de la "curtea juridică". Prin demnitate. In comparaţie cu aceia, s-a comportat reţinut şi raţional. Deşi lui ii erau proprii ieşirile.

†Isterice?

Oarecum. In proces o tempera şi pe soţia sa. Cănd ea ridica vocea, işi aşeza palma, cu tandreţe inţelegătoare, peste măna ei şi o potolea. A inţeles ce se petrecea acolo, cine sunt indivizii aceia, ce calitate au, prevăzănd deznodămăntul imediat. I s-a părut stupid să le dea replică. Prin aceasta s-a dovedit superior liotei justiţiarilor.

†Credeţi că avea conturi secrete?

Nu cred. Nu au fost conturile lui, ci ale intreprinderilor de comerţ exterior puse sub egida securităţii. Nu intrau in bugetul de stat, erau contabilizate separat.

†El ştia numărul şi valoarea lor?

Sigur că da. Ştiau el, guvernul, ministerul de finanţe. Erau controlate. Acesta a fost un cap de acuzare in proces. Nici pănă acum nu s-a revocat actul de invinuire.

†Un "ţap ispăşitor" perfect.

Nu s-au revocat nici acuzaţiile despre 60.000 de morţi la Timişoara şi despre distrugerea economiei naţionale. Genocidul, de asemenea, a rămas juridic pe tapet, deşi a fost ulterior dezavuat de intreaga magistratură romănă.

†Un proces pe care nu vrea nimeni să-l rejudece, un proces pus in socoteala... istoriei!