Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Omul Jean-Jacques m-a fascinat dinainte să peroreze despre tainele creierului, prin prestanța dezinvoltă cultivată în culise, prin sclipirile calde ale ochilor, prin rafinamentul intelectual spontan. Neurologul Jean-Jacques Askenasy a strâns, în aproape un veac de viață efervescentă, cunoștințe, neliniști și idei pe care n-a obosit să le împartă cu semenii. O fărâmă din această bogăție v-o oferim mai jos, cu convingerea că o veți înțelege și aprecia.
Florian Saiu: Ați susținut în cadrul prelegerii organizate recent la sediul Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA) că imaginația și umorul au propulsat omul în capul lanțului trofic. Dar ce este imaginația, dar umorul, stimate domnule Jean-Jacques Askenasy? Cum se formează aceste două procese extraordinare și, mai ales, cum au contribuit ele la edificarea celui mai de succes mamifer al Planetei Albastre?
Jean-Jacques Askenasy: M-am convins de-a lungul meseriei mele de medic, pe care o practic de 70 de ani (îi voi împlini în iunie 2023), de deosebita importanță a fenomenelor banale care abundă în viața noastră de zi cu zi. Acest banal cotidian conține un tezaur neuro-științific inimaginabil, pe care l-am numit „biosemiotica vieții banale”.
Despre surâs
- Adică?
- Esențele acestui banal, pe care medicina nu l-a conștientizat, au rămas ca o gaură neagră în programa facultăților de profil. Această gaură neagră îl împiedică pe medic să devină un vindecător. Ca o consecință a acestei constatări, am elaborat un studiu care a durat zeci de ani. Una din concluzii a fost că imaginația, cu una dintre formele ei de expresie - surâsul -, constituie fenomenul care ne diferențiază pe noi, oamenii, de toate celelalte animale.
- Mai aprofundat?
- Darwinismul a susținut și ne-a convins că ne tragem din primate, din cimpanzei mai precis, și am evoluat datorită selecției naturale. Elanul vital înnăscut (descris de Henri Bergson) a transformat primata hominidă în „animal vorbitor” posesor de imaginație și umor (prin surâs) - ceea ce ne-a permis să devenim cuceritorul absolut al planetei Pământ. Ați amintit mai devreme despre râs...
Despre râs
- Da - și chiar voiam să vă solicit lămuriri relaționate cu acest raport: râs-surâs.
- Aș prefera să nu introducem râsul în această sinteză conceptuală.
- De ce?
- Deoarece râsul are forme preumane, el a preexistat omului vorbitor. Noi l-am moștenit ca instinct animalier, așadar nu este un produs caracteristic omului. În cartea „Emoții, Umor, Râs, Surâs și Plâns” descriu de la pagina 89 la pagina 160 existența unor forme primitive de râs la animale, descriu legătura lui cu violența, agresiunea și victoria în luptă.
- Captivant!
- De-a lungul secolelor, râsul a preocupat genii ale literaturii, filosofiei și științei precum Rabelais, Kant, Spencer, Bergson și Freud. În Biblie, cuvântul „râs” este pomenit de 29 de ori (Ziv 1963, Gordon 1969, Berlyne 1972). Își are originea în zone ale creierului vechi din punct de vedere anatomo-histologic (amigdale, thalamus, sistemul autonomic-vegetativ). Să rămânem deci la imaginație și umorul surâzător.
Despre imaginație
- De acord. Cum definea Immanuel Kant imaginația? - pentru că din acest punct cercetările au evoluat enorm...
- În principalele sale lucrări - „Critica rațiunii pure” (1781) și „Critica rațiunii practice” (1788) -, Kant descrie Paradigma Procesului Prelucrativ (PPP) care conferă percepției creierului substratul ei imaginativ. La întâlnirea care a prilejuit acest dialog am explicat PPP-ul kantian astfel: când președinta FNSA, doamna academician Maya Simionescu, m-a invitat să țin conferința despre imaginație, am întrebat-o unde va avea loc și mi-a răspuns: „La etaj”. Eu am fost de zeci de ori la Fundație, dar niciodată la etaj. Mi-am imaginat atunci că la etaj ar putea fi o sală, un amfiteatru, o încăpere cu multe scaune... Eh, acesta a fost PPP-ul meu kantian. Deci n-am urcat la etaj cu creierul gol ca un aparat de fotografiat pregătit să fixeze pe peliculă sala/amfiteatrul. În momentul perceperii realității, creierul meu deținea deja un proces prelucrativ. Nu era o matriță goală în care am introdus la întâmplare un nou element...
Aristotel, fundamente
- Cu alte cuvinte, înainte de a lua contact cu realitatea concretă, creierul nostru imaginează una proprie.
- Oricât s-a ferit Kant să nu introducă elemente de metafizică în construirea principiilor rațiunii pure, aici a făcut-o. Și, pe deasupra, când Maxwell i-a dat și substratul matematic, PPP-ul a fost general acceptat. Pentru a respecta însă adevărul, trebuie precizat că fundamentele imaginației îi aparțin lui Aristotel. Ca o paranteză - istoria scoate în evidență un joc interesant al destinului: tatăl lui Aristotel, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea (tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru cel Mare), iar Aristotel, fiul lui Nicomah, a fost educatorul lui Alexandru cel Mare, fiul lui Filip. Eh, acest Aristotel a descris paradoxul imaginativ drept „percepție fără percepție” - interesant, nu?
„De anima”
- Da, dar insuficient explicat.
- În cartea sa „De Anima”, Aristotel definește imaginația (phantasia) drept „virtutea prin care ne apar imaginile” în gândire, memorie și vise fără a le percepe prin simțuri. El este primul care susține că imaginația lipsește la animalele inferioare. De asemenea, în „De Anima” mai descrie apariția imaginației în vis, dar și caracterul pictografic al imaginației. În plus, distinge două forme ale imaginației: posibilă și imposibilă (sau „fantastică”).
Material secundar
De la Platon la Charlie Chaplin, via Kirkegaard
Florian Saiu: Ați mai afirmat, stimate domnule profesor Jean-Jacques Askenasy, că al doilea element (după imaginație) care ne diferențiază de toate celelalte animale este umorul (cu forma lui de expresie: surâsul). Ce ne puteți învăța despre umor?
Jean-Jacques Askenasy: Istoria umorului începe cu apariția animalelor vorbitoare, adică a omului. Apariția vorbirii, substratul gândirii se dezvoltă odată cu neocortexul cognitiv. Capacitatea de a sesiza umorul - numită „sensul umorului” - depinde de gradul de inteligență (IQ), cultură și educație. El poate produce un sentiment de plăcere sau un surâs. Studiul umorului începe cu Socrate și Platon. În dialogul intitulat „Philebus”, Socrate susține că ignoranța ar fi sursa principală a umorului. Aristotel, în „Poetics”, consideră sursa umorului ca fiind comedia și drama. Avicenna utilizează umorul pentru a face conferințele sale plăcute. Leonardo da Vinci se servește de grotesc și urât pentru a obține umor. Shakespeare îl creează pe Falstaff, asociind înțelepciunea cu ridicolul pentru a obține umor.
Ce declanșează umorul
- Dar oamenii de știință de astăzi ce direcție urmează?
- Neuroștiința tinde să considere ca sursă principală a umorului „incompatibilitatea” (în engleză: „incongruity”). Un mare număr de cercetători confirmă acest fapt: crearea unei situații de așteptare în maximă tensiune urmată de... nimic este definiția incongruenței sau a incompatibilității. Ea declanșează umorul. Incongruitatea sugerată de Aristotel, confirmată de Immanuel Kant și Kierkegaard, este așteptarea de a se întâmple ceva important, urmată de nimic. Schopenhauer o definește ca pe o deviere bruscă de la direcția de gândire.
- Dar…
- Un exemplu: o doamnă comandă un taxi și intră în el în pielea goală, dă adresa șoferului, care pornește mașina rămânând cu ochii ațintiți pe oglinda retrovizoare. Femeia, scandalizată, îl întreabă: «N-ai mai văzut o femeie goală, ce te holbezi?». Șoferul răspunde: «Mă gândesc unde țineți banii!».
Homo ludens
- Ha, ha, ha!
- Mai există teorii care susțin importanța superiorității (Thomas Hobbes) sau a inferiorității (R.S. Solomon) în obținerea umorului. Până în prezent nu a fost realizat un algoritm al umorului. Max Eastmen, marele prieten al lui Charlie Chaplin, susține relația dintre joc și umor, considerând că ceea ce reprezintă pentru animale sau copii mici „jocul” este, în inteligența matură a omului, umorul (Homo ludens).
Casetă
Nuanțe
„Umorul - opinează Jean-Jacques Askenasy - are mari particularități în funcție de naționalitate, etnicitate, religie și contexte politice. Dictaturile bolșevice și naziste au umorul lor specific. Freud descrie cu talent umorul evreiesc - care tinde spre autoironizare. Papa Ioan Paul al II-lea considera umorul cu tendințe ironice sau satirice ca fiind de calitate inferioară. Atât imaginația, cât și umorul au o patologie extrem de interesantă și de bogată”.
Material secundar
Un polimat neastâmpărat
Născut la 13 noiembrie 1929 la Sofia (Bulgaria), Jean-Jacques Askenasy absolvă Institutul Medico-Farmaceutic din Cluj-Napoca în 1954 și devenea doctor în științe medicale cu o teză despre efectul vibrațiilor asupra sistemului nervos (1969). Medic-șef al departamentului de neurologie din cadrul Spitalului Universitar C.F. 2 București în perioada 1970-1972, Askenasy emigra apoi în Israel. Neurolog la Ichilov Hospital-Tel-Aviv University și cercetător la Institutul Weitzman, Jean-Jacques onora în 1995 funcția de profesor la Universitatea din Tel-Aviv, oraș în care a fondat ulterior primul institut de medicina somnului, pe care l-a coordonat timp de 18 ani. Din 2015 este și profesor de științe medicale judiciare la Facultatea de Drept a Universității din Tel-Aviv, fiind inițiator al cursului de medicină judiciară (2014). Jean-Jacques Askenasy este implicat în mai multe domenii de cercetare: neuroștiințe, studiul somnului la bolnavii cu boli extrapiramidale și Parkinson, studiul stării de veghe, mecanismul patognomonic comun al viselor în somn și al halucinațiilor vizuale în veghe, neurofiziologia reacțiilor banale ale omului în comparație cu regnul animal, studiul somnului persoanelor din zonele de conflict, medicina judiciară.
„Râsul are forme preumane, el a preexistat omului vorbitor. Noi l-am moștenit ca instinct animalier, așadar nu este un produs caracteristic omului”, Jean-Jacques Askenasy, neurolog
„Imaginația, cu una dintre formele ei de expresie - surâsul -, constituie fenomenul care ne diferențiază pe noi, oamenii, de toate celelalte animale”, Jean-Jacques Askenasy, academician
„Capacitatea de a sesiza umorul - «numită sensul umorului» - depinde de gradul de inteligență (IQ), cultură și educație”, Jean-Jacques Askenasy, profesor
„Crearea unei situații de așteptare în maximă tensiune urmată de... nimic este definiția incongruenței sau a incompatibilității. Ea declanșează umorul”, Jean-Jacques Askenasy, cercetător
