x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri MISS EGIPT 2014: Sunt o Miss cu o Misiune! Despre drepturile femeilor, pe fondul instabilităţii politice

MISS EGIPT 2014: Sunt o Miss cu o Misiune! Despre drepturile femeilor, pe fondul instabilităţii politice

de Eveline Păuna    |    27 Noi 2014   •   10:58
MISS EGIPT 2014: Sunt o Miss cu o Misiune!  Despre drepturile femeilor, pe fondul instabilităţii politice
Sursa foto: SO3DA

De patru ani, în Egipt nu s-a mai desfăşurat concursul de Miss, din cauza instabilităţii politice. În 2014, o tânără care luptă pentru drepturile femeilor a fost încoronată Miss Egipt. Despre lungul drum spre preţuirea frumuseţii feminine, dar şi despre percepţia pe care o are societatea asupra ei, aflăm de la Lara Debbane, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţonal.

■ Jurnalul Național: Lara, eşti Miss Egipt 2014. Cum a fost viaţa ta înainte de acest titlu?
■ Lara Debbane:
Sunt o fată obişnuită, din Egipt. M-am născut, am crescut şi am mers la şcoală aici. Sunt o fire activă, energică şi sociabilă. Încă de la opt ani am facut parte dintr-o echipă de cercetaşi. Experienţa aceasta m-a învăţat să apreciez valori umane autentice, precum pasiunea pentru lucrul bine făcut, determinarea de a-i ajuta pe cei în nevoie, spiritul de echipă, şi, mai presus de toate, raportarea la principii. Pasiunea mea e... zâmbetul.

■ Cum era acasă? Ce valori ai depins de la părinţii tăi?
■ Locuiesc în Cairo cu părinţii şi fratele meu mai mic. Părinţii mei au fost întotdeauna sprijinul meu, în tot ce am făcut. De la ei am deprins principiile care m-au făcut omul care sunt astăzi. Încă de când eram copil, părinţii m-au învăţat că frumuseţea este un amestec de bună eduaţie, maniere şi respect. Le sunt foarte recunoscătoare!

■ Porţi vreodată burqa sau alte veşminte arăbeşti tradiţionale? Niquab, abeyya? Ai prieteni care se îmbracă în acest mod tradiţional pentru cultura voastră?
■ Egiptul este o ţară cunoscută pentru libertatea de a alege. Nu sunt obişnută să port aceste veşminte pentru că, în Egipt, nu sunt impuse de lege. Cei care le poartă o fac din convingere religioasă şi pentru păstrarea tradiţiei.

■ În Egipt, unele femei se îmbracă precum cele din Europa. Altele îşi acoperă părul – aşa cum facem noi, creştinii, în biserică, altele îşi acoperă întreg corpul. Explică-ne cum se numesc aceste piese vestimentare şi ce reprezintă ele pentru voi.
■ Ceea ce e special, unic în Egipt este faptul că fiecare oraş are portul său tradiţional. Dar, după cum spuneam, există libertatea de a alege. Ducem mai departe tradiţiile culturale şi religioase aşa cum considerăm de cuviinţă. De exemplu, femeile musulmane din Egipt poartă un văl care le acoperă părul – Hijjab. Altele îşi acoperă faţa – Nikab, altele nu îşi acoperă nici faţa, nici părul, şi poartă, aşa cum poartă şi unii bărbaţi, un fel de rochie lungă – Galabeya. Iar altele se îmbracă în pantaloni şi cămăşi. În Egipt creştinii nu îşi acoperă părul.

Femeile din Egipt nu îşi exercită pe deplin drepturile şi, în unele cazuri, sunt tratate ca o categorie inferioară de cetăţeni
■ Bănuiesc că eşti musulmană. Participarea ta în concursul de Miss a ridicat vreo problemă? A existat proba costumului de baie?
■ Sunt creştină. Nu, nu a fost nicio problemă în privinţa participării. Toate concurentele erau fie creştine, fie musulmane. În Egipt, creştinii şi musulmanii convieţuiesc foarte bine, îi leagă istoria şi identitatea naţională. Îi mai leagă şi etnia, rasa, cultura, limba… asta e frumos la ţara mea, ca lucrăm împreună, mână în mână. Anul acesta, în concurs, nu a existat proba costumului de baie, a fost o probă dedicată sportului, pentru a aduce în atenţie beneficiile unei vieţi sănătoase.

■ Ştiu că ai luat lecţii de balet şi că ai dansat pe scena Operei din Cairo. Ai visat vreodată să te faci balerină?
■ Sunt foarte pasionată de dans şi de muzică. De fapt, am luat multe lecţii de dans, în stiluri diferite – balet, salsa, latino, spaniel, zumba şi dans modern. În ceea ce priveşte muzica, am luat lecţii de chitară şi de vioară. Dar nu mi-am dorit niciodată să mă fac balerină.

■ Acum ai 20 de ani. Către ce carieră te îndrepţi? Ai luat în considerare posibilitatea de a studia în străinătate?
■ Am multe planuri în ceea ce priveşte cariera mea. Un vis de suflet este să devin regizor de film. Un vis pentru ceilalţi, pentru care am toată determinarea din lume, pentru care vreau să lupt, este acela de a promova turismul în Egipt şi de a crea noi locuri de muncă pentru tineri. Îmi doresc, de asemenea, să ajut şi copiii din ţara mea, care trăiesc în condiţii grele. În prezent studiez Mass Communication and Majoring in Radio-TV la Notre Dame University, în Liban.

■ Mătuşa ta, Hoda Abboud, a fost câştigătoarea primului titlu Miss Egipt, în 1986. Bănuiesc că ai crescut într-o familie care celebrează frumuseţea femeii. Ce ştiai, de la mătuşa ta, despre tipul acesta de competiţii?
■ Este adevărat. Am învăţat multe de la mătuşa mea, Hoda. Obişnuia să vorbească despre experienţa ei uimitoare, aceea de câştigătoare a titlului Miss Egipt. Am văzut-o devenind o persoană publică de succes, care luptă atât pentru performanţa din cariera ei, cât şi pentru comunitate. Iar acest lucru m-a făcut să apreciez competiţia. De fapt, a fost unul dintre principalele motive care m-au făcut să particip, anul acesta.

■ În Europa este binecunoscut faptul că Egiptul este una dintre ţările arabe cu cele mai vitrege condiţii în ceea ce priveşte drepturile femeilor. O demonstrează sondajele din 2013. Ţi-e frică de consecinţele pe care le-ar putea aduce titlul de Miss? Te temi pentru viaţa ta, pentru imaginea ta public sau pentru familie?
■ În ciuda faptului că femeile din Egipt nu îşi exercită pe deplin drepturile şi, în unele cazuri, sunt tratate ca o categorie inferioară de cetăţeni, totuşi, de-a lungul istoriei poporului meu, femeile au dovedit că nu se dau în lături de la provocări. E un lucru evident în zilele noastre, când femeile egiptene devin mai puternice decât înainte şi au început să ceară ceea ce ele cred că li se cuvine. Sunt multe femei egiptene care se avântă spre succes şi care nu sunt egalate de bărbaţi. Sunt femei care au prosperat şi au triumfat, în ciuda greutăţilor. Sunt femei care şi-au apărat ţara, care au recreat arta, femei care lucrează la birou, care au schimbat politici şi femei care s-au remarcat în sport, afaceri şi etică, precum Jehan Sadat, Nawal El Saadawi, Nadia Younes, Kamilia AbdelFattah, Farkhonda Hassan and many more. Personal, sunt convinsă că drepturile femeii, în Egipt, au progresat foarte mult de-a lungul anilor şi vor continua să-şi arate rezultatele, din ce în ce mai bune, în ceea ce priveşte împuternicirea femeilor şi recunoaşterea lor socială. Eu nu m-am simţit în pericol din pricina acestui titlu de Miss, dimpotrivă, este o valoare adăugată şi un vis împlinit pentru oricare fată egipteană.

■ Care este opinia ta despre modul în care sunt femeile tratate în Egipt?
■ Personal, consider că, deşi femeile egiptene nu au posibilitatea de a-şi exercita pe deplin drepturile şi sunt considerate cetăţeni de mâna a doua, au făcut progrese în ultimii trei ani. Au demonstrat că au voinţă şi ambiţie şi au jucat rolul principal în procesul democraţiei, demonstrându-şi atât lor cât şi lumii întregi că pot câştiga respectul oamenilor şi sprijinul lor. Sunt cu adevărat mândră că fac parte din generaţia asta!

■ Concursul Miss Egipt nu s-a desfăşurat în ultimii patru ani, din pricina instabilităţii politice din ţară. Ce crezi că se va întâmpla acum, când ai dovedit că femeile sunt inteligente, frumoase şi independente?
■ Câştigarea titlului de Miss Egipt este o mare onoare pentru mine. Titlul acesta nu înseamnă doar o coroană pe capul meu, ci îmi dă dreptul de a reprezenta tinerele egiptene în drumul lor spre independenţă şi frumuseţe. Sunt o Miss cu o Misiune! Cred cu tărie în rolul meu, care-mi dă şansa să demonstrez întregii lumi cât de frumos este Egiptul.

■ Cum sunt văzute în Egipt Reginele Frumuseţii?
■ Majoritatea societăţii egiptene apreciază Reginele Frumuseţii pentru că ele reprezintă o cale de a demonstra întregii lumi frumuseţea culturii noastre. Dar, ca în orice altă societate din lumea asta, va exista întotdeauna o parte a populaţiei care se va opune ideii şi care o va contesta.

■ Cum ai aflat despre concurs?
■ Nişte prieteni au auzit de competiţie din reclame şi m-au încurajat să particip. M-am hotărât cu două zile înainte de data-limită pentru înscrieri.

■ Cum a fost experienţa asta pentru tine, din primul moment până la câştigarea titlului?
■ “Miss Egypt Pageant” este o experienţă pe care o trăieşti o dată-n viaţă. Nu mi-a adus doar un titlu extraordinar, ci şi prietenii care vor dura pentru totdeauna, precum şi amintiri de neuitat. În timpul repetiţiilor am câştigat experienţă şi m-a plăcut să lucrez cu profesionişti aşa cum sunt Directorul General al Competiţiei - Youssef Spahi, expertul în nutriţie şi sănătate -Dr. HanyAbou El Naga şi fotograful vedetelor - Khaled Fadda.

■ Ţi s-a schimbat viaţa?
■ Singur că faptul că sunt Miss Egipt 2014 mi-a schimbat viaţa în multe feluri. Simt o imensă responsabilitate faţă de ţara mea, precum un ambasador. Iar acest lucru pune presiune pe mine, mă face să-mi doresc să realizez cât mai multe şi să mă prezint în cea mai profesionistă manieră. Câştigarea titlului de Miss Egipt a fost o şansă importantă, pentru că simt că sunt purtătoarea viselor fiecărei fete egiptene care are ceva să-şi demonstreze ei înseşi şi să se bucure de recunoaştere socială. Aşa că am să-mi dau toată silinţa să-mi ajut ţara în ceea ce priveşte copiii şi tinerii.

■ Ce spun oamenii când te întâlnesc pe stradă?
■ Oamenii de pe stradă sunt prietenoşi. Mă roagă să facem fotografii împreună şi să le dau autografe. Iar lucrul acesta mă face să mă simt iubită şi preţuită. Mă asaltează cu zâmbete.

Nu suntem terorişti. Ne luptăm cu terorismul!
■ Care sunt îndatoririle tale, în calitate de Miss Egipt 2014?
■ Pe plan naţional, mă concentrez pe caritate şi pe problemele copiilor, în general. Mă implic pentru ca oamenii să conştientizeze importanţa educaţiei. În plan internaţional, când sunt în străinătate, mă implic în promovarea turistică a ţării mele şi în lupta cu prejudecăţile pe care oamenii le au în legătură cu Egiptul – că femeile nu au cariere sau că nu sunt educate. Iar asta nu e adevărat, aşa cum nu e adevărat nici faptul că noi suntem terorişti. Urâm terorismul şi ne luptăm cu forţa lui!

■ Îţi vei reprezenta ţara la Miss Universe. Există probe ale acestui concurs care nu concordă cu valorile tradiţionale ale ţării tale?
■ Îmi voi reprezenta ţara printre alte 90 de ţări, iar acest lucru mă face să mă simt mândră. Nu sunt părţi ale competiţiei care să se opună viziunii oamenilor care aleg să trăiască liber în Egipt.

■ Eşti o frumuseţe 100% naturală?
■ Cred în frumuseţea naturală aşa că întotdeauna aleg să mă menţin astfel. Sunt convinsă că fiecare ne naştem cu talente unice, forţe şi frumuseţi pe care trebuie să le arătăm.

■ Ce este “acel ceva” care te-a ajutat să câştigi titlul de Miss? Părul tău frumos, zâmbetul, picioarele?
■ Cred că fiecare femeie are frumuseţea ei, care poate fi întâlnită în multe aspecte, cum ar fi inteligenţa, educaţia, frumuseţea fizică. Bănuiesc că ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost faptul că am fost eu însămi. Nu m-am prefăcut a fi altceva decât sunt. Iar încrederea în tine joacă un rol vital în câştigarea oricărui titlu.

■ Îmi imaginez că ai primit multe scrisori de dragoste de la fanii tăi. Ai iubit?
■ Da, este adevărat şi toate au fost frumoase şi m-au impresionat. Cât despre iubit, nu mi-a bătut inima prea tare încă.

■ Ce te vezi făcând în anii care vor urma?
■ Anii care vin aduc provocări pentru mine. Vreau să-mi iau diploma de la universitate şi să mă implic în proiecte care sunt de folos ţării mele.

■ Ce ştii despre România?
■ Ştiu că România este o ţară frumoasă, cu locuri minunate de vizitat. Mai ştiu şi că românii sunt oameni intelectuali şi deschişi la minte. Mi-ar plăcea să vizitez România şi abia aştept să o întâlnesc pe Miss România la competiţia Miss Universe.

×