Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: Ați conceput (și) un studiu în ton cu „Panoramele” - „Controlul cărții...” (Cartea Românească, 2014). Cum funcționa mecanismul acesta diabolic de cenzură care a hotărât vreme de decenii ce trebuia și ce nu trebuia publicat în România comunistă, stimată doamnă Liliana Corobca? De pildă, ce rol aveau instituții precum Uniunea Scriitorilor, Securitatea și editurile?
- Liliana Corobca: Am scris sute de pagini și am publicat zeci (peste o sută, cred) de documente, ca să răspund la această întrebare. Pe scurt: funcționa perfect. Mecanismul era alcătuit din mai multe instituții (aranjate piramidal); sus, în vârful piramidei, se afla șeful statului (marele cenzor) și partidul, de unde veneau ordinele, urma Securitatea, apoi Cenzura (DGPT - Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor, care s-a desființat în 1977, multe atribuții fiind preluate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste). Cenzura dădea dispoziții și ordine (primite de la partid) către redacții și edituri. Prima treaptă a ierarhiei (baza piramidei) era autocenzura, care era și cea mai eficientă, de fapt.
Scriitorii, ca instrumente de propagandă
- Uluitor.
- Uniunea Scriitorilor avea și ea atribuții de control, fiind înființată după model sovietic, și avea drept scop transformarea scriitorilor în instrumente de propagandă. Nu înseamnă că reușea (mereu), dar, oficial, misiunea asta era. Artiștii (scriitorii) sunt ființe foarte libere, dar nu sinucigașe și foarte sensibile la succes, la trai bun, la aprecieri înalte, la tiraje de zeci de mii de exemplare etc. În multe privințe, mulți scriitori au trăit mai bine în comunism (decât după) și nu au scris mai rău. Adică, cenzura este diabolică indiferent de regim, nu doar în comunism.
Marin Preda și cărțile puse în brațe
- Într-un deceniu de directorat la Editura Cartea Românească (1970-1980), Marin Preda a reușit să publice și titluri care în mod normal n-ar fi trecut de filtrul cenzurii comuniste. Este un caz special, a contat influența uriașă pe care o avea acest scriitor în epocă sau totul ținea de curajul indivizilor?
Citește pe Antena3.ro
- Nu știu de ce ați adus vorba taman de Marin Preda. Anul trecut am participat la simpozionul dedicat centenarului acestui scriitor, unde am citit și câteva documente din arhiva cenzurii, de care m-am ocupat atât de mult. Unul, din 1973, era chiar din perioada de directorat la Cartea Românească (înregistrarea comunicării mele: https://vimeo.com/738533245?fbclid=IwAR2LhZ9QNnAJegZCgc5UHMBy70fAXNfvQazgtPAo9RI2a15FpgeyJUil0OE), iar textul, puțin refăcut, a apărut în Revista Timpul: https://revistatimpul.ro/epurarea-cartilor-si-cenzura-comunista-marin-preda-publicat-la-chisinau-in-1990/). Într-un context explicat în textele citate, Marin Preda ajunge membru al Colegiului DGPT, iar la o ședință face următoarea afirmație: „La noi au venit două asemenea cărţi, despre care dumneavoastră nu ştiţi nimic, pe care noi le-am respins; pe răspunderea noastră, cărţi bine scrise, dar care aveau un profund caracter anticomunist. Nici nu ştiţi de ele. N-am făcut niciun scandal în legătură cu aceasta, le-am respins, le-am pus cartea în braţe, du-te, nene, şi fă ce vrei cu ea! N-au ajuns la Consiliul Culturii” (Stenograma discuțiilor am publicat-o în volumul de documente Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2014).
Curajosul Paul Goma
- Formidabil!
- S-a vorbit mult de curajul indivizilor și de „lupta” scriitorilor cu cenzura. Am fost surprinsă să descopăr în arhive zeci de texte cenzurate ale lui Adrian Păunescu, de pildă, versuri ce trebuiau să apară pe prima pagină a publicațiilor epocii etc., unele chiar subversive. Sigur, cu cât aveai o influență mai mare, cu atât îți puteai permite mai mult. Dar, de partea cealaltă, din perspectiva cenzorilor, nu greșim dacă afirmăm că ochiului vigilent al cenzurii nu i-a scăpat nimic, curajul a existat, a fost tolerat, uneori chiar promovat, cu voie de sus. Dar ce nu a convenit cu adevărat regimului a apărut fie în samizdat, fie în exil, în străinătate deci, nu în țară. Samizdatul a presupus să faci abstracție de toate etapele și filtrele cenzurii și să publici pe cont propriu și nu prea a avut priză în România, deși avem câteva cazuri izolate. Dacă e să vorbim despre curaj în comunism, cred că exemplul cel mai bun ar fi Paul Goma. În general, scrisul este un act de curaj în sine, de obicei, mai ales atunci când se opune formelor insidioase ale puterii. Uneori poți să deranjezi și fără să vrei.
Românii, astăzi? „Unii - prea bogați, alții - prea săraci”
- Cum arată, din punctul dumneavoastră de vedere, profilul cultural al românului în secolul XXI?
- La fel ca profilul capitalismului dezvoltat, unii - prea bogați, alții - prea săraci, cu discrepanțe uriașe, cu gusturi diferite și cu destulă toleranță, sper. Avem, din fericire, specialiști foarte buni și devotați, avem minți luminate, m-am convins de asta când am coordonat Panoramele, dar și când sunt invitată prin școli și văd copii ageri, deschiși, inteligenți. Cultura devine o zonă de nișă, cu cărți mai scumpe, cu agresivitatea sporită a culturii de masă, cu cenzura tot mai la vedere, cu probleme vechi și provocări noi. Dar fără cultură nu se poate, așa că nu avem încotro, trebuie să fim optimiști.
Îngerul ne cheamă…
- Ce carte a scriitoarei Liliana Corobca este cea mai aproape de inima omului Liliana Corobca? (Și de ce?)
- Ultima oară când am fost întrebată, am zis că cel mai mult iubesc cartea pe care o scriu acum, care încă nu e publicată. Dar anul trecut a existat o perioadă de câteva luni în viața mea când am crezut că nu voi mai scrie nicio carte.
- Cum așa?
- Mi-a părut bine că am reușit să scriu tot ce am scris și inima mea ar fi ales atunci Capătul drumului. E povestea unor deportați bucovineni cu credință în Dumnezeu, care au supraviețuit stepelor kazahe și siberiene… „Iar la capătul drumului nostru, îngerul ne cheamă și ne îndrumă tot cu o poveste. Iar capătul poveștii nu există, când ieșim din una, intrăm în alta, aici printre oameni sau pe ceea lume, alături de Dumnezeu. Fiecare primește povestea pe care o merită. Pe unele abia le purtăm pe umeri, grele ca pedepsele, altele, ușoare, le apuci de primul cuvânt și plutești cu ele în cerurile de azur. Povestea alungă moartea și cheamă dragostea” (p. 333).
Scrisul, modus vivendi
- Ce delicat! De ce scrieți? Ce vă oferă această nobilă îndeletnicire, stimată doamnă Liliana Corobca?
- Nu pot trăi fără a scrie. Scrisul este un modus vivendi. Îmi oferă sens (sensuri), bucurii, răspunsuri, soluții etc. Mă întreb uneori de ce (mai) scriu și niciun argument nu mă convinge să renunț. Scrisul... o picătură de frumos în acest univers, plin de picături, mare, ocean, într-o armonie deplină cu mine și cu lumea. Cosmos vine de la frumusețe, din limba greacă, apropo, care a dat și cosmetica. Scrisul - ca o cosmetică pentru imperfecțiuni, nedreptăți... Dar nu am nevoie de teorii și motivații speciale pentru a scrie, desigur.
Material secundar
Coordonatoare a Panoramelor
Liliana Corobca (născută în 10 octombrie 1975, satul Săseni, raionul Călărași, Republica Moldova) este scriitoare și cercetătoare a cenzurii comuniste din România. Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1997), doctor în filologie la Universitatea din București (2001, cu teza Personajul în romanul românesc interbelic), a activat ca cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002-2011), dar a și predat (cadru didactic asociat) la Universitățile din București și Ploiești (2004-2007). Este expert în domeniul exilului românesc la IICCMER, București (din 2014).
Debut cu „Negrissimo”
Liliana a debutat cu romanul Negrissimo (Arc, Chișinău, 2003, 2021; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A mai publicat romanele Un an în Paradis (Cartea Românească, 2005; Arc, 2021; ediții în italiană, 2009, și în germană, 2011), Kinderland (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015; Premiul Radio România Cultural, Premiul Cristal la Festivalul Internațional de la Vilenica; ediții în germană, 2015 și 2016, în slovenă, 2015, în sârbă, 2021, în italiană, 2022), Imperiul fetelor bătrâne (Cartea Românească, 2015), Caiet de cenzor (Polirom, 2017; ediție în engleză, 2022), Capătul drumului (Polirom, 2018), Buburuza (Polirom, 2019), biografia romanțată Ionesco. Elegii pentru noul rinocer (Polirom, 2020), studiul Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (Cartea Românească, 2014; nominalizat la premiile revistei Observator cultural și la Premiul PEN România), monologul bilingv român-german în trei acte Cenzura pentru începători/Die Zensur. Für Anfänger (Thanhäuser, Ottensheim am Donau, 2014) și volumul de interviuri Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine. Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu-Suțu (Corint, 2019).
Peste toate, a coordonat volumele Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019), Panorama comunismului în România (Polirom, 2020) și Panorama postcomunismului în România (Polirom, 2022), studii fundamentale ale culturii românești.
„Uniunea Scriitorilor avea și ea atribuții de control, fiind înființată după model sovietic, și avea drept scop transformarea scriitorilor în instrumente de propagandă”, Liliana Corobca, scriitoare și cercetătoare
„Artiștii (scriitorii) sunt ființe foarte libere, dar nu sinucigașe și foarte sensibile la succes, la trai bun, la aprecieri înalte, la tiraje de zeci de mii de exemplare”, Liliana Corobca
„Curajul a existat, a fost tolerat, uneori chiar promovat, cu voie de sus. Dar ce nu a convenit cu adevărat regimului a apărut fie în samizdat, fie în exil, în străinătate deci, nu în țară”, Liliana Corobca
„Dacă e să vorbim despre curaj în comunism, cred că exemplul cel mai bun ar fi Paul Goma”, Liliana Corobca
„Mă întreb uneori de ce (mai) scriu și niciun argument nu mă convinge să renunț. Scrisul... o picătură de frumos în acest univers…”, Liliana Corobca
3.126 de pagini adună volumele „Panorama comunismului în Moldova sovietică” (Polirom, 2019), „Panorama comunismului în România” (Polirom, 2020) și „Panorama postcomunismului în România” (Polirom, 2022)
