La microscop - Democraţia hoţilor

Liviu Turcu scrie despre modul in care legislaţia europeană, generată pentru a fi aplicată in "societăţi democratice normale", devine in Romănia un obstacol real pentru combaterea corupţiei la nivelul clasei politice.

O analiză despre laitmotivul agendei politice interne, dar şi al relaţiilor internaţionale ale Romăniei din ultimii 17 ani: corupţia.


Cănd a devenit preşedintele Statelor Unite, Jimmy Carter, fermier şi proprietar al unei mici plantaţii de arahide (alune americane), şi-a incredinţat afacerile unui "blind trust" pentru a evita orice potenţial conflict de interese creat de noua poziţie politică. Pe inţelesul tuturor, procedeul, sancţionat legislativ, are scopul clar nu numai de a-l impiedica pe ocupantul Casei Albe să beneficieze practic la modul personal de inalta poziţie publică dobăndită, dar şi de a elimina dincolo de orice dubiu bănuiala că ar fi tentat să o facă. Din acest motiv de proctecţie a imaginii de integritate, preşedintelui i se interzice pe durata mandatului chiar şi de a primi informaţii cu privire la evoluţia afacerilor sau situaţia instrumentelor financiare transferate temporar. De aici caracterul de "orb" (blind) al intregii operaţiuni.


Una dintre liniile de forţă ale Administraţiei Carter a fost şi a rămas pănă azi incă neegalată, punerea pe agenda politică prezidenţială a campaniei de promovare a drepturilor omului din perspectiva standardelor morale. La incheierea mandatului şi reintoarcerea in viaţa privată, Jimmy Carter a aflat insă că după trei ani de secetă cu implicaţiile adiacente afacerile nu numai că nu au prosperat, dar are şi o datorie de un milion de dolari. O sumă mare la vremea respectivă (1981), care in banii de azi inseamnă o cifră multiplicată. I-a trebuit ex-preşedintelui mai bine de un an şi jumătate ca, valorificănd anumite circumstanţe favorabile ale economiei de piaţă, inclusiv prin vănzarea fermei să-şi plătească datoria şi să ajungă din nou "la zero", cum se spune.


Ca despre orice preşedinte, şi despre Jimmy Carter se spun multe lucruri, fie ele pozitive, fie mai puţin pozitive. Există insă in Statele Unite o unanimitate necontestată de nimeni: Jimmy Carter este un om de o integritate morală desăvărşită. O calitate care cuplată cu interesul sincer pentru acţiunile umanitare i-au adus in anul 2002 Premiul Nobel pentru Pace.

Există printre noi un Jimmy Carter autohton?

Am folosit acest exemplu ca preambul al comentariului de faţă, pentru că poate şi trebuie să fie un punct de referinţă atunci cănd evaluăm stadiul actual al modului de operare al clasei politice romăneşti. Raportată la standardele politice romăneşti, "experienţa Carter" trezeşte azi in răndul aleşilor neamului zămbete condescendente sau spasmele unui răs homeric. Asta pentru că ceea ce ii deosebeşte ca regulă fundamentală de confraţii din democraţiile occidentale este inversarea raportului intre interesul public şi interesul personal, in favoarea exclusivă a acestuia din urmă.


De 17 ani, corupţia este laitmotivul agendei politice interne, dar şi al relaţiilor internaţionale ale Romăniei. Este intr-un fel un passe-par-tout ce permite capitalizări politice oriunde şi oricănd: la nivelul electoratului, in cadrul negocierilor oficiale şi neoficiale cu diferite organizaţii internaţionale, ca subiect "spumos" al talk-show-rilor, pentru a creşte audienţa şi implicit profiturile mass-media etc. Tonalităţile sunt şi ele de o varietate impresionantă: promisiuni, rugăminţi, ameninţări, aluzii sau abordări brutale. Efectul? Nul, amintind de faimoasa zicală conform căreia "Căinii latră, caravana trece".


Adevărul, această rarisimă resursă a vieţii politice romăneşti, este că nimeni, dar absolut nimeni dintre cei aflaţi la cărma statului romăn după decembrie 1989 nu a vrut "să ia taurul corupţiei de coarne". Pentru cei mai mulţi dintre conducatori, "stărpirea corupţiei" a fost şi a rămas o simplă lozincă politicianistă aducătoare de voturi. Pentru alţii, inclusiv camarila lor, o reală trecere la acţiune ar fi insemnat sinuciderea civică şi politică. Cei care insă işi imaginează că tema corupţiei la vărful clasei politice este "incremenită" in ea insăşi se inşală amarnic. Corupţia, ca fenomen, a evoluat continuu, practicienii ei dovedind o imensă imaginaţie care, aplicată in cauze mai nobile in favoarea interesului public, ar fi ajutat Romănia să se afle azi intr-o poziţie infinit mai bună mai la toate capitolele. Este rezultatul direct al ceea ce am spus de atătea ori că reprezintă promovarea deşănţată a intereselor individuale şi de grup in detrimentul interesului public, adică al cetăţeanului de rănd. Cănd vorbesc despre imaginaţia de tip malefic in materie de corupţie mă refer in primul rănd la factorii-cheie de măsluire a sistemului instituţional.

Anatomia corupţiei romăneşti

Pe primul loc in acest inedit clasament se află "legislaţia tip plastilină", care timp de 17 ani a tot fost modelată in aşa fel incăt să se "poată fura la lumina zilei cu legea in mănă". De obicei se preferă discreţia prin implantarea abilă a tot felul de paragrafe, note, subsoluri şi instrucţiuni de aplicare specifică a legilor. Au fost insă şi cazuri cănd prin intermediul ordonanţelor de urgenţă elaborate de Guvern au fost exonerate juridic intenţionat intregi cohorte de evazionişti fiscali. O situaţie ce aminteşte intre altele de faimoasele acţiuni ale pe atunci ministrului de Justiţie Valeriu Stoica.


Pe locul doi ca importanţă se află invocarea ad-litteram de "tehnicienii" juridici angajaţi pe post de scut şi sabie impotriva "doamnei cu balanţa legată la ochi" (adică Justiţia) a prevederilor Cartei drepturilor fundamentale (Charter of Fundamental Rights) a Uniunii Europene pe tema asigurării sacrosanctei "prezumţii de nevinovăţie" a acuzatului. La acest capitol, "aşii" menţionaţi se intrec la modul stahanovist in a găsi cele mai originale lacune interpretative legale menite să blocheze, să elimine probele incriminatorii şi in final să-şi scoată basma curată clientela. Că unii parlamentari schimbă fără nici un fel de reţinere rolul de apărător al interesului public cu cel in favoarea exonerării juridice a marilor corupţi, nu este nici o noutate şi nici nu le provoacă acestora angoase de ordin moral.


Sunt convins că o statistică corectă a cazurilor de corupţie de nivel inalt care ipotetic urmau să ia drumul spre curtea de justiţie ar releva faptul că au eşuat in primul rănd pe motive strict de proceduri tehnico-juridice. Iar cele care au trecut de primul nivel au eşuat la nivelul superior următor. Cănd in situaţii de excepţie lucrurile au luat o intorsătură serioasă, precum in recentul caz ce ocupă spaţiile mass-media in aceste zile, se practică tot felul de piruete, iar ca ultim recurs aducerea pe scena presiunilor a "sperietorii CEDO". Iată aşadar cum legislaţia europeană generată altfel pentru a fi aplicată in "societăţi democratice normale" devine in Romănia un obstacol real pentru combaterea corupţiei la nivelul clasei politice. Situaţia aminteşte prin absurditatea ei de pretenţiile simulacrului aplicării codului manierelor elegante intr-un bordel politic sui-generis de măna a treia.


Că grupul corupţilor se foloseşte in plan politic de selecţia ipocrită Ã la carte a prevederilor Cartei europene menţionate devine limpede fie doar şi amintind că articolul 25 statuează obligaţii clare cu privire la "asigurarea drepturilor bătrănilor de a duce o viaţă in deplină demnitate şi independenţă". In acest caz, termenul "demnitate" include obligatoriu un standard de viaţă socio-economic civilizat, şi nu unul de minoritate socială discriminată. Nu cred că e cazul să mai demonstrez cam cum este indeplinită azi in Romănia prevederea articolului 25 in raport cu elanul, energia şi mărimea resurselor financiare consumate pentru salvarea corupţilor clasei politice. Chestie de priorităţi, cum ar spune unul dintre aceştia, doar suntem chiar şi la mai bine de 17 ani o ţară "in plin proces de edificare a democraţiei de tip occidental", nu?

Sabotaj politic

Pe locul trei al acestui posibil clasament se află vicierea fundamentală a firavelor incercări de a combate corupţia de nivel inalt prin politizarea acestora. Dacă situaţia nu ar fi realmente tragică, ca efect asupra interesului public, ar fi de un haz nebun. Astfel, azi asistăm la sintagma intens propagată la nivel informal, dar şi prin intermediul unora dintre mijloacele de informare in masă, conform căreia "nu e drept să acţionaţi impotriva corupţilor noştri in timp ce vă protejaţi corupţii voştri". De aici şi titlul comentariului, intrucăt se revendică politic pe faţă incălcarea "principiilor democratice la judecarea hoţilor". Sigur, mai sunt şi nuanţe, precum "hoţii noştri sunt mai puţin hoţi decăt ai voştri sau hoţii noştri fură in interes naţional, ceea ce nu este cazul cu ai voştri", şi lista poate continua cu "voi aţi furat de-aţi rupt mult mai mult, pentru că aţi stat mai mult la guvernare decăt noi, aşa că nu aveţi nici un drept să vă ocupaţi de noi" şi lista poate continua la nesfărşit. O oglindă fidelă a mentalităţii celor care conduc azi destinele ţării.


O parte a "liderilor de opinie" altfel cu pretenţii de obiectivitate şi ţinută morală nu au mai contenit zilele acestea să se lanseze in tot felul de analize care de fapt eludau fondul canceros al problemei. Mulţi, jucănd pe partea grupului de interese "vătămat", au folosit formula lui "Daaa, avem o problemă, dar…" - şi de aici acest "dar" devenea centrul de greutate a ceea ce urma - "totul trebuie inţeles şi redus de fapt la percepţia unei lovituri politice date de adversari etc.". Am parcurs cu real interes observaţiile publicului făcute via internet la asemenea comentarii. Simple, dure şi la obiect cu afirmaţii aspre la adresa acţiunilor manipulative ale autorilor respectivi.


Toate sintagmele menţionate pun insă un diagnostic grav stadiului actual in care se află combaterea fenomenului corupţiei din Romănia de azi: s-a intrat, folosind un termen medical, intr-o metastază ce implică riscuri primejdioase pentru interesele naţionale. Blocajul politic al ramurii judecătoreşti impune o grabnică asanare a acesteia şi o reaşezare a sistemului partidelor politice extrem de compromise pe plan intern şi internaţional.

O ultimă şansă istorică

Dacă in Romănia există cu adevărat un activism civic necompromis prin alinierea la grupurile de interese ce domină sistemul politic, acum este momentul pentru lansarea unei iniţiative naţionale transpartinice care să permită venirea la putere cu ocazia viitoarelor alegeri a unei forţe politice. O formaţiune sau coaliţie care să asigure indepedenţa reală a ramurilor puterii şi stărpirea corupţiei ca fenomen endemic. Cu o platformă electorală simplă, clară şi cu obiective precise. Cu exprimarea adeziunii sincere pentru respectarea valorilor democraţiei, apărarea intereselor celor mulţi şi a unui ataşament intransigent pentru ordinea de drept. Un drum dificil, dar nu imposibil. L-au mai parcurs şi alţii cu succes. Un asemenea demers va primi sprijinul necondiţionat al comunităţii democraţiilor occidentale şi vor provoca aplauze la scenă deschisă.
Â

In prezent, Romănia suferă mai mult ca oricănd pe plan internaţional de pe urma "etichetelor" lipite nedrept şi uniform pe fruntea tuturor romănilor. In general, in lume nu există prea multe controverse cu privire la datoria guvernanţilor de a acţiona rapid pentru corectarea sau eliminarea acestora. Şi la acest capitol responsabilii politici romăni au rămas corigenţi de multă vreme. Reflecţia mi-a fost inspirată de reacţia informală a unui inalt funcţionar politic american care fiind informat despre cazul Remeş − Mureşan a conchis: "ce te poţi aştepta de la o ţară (regim politic) unde TOTUL SE CUMPÃ...RÃ... ŞI SE VINDE". Atăt şi nimic mai mult.